Legea din 24 iunie 1925

Legea din 24 iunie 1925

Unificarea administrativa s-a realizat prin legea din 24 iunie 1925, prin care s-a asigurat o dezvoltare unitara a tuturor provinciilor tarii care cunoscusera pana atunci regimuri cu totul deosebite unele de altele.

Conform acestei legi, teritoriul Romaniei era impartit din punct de vedere administrativ in judete, iar judetele in comune. Comunele erau rurale si urbane. Comunele urbane erau resedinta de judet sau neresedinta.

Comunele urbane, resedinta de judet, care prin numarul locuitorilor si importanta lor economica si culturala aveau o mai mare inraurire asupra dezvoltarii generale a statului, puteau fi declarate municipii.

Pentru inlesnirea controlului, supravegherea aplicarii legilor si buna indrumare a administratiei, judetele erau impartite in circumscriptii numite plasi, care cuprindeau mai multe comune, iar comunele urbane in circumscriptii numite sectoare.

Atat judetul cat si comuna aveau personalitate juridica, avand capacitate pentru tot ce priveste initiativa si administrarea intereselor locale, exercitand aceste atributiuni in limitele legii. Potrivit acestei legi, nici o cheltuiala obligatorie nu se poate pune in sarcina judetelor si comunelor fara a li se crea mijloace pentru acoperirea ei.

Interesele comunelor si judetelor erau administrate de catre consilii compuse din consilieri alesi, de drept si consilieri femei cooptate obligatoriu in comunele resedinta de judet. Consiliile erau datoare sa exercite in acelasi timp si masurile de interes general ordonate de autoritatea centrala in limitele competentei sale legale.

Primarul era ales de consilii in toate comunele cu exceptia municipiilor, prin vot secret cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate.

In municipii, consiliul comunal alegea din randurile sale trei candidati de primar dintre consilierii alesi si cei de drept, afara de cei trimisi de consiliul judetean, fiecare consilier avand dreptul de a vota un singur candidat.

Numele celor trei candidati era comunicat de indata ministerului de interne care confirma in functie pe unul dintre candidati.

Ministerul de interne si prefectul in limita competentelor legale, la sesizarea prin contestatii sau din oficiu, aveau dreptul sa verifice legalitatea alegerii primarului, delegatiei permanente si a candidatilor de primari din municipii si, dupa caz, sa anuleze alegerile in termen de 10 zile de la data constatarii.

Primarul si membrii delegatiei permanente erau retribuiti de la bugetul comunei, neputand sa ocupe in acelasi timp nici o alta functie publica.

Consiliul comunal se compunea din:

a). trei cincimi consilieri alesi de catre toti alegatorii comunali cu vot universal, egal, direct, secret, obligator prin scrutin de lista si reprezentarea minoritatii.

b). pana la doua cincimi consilieri de drept;

c). consilieri femei cooptate in numar de 2 -3,5,7 in functie de populatia comunelor.

Odata cu consilierii se alegeau si un numar de supleanti egal cu o treime din numarul consilierilor alesi, chemati sa completeze vacantele legale care puteau sa apara in consiliu.

Erau consilieri de drept:

- 2 - 7 consilieri judeteni din cei alesi, numai in consiliile comunelor urbane de resedinta;

- reprezentantii cei mai vechi titulari ai invatamantului de stat primar, profesional, secundar;

un reprezentant al cultului cel mai numeros din localitate;

- reprezentantii cei mai inalti in grad ai ministerelor sanatatii publice si ocrotirilor sociale, agriculturii si domeniilor;

- cate un reprezentant al camerelor de agricultura, de industrie si comert si ai muncii.

De semnarea  consilierilor de drept se facea dupa publicarea convocarii corpului electoral respectiv.Toti consilierii trebuiau sa locuiasca in comuna respectiva, afara de cei desemnati de consiliul judetean.

Stabilirea numarului consilierilor de drept pentru fiecare categorie era de competenta consiliului administrativ superior pentru comunele resedinta de judet iar pentru celelalte comune de competenta delegatiei permanente judetene. In mod obligatoriu numarul membrilor alesi trebuia sa intreaca numarul consilierilor de drept impreuna cu cei cooptati.

Consilierii femei earu cooptati de catre consilierii alesi si de drept convocati in acest scop de primar indata dupa intrarea lui in functiune. Puteau fi cooptate femeile care indeplineau aceleasi conditiuni ca si consilierii alesi.

Consiliile comunale urbane, se puteau imparti pentru o mai buna administrare a intereselor locale in comisiuni pe specialitati.

Printre problemele care erau date in competenta consiliilor comunale erau cele privitoare la: invatamantul primar profesional; sanatatea publica; cresterea vitelor si medicina veterinara; construirea si intretinerea strazilor, drumurilor si podurilor;chestiuni privitoare la cult; protejarea monumentelor si obiectelor de arta; indrumarea si incurajarea agriculturii, comertului, industriei si meseriilor, a intregii economii a comunelor; aprovizionarea populatiei; alcatuirea bugetului de venituri si cheltuieli.

Hotararile consiliului se luau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti.

Sesiunile consiliului comunal erau conduse de catre primar sau inlocuitorul sau, se desfasurau numai in sediul primariei si erau publice. Pentru fiecare sesiune se incheia o dare de seama amanuntita, semnata de primar si secretar, al carei rezumat se afisa in termen de 10 zile la "usa casei comunale".

Delegatia permanenta

In intervalul dintre sesiuni, consiliul comunal era inlocuit de catre delegatia permanenta care avea dreptul sa decida in locul sau in probleme privitoare la: actele de dispozitie patrimoniala, buget, taxe, impozite, imprumuturi, concesionari de servicii si lucrari si altele.

Delegatia permanenta, impreuna cu primarul, supravegheau serviciile comunale, avea atributiuni proprii si era un organ consultativ al primarului ori de cate ori acesta ii cerea parerea.

Acest organ era ales odata cu primarul comunei si inlocuitorul sau de catre majoritatea absoluta a consilierilor care compuneau consiliul comunal, prin vot secret, pentru o perioada de 4 ani.

Atributiile proprii ale delegatiei permanente erau:

- intocmirea listelor electorale atat pentru alegerile politice cat si pentru cele administrative, a proiectului de buget si a proiectelor de regulamente pe care le supunea spre sprobare consiliului;

- supravegherea stabilimentelor comunale, administratia si intretinerea bisericilor, a tuturor institutiilor de binefacere si de utilitate publica din cuprinsul comunei;

- stabilirea preturilor de vanzare ale articolelor de prima necesitate, preturile camerelor de la hotel si al transportului cu vehiculele publice, al prestarilor de servicii si comisionarilor, hamalilor de strada;

- aplicarea masurilor de igiena si salubritate publica, de edilitate si politie comunala.

In exercitarea atributiilor sale, delegatia permanenta emitea incheieri cu majoritatea absoluta de voturi a membrilor sai. Pentru ca sa poata delibera valabil, prezenta primarului sau a inlocuitorului sau era indispensabila.

Primarul

Capul administratiei comunale era primarul. El administra toate interesele comunei impreuna cu delegatia permanenta sau cu consiliul comunal, reprezenta comuna in justitie si era seful politiei comunale; intocmea, impreuna cu delegatia permanenta, ordinea de zi a sesiunilor consiliului comunal, convoca si prezida sedintele consiliului comunal.

Semnul distinctiv al primarului era o esarfa in culorile nationale pe care o purta la toate ceremoniile oficiale si la celebrarea casatoriilor.

El prezida sedintele delegatiei permanente si executa deliberarile consiliului comunal si ale delegatiei permanente; stabilea totodata, masurile necesare pentru apararea intereselor comunei in executarea deciziilor date de consiliu si delegatie.

Numea si elibera din functie functionarii publici comunali;

Elibera autorizatii pentru constructii, reparatii de edificii si imprejmuiri conform planurilor de aliniere si regulamentelor.

Primarul era ofiter al starii civile, atributie pe care o putea delega pe a sa raspundere personala unui membru al delegatiei permanente comunale.

In exercitarea atributiilor sale conferite de lege, primarul emitea ordonante. Cand aceste ordonante vizau masuri in domeniile sanitar, agricol, veterinar, de lucrari publice s.a., trebuia sa consulte in prealabil sefii acestor compartimente care contrasemnau aceste acte, dupa care erau afisate la "usa comunala".

Cetatenii indreptatiti puteau face intampinari impotriva ordonantelor la ministerul de interne pentru actele date de primarii municipiilor si la prefect cand erau date de primarii celorlalte comune.

Daca ordonantele contraveneau ordinei de stat, legilor si regulamentelor de administratie publica, ministerul de interne si prefectul, in limitele competentelor, aveau dreptul sa le anuleze sau sa suprime unele masuri din ordonante.

Ordonantele deveneau executorii numai dupa ce au fost aduse la cunostinta publica prin afisare, publicare si strigari cand priveau dispozitii normative si prin notificari individuale facute celor interesati. Afisarea si publicarea se constatau prin

procese-verbale semnate de primar si secretar, iar notificarile individuale prin dovezi de primarie.

Daca ordonantele stabileau sanctiuni pentru abateri contraventionale, acestea nu trebuiau sa fie mai mari decat cele stabilite prin legi si regulamente.

Primarul indeplinea orice alte atributii conferite prin legi si regulamente si reprezenta comuna in toate ceremoniile oficiale.

Politia comunala

Primarul era seful politiei comunale. El exercita atributiile ce decurgeau din aceasta calitate fie personal, fie prin agenti si ofiteri din politia administrativa.

In caz de urgenta, primarul era obligat sa ia masurile necesare pentru ordinea publica si siguranta statului.

Masurile de politie comunala de competenta primarului, stabilite prin legi si regulamente erau:

- igiena si salubritatea locuintelor si stabilirea conditiilor pentru construirea proprietatilor particulare;

- supravegherea si asigurarea sigurantei circulatiei pe strazi, sosele, in piete si alte locuri publice;

- asigurarea mijloacelor de transport in interiorul comunei;

- stabilirea masurilor pentru prevenirea si combaterea calamitatilor naturale (incendii, inundatii, epidemii, epizootii);

- inspectarea hotelurilor, pensiunilor si localurilor de desfacere a bauturilor;

- controlul sanitar al alimentelor, bauturilor si asigurarea igienei sociale;

- siguranta comertului si industriei, controlul calitatii si greutatilor ca etaloane de greutate si masura;

-masuri pentru starpirea cersetoriei;

- asigurarea pazei recoltelor de pe camp, folosirea pasunilor comunale;

- constatarea contraventiilor stabilite prin legi, regulamente si ordonante.

Edilitatea

Comunele erau obligate ca in termen de 4 ani de la intrarea in vigoare a legii, sa stabileasca planul general de sistematizare, care sa asigure satisfacerea tuturor

nevoilor de natura edilitara ca: alinierea strazilor, deschideri, pavari si infiintari de strazi si piete, alimentari cu apa, canal, iluminat, pavarea, infiintari de gradini, parcuri, plantatii, mijloacele pentru transport in comuna, locuinte, etc.

Planul de sistematizare trebuia sa aiba in vedere perspectiva de dezvoltare a comunei si era elaborat de serviciul tehnic al comunei sau prin concurs public intre diferiti specialisti din tara.

Planul de sistematizare trebuia aprobat de consiliul comunal si era definitiv dupa ce primea avizul delegatiei permanente judetene. In capitalele de judet planul de sistematizare trebuia avizat de consiliul superior administrativ.

Nici o constructie sau reparatie, deschidere si aliniere de strazi si piete nu se putea face fara autorizatia delegatiei permanente comunale semnata de primar sau delegatul sau, data pe baza avizului serviciului tehnic respectiv. Daca se incalca planul de sistematizare si se construia fara autorizatii edificiile respective erau daramate in cel mult trei luni de la somatia autoritatilor comunale.

Legea prevedea ca pentru inlesnirea lucrarilor edilitare, asigurarea salubritatii, siguranta si infrumusetarea localitatilor se puteau face exproprieri pe zone potrivit unei legi speciale. Cazurile de utilitate publica erau declarate de consiliul comunal si erau aprobate de ministrul de interne pe baza avizului consiliului administrativ superior.

Primarii si membrii delegatiei permanente puteau fi indepartati din functie prin decizia motivata a consiliului comunal, luata cu o majoritate de doua treimi din numarul total al consilierilor. Motivele de indepartare erau urmatoarele:incompetenta profesionala ("rea administratie"); rea credinta; neglijenta in indeplinirea atributiilor legale;compromiterea intereselor comunei; acte care nesocoteau ordinea si siguranta statului;fapte penale.

Comuna suburbana

Potrivit acestei legi, pentru prima data in istoria administratiei publice locale din Romania se creaza posibilitatea ca unele comune rurale sa fie declarate suburbane, la propunerea prefectului care, pe baza aprecierii intereselor generale si locale, sesiza consiliul comunei urbane in acest scop. Consiliul comunei urbane numea o comisie compusa dintr-un membru al delegatiei permanente, inginerul sef, medicul primar al comunei urbane, primarul si doi delegati ai comunei rurale respective. Comisia constata situatia topografica, numarul locuitorilor comunei, resursele alimentare, starea igienica si edilitara (alimentarea cu apa si canalizarea), iluminatul public, starea drumurilor de legatura cu comuna urbana, padurile, cursurile de apa, distanta intre comune, ocupatia locuitorilor, etc. Constatarile se consemnau intr-un proces verbal la care se anexa si o schita de plan.

Examinand documentele prezentate, consiliul comunei urbane hotara daca comuna rurala urmeaza sa fie declarata suburbana sau nu. Hotararea consiliului urban ramasa definitiva, pentru a produce efecte juridice, trebuia sa fie aprobata in termen de 30 de zile de ministrul de interne, publicate in Monitorul Oficial, in Monitorul judetului si se comunica comunelor interesate.

In vederea asigurarii respectarii normelor de salubritate, edilitate si politie comunala, comunele rurale, si suburbane se puteau asocia cu comuna urbana pentru a infiinta si intretine servicii publice comune de prestari servicii si control.

Serviciile publice si functionarii comunali

Fiecare comuna, in limita mijloacelor de care dispunea, isi infiinta serviciile de care avea nevoie; administrative, tehnice, economice, financiare, statistice, sanitare, contencioase si in alte domenii, dictate de nevoile locale.

Fiecare comuna avea cel putin un SECRETAR. El era seful cancelariei, calitate in care supraveghea toate arhivele si documentele.

Secretarul comunei contrasemna toate actele si asista la toate sedintele consiliului comunal, fiind in special insarcinat cu redactarea proceselor verbale ale sedintelor si cu transcrierea intr-un registru special a deliberarilor delegatiei permanente comunale si ale consiliului. In unele comune secretarul putea fi si casier.

Functionarii comunali erau de doua categorii: administrativi si de specialitate.

Functionari administrativi erau: secretarii comunali, directorii sau sefii diferitelor servicii, precum si sefii de birou, impegatii si asimilatii acestora.

Functionari de specialitate erau cei care lucrau in domeniul invatamantului, contenciosului, personalul inferior sanitar, tehnic, economic, financiar si agricol.

Atat functionarii publici administrativi cat si cei de specialitate trebuiau sa indeplineasca anumite conditii de studii, varsta, domiciliu, vechime, stabilite prin statut si legi speciale. Numirea se facea in baza propunerilor sefului de serviciu respectiv de catre autoritatile comunale. Modalitatea de salarizare, inaintare in functie, masurile disciplinare si pensionare le stabileau tot autoritatile comunale in baza acelorasi reglementari.

Consiliul judetean

In conformitate cu prevederile art.101 din Legea pentru unificarea administrativa in judete erau alese pe o perioada de 4 ani, consilii judetene care se compuneau din:

a). trei cincimi membri alesi, alesi de toti alegatorii judeteni, prin vot universal, egal, direct, secret, obligator prin scrutin pe lista si reprezentarea minoritatii;

b). pana la doua cincimi membri de drept;

Pentru fiecare consiliu judetean, numarul de consilieri se stabilea in functie de populatia oraselor resedinta de judet, astfel:

36 consilieri in judetele cu o populatie mai mare de 400.000 locuitori;

30 consilieri in cele mai mari de 200.000 locuitori;

24 consilieri in celelalte judete.

Odata cu consilierii se alegeau si un numar de supleanti egal cu o treime din

numarul acestora, care completau vacantele ce apareau pe parcursul mandatului.

Legea stabilea consilierii de drept:

- primarul si eventual pana la doi consilieri alesi din consiliul comunei urbane de resedinta;

- revizorul scolar si reprezentantii cei mai vechi in grad ai invatamantului profesional si secundar;

- reprezentantii in judet cei mai inalti in grad ai ministerelor sanatatii publice si ocrotirilor sociale, agriculturii si domeniilor (serviciul zootehnic si casa padurilor) si de lucrari publice; administratorul financiar; consilierul agricol; protoereul cultului care are cei mai multi credinciosi in cuprinsul judetului si cu resedinta in capitala judetului:

- cate un reprezentant al camerelor de agricultura, comert, industrie si munca;

seful serviciului contencios al statului din judetul respectiv;un reprezentant al cooperatiei.

Consilierii de drept se desemnau in ordinea prezentata mai sus, dupa publicarea convocarii corpului electoral respectiv de catre consiliul comunei urbane de resedinta a judetului, comitetele de directie ale camerelor respective iar verificarea conditiunilor o facea consiliul administrativ superior.

Toti consilierii trebuiau sa indeplineasca conditiile cerute de legea electorala si sa-si exercite profesia in cuprinsul judetului respectiv.

Dupa expirarea termenului de rezolvare a contestatiilor privind alegerile, ministrul de interne convoca consiliile judetene pentru a se pronunta asupra cazurilor de incapacitate, nedemnitate si incompatibilitate, altfel spus pentru validarea alegerii consilierilor, ocazie cu care depuneau in fata prefectului urmatorul juramant: "Jur credinta Regelui si Constitutiei, jur sa aplic cu nepartinire legile tarii si sa apar interesele judetului".

Dupa depunerea juramantului, consiliul, prezidat de cel mai in varsta dintre membrii sai, alegea prin vot secret, pentru o perioada de 4 ani, un birou, compus dintr-un presedinte, doi vice-presedinti, doi secretari si doi chestori, care functiona pana la alegerea noului birou, dupa expirarea mandatului.

In aceeasi sedinta, consiliul judetean alegea dintre consilieri, un numar de 5 comisii formate din 5-8 membri cu scopul de a studia in detaliu toate problemele din competenta consiliului judetean. Odata cu alegerea comisiilor erau desemnati pentru fiecare dintre ele un raportor si un supleant care nu puteau fi functionari ai statului. Comisiile erau prezidate de cel mai in varsta dintre consilieri. Un consilier judetean poate face parte din cel mult doua comisii.Principalele comisii erau:

1. Comisia administrativa, financiara si de control;

2.Comisia de lucrari publice;

3. Comisia cultelor si a invatamantului;

4. Comisia sanitara si de asistenta sociala;

5. Comisia economica.

La sedintele acestor comisii prefectul putea sa participe, iar sefii serviciilor speciale judetene si administratorul financiar erau obligati sa participe la sedintele comisiei respective si sa dea relatiile cerute.

Comisiile puteau sa decida pentru cercetarea problemelor de competenta lor si in unele cazuri sa dispuna anchete in localitati pe care sa le faca unul sau mai multi delegati ai comisiei ele se intruneau in sedinte ori de cate ori era nevoie putand fi convocate si de prefectul judetului sau delegatia permanenta judeteana.

Atributiile consiliului judetean

Consiliile judetene decideau in toate problemele de interes judetean in conformitate cu legea, iar prin delegatia permanenta, controla si indruma administratia serviciilor judetene, precum si cea a comunelor din judet, afara de municipii.

Erau considerate probleme de interes judetean in special cele referitoare la:

invatamantul primar, profesional si secundar;

- sanatatea publica si ocrotirea sociala; construirea, intretinerea si supravegherea din punct de vedere administrativ a spitalelor, dispensarelor judetene si numirea personalului administrativ al acestora;

- construirea si intretinerea cailor de comunicatie si lucrarile publice;

- agricultura si cresterea vitelor;

- masuri pentru sprijinirea comertului, industriei, meseriilor, invatamantului respectiv si protectia monumentelor istorice.

Judetul putea sa coopereze cu comunele pentru probleme de interes local si cu statul pentru lucrari de interes general, vota bugetul anual, administra bunurile proprii, hotarand asupra actelor de dispozitie.

Consiliul judetean se intrunea in sesiune ordinara de drept la data de 1 martie si 1 octombrie a fiecarui an in capitala judetului in localul prefecturii, chiar daca nu a fost convocat. Se intrunea si in sedinta extraordinara ori de cate ori interesele judetului o cereau, fie la cererea prefectului sau a ministrului de interne. Convocarea in sedinta extraordinara se facea numai cu aprobarea ministrului de interne care trebuia sa cunoasca motivul convocarii si ordinea de zi.

Convocarea in sesiuni o facea presedintele consiliului cu cel putin 10 zile inainte de data fixata. Actul de convocare trebuia sa cuprinda programul lucrarilor si ordinea de zi si se publica in Monitorul judetului. Incunostiintari speciale erau trimise de presedinte fiecarui consilier la domiciliu.

Ordinea de zi si programul lucrarilor se stabileau de comun acord de catre presedintele consiliului judetean, delegatia permanenta si prefectul judetului.

O sesiune a consiliului judetean putea fi prorogata prin ordonanta ministrului de interne pe termen de cel mai mult o luna.

Durata sesiunii ordinare era de 15 zile iar cea extraordinara nu putea depasi 10 zile. Se puteau prelungi din initiativa consiliului si cu aprobarea ministrului de interne.

Consiliul judetean putea tine una sau mai multe sedinte pe zi. Sedintele erau publice. La cererea presedintelui, prefectului sau a unei treimi din numarul consilierilor prezenti, lucrarile sedintei puteau fi secrete.

In mod obligatoriu sedintele erau publice cand se discutau probleme privind: finantele locale (bugetul, veniturile, imprumuturile, incheierea contului de executie bugetara), bunurile si lucrarile, precum si modificarile teritoriale, schimbari de resedinte, constituiri si transformari de comune.

Presedintele consiliului deschidea si inchidea sedintele care debutau cu citirea procesului verbal al sedintei precedente care era supus aprobarii consiliului si semnat de presedinte si de unul din secretari. Procesele-verbale ale sedintelor consiliului se pastrau in ordinea in care au fost incheiate si se publicau in rezumat in Monitorul judetului cel mai tarziu in 10 zile de la inchiderea sesiunii. Ele erau apoi transcrise intr-un registru numerotat si parafat de presedinte si de secretarul consiliului judetean.

Presedintele avea politia adunarii pe care o exercita cu ajutorul chestorilor si a pichetului de garda, ce trebuia sa i se puna la dispozitie de catre comandantul garnizoanei.

Daca sedinta era tulburata de un consilier, consiliul judetean putea sa pronunte excluderea temporara a acelui consilier.

Consiliul judetean delibera cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor prezenti, daca legea nu a stabilit alt qvorum. In caz de paritate, propunerea era respinsa, iar in caz de nulitate votul se repeta in urmatoarea sedinta, daca si in aceasta sedinta votul era nul, propunerea era respinsa.

Consilierii votau in mod deschis, prin apel nominal sau prin ridicare de maini.

In problemele privind persoanele votul era secret.

Mandatul consilierului judetean nu era retribuit. Consilierii primeau totusi o indemnizatie pentru cheltuielile de transport si de intretinere pentru fiecare zi de lucru sau pentru efectuarea unor insarcinari speciale cu care au fost delegati in interesul consiliului.

Secretarul judetului participa intotdeauna la sedintele consiliului, in exercitarea atributiilor functiei, fara a avea drept de vot deliberativ.

Consiliul judetean infiinta comitete de cetateni, sub conducerea unui consilier care sprijineau administratia in probleme de interes local si mai ales in acelea privitoare la invatamant, culte, sanatate publica, ocrotire sociala, cai de comunicatie si agricultura.

Delegatia permanenta judeteana si atributiile ei

Raportorii celor cinci comisii de specialitate compuneau delegatia permanenta judeteana.

Presedintele delegatiei permanente era prefectul judetului. In lipsa acestuia sedintele erau prezidate de cel mai in varsta dintre membrii ei si se tineau in localul prefecturii. Secretarul consiliului judetean era si secretarul delegatiei permanente. El era insarcinat cu tinerea lucrarilor, participa la toate sedintele si contrasemna actele delegatiei. Delegatia lucra valabil in prezenta a cel putin trei din membrii sai

si a prefectului sau a inlocuitorului sau. Titularii puteau fi inlocuiti de supleanti pentru ca sedintele sa aiba loc.

Delegatia permanenta era competenta sa se pronunte asupra tuturor atributiilor consiliului judetean cu exceptia celor privind aprobarea bugetului, aprobarea imprumuturilor si a actelor de dispozitie (instrainari, tranzactii, etc.) concesionari de servicii si lucrari, asociatii, modificari teritoriale de comune si judet.

Delegatia permanenta avea si atributii proprii dupa cum urmeaza:

- supravegherea administratiei serviciilor judetene;

- indrumarea, supravegherea si controlarea administratiei comunelor din judet cu exceptia municipiilor;

- se pronunta ca instanta de conciliere in conformitate cu legea;

reprezenta interesele judetului in justitie;

- se pronunta asupra incheierilor consiliilor comunale cand legea o cerea.

In acelasi timp delegatia permanenta era organ consultativ al prefectului.

Membrii delegatiei permanente primeau un salariu fix stabilit de consiliul judetean din bugetul judetului. Ei nu puteau ocupa in acelasi timp o alta functie publica.

Pentru aceleasi motive si cu aceeasi procedura folosita in cazul delegatiei permanente judetene puteau fi suspendati sau indepartati din functie de ministrul de interne.

Serviciile publice si functionarii publici judeteni

In cadrul administratiei publice judetene functionau servicii infiintate de consiliul judetean in vederea exercitarii atributiilor sale in urmatoarele domenii ale

vietii economico-sociale, in rapida si continua evolutie: serviciul administrativ; serviciul financiar si de contabilitate;serviciul sanitar si al ocrotirilor sociale; serviciul tehnic al drumurilor si constructiilor; serviciul statistic; serviciul veterinar si zootehnic; serviciul invatamantului; serviciul cultului; serviciul economic; serviciul contencios.

Consiliile judetene puteau amplifica atributiile acestor servicii si infiinta noi servicii daca nevoile judetului o impuneau, dar numai "in raport si cu mijloacele de care dispun".In temeiul legii de unificare administrativa, fiecare consiliu judetean isi intocmea regulamente de organizare si functionare a serviciilor publice.

Legea reglementa doua categorii de functionari publici pentru administratia judeteana, administrativi si de specialitate.

Secretarul consiliului judetean

Era functionar public de cariera. Pe langa celelalte conditii cerute functionarilor publici, secretarul trebuia sa indeplineasca aceleasi conditii ca pretorul, cu care era asimilat in grad si salariu.

El trebuia sa fie diplomat al scolii de pregatire administrativa sau sa fi functionat cinci ani ca notar stabil, cu titlu academic. Pana la organizarea invatamantului pentru pregatirea profesionala administrativa legea stabilea ca pot fi numiti secretari ai consiliului judetean licentiatii in drept si in stiinte de stat. El era asimilat in grad, salariu si celelalte drepturi cu pretorul.

Secretarul consiliului judetean asista la sedintele consiliului si delegatiei permanente, intocmea si redacta procesele-verbale ale sedintelor, contrasemna toate actele emise de cele doua autoritati si avea raspunderea bunului mers al serviciului administrativ judetean. Secretarul redacta si se ingrijea de aparitia cu regularitate a "Monitorului judetean". In lipsa, secretarul era inlocuit in indeplinirea atributiilor sale de un sef de birou desemnat de delegatia permanenta.

Dizolvarea consiliilor comunale si judetene

Consiliile comunale si judetene puteau fi fizolvate, in virtutea prevederilor legii (art.273) in urmatoarele trei cazuri:

a). cand numarul consilierilor alesi prin vot universal s-a redus din motive legale la mai putin de jumatate si nu s-a putut completa prin consilierii supleanti;

b). cand consiliul, depasind atributiile sale, a adoptat hotarari impotriva intereselor generale sau a incalcat ordinea de stat;

c). cand consiliul a compromis cu rea credinta, interesele administratiei.

Dizolvarea se pronunta dupa cum era cazul de consiliile judetene si ale comunelor urbane resedinta si ale municipiilor sau ale comunelor rurale.Astfel, dizolvarea se pronunta prin decret regal, pe baza avizului consiliului administrativ superior, in urma cercetarii facuta de un inspector general administrativ pentru consiliile judetene si cele ale municipiilor resedinta de judet si municipiilor. Pentru celelalte comune, dizolvarea se pronunta de prefect pe baza unei cercetari prealabile si cu avizul delegatiei permanente judetene. Impotriva dizolvarii decisa de prefect, cei interesati puteau face apel la ministerul de interne, care se pronunta cu avizul consiliului superior administrativ, dupa ce au ascultat pe reprezentantii a caror dizolvare se cere.

Decretele regale si deciziile prefectului de dizolvare, care cuprindeau si data convocarii alegatorilor pentru noile alegeri, precum si numirea comisiilor interimare care urmau sa administreze judetele si comunele pana la alegeri, se publicau in jurnalele oficiale insotite de rapoartele de cercetare.

In toate cazurile de dizolvare, consilierii de drept isi continuau mandatul, pana la expirare, in noul consiliu, daca nu s-au facut si ei vinovati de actele care au determinat dizolvarea.

In situatiile determinate de incalcarea prevederilor art. 273 lit.b si c ministrul de interne si reprezentantii sai aveau dreptul sa sesizeze parchetele pentru a lua masuri impotrive celor dovediti vinovati.

Reprezentantii autoritatii centrale, organe de control

Prefectul si Consiliul de prefectura

Prefectul era reprezentantul puterii centrale si capul administratiei judetene.

Era functionar public, numit prin decret regal la propunerea ministrului de interne.

Pe langa celelalte conditii generale cerute functionarilor publici, prefectul trebuia sa aiba varsta de 30 ani impliniti si sa fie absolventul cu diploma al unei scoli superioare recunoscute de stat. El nu putea ocupa nici o alta functie publica salariata de stat, judet sau comuna, nici exercita vreo profesie libera sau sa fie administrator sau cenzor in consiliile societatilor civile sau comerciale, cooperative sau banci populare din cuprinsul judetului.

Prefectul exercita controlul si supraveghea toate serviciile judetene si comunale. Totodata, supraveghea si stabilea masurile necesare pentru executarea hotararilor consiliului judetean si ale delegatiei permanente.

Prefectul asista la sedintele consiliului judetean in calitate de reprezentant al puterii centrale dar si al intereselor locale.

La sedintele consiliilor municipale, prefectul asista ca reprezentant al puterii centrale, avand dreptul sa-si spuna cuvantul in apararea intereselor generale si ordinei in stat.

Impreuna cu delegatia permanenta, prefectul numea, inainta in functie si revoca functionarii publici judeteni si aplica sanctiunile disciplinare, conform statutului functionarilor publici si legilor speciale.

Ca delegat al autoritatii centrale, aflat sub ordinele directe ale ministrului de interne, prefectul reprezenta in judet guvernul si puterea executiva si tinea legatura cu ministerele.

Printre atributiile incredintate prin legi si regulamente prefectului erau asigurarea publicarii legilor si regulamentelor generale si judetene, executarea si aplicarea prevederilor acestora.

El era seful politiei in judet, calitate in care lua masuri pentru prevenirea delictelor, asigurarea si mentinerea ordinei si sigurantei publice.

Organele de politie si jandarmeria ii erau subordonate si obligate sa-i execute ordinele.

Prefectul supraveghea toate institutiile de binefacere si asistenta sociala aflate sub autoritatea statului, judetelor sau comunelor si pe cele particulare.

Stabilea toate masurile pentru prevenirea si inlaturarea efectelor calamitatilor naturale - inundatii, incendii, epizootii, epidemii, s.a.

Ca reprezentant al guvernului, convoca de doua ori de an la resedinta fiecarei plasi pe: administratorul financiar, consilierul agricol, medicul si veterinarul primar al judetului, revizorul scolar, sefii cultelor din judet, inginerul sef al judetului, pretorul, primarii, notarii si ceilalti functionari din plasa respectiva, imprejurare in care analiza diferitele probleme locale, clarificand modalitatile de aplicare a legilor in vederea unei bune desfasurari a activitatii administrative, economice, sanitare si culturale.

Anual, prefectul era obligat sa prezinte ministrului de interne un raport detaliat asupra starii generale financiare, economice, culturale si administrative a judetului si a comunelor din circumscriptia sa.

In exercitarea atributiilor sale, prefectul avea dreptul sa dea ordonante in limitele competentelor legale. Inainte de a fi puse in executare ordonantele erau inaintate ministrului de interne. Cele care priveau masuri sanitare, veterinare, lucrari publice, agricole, etc. trebuiau sa fie date dupa consultarea prealabila a sefilor serviciilor respective si erau contrasemnate de acestia.

Ordonantele care contraveneau prevederilor legale si regulamentelor sau intereselor superioare ale statului erau anulate de ministrul de interne.

Aceste acte intrau in vigoare dupa aducerea lor la cunostinta publica prin afisare, publicare si strigari cand aveau continut general (normativ) si prin notificari individuale in celelalte cazuri.

Prefectul avea la dispozitia sa unul sau doi functionari administrativi care formau cabinetul sau si erau numiti de ministrul de interne la propunerea prefectului.

Inlocuirea si revocarea prefectului se facea prin decret regal, pentru abateri grave de serviciu.

In fiecare judet functiona un consiliu de prefectura compus din: prefect, ca presedinte, primarul comunei resedinta de judet, administratorul financiar, primul procuror sau procurorul tribunalului, medicul primar al judetului, inginerul, arhitectul si veterinarul, sefi ai judetului, revizorul scolar, consilierul agricol, silvicultorul cel mai inalt in grad din judet, comandantul companiei de jandarmi, reprezentantii de la resedinta ai ministerelor industriei, comertului si muncii. Din acest consiliu faceau parte si membrii delegatiei permanente judetene, de drept.

Consiliul de prefectura se intrunea o data pe luna si ori de cate ori nevoile judetului o cereau, din initiativa prefectului cu scopul de a armoniza activitatea diferitelor servicii administrative din judet si a inlatura dificultatile ivite in aplicarea legilor.

Subprefectul

Fiecare prefectura avea un subprefect, numit prin decret regal, la propunerea ministrului de interne pe baza recomandarii prefectului. Era functionar public si trebuia sa fie licentiat in drept sau diplomat al scolii speciale de pregatire profesionala si sa fi indeplinit cel putin 5 ani functia de administrator de plasa sau subprefect. El ajuta pe prefect in indeplinirea atributiilor sale si il inlocuia in lipsa.

Pretorul si plasa

Fiecare judet era impartit in plasi care, erau circumscriptii teritoriale avand in componenta lor un numar de comune. Numarul plasilor, comunele care le compuneau si comunele resedinta a plasilor se fixau prin decizia ministrului de interne dupa consultarea consiliului superior administrativ.Fiecare plasa avea in fruntea ei un pretor, subordonat prefectului. El era agentul puterii centrale, executa hotararile consiliului si ale delegatiei judetene, exercita atributii stabilite prin legi si regulamente ; era seful politiei in plasa sa, calitate in care, sub controlul prefectului lua masuri pentru prevenirea delictelor, mentinerea ordinei si linistei publice.

Pretorul era obligat sa locuiasca in comuna de resedinta a plasii.

Fiecare pretor avea un secretar platit de stat care trebuia sa indeplineasca conditiile cerute pentru notari.

Pretorul era numit prin decizia ministrului de interne. El era functionar public si trebuia sa fie diplomat al scolii de pregatire profesionala administrativa sau sa fi functionat cinci ani ca notar stabil cu titlu academic. Legea prevedea ca, pana la organizarea invatamantului pentru pregatirea profesionala administrativa si pana ce se va obtine numarul necesar de absolventi, vor putea fi numiti pretori si licentiatii in drept si in stiinte de stat.

Atributiile principale ale pretorului erau:

- indrumarea, controlarea si supravegherea administratiei comunelor din plasa lor;

- revizia caselor comunale si a contabilitatii:

- verificarea starii de igiena si salubritatea comunelor;

- urmarirea conditiilor economice si culturale a cetatenilor stabilind masuri de indreptare.

Lunar el inainta prefectului un raport amanuntit cu constatarile facute si masurile luate.

Cel putin o data la doua luni, pretorul era obligat sa convoace numai la resedinta sa primarii, notarii si ceilalti functionari de specialitate din circumscriptia sa pentru a se sfatui impreuna asupra diferitelor chestiuni de interes comun, precum si cu privire la aplicarea legilor si masurilor necesare in vederea bunei stari administrative, culturale, sanitare si economice a comunelor si armonizarii serviciilor locale.

Notarul

Notarul era agentul autoritatii centrale in comuna rurala. In aceasta calitate el era insarcinat cu:

- aplicarea legilor, regulamentelor de administratie publica, ordonantelor, instructiunilor si a oricaror acte pe care legea cerea sa fie date publicitatii; executarea dispozitiilor privitoare la culegerea datelor statistice; executarea masurilor de siguranta generala si politie si alte insarcinari stabilite prin legi si regulamente.

Notarul era seful politiei administrative in comuna si ofiter al politiei judiciare, ajutor al parchetului numai in cazuri de flagrant delict.

Primarul putea sa delege notarului atributii de stare civila cu exceptia celebrarii casatoriei. El avea grija ca actele de stare civila sa se intocmeasca conform legii si le contrasemna.

In unele comune, notarii puteau avea secretari care-i inlocuiau in lipsa.

Notarul asista la sedintele consiliului comunal fara drept de vot si dadea indrumari administratiei comunale.

Notarul era numit de prefect. Pe langa celelalte conditii generale cerute pentru functionarii publici, notarul trebuia sa fie diplomat al scolii de pregatire administrativa. Pana la organizarea invatamantului pentru pregatirea profesionala administrativa puteau fi numiti notari:licentiatii in drept si stiinte de stat; absolventii scolilor de notari din Fagaras, Lujoj si Arad; absolventii scolilor de notari din vechiul regat.

Numirea notarului era provizorie, pe o perioada de incercare de 2 ani dupa care era definitivat pe post prin decizia ministrului de interne.

In anul 1926, pe teritoriul actualului judet Suceava existau 4 judete, 17 plasi, 10 comune urbane si 224 comune rurale.

Cele 4 judete erau: Judetul Campulung Mold., Judetul Falticeni, Judetul Radauti.