Fazele cercetarii locului faptei

Fazele cercetarii locului faptei

Se afirma ca "cercetarea la fata locului este o activitate complexa, de durata, care solicita exactitate, calm, perseverenta, prudenta, efort si uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului pe care-l urmareste".[1]

Cercetarea la fata locului este o activitate laborioasa, care solicita la maximum atentia celor care o efectueaza, si indiferent de conditiile in care se desfasoara ori de factorii perturbatori, organele judiciare nu trebuie sa plece cu idei preconcepute si nici sa persevereze intr-o astfel de atitudine.

Nu trebuie sa se uite nici o clipa ca orice versiune ar fi elaborata in cauza, ea nu are nici o valoare atata timp cat nu a fost verificata si confirmata de rezultatele cercetarii locului faptei. Doar asa se creeaza premiza obtinerii probelor utile pentru cauza si realizarea unei depline concordante intre versiunile elaborate si ceea ce s-a petrecut in realitate.[2]

Cercetarea la fata locului parcurge doua faze, si anume:

v    Faza statica - caracterizata prin aceea ca se limiteaza doar la

constatarea starii de fapt, a urmelor si mijloacelor materiale de proba, fara atingerea sau schimbarea pozitiei acestora;

v    Faza dinamica - care consta in examinarea detaliata si in

miscare a fiecarei urme si a fiecarui mijloc de proba.

Impartirea cercetarii la fata locului intre cele doua faze este

conventionala iar in raport cu varietatea situatiilor ce pot aparea in practica, unele activitati specifice fazei statice pot fi executate in faza dinamica si invers. Delimitarea dintre cele doua faze nu este rigida, ele putandu-se intrepatrunde. Desi conventionala, impartirea cercetarii intre cele doua faze este de natura sa asigure acesteia un caracter sistematic.

La inceputul cercetarii la fata locului cele doua faze sunt distincte. Faza statica presupune anumite activitati specifice cu care trebuie sa debuteze cercetarea, in timp ce faza dinamica este o continuare fireasca a celei dintai care se concretizeaza in examinarea detaliata a urmelor si mijloacelor materiale de proba existente in campul infractional. Este posibil ca datorita delimitarii incorecte a locului faptei ori a unor scapari, unele activitati din faza statica sa se efectueze in faza dinamica.[5]

Activitati care se desfasoara in faza statica

In aceasta faza, intreaga echipa de cercetare ia contact nemijlocit cu locul unde s-a produs evenimentul ori s-a savarsit o infractiune, ocazie cu care fiecare membru al acesteia are posibilitatea sa-ti formeze o imagine generala asupra celor petrecute, putand astfel sa asigure fixarea procesuala a locului respectiv si sa inlature posibilitatile de distrugere, disparitie ori omitere a unor urme sau mijloace materiale de proba.

O succesiune cronologica a activitatilor care se desfasoara in aceasta faza s-ar prezenta dupa cum urmeaza:

v    Observarea locului faptei

In locurile deschise aceasta observare se face prin parcurgerea perimetrului ce urmeaza a fi cercetat, delimitat anterior. Daca cercetarea la fata locului se va desfasura intr-o incapere, observarea se executa dintr-un singur loc. Aceasta observare se face diferentiat, ea fiind conditionata de particularitatile locului faptei. Acest lucru este normal, atata timp cat in orice loc deschis delimitarea are granite usor flexibile, in timp ce intr-un loc inchis

o astfel de delimitare este riguroasa.

Momentul este prielnic pentru ca seful echipei sa verifice, daca

perimetrul ce urmeaza a fi cercetat a fost corect delimitat.

v    Orientarea locului ce urmeaza a fi cercetat

Este vorba atat de o orientare topografica a locului faptei, cat si de orientarea criminalistica a acestuia. Orientarea topografica - este definita ca o determinare a pozitiei unui obiect ori a unui loc oarecare, fie in raport cu cele patru puncte cardinale, fie in raport cu alte obiecte sau locuri a caror pozitie este cunoscuta, efectuandu-se cu ajutorul astrilor, busolei, ceasului, hartii sau indicatori cunoscuti de oameni din experienta.

v    Orientarea criminalistica - presupune determinarea pozitiei unei

urme sau mijloc material de proba in interiorul perimetrului de cercetat.

v    Executarea fotografiilor de orientare si a fotografiilor schita

Fotografiile executate cu ocazia cercetarii la fata locului fac parte din categoria fotografiei judiciare operative. Acestea au rolul de a fixa "locul faptei si imprejurimile, precum si probele materiale existente in perimetrul sau".[6] Pentru a fi utile cauzei, fotografiile respective trebuie sa redea cu fidelitate locul faptei, obiectele si urmele in dimensiuni si perspective corespunzatoare.

Prin fotografia de orientare se fixeaza intregul loc al faptei, impreuna cu imprejurimile. Totodata prin fotografia de orientare se urmareste surprinderea acelor aspecte capabile sa ofere o anumita imagine asupra raportului dintre locul propriu - zis al faptei si zona inconjuratoare, cum sunt, de exemplu distantele pana la constructiile sau alte puncte de reper din apropiere, drumurile de acces, posibilitatile de vizibilitate.

La randul ei, fotografia schita reda numai locul unde s-a comis infractiunea ori s-a produs evenimentul. Acest gen de fotografie judiciara are rolul de a fixa in exclusivitate locul faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, avand in prim plan "obiectul central al cercetarii criminalistice".[8]

Sarcina executarii fotografiilor de orientare si schita revine specialistului criminalist. Normele privind activitatea specialistului criminalist cuprinde printre altele, si "fixarea locului faptei in contextul mediului inconjurator prin fotografieri si video filmari din unghiuri si directii diferite".[9]

v    Patrunderea in campul infractiunii si marcarea drumului de

acces  al echipei de cercetare.

Intrarea in locul faptei trebuie facuta in asa maniera incat sa nu se distruga ori sa se deterioreze urmele. Cei care patrund primii in locul faptei sunt conducatorul echipei de cercetare si specialistul criminalist. Patrunderea in locul faptei constituie una din principalele sarcini ce revin specialistului criminalist, conform actului normativ[10] care precizeaza ca "activitatea specialistului criminalist cuprinde: patrunderea, impreuna cu ofiterul desemnat conducator al echipei de cercetare sau procuror, in campul infractiunii si marcarea drumului de acces pentru medicul legist, conducatorul cainelui de urmarire, ceilalti membrii ai echipei, martori asistenti si persoanele participante . ".

Stabilirea cailor de acces se face dupa un studiu prealabil, gasirea celui

mai accesibil drum facandu-se in raport cu particularitatile locului de cercetat

si topografia terenului unde acesta este amplasat. In aceasta alegere trebuie sa se tina cont de regula potrivit careia acest traseu trebuie fixat numai pe portiuni unde in mod evident nu exista urme sau micro - urme.

Marcarea acestui drum de realizeaza cu ajutorul jetoanelor existente in

trusele criminalistice sau in dotarea autolaboratoarelor criminalistice.

Scopul marcarii drumului de acces este pe de o parte, pastrarea cat mai fidela a locului faptei, iar, pe de alta parte, limitarea numarului de persoane ce vor patrunde in acesta pentru evitarea distrugerii urmelor initiale sau aparitiei altor urme, cu efecte in finalizarea corecta si operativa a cauzei.

v    Marcarea si protejarea urmelor si mijloacelor materiale de proba

Dupa patrunderea in locul faptei, specialistul criminalist procedeaza la "cautarea, descoperirea, marcarea, fixarea si protejarea urmelor infractiunii si ale celorlalte mijloace materiale de proba, fara a le disloca din locul in care se gasesc . ".[11]

Marcarea si protejarea locurilor unde se gasesc urme ori mijloace materiale de proba se realizeaza prin parcurgerea locului de cercetat, conducatorul echipei de cercetare notand dispunerea lor topografica, cat si relatia acestora cu urmele si reperele aflate in apropiere.

Pe masura desfasurarii acestei activitati, toate urmele si mijloacele materiale ce proba vor fi analizate, trebuie avute in vedere urmatoarele elemente: pozitia, starea in care se prezinta, amplasarea, forma si dimensiunile, categoriile de urme, ce apar ca evidente pe mijloacele materiale de proba descoperite.

In raport cu cele care se descopera, tinand cont de cum evolueaza procesul complex al valorificarii si verificarii de versiuni, se vor stabili zonele, respectiv locurile, unde se impune desfasurarea unor operatiuni de relevare a urmelor latente, particularizate, din punct de vedere al procedeelor folosite, in functie de natura lor si de timpul scurs de la savarsirea infractiunii.

v    Executarea fotografiilor urmelor, obiectelor principale si ale

cadavrului

Facand parte din aceeasi categorie cu fotografiile de orientare si fotografiile schita, fotografiile urmelor, obiectelor principale si ale

cadavrului redau imaginea obiectelor care au fost folosite ori au fost destinate sa serveasca la savarsirea faptei sau sunt produsul acesteia, urmele acestora precum si a cadavrului si a tot ce se gaseste sub si in jurul acestuia.

In literatura de specialitate[12] se precizeaza ca aceste imagini "se constituie in tot atatea puncte centrale care intereseaza cercetarea", fotografierea lor facandu-se in scopul fixarii pozitiei, formei si dispunerii lor in raport cu celelalte obiecte existente la locul faptei. Cu ocazia efectuarii acestui gen de fotografii trebuie sa se procedeze in asa fel incat pe imagine sa apara toate caracteristicile de individualizare. Sarcina executarii acestor fotografii revine tot specialistului criminalist, normele legale in vigoare precizand ca activitatea acestuia cuprinde si "fixarea prin fotografiere metrica si video filmare a obiectelor principale, a corpurilor delicte si a leziunilor exterioare ale victimei".

v    Prelucrarea urmei de miros uman prin folosirea cainelui de

urmarire 

Tot in aceasta faza a cercetarii la fata locului, conducatorul echipei "indica locul de unde cainele de urmarire va incepe prelucrarea urmelor de miros".[14]

Identificarea odorologica - ocupa un loc important in identificarea criminalistica, avand forta probatorie numai in masura in care se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza.[15]

Urma de miros uman, denumita si amprenta olfactiva, se prezinta sub forma unor particule invizibile, de natura organica, cantitatea si natura acesteia fiind conditionata de starea emotionala, metabolismul persoanei sau efortul fizic depus. Mirosul uman, specific corpului, imbracamintei, incaltamintei ori altor obiecte cu care persoana a intrat in contact, reprezinta

urma de miros uman. Aceasta este o combinatie de mirosuri in care

predomina mirosul specific al persoanei.[16]

Dintre caracteristicile urmei de miros uman, mentionam:

latimea urmei - este egala cu latimea persoanei care a lasat urma;

inaltimea urmei - reprezinta distanta de la sol, in plan vertical, la

care exista urma de miros;

lungimea urmei - reprezinta lungimea traseului parcurs de o

persoana;

directia, forma urmei - desemneaza forma drumului parcurs de

persoana.

Urma de miros are doua proprietati:

intensitatea urmei - este determinata de cantitatea de particule de

miros lasate de persoana;

persistenta urmei - desemneaza timpul scurs de la crearea urmei si

pana la disparitia sa.

Odorologia judiciara investigheaza si alte urme de miros, cum ar fi: urmele cadaverice; urmele produse de droguri; urmele materialelor sau substantelor explozive.

Prelucrarea urmei de miros incepe de la obiectele de imbracaminte, incaltaminte sau de alta natura care ar fi putut apartine, fie victimei ori autorului faptei, fie altor persoane care au avut legatura cu cauza.

v    Stabilirea si marcarea locurilor unde ar putea exista microurme

In sens criminalistic, microurmele, sunt definite ca parti mici sau foarte mici ale urmelor forma si materie, care poarta unele din caracteristicile generale si individuale, relativ neschimbatoare ale acestora sau actiunilor fizice care le-au produs.

Ca si urmele, microurmele se clasifica in:

microurme ale omului;

microurme de natura animala;

microurme de natura vegetala;

microurme ale obiectelor.

Cautarea microurmelor , inclusiv natura acestora, se face dupa

marcarea urmelor si obiectelor despre care se presupune ca au legatura cu fapta sau evenimentul petrecut.

v    Elaborarea si verificarea unor versiuni

Notiunea de versiune, in sens restrans, este o presupunere, o explicatie plauzibila, obiectiv posibila si provizorie data diverselor fapte si imprejurari constatate.[17] Intr-un sens mai larg, aceasta reprezinta rezultatul unui proces complex de cunoastere a realitatii, in cadrul caruia sunt percepute, analizate si sistematizate faptele si imprejurarile de fapt. Specialistului criminalist ii revine sarcina interpretarii " . din punct de vedere stiintific a urmelor infractiunii descoperite la fata locului in scopul refacerii tabloului infractiunii si al obtinerii unor date despre faptuitori".

Verificarea versiunilor elaborate se face imediat, in raport cu cele constatate si prin interpretarea logica a mecanismului de formare a urmelor, echipa de cercetare avand posibilitatea sa extinda aria suprafetei ce trebuie cercetata sau sa dispuna masurile corespunzatoare de urmarire si prindere a faptuitorului. Pentru aprecierea corecta a situatiei de la locul faptei, conducatorul echipei de cercetare trebuie sa noteze si datele privitoare la: ora patrunderii in campul infractiunii, conditiile atmosferice, starea instalatiilor si utilajelor, starea usilor si a ferestrelor, vizibilitatea, existenta si persistenta unor mirosuri specifice, care trebuie sa fie coroborate cu datele referitoare la aceleasi aspecte retinute de catre cei sositi primii la fata locului.

2. Activitati ce se desfasoara in faza dinamica

Faza dinamica se distinge prin complexitate, presupunand participarea

tuturor membrilor echipei la efectuarea investigatiilor si folosirea integrala

a mijloacelor   tehnico - stiintifice criminalistice, aflate la dispozitia lor. In aceasta faza, cercetarea la fata locului se concretizeaza prin examinarea complexa a fiecarei urme si mijloc material de proba, marcate in faza statica. Aceasta faza se caracterizeaza prin examinarea detaliata a tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba existente in locul faptei, echipa de cercetare avand posibilitatea sa miste obiectele purtatoare de urme si sa foloseasca mijloacele tehnice de care dispune. Echipa de cercetare procedeaza la examinarea urmelor si mijloacelor materiale de proba in mod complet si sistematic, determinand relatiile logice existente intre acestea si anumite fapte ce par a avea legatura cu cauza. Activitatile, si in aceasta faza, se desfasoara in ordine cronologica si sunt urmatoarele:

v    Cautarea, relevarea si examinarea tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba descoperite in campul infractiunii

In raport cu natura faptei savarsite, la fata locului pot fi descoperite, relevate si fixate toate categoriile de urme cunoscute, atat de origine umana, cat si de origine animala sau vegetala.

In cazul urmelor de maini, cautarea acestora presupune o activitate sistematica. "Neatentia ori superficialitatea in cautarea unor astfel de urme poate sa conduca fie la nedescoperirea ori stergerea lor, fie la lasarea in campul infractiunii a propriilor urme".[20]

Urmele de maini trebuie cautate in cele mai diverse locuri, cum ar fi:

locul de patrundere a faptuitorului in incaperea unde s-a

consumat fapta;

instalatiile electrice;

obiectele despre care se presupune ca au fost atinse de faptuitor

ori au fost abandonate de acesta la locul faptei ori in imprejurimile sale;

Dintre aceste obiecte putem aminti:

obiecte confectionate din sticla, cristal, portelan sau ceramica

smaltuita;

obiecte confectionate din lemn lustruit sau furniruit;

obiecte din piele sau inlocuitori de piele;

obiecte metalice nichelate sau acoperite cu vopsea

lucioasa;

hartiile si documentele cu suprafata lucioasa.

Cu ocazia cercetarii la fata locului nu trebuie omise accesoriile vestimentare si chiar legumele si fructele, pe suprafata acestora putand fi descoperite urme digitale.

Marele criminalist roman C. Turai afirma ca specialistul criminalist trebuie sa aiba "rabdarea si intuitia unui mare artist".

Cautarea urmelor digitale se face diferit, in raport cu suportul pe care sunt depuse:

pentru cautarea urmelor digitale invizibile se utilizeaza un fascicul

de lumina, inclinat sub un unghi de 45°, privind suprafata obiectului din directia opusa;

urmele digitale invizibile ramase pe hartie se vor cauta cu ajutorul

unor procedee de colorare directa;

de regula, cautarea urmelor digitale se realizeaza cu ajutorul

lampii portabile de ultra violete;

cautarea urmelor digitale prin pulverizarea obiectului cu o solutie

de luminol ;

cautarea urmelor digitale cu ajutorul unor aparate portabile cu

raza laser;

Pentru cautarea urmelor de picioare si de incaltaminte trebuie examinate urmatoarele:

solul, dusumeaua si obiectele aflate pe aceasta;

alte obiecte aflate in locul faptei si de care faptuitorul s-ar fi putut

folosi pentru realizarea rezolutiei infractionale;

obiectele aflate pe sol ori pe caile de acces folosite de faptuitor

pentru a patrunde in campul infractiunii.

De cele mai multe ori, urmele de picioare si de incaltaminte sunt

vizibile, nefiind nevoie de metode speciale pentru descoperirea lor, iar in

cazul celor invizibile cautarea acestora se face cu ajutorul unei raze incidente

de lumina proiectata pe suprafata examinata sub un unghi convenabil.

In cazul celorlalte urme lasate de corpul uman, respectiv urmele de buze, dinti, urechi, nas, barbie, cautarea si descoperirea acestora, in raport cu suportul pe care se gasesc, se face utilizand metodele specifice dactiloscopiei.

Urmele de natura biologica trebuie cautate, dupa cum urmeaza:

urmele de sange - pot fi descoperite pe corpul si imbracamintea

victimei si a agresorului; pe obiectele vulnerante si pe cele aflate in apropierea victimei; pe traseul parcurs de victima sau faptuitor; pe cadavru si in jurul acestuia etc. ;

urmele de saliva - pot fi descoperite fie prin examinare cu ochiul

liber, fie cu ajutorul mijloacelor optice;

urmele de sperma - pot fi descoperite pe corpul victimei, pe

obiectele de imbracaminte si accesoriile acestora, pe lenjeria de pat si obiectele de igiena personala prin examinarea cu ochiul liber ori cu ajutorul unor mijloace optice sau cu radiatii ultra violete ;

urmele de natura piloasa - pot fi descoperite pe diverse suporturi, in

asociere cu alte urme de natura biologica. Ele trebuie cautate pe corpul uman, pe obiecte de imbracaminte si cele igienico-sanitare, pe obiectele corp delict etc. ;

Urmele de natura vegetala se cauta prin observarea directa a tuturor suporturilor a caror plasticitate permite imprimarea si pastrarea lor, folosind in acest scop lupa, microscopul si o sursa de iluminare. Ele pot fi descoperite pe suporturi cum ar fi: pe corpul si imbracamintea victimei sau faptuitorului; pe incaltamintea persoanelor implicare in cauza; pe obiecte descoperite asupra lor sau in apropierea locului unde a fost descoperita victima sau faptuitorul; pe itinerarul parcurs de victima sau faptuitor; etc.

Principalele metode de relevare a urmelor de maini sunt urmatoarele:

metode fizice - care constau in: prafuirea cu diverse pulberi sau

prafuri cu granulatie foarte fina pe obiectul sau suprafetele purtatoare de urme; sau pulverizarea cu ajutorul pulverizatorului de praf pe suprafetele care nu sunt orizontale sau nu pot fi aduse in aceasta pozitie.

metode chimice - care constau in: vaporizare cu iod care se

realizeaza cu ajutorul vaporilor de iod condensati; sau folosirea unor reactivi chimici .

metode optice - care preced utilizarea metodelor fizice si chimice.

Multe dintre metodele si procedeele folosite pentru relevarea urmelor de maini isi gasesc aplicabilitatea si in relevarea urmelor create de alte parti ale corpului uman.

v    Executarea fotografiilor de detaliu

Executarea acestui gen de fotografie in aceasta faza a cercetarii la fata locului consta in aceea ca prin deplasarea si modificarea pozitiei initiale a obiectelor pot fi evidentiate o serie de detalii caracteristice.

Fotografia de detaliu pune in evidenta fie microrelieful, fie macro relieful urmelor sau obiectelor.

Pe langa faptul ca are o mare importanta in cazul ridicarii urmelor numai prin fotografiere, aceasta prezinta aspectul obisnuit al obiectului purtator de urme, cat si modificarile produse cu ocazia savarsirii infractiunii.

Metodele de realizare a fotografiei de detaliu difera de cele folosite in alte genuri ale fotografiei judiciare operative.

v    Ridicarea, ambalarea si transportul urmelor si mijloacelor

materiale de proba

In afara activitatilor de cautare, relevare, marcare si protejare a urmelor

infractiunii si mijloacelor materiale de proba, specialistul criminalist are obligatia   de a proceda la " . ridicarea, conservarea, examinarea,

interpretarea si ambalarea acestora"[22].

Urmele papilare pot fi ridicate fie prin transferare pe pelicula adeziva si prin mulaj, fie prin fotografiere directa sau ridicarea obiectelor purtatoare de urme. Pelicula adeziva folosita pentru transferarea urmelor papilare este cunoscuta sub denumirea de pelicula tip folio si este folosita in cazul in care urma a fost relevata cu o pudra colorata. In cazul urmelor de adancime, ridicarea urmelor papilare se poate face si cu ajutorul mulajelor.

Ridicarea obiectului purtator de urme se face atunci cand urmele sunt descoperite si relevate pe obiecte de dimensiuni mici.

Fotografierea urmelor constituie atat un mijloc de fixare, dar si un principal mijloc de ridicare, chiar daca urmele sunt de adancime sau de suprafata. Urmele de picior de suprafata colorate se ridica cu hartie folio, hartie foto umezita ori banda adeziva si prin fotografiere. Urmele de incaltaminte de adancime pot fi ridicate prin mulaje si prin fotografiere.

Cu privire la ambalarea si transportul urmelor si mijloacelor materiale de proba descoperite cu ocazia cercetarii la fata locului se pot face urmatoarele precizari:

urmele si obiectele purtatoare de urme de maini trebuie ambalate,

sigilate si etichetate;

la fel se procedeaza si in cazul urmelor de picior ridicate prin mulaj;

armele de foc ridicate de la fata locului se ambaleaza intr-o cutie

pentru evitarea socurilor pe timpul transportului si pierderii unor micro urme ;

documentele descoperite, in special cele putrezite sau carbonizate,

trebuiesc transportate cu o atentie deosebita.

v    Interpretarea urmelor descoperite si excluderea urmelor ce

apartin victimei sau altor persoane

O problema care se ridica in cursul cercetarii la fata locului o constituie

interpretarea urmelor si mijloacelor materiale de proba. Aceasta activitate are ca scop stabilirea relatiei ce exista intre acestea si fapta savarsita, provenienta lor, mecanismul de formare al urmelor si relatiile cu mijloacele de proba descoperite in campul infractional.

Interpretarea urmelor si mijloacelor de proba are menirea de a stabili legatura logica existenta intre fapta sesizata si natura urmelor si obiectelor descoperite. O interpretare corecta poate oferi raspuns la o serie de probleme: natura faptei, timpul si locul savarsirii, modul de operare etc.

Printre alte sarcini, specialistului criminalist ii revine si sarcina

interpretarii urmelor infractiunii si a celorlalte mijloace de proba.[23]

La fata locului, pe langa diferitele categorii de urme, pot fi descoperite si urme apartinand victimei ori altor persoane care au venit in contact cu anumite obiecte. Specialistii criminalisti trebuie sa procedeze la efectuarea unor examinari comparative intre urmele descoperite si modelele de comparatie prelevate de la persoanele mentionate.

Interpretarea urmelor descoperite la fata locului se constituie intr-o operatie logica prin care se precizeaza semnificatia unor informatii, prin inlocuirea variantelor din care sunt alcatuite, in raport cu un anumit domeniu ales. La interpretarea urmelor descoperite cu ocazia cercetarii la fata locului nu trebuie omise nici posibilele erori ce pot aparea pe parcursul acestei activitati, si anume:

erori de logica;

erori de tehnica;

erori cauzate de anumite detalii nesemnificative;

erori datorate prezentei mai multor alternative ori interpretarii

negativului drept pozitiv