QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente administratie

Desfasurarea cercetarii la fata locului - fazele cercetarii la fata locului



DESFASURAREA CERCETARII LA FATA LOCULUI - FAZELE CERCETARII LA FATA LOCULUI


Se afirma ca "cercetarea la fata locului este o activitate complexa. De durata, care solicita exactitate, calm, perseverenta, prudenta, efort si uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului pe care-l urmareste".[1]

Cercetarea la fata locului este o activitate laborioasa, care solicita la maximum atentia celor care o efectueaza, si indiferent de conditiile in care se desfasoara ori de factorii perturbatori organele judiciare nu trebuie sa plece cu idei preconcepute si nici sa persevereze intr-o astfel de atitudine. Nu trebuie sa se uite nici o clipa ca orice versiune ar fi elaborata in cauza, ea nu are nici o valoare atata timp cat nu a fost verificata si confirmata de rezultatele cercetarii locului faptei. Doar asa se creeaza premiza obtinerii probelor utile pentru cauza si realizarea unei depline concordante intre versiunile elaborate si ceea ce s-a petrecut in realitate.[2] Cercetarea la fata locului parcurge doua faze: faza statica - caracterizata prin aceea ca se limiteaza doar la constatarea starii de fapt, a urmelor si mijloacelor materiale de proba, fara atingerea sau schimbarea pozitiei acestora si faza dinamica - care consta in examinarea detaliata si in miscare a fiecarei urme si a fiecarui mijloc de proba. Impartirea cercetarii la fata locului intre cele doua faze este conventionala iar in raport cu varietatea situatiilor ce pot aparea in practica, unele activitati specifice fazei statice pot fi executate in faza dinamica si invers. Delimitarea dintre cele doua faze nu este rigida, ele putandu-se intrepatrunde si desi conventionala, impartirea cercetarii intre cele doua faze este de natura sa asigure acesteia un caracter sistematic. La inceputul cercetarii la fata locului cele doua faze sunt distincte. Faza statica presupune anumite activitati specifice cu care trebuie sa debuteze cercetarea, in timp ce faza dinamica este o continuare fireasca a celei dintai care se concretizeaza in examinarea detaliata a urmelor si mijloacelor materiale de proba existente in campul infractional. Este posibil ca datorita delimitarii incorecte a locului faptei ori a unor scapari, unele activitati din faza statica sa se efectueze in faza dinamica.



Activitati ce se desfasoara in faza statica

In aceasta faza, intreaga echipa de cercetare ia contact nemijlocit cu locul unde s-a produs evenimentul ori s-a savarsit o infractiune, ocazie cu care fiecare membru al acesteia are posibilitatea sa-ti formeze o imagine generala asupra celor petrecute, putand astfel sa asigure fixarea procesuala a locului respectiv si sa inlature posibilitatile de distrugere, disparitie ori omiterea unor urme sau mijloace materiale de proba. Succesiunea cronologica a activitatilor care se desfasoara in aceasta faza s-ar prezenta astfel:

Observarea locului faptei - In locurile deschise aceasta observare se face prin parcurgerea perimetrului ce urmeaza a fi cercetat, delimitat anterior. Observarea se face diferentiat , conditionata de particularitatile locului faptei. Acest lucru este normal, atata timp cat in orice loc deschis delimitarea are granite usor flexibile. Momentul este prielnic pentru ca seful echipei sa verifice, daca perimetrul ce urmeaza a fi cercetat a fost corect delimitat.

Orientarea locului ce urmeaza a fi cercetat - Este vorba atat de o orientare topografica a locului faptei, cat si de orientarea criminalistica a acestuia. Orientarea topografica - este definita ca o determinare a pozitiei unui obiect ori a unui loc oarecare, fie in raport cu punctele cardinale, fie in raport cu alte obiecte sau locuri cu pozitie cunoscuta, efectuandu-se cu ajutorul astrilor, busolei, ceasului, hartii sau cu alti indicatori. Orientarea criminalistica - presupune determinarea pozitiei unei urme sau mijloc material de proba in interiorul perimetrului de cercetat.

Executarea fotografiilor de orientare si a fotografiilor schita - Fotografiile executate cu ocazia cercetarii la fata locului fac parte din categoria fotografiei judiciare operative. Acestea au rolul de a fixa "locul faptei si imprejurimile, precum si probele materiale existente in perimetrul sau".[6] Pentru a fi utile cauzei, fotografiile respective trebuie sa redea cu fidelitate locul faptei, obiectele si urmele in dimensiuni si perspective corespunzatoare. Este subliniata ideea potrivit careia "in cazurile deosebite, cum sunt omorul, accidentele rutiere, navale, aeriene, incendiile, exploziile, spargerile s.a., cercetarea la fata locului nu mai poate fi conceputa fara executarea de fotografii, carora li se adauga video filmarea devenita si ea indispensabila fixarii in conditii de maxima operativitate a rezultatelor cercetarii." Prin fotografia de orientare se fixeaza intregul loc al faptei, impreuna cu imprejurimile "cand nu se misca nimic din tot ce se afla in perimetrul acestuia" si totodata "prin fotografia de orientare se urmareste surprinderea acelor aspecte capabile sa ofere o anumita imagine asupra raportului dintre locul propriu - zis al faptei si zona inconjuratoare, cum sunt, de pilda, distantele pana la constructiile sau alte puncte de reper din apropiere, drumurile de acces, posibilitatile de vizibilitate". La randul ei, fotografia schita reda numai locul unde s-a produs evenimentul. Acest gen de fotografie judiciara are rolul de a fixa in exclusivitate locul faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, avand in prim plan "obiectul central al cercetarii criminalistice". Sarcina executarii fotografiilor de orientare si schita revine specialistului criminalist. Normele privind activitatea specialistului criminalist cuprinde printre altele, si "fixarea locului faptei in contextul mediului inconjurator prin fotografieri si video filmari din unghiuri si directii diferite".

Patrunderea in campul infractiunii si marcarea drumului de acces al echipei de cercetare - Intrarea in locul faptei trebuie facuta in asa maniera incat sa nu se distruga ori sa se deterioreze urmele. Patrunderea in locul faptei constituie una din principalele sarcini ce revin specialistului criminalist, conform actului normativ care precizeaza ca "activitatea specialistului criminalist cuprinde: patrunderea, impreuna cu ofiterul desemnat conducator al echipei de cercetare sau procuror, in campul infractiunii si marcarea drumului de acces pentru medicul legist, conducatorul cainelui de urmarire, ceilalti membrii ai echipei, martori asistenti si persoanele participante . ".

Stabilirea cailor de acces se face dupa un studiu prealabil, gasirea celui mai accesibil drum facandu-se in raport cu particularitatile locului de cercetat si topografia terenului, iar marcarea drumului se realizeaza cu ajutorul jetoanelor existente in trusele criminalistice sau in autolaboratoarelor criminalistice. Scopul marcarii drumului de acces este pe de o parte, pastrarea cat mai fidela a locului faptei, iar, pe de alta parte, limitarea numarului de persoane ce vor patrunde in acesta pentru evitarea distrugerii urmelor initiale sau aparitiei altor urme.

Marcarea si protejarea urmelor si mijloacelor materiale de proba - Dupa patrunderea in locul faptei, specialistul criminalist procedeaza la "cautarea, descoperirea, marcarea, fixarea si protejarea urmelor infractiunii si ale celorlalte mijloace materiale de proba, fara a le disloca din locul in care se gasesc . ". Marcarea si protejarea locurilor unde se gasesc urme ori mijloace materiale de proba se realizeaza prin parcurgerea locului de cercetat, conducatorul echipei de cercetare notand dispunerea lor topografica, cat si relatia acestora cu urmele si reperele aflate in apropiere. Pe masura desfasurarii acestei activitati, toate urmele si mijloacele materiale ce proba vor fi analizate, trebuie avute in vedere urmatoarele elemente: pozitia, starea in care se prezinta, amplasarea, forma si dimensiunile, categoriile de urme, ce apar ca evidente pe mijloacele materiale de proba descoperite.

Executarea fotografiilor urmelor,obiectelor principale si ale cadavrului - Facand parte din aceeasi categorie cu fotografiile de orientare si fotografiile schita, fotografiile urmelor, obiectelor principale si ale cadavrului redau imaginea obiectelor care au fost folosite ori au fost destinate sa serveasca la savarsirea faptei sau sunt produsul acesteia, urmele acestora precum si a cadavrului si a tot ce se gaseste sub si in jurul acestuia. In literatura de specialitate[15] se precizeaza ca aceste imagini "se constituie in tot atatea puncte centrale care intereseaza cercetarea", fotografierea lor facandu-se in scopul fixarii pozitiei, formei si dispunerii lor in raport cu celelalte obiecte existente la locul faptei. Sarcina executarii acestor fotografii revine tot specialistului criminalist, normele legale in vigoare precizand ca activitatea acestuia cuprinde si "fixarea prin fotografiere metrica si video filmare a obiectelor principale, a corpurilor delicte si a leziunilor exterioare ale victimei".

Prelucrarea urmei de miros uman prin folosirea cainelui de urmarire - Tot in aceasta faza a cercetarii la fata locului, conducatorul echipei "indica locul de unde cainele de

urmarire va incepe prelucrarea urmelor de miros".[17] Identificarea odorologica - ocupa un loc important in identificarea criminalistica, avand forta probatorie numai in masura in care se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza.[18] Urma de miros uman, denumita si amprenta olfactiva, se prezinta sub forma unor particule invizibile, de natura organica, cantitatea si natura acesteia fiind conditionata de starea emotionala, metabolismul persoanei sau efortul fizic depus. Mirosul uman, specific corpului, imbracamintei, incaltamintei ori altor obiecte cu care persoana a intrat in contact, reprezinta urma de miros uman. Aceasta este o combinatie de mirosuri in care predomina mirosul specific al persoanei. Dintre caracteristicile urmei de miros uman, mentionam: latimea urmei - care este egala cu latimea persoanei care a lasat urma; inaltimea urmei - sau distanta de la sol, in plan vertical, la care exista urma de miros; lungimea urmei - ce reprezinta lungimea traseului parcurs de o persoana; directia, forma urmei - ce desemneaza forma drumului parcurs de persoana. Urma de miros are doua proprietati si anume intensitatea urmei - determinata de cantitatea de particule de miros lasate de persoana si persistenta urmei - ce desemneaza timpul scurs de la crearea urmei pana la disparitia sa. Odorologia judiciara investigheaza si alte urme de miros, cum ar fi: urmele cadaverice; urmele produse de droguri; urmele materialelor sau substantelor explozive.

Stabilirea si marcarea locurilor unde ar putea exista micro urme - In sens criminalistic, micro urmele, sunt definite "ca parti mici sau foarte mici ale urmelor forma si materie, care poarta unele din caracteristicile generale si individuale relativ neschimbatoare ale acestora sau actiunilor fizice care le-au produs".

Micro urmele se clasifica in: micro urme ale omului; micro urme de natura animala; micro urme de natura vegetala; micro urme ale obiectelor. Cautarea micro urmelor si natura acestora, se face dupa marcarea urmelor si obiectelor care se au legatura cu fapta.

Elaborarea si verificarea unor versiuni- Notiunea de versiune,este o presupunere, o explicatie plauzibila, obiectiv posibila si provizorie data imprejurari constatate.[21]

Specialistului criminalist ii revine sarcina interpretarii " . din punct de vedere stiintific a urmelor infractiunii descoperite la fata locului in scopul refacerii tabloului infractiunii si al obtinerii unor date despre faptuitori".[22]Verificarea versiunilor se face imediat, in raport cu cele constatate si prin interpretarea logica a mecanismului de formare a urmelor, echipa de cercetare avand posibilitatea sa extinda aria suprafetei ce trebuie cercetata sau sa dispuna masurile corespunzatoare de urmarire si prindere a faptuitorului.

Activitati ce se desfasoara in faza dinamica

Faza dinamica se distinge prin complexitate, presupunand participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigatiilor si folosirea integrala a mijloacelor tehnico stiintifice criminalistice, aflate la dispozitia lor.[23] In aceasta faza, cercetarea la fata locului se concretizeaza prin examinarea complexa a fiecarei urme si mijloc material de proba, marcate in faza statica. Aceasta faza se caracterizeaza prin examinarea tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba existente in locul faptei, echipa de cercetare avand posibilitatea sa miste obiectele purtatoare de urme si sa foloseasca mijloacele tehnice. Echipa de cercetare procedeaza la examinarea urmelor si mijloacelor materiale de proba in mod complet si sistematic, determinand relatiile logice existente intre acestea si fapte ce par a avea legatura cu cauza. Activitatile, se desfasoara in ordine cronologica si sunt urmatoarele:

Cautarea, relevarea si examinarea tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba descoperite in campul infractiunii - In raport cu natura faptei savarsite, pot fi descoperite, relevate si fixate toate categoriile de urme cunoscute, de origine umana, animala sau vegetala. In cazul urmelor de maini, cautarea lor presupune o activitate sistematica.

"Neatentia ori superficialitatea in cautarea unor astfel de urme poate sa conduca fie la nedescoperirea ori stergerea lor, fie la lasarea in campul infractiunii a propriilor urme". Urmele de maini trebuie cautate in cele mai diverse locuri, cum ar fi: locul de patrundere a faptuitorului in incaperea unde s-a consumat fapta; instalatiile electrice; obiectele despre care se presupune ca au fost atinse de faptuitor ori au fost abandonate de acesta la locul faptei ori in imprejurimile sale;

Dintre aceste obiecte putem aminti: obiecte confectionate din sticla, cristal, portelan sau ceramica smaltuita; obiecte confectionate din lemn lustruit sau furniruit; obiecte din piele sau inlocuitori de piele; obiecte metalice nichelate sau acoperite cu vopsea lucioasa; hartiile si documentele cu suprafata lucioasa.

Marele criminalist roman C. Turai afirma ca specialistul criminalist trebuie sa aiba "rabdarea si intuitia unui mare artist". Cautarea urmelor digitale se face diferit: pentru cautarea urmelor digitale invizibile se utilizeaza un fascicul de lumina, inclinat sub un unghi de 45°, privind suprafata obiectului din directia opusa; urmele digitale invizibile ramase pe hartie se vor cauta cu ajutorul unor procedee de colorare directa; cautarea urmelor digitale se realizeaza cu ajutorul lampii portabile de u.v.; cautarea urmelor digitale prin pulverizarea obiectului cu o solutie de luminol ; cautarea urmelor digitale cu ajutorul unor aparate portabile cu raza laser.

Pentru cautarea urmelor de picioare si de incaltaminte trebuie examinate : solul, dusumeaua si obiectele aflate pe aceasta; alte obiecte aflate in locul faptei si de care faptuitorul s-ar fi putut folosi pentru realizarea rezolutiei infractionale; obiectele aflate pe sol ori pe caile de acces folosite de faptuitor pentru a patrunde in campul infractiunii.

In cazul celorlalte urme lasate de corpul uman, respectiv urmele de buze, dinti, urechi, nas, barbie, cautarea si descoperirea acestora, se face utilizand metodele specifice dactiloscopiei.

Urmele de natura biologica trebuie cautate, dupa cum urmeaza: urmele de sange - pot fi descoperite pe corpul si imbracamintea victimei si a agresorului; pe obiectele vulnerante si pe cele aflate in apropierea victimei; pe traseul parcurs de victima sau faptuitor; pe cadavru si in jurul acestuia etc. ; urmele de saliva - pot fi descoperite fie prin examinare cu ochiul liber, fie cu ajutorul mijloacelor optice; urmele de sperma - pot fi descoperite pe corpul victimei, pe obiectele de imbracaminte si accesoriile acestora, pe lenjeria de pat si obiectele de igiena personala prin examinarea cu ochiul liber ori cu ajutorul unor mijloace optice sau cu radiatii u.v. ; urmele de natura piloasa - pot fi descoperite pe diverse suporturi, in asociere cu alte urme de natura biologica. Ele trebuie cautate pe corpul uman, pe obiecte de imbracaminte si cele igienico-sanitare, pe obiectele corp delict etc. ;

Urmele de natura vegetala se cauta prin observarea directa a tuturor suporturilor a caror plasticitate permite imprimarea si pastrarea lor, folosind in acest scop lupa, microscopul si o sursa de iluminare.

"Relevarea urmelor este operatia tehnico criminalistica prin care urmele invizibile sunt puse in evidenta cu ajutorul unor substante sau procedee fizice sau chimice".

Principalele metode de relevare a urmelor de maini sunt urmatoarele:

- metode fizice - care constau in: prafuirea cu diverse pulberi sau prafuri cu granulatie fina pe obiectul sau suprafetele purtatoare de urme; sau pulverizarea cu ajutorul pulverizatorului de praf, pe suprafetele care nu sunt orizontale.

- metode chimice - care constau in: vaporizare cu iod care se realizeaza cu ajutorul vaporilor de iod condensati; sau folosirea unor reactivi chimici .

- metode optice - care preced utilizarea metodelor fizice si chimice.

Executarea fotografiilor de detaliu - Executarea acestui gen de fotografie in aceasta faza a cercetarii la fata locului consta in aceea ca prin deplasarea si modificarea pozitiei initiale a obiectelor pot fi evidentiate o serie de detalii caracteristice. Aceasta prezinta aspectul obisnuit al obiectului purtator de urme, cat si modificarile produse cu ocazia savarsirii infractiunii. Metodele de realizare a fotografiei de detaliu difera de cele folosite in alte genuri ale fotografiei judiciare operative.

Ridicarea, ambalarea, transportul urmelor si mijloacelor materiale de proba - In afara activitatilor de cautare, relevare, marcare si protejare a urmelor infractiunii si mijloacelor materiale de proba, specialistul criminalist are obligatia de a proceda la :

" . ridicarea, conservarea, examinarea, interpretarea si ambalarea acestora"[27].

Urmele papilare pot fi ridicate fie prin transferare pe pelicula adeziva si prin mulaj, fie prin fotografiere directa sau ridicarea obiectelor purtatoare de urme. Pelicula adeziva folosita pentru transferarea urmelor papilare este cunoscuta sub denumirea de pelicula tip folio si este folosita in cazul in care urme a fost relevata cu o pudra colorata. In cazul urmelor de adancime, ridicarea urmelor papilare se poate face si cu ajutorul mulajelor. Ridicarea obiectului purtator de urme se face atunci cand urmele sunt descoperite si relevate pe obiecte de dimensiuni mici. Fotografierea urmelor constituie atat un mijloc de fixare, dar si un principal mijloc de ridicare, chiar daca urmele sunt de adancime sau de suprafata. Urmele de picior de suprafata colorate se ridica cu hartie folio, hartie foto umezita ori banda adeziva si prin fotografiere. Urmele de incaltaminte de adancime pot fi ridicate prin mulaje si prin fotografiere. Cu privire la ambalarea si transportul urmelor si mijloacelor materiale de proba descoperite cu ocazia cercetarii la fata locului se pot face urmatoarele precizari: urmele si obiectele purtatoare de urme de maini trebuie ambalate, sigilate si etichetate; la fel se procedeaza si in cazul urmelor de picior ridicate prin mulaj; armele de foc ridicate de la fata locului se ambaleaza intr-o cutie pentru evitarea socurilor pe timpul transportului si pierderii unor microurme; documentele descoperite, in special cele putrezite sau carbonizate, trebuiesc transportate cu o atentie deosebita.

► Interpretarea urmelor descoperite si excluderea urmelor ce apartin victimei sau altor persoane -. Interpretarea urmelor si mijloacelor de proba are menirea de a stabilii legatura logica existenta intre fapta sesizata si natura urmelor si obiectelor descoperite. Printre alte sarcini, specialistului criminalist ii revine si sarcina interpretarii urmelor infractiunii si a celorlalte mijloace de proba. La fata locului, mai pot fi descoperite si urme apartinand victimei ori altor persoane care au venit in contact cu anumite obiecte.

Specialistii criminalisti trebuie sa procedeze la efectuarea unor examinari comparative intre urmele descoperite si modelele de comparatie prelevate de la persoanele mentionate. Interpretarea urmelor descoperite la fata locului se constituie intr-o operatie logica prin care se precizeaza semnificatia unor informatii, prin inlocuirea variantelor din care sunt alcatuite, in raport cu un anumit domeniu ales. La interpretarea urmelor descoperite cu ocazia cercetarii la fata locului nu trebuie omise nici posibilele erori ce pot aparea pe parcursul acestei activitati, si anume: erori de logica; erori de tehnica; erori cauzate de anumite detalii nesemnificative; erori datorate prezentei mai multor alternative ori interpretarii negativului drept pozitiv. De aceea instructiunile in vigoare precizeaza ca "in functie de natura infractiunii savarsite, echipa de cercetare va avea in componenta ofiteri si

agenti de politie de la compartimentele de profil . "[29]




C. Aionitoaie, Tactica cercetarii la fata locului, in Curs de criminalistica. Anexa. Academia de Politie "Al.I. Cuza", Bucuresti, 1983, p. 22.

V. Berchesan, C.Pletea, I.E.Sandu, Cercetarea la fata locului, in Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova, 1992, p. 43.    

L. Coman, M. Constantinescu, in Tratat practic de criminalistica, vol.I, Ministerul de Interne, Bucuresti,

C. Aionitoaie, Tactica cercetarii la fata locului, in Curs de criminalistica. Anexa. Academia de Politie "Al.I. Cuza", Bucuresti, 1983, p. 22.

V. Berchesan, C.Pletea, I.E.Sandu, Cercetarea la fata locului, in Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova, 1992, p. 4    

I. Mircea, Criminalistica, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, p. 30.

V. Berchesan, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii. Curs de tehnica criminalistica, vol.I, Ed. Little Star, Bucuresti, 2002, p. 170.

E. Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, p. 92.

I. Mircea, Criminalistica, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, p. 31.

E. Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, p. 93.

I. Mircea, Criminalistica, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, p. 31.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 17.

Idem art. 17, lit. a.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie art. 17.

V. Berchesan, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii. Curs de tehnica criminalistica, vol.I, Ed. Little Star, Bucuresti, 2002, p. 178.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 17,

Idem art. 16, lit. f.

E. Mihuleac, Expertiza judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 278.

Gheorghe Puiu Isac, Identificrea persoanelor prin metoda odorologiei judiciare, Bucuresti, 2001, p.37.

O. Pop, Unele consideratii in legatura cu microurmele, in Tratat practic de criminalistica, vol.I, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976, p. 416.

C. Aionitoaie, E. Stancu, Planificarea urmaririi penale, in Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova, 1992, p. 20.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 17

E. Stancu, Criminalistica-investigarea stiintifica a infractiunilor, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, p. 25

M.Ruiu, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii. Curs de tehnica criminalistica, vol.II, Ed. Little Star, Bucuresti, 2003, p. 113.

C. Turai, Elemente de criminalistica, Tipografia Prefecturii Politiei Capitalei, Bucuresti, 1947, p. 96.

I. Cora, E. Gacea, Dactiloscopia in Curs de criminalistica, vol. I, Academia de Politia Al.I. Cuza, Bucuresti, 1975, p. 133.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 17.c.

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 17,

Instructiunile nr. 420/2003 privind efectuarea cercetarii la fata locului de catre unitatile de politie, art. 3.

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }