Cuplul penal victima - agresor (identificarea agresorilor si autoprotectia victimala)

1. Psihologia victimei - sursa orientativa in conturarea

de versiuni, ipoteze si cerc de banuiti⁵¹

Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membrii ai cuplului se face atat in baza stabilirii initiativei in a comite o fapta antisociala, cat si in baza efectelor acesteia. Persoana ucisa, vatamata corporal, violata etc., apare in calitate de victima, iar cea care a ucis, a vatamat corporal sau a violat, apare in calitate de infractor.

Desi exista si cazuri in care intre infractor si victima nu a existat nici un fel de legatura anterioara, consideram ca, privind din perspectiva strict psihologica, nici o victima nu poate fi absolvita de o anumita raspundere legata de actul infractional.

Victima unui viol intr-un parc in timpul noptii poarta vina ignorarii pericolelor posibile atunci cand incearca sa se plimbe singura prin parc la ore tarzii. Postasul cu bani multi asupra sa nu se asigura deloc si este atacat in scop de jaf. Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovata de "publicitatea" exagerata privind achizitionarea unor bunuri de valoare.

Chiar si in cazul unor minori, victime ale unor infractiuni, un anumit grad de vinovatie apartine parintilor sau persoanelor ce-i au in paza juridica (cadre didactice, personal de ingrijire etc.)..

In cazul in care intre victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, habitudini, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale) se poate "reconstitui" fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor-victima si, in felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminala.

Aceasta situatie este valabila pentru cazul in care victima este o persoana decedata. In cazul in care victima nu decedeaza, apare problema masurii in care ea este dispusa, voluntar sau involuntar, sa-l demaste pe infractor. Daca teama de reactiile acestuia este extrem de mare, este posibil sa evite complet a-l demasca sau este posibil sa incerce sa gaseasca alte "explicatii" sau pur si simplu sa nege comiterea infractiunii. In toate aceste cazuri, modul de reactie al victimei, psihologia ei vor "informa" asupra unor caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului. Din marea varietate a datelor de interes pentru cunoasterea victimelor, T. Bogdan a facut o selectie a celor pe care le-a apreciat ca avand o semnificatie deosebita in procesul identificarii autorilor si anume⁵²:

datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului, pentru a stabili daca in speta este vorba de un omor, sinucidere ori moarte accidentala;

datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al savarsirii infractiunii;

datele relative la precizarea circumstantelor esentiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea patrunderii autorilor in locuinta), alte imprejurari semnificative (tentative de alarmare sau de aparare a victimelor);

datele care definesc personalitatea victimei, in principal, cele privind conceptia si modul de viata, materializarea in nivelul de cultura si educatie, atitudini, calitati temperamentale si caracteriale, credinte si obiceiuri, anumite tabieturi, dorinte nesatisfacute, starea de echilibru psihic ori manifestarea unor tendinte spre agresivitate, izolare sociala ori depresiune, anumite tare sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool, relatii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuala);

cercul de relatii al victimei (de familie, de rudenie, vecinatate, de serviciu, de distractie) mediile si locurile sau localurile publice frecventate. De o importanta deosebita, in acest sens, sunt precizarea naturii relatiilor victimei (de amicitie, dusmanie, indiferenta) si, mai ales, identificarea si conturarea tuturor starilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau aparute recent (neintelegeri familiale, conflicte pentru mostenire, motive de razbunare sau gelozie etc.), precum si a celor care privesc legaturi cu persoane banuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obtinerea unor venituri pe cai ilicite;

informatiile privind miscarea in timp si spatiu a victimei, cu accent deosebit pe perioada imediata a evenimentului si care pot avea relevanta deosebita ;

datele privind bunurile detinute de victima, mai ales a celor de valoare si cele privind disparitia unora dintre acestea sau unora dintre documente ;

informatile privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.

Desigur, exista foarte multe variante posibile ale relatiei infractor victima, in special in cazul infractiunilor cu violenta. Avand in vedere pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, putem diferentia mai multe variante posibile, precum :

a) victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si nu de putine ori , chiar de catre infractor, cum ar fi cazul sotului ucigas ;

b) victime ce nu supravietuiesc agresiunii (decedate) care "ofera", in principal, informatii asupra infractorului, plecand de la modul in care a procedat acesta (in ce loc, cu cruzime sau fara, incercand sau nu sa acopere urmele, jefuind sau nu victima etc.) ;

c) victime ce supravietuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai inainte legata la ochi, prin surprindere etc.). In asemenea cazuri, victima poate oferi informatii in legatura cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspecte vestimentare - haina aspra sau lucioasa, nervozitate, precipitare etc.);

d) victime ce supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul, insa nu-l denunta din motive ce tin de teama de razbunare a acestuia (de exemplu : victima cunoaste amenintarea infractorului ca, in cazul in care va fi denuntat, se va razbuna pe copii);

e) victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, nu-l denunta din motive ce tin de viata lor particulara (de exemplu : agresorul este concubinul victimei casatorite);

f)  victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, in loc sa-l denunte, incearca sa ofere alte explicatii, inclusiv autoacuzandu-se, protejandu-l deliberat pe infractor (este cazul, desigur mai rar, al victimei care, in acest fel, considera ca ofera "dovezi de dragoste" infractorului pe care-l iubeste);

g) victime care supravietuiesc agresiunii si care desi cunosc infractorul adevarat, acuza o alta persoana pe care vor sa se razbune ;

h) victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, insa, profitand de situatie, incearca sa puna in seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis (de exemplu : reclama disparitia unor lucruri de valoare sau bani pe care in mod real, infractorul - care s-a rezumat numai la violarea ei - nu si le-a insusit);

i)  victime care profita de o anumita situatie, reclamand o "infractiune" comisa asupra sa cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a profita de pe urma ei (de exemplu : simularea voluntara si regizarea corespunzatoare pentru a transforma o relatie sexuala in viol).

Desigur, practica judiciara este mult mai complexa, ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare sa nu-i corespunda intru totul.

2.Strategii preventive si de contracarare a victimizarii

Ideal ar fi ca, intr-o societate libera, echilibrata, armonioasa, sa nu existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind deplin securizat ca niciodata si nicaieri nu-l pandeste vreo primejdie, indiferent de statutul sau social, profesional, economic, pe linia varstei, sexului etc.

Din nefericire, insa, fiecare societate se confrunta cu fenomenul infractional, care, cel putin in ultimul timp, manifesta o accentuata tendinta de crestere. Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre indivizi, dar mai ales, de catre cei care prezinta un mai mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimala (copii, femei, persoane in varsta, handicapati).

Uneori, instinctiv sau deliberat, unele persoane isi iau masuri de prevedere pentru a evita orice risc de victimizare (asigurarea intrarilor in locuinte si imobile, evitarea locurilor periculoase, evitarea companiilor dubioase, evitarea reclamei si publicitatii legate de anumite bunuri si castiguri de valoare etc.). Cu toate acestea, in realitate masurile de autoprotectie sunt total insuficiente in raport cu riscul victimal. Motivele sunt multiple si diverse, cele mai multe fiind de natura psihologica si psihosociala :

a) consumul de alcool ce determina dezinhibarea conduitei si limitarea posibilitatilor de anticipare a consecintelor unor actiuni ;

b) infatuarea, aroganta, exacerbarea eului, trasaturi care conduc la supraestimarea imaginii de sine si a posibilitatilor proprii fizice si mentale ; asemenea persoane, prin contrast, subevalueaza pericolul si devin, adesea, victime ale diferitelor tipuri de agresiune ;

c) neglijenta si indiferenta, trasaturi care conduc la ignorarea totala, de cele mai multe ori involuntara, a pericolelor de victimizare. Asemenea persoane nu dau importanta masurilor de asigurare (lasa sau uita usile deschise, bunuri expuse etc.), nu manifesta grija in raport cu sine sau cu altii (lasa copiii nesupravegheati in totalitate);

d) credulitatea sau nivelul de influentare, trasaturi care permit infractorului stimularea si atragerea unei persoane in actiuni victimizante (cazul infractorului escroc ce promite, in schimbul unei mari sume de bani, sa-i faca un serviciu de mare favoare ; sau, cazul fetitei care, dand crezare promisiunilor facute de a primi lucruri de valoare, devine victima unui viol colectiv);

e) starile de izolare, frustratie si complexare ce pot fi abil exploatate de infractori ;

f)  nivelul modest sau redus al capacitatilor psihointelectuale, care limiteaza foarte mult posibilitatile persoanei de a intelege si decodifica intentiile infractorului potential ;

g) nivelul de tulburare si dezorganizare psihica (forme delirante, halucinatorii etc.) pot, de asemenea, sa fie speculate de catre infractori.

Asadar, masurile ce se pot lua si care trebuie sa fie luate in vederea evitarii riscurilor victimale pot fi clasificate in :

a) masuri de protectie sociala ;

b)    masuri de autoprotectie.

a) Masurile de protectie sociala revin in special organelor judiciare responsabile socialmente cu prevenirea infractorilor, sanctionarea infractiunilor si pedepsirea lor. Existenta organelor juridice, a normelor juridico-penale, a sistemului de judecata si pedepsirea faptasilor, inhiba in mare masura reactivitatea infractionala potentiala. Actiuni de paza, de anticipare si prevenire a infractiunilor, ale organelor de politie, promtitudinea si eficienta lor in descoperirea infractorilor, aplicarea corecta a normelor de drept penal in raport cu situatia specifica diferitelor infractiuni sunt direct sau indirect, masuri sociale de protectie impotriva victimizarii.

Asa cum afirma Wrightsman⁵³, detinerea infractorilor deosebit de periculosi in institutiile speciale, asigura un nivel mai inalt de securizare psihologica a cetatenilor.

b) Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare, care, de fapt, sunt si trebuie sa fie rodul unor influente organizate in vederea evitarii riscului victimal si al victimizarii.

Examinand prevenirea, intr-o acceptiune restransa, la identificare si predictia victimelor potentiale, care sunt susceptibile, prin conduita lor, sa favorizeze, mai mult sau mai putin, savarsirea unor infractiuni, T. Bogdan⁵⁴ propune ca acesta sa urmareasca obiectivele mai importante :

educarea moral-juridica a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii convingerilor necesare respectarii lor neabatute ;

pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire sociala, cerintele, comportamentele generale de evitare a situatiilor ori circumstantelor in care cetatenii ar putea deveni victime ale unor infractiuni ;

sfatuirea si indrumarea individuala a cetatenilor privind condiuta ce se recomanda a fi urmata - in cazuri concret determinate - pentru a impiedica evolutia negativa a unor stari de lucruri si ajungerea lor in pozitie de victime ;

identificarea din timp a unor victime potentiale - indeosebi prin posibilitatile de cunoastere ale organelor judiciare - si promovarea unor masuri de protectie sau autoprotectie a acestora.

De altfel, in ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimizarii, unii autori au incercat sa formuleze o serie de recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici etc.⁵⁵. Astfel, strategiile evitarii, dupa Furstenberg (1972)⁵⁶ sunt actiunile indivizilor care au scopul de a limita expunerea lor in raport cu persoanele periculoase sau cu situatiile amenintatoare. De exemplu : evitarea introducerii strainilor in casa noaptea, ignorarea pietonilor ce incearca sa angajeze o conversatie, mai ales in locurile retrase.

Tacticile de depasire a situatiilor de risc, arata Skogan si Maxfield (1981)⁵⁷, sunt folosite pentru a minimaliza pericolul de victimizare, cand expunerea la risc este de neevitat. De exemplu : plimbarea in compania altora si evitarea plimbarilor singulare, evitarea implicarii neinarmate in anumite situatii periculoase.

Prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator accentueaza asupra importantei crearii "spatiului de aparare" (Newmann, 1972)⁵⁸, prin "ingreunarea atingerii tintelor" (imbunatatirea mijloacelor de inchidere si asigurare a intrarilor si iesirilor, inaltarea gardurilor si mentinerea supravegherii). Actiunile de reducere a riscurilor sunt fie individuale, fie colective (in colaborare cu alte persoane).

Toate aceste strategii si tactici, insa, nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor, deoarece este dificil de identificat situatiile particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel clar observabil, dar care nu pot fi promt cuantificabile⁵⁹. Un bun exemplu il ofera ratele scazute ale victimizarii femeilor in raport cu barbatii sau a persoanelor in varsta fata de cei mai tineri. Aceasta stuatie poate fi explicata prin faptul ca atat femeile si persoanele in varsta, include strategii de prevenire a riscului in cadrul stilului lor de viata. De exemplu : un barbat tanar care bea noaptea intr-un local marginas pare ceva normal fata de cazul unei femei sau a unui batran neinsotit.

La fel se poate explica si situatia femeilor divortate, separate sau nemaritate care prezinta rate mult mai mari de victimizare decat femeile maritate. Aceasta din urma, gratie indatoririlor preponderent orientate catre familie, precum si prezentei companiei sociale, sunt expuse mult mai putin riscului de victimizare.

OMOR

- context spatio-temporal - ereditate

- vizibilitate - distanta 

  - integritatea analizatorilor senzoriali

- luminozitate

- integritatea functionala a creierului

- stare meteo 

- fuctuatii ale atentiei

- iluzii - inegalitate optica, deformare (disfunctii de orientare-concentrare

- distanta, miscare, proportii

- capacitatea evenimentului de a fi

retinut

- completari logice si semantice

DECODARE

Prelucrare Sens

logic psihologic