CRIMINOLOGIA DINAMICA

Definitia criminologiei dinamice

- acea subramura a criminologiei teoretice care se ocupa cu studierea fenomenului criminal, din punctul de vedere al mecanismelor si proceselor care insotesc trecerea la act.

A) Trecerea la act ca prelungire a explicatiilor etiologice

A1) Modele particulare de trecere la act

Modelul Etienne de Greeff .

Autorul considera ca sunt parcurse, in principal, de catre delincvent, trei etape :

1. etapa « asentimentului ineficace » ; in aceasta etapa, la un moment dat, trairile subterane ce tind spre crima, patrund spontan in zona constientului : apare ideea « disparitiei » eventualei victime.
2. etapa « asentimentului formulat » ; in aceasta faza lucrurile se petrec in mare parte de o maniera constienta ; este o etapa contradictorie, de ezitari ; individul oscileaza intre dorinta ca o anumita persoana sa dispara fara contributia sa si ideea ca ar putea ajuta la aceasta disparitie.
3. a treia etapa, « criza », presupune ca disparitia sa fie decisa si implicit  implicarea subiectului ; raman de stabilit doar detaliile .

Drumul spre crima poate fi oprit in oricare din cele trei etape, prin actiunea fortelor de inhibitie interioare, care pot fi eventual stimulate de imprejurari externe.

In acelasi timp E. de Greeff admite ca exista acte criminale ce se realizeaza total in afara schemei propuse, fara parcurgerea vreuneia din etapele descrise.

Modelul Jean Pinatel

Modelul de trecere la act conceput de Pinatel este considerat a fi obiectiv, in sensul ca el descrie actul criminal asa cum acesta este perceput din exterior de catre un observator care analizeaza « dinamica personalitatii agentului ».

Pentru J. Pinatel trecerea la act se explica prin actiunea conjugata a celor patru trasaturi psihice esentiale care alcatuiesc « nucleul personalitatii criminale » : egocentrismul asigura ignorarea oprobriului social ; labilitatea permite ignorarea riscului pedepsei ; agresivitatea asigura depasirea obstacolelor materiale ; indiferenta afectiva impiedica aparitia sentimentului ca se produce un rau victimei.

In modelul de trecere la act conceput de Pinatel factorul afectiv joaca un rol esential.

Modelul H. Becker

Becker pleaca de la ideea ca explicatiile anterioare privind trecerea la act comit greseala esentiala de a considera ca « toti factorii care contribuie la producerea fenomenului actioneaza simultan ». Becker apreciaza ca in realitate nu toate cauzele actioneaza in acelasi moment, si, de aceea, este nevoie de un model care sa ia in considerare faptul ca modurile de comportament se dezvolta potrivit unei secvente ordonate. Becker analizeaza diferitele faze pe care le parcurge un individ pentru a deveni consumator de droguri. El constata ca fiecare faza necesita o explicatie si ca reunirea tuturor acestor explicatii contribuie la explicarea comportamentului in ansamblu.

TEME 

- Explicati in ce masura modelul propus de Becker pune accentul pe contributia factorilor constienti si rationali in trecerea la act.

A2) Un model general (modelul "arborelui")

Printre modelele cu caracter general, cel mai cunoscut pare a fi cel elaborat de sociologul american Albert Cohen. Lucrarea acestuia " Deviance and Control " isi propune parcurgerea unei etape spre o teorie generala a comportamentului deviant.

Cohen pune accentul pe influenta factorilor sociali asupra deviantei. El formuleaza o teorie a « subculturilor » delincvente.

Cohen concepe actul deviant ca pe o succesiune de etape, in interiorul carora "actorul" are oricand posibilitatea de a alege directia (criminala sau noncriminala) in functie de situatia exterioara ti de propria stare. Transpunand ideile lui Cohen intr-o schema grafica rezulta un traseu principal, cel spre devianta, din care se desprind, ca ramurile unui arbore, celelalte trasee, nondeviante, spre care la orice moment, din considerente diverse, individul poate sa schimbe directia. Datorita acestei reprezentari grafice modelul de trecere la act conceput de Cohen este cunoscut in doctrina sub denumirea de « arbore ».

TEME 

Care este diferenta intre modelul propus de Cohen si alte modele de trecere la act .

B) Teoriile dinamice

Explica actul criminal in sine, in afara oricarei referinte la trecutul infractorului.

Aceste teorii au fost considerate a fi  teorii principale ale actului criminal.

B1) Teoria retinerii

Autorul teoriei este Walter C. Reckless, care  declara din start ca teoria sa reprezinta o explicatie « non-cauzala ».

Acesta propune ca, in general, ipotezele si explicatiile criminologilor sa nu mai recurga la conceptul de cauza ori combinatie de cauze, si apreciaza ca propria sa teorie reprezinta un substitut pentru o teorie cauzala.

Explicatiile lui Reckless se construiesc in jurul ipotezei potrivit careia exista o structura sociala externa de retinere, precum si un tampon interior. Ambele au aceeasi menire, de a asigura o aparare impotriva devierii indivizilor de la norma legala ori sociala.

Reckless enumera componentele retinerilor externe si pe cele ale retinerilor interne. Atrage atentia ca aceste componente nu sunt cauze, ci tampoane sau izolatii cu rolul de a opri presiunile, atragerile si puseurile spre crima .

In finalul explicatiilor Reckless mentioneaza ca din punct de vedere al cercetarii stiintifice teoria sa acopera doar o zona medie a fenomenului ea neputand fi aplicata extremelor delincventei.

Consideram ca intre asertiunile autorului si argumentele care le insotesc exista un decalaj important. Astfel, convingerea pe care autorul reuseste sa o induca cititorului ca teoria sa este o teorie noncauzala este foarte slaba. De asemenea, limitele intre care este fixata aplicabilitatea teoriei sale reduc in mod considerabil ipotetica ei valabilitate.

In doctrina criminologica s-a insistat asupra faptului ca terminologia utilizata este vaga si slab definita si ca « testarea empirica este dificila ».

In afara de ideea renuntarii la demersul etiologic, teoria retinerii nu aduce o modificare esentiala in peisajul general al gandirii criminologice.

In sfera mai restransa a explicatiilor dinamice, teoria lui Reckless nu este insa lipsita de semnificatie.

TEME 

Care sunt componentele rtinerilor externe si cele ale retinerilor interne, potrivit teoriei lui Reckless ?

B2) Teoria strategica

Autorul acestei teorii este Maurice Cusson. Acesta declara ca s-a inspirat din doua

surse :

autobiografiile criminale ;

gandirea unor sociologi ;

Pe baza acestor surse autorul efectueaza o analiza strategica a delincventei.

Autorul ia in calcul patru elemente esentiale si anume:

comportamentul;

rezultatele;

rationalitatea;

conflictele.

In esenta Cusson apreciaza ca infractorul este un tip rational care calculeaza cu luciditate , pune in balanta , avantajele si riscurile pe care le presupune actul criminal . Daca avantajele ( castigurie ) sunt considerate mari in raport cu riscurile asumate , are loc trecerea la actul criminal .

Analiza strategica refuza orice explicatie de tip cauzal si afirma a nu fi interesata de trecutul si personalitatea infractorului ci doar de actul criminal in sine.

Un element important in analiza strategica il reprezinta notiunea de scop, utilizata in sensul de rezultat propus de actor.

TEME 

Explicati cele patru elemente esentiale pe care analiza strategica le ia in calcul : comportamentul, rezultatele, rationalitatea si conflictele.

C) Stadiul actual al cunostintelor criminologice

C1) Imposibilitatea unei teorii general valabile

Dupa o jumatate de secol in care au dominat gandirea criminologica, teoriile cauzale au devenit tinta unor atacuri sustinute. In ultimele decenii nici o teorie etiologica nu a mai reusit sa se impuna in doctrina.

Cele mai vehemente critici impotriva etiologiei criminale au venit din directia criminologiei dinamice care a preluat initiativa cercetarii criminologice pe plan mondial.

Ca si comportamentul uman in general, comportamentul criminal este de o mare complexitate si diversitate. Din aceasta cauza, si cu privire la comportamentul criminal, o teorie general valabila este imposibila din punct de vedere logic.

C2) Conjugarea diverselor eforturi explicative

Nu exista o conduita criminala in abstract, exista diverse conduite criminale concrete. Nici o crima nu seamana cu cealalta. Fiecare crima repreziznta un « univers » in sine.

Tocmai extraordinara diversitate a comportamentelor criminale face ca nici o explicatie, fie in termeni cauzali, fie in termeni dinamici, sa nu fie universal valabila. Aceasta nu inseamna insa ca nici o teorie nu este nici macar partial valabila si ca nu exista nici o posibilitate de intelegere a fenomenului criminal. Dimpotriva, cercetarile criminologice, de la inceputul lor, au reprezentat etape necesare de cautari si acumulari. Teoriile criminologice trebuie in cele din urma sa fie considerate mai ales ca niste « instrumente metodologice de interpretare ».

Pastrandu-si fiecare identitatea, diferitele teorii trebuie sa concureze la explicarea comportamentului cirminal, nu sa se nege reciproc. Valoarea unei teorii nu este asigurata doar prin desfiintarea alteia.