Alte coordonate psihologice ale personalitatii infractorului

Alte coordonate psihologice ale personalitatii infractorului

   Particularitatile psihice ale faptuitorului - iau parte nemijlocit la constituirea personalitatii criminale, cunoasterea temeinica a acestora prezentand un mare interes in criminologie atat in plan etiologic cat si profilactic.  Pentru caracterizarea personalitatii criminale, criminologia foloseste mai ales trasaturile psihice esentiale si anume acelea care vizeaza temperamentul, aptitudinile si caracterul - considerate ca formand structura personalitatii.

  Temperamentul - asa numita fire a individului - indica capacitatea individului si felul de a raspunde la stimuli interni si externi, exprimandu-se in capacitatea de incordare, concentrare nervoasa, autocontrol si evolueaza pe o scara de valori care pleaca de susceptibilitate si impulsivitate pana la stapanirea de sine si calm. El este considerat ca reprezentand latura dinamica a activitatii nervoase si a comportamentului, fiind fundamentul psihologic al aptitudinilor si caracterului, propriu si distinctiv pentru fiecare individ. In criminologie, temperamentul este luat in acceptiunea unei particularitati de forma si nu de continut a personalitatii, acelasi comportament putand dezvolta tipuri diferite de caracter. In mod exceptional, izbucnirile de temperament pot interesa insa chiar continutul personalitatii criminale, atunci cand starea de impulsivitate sau agresivitatea insasi genereaza chiar tipul de comportament criminal( de pilda, in cazul violentei psihopatologice).

 Aptitudinile - denumite si complexe functionale sistematizate - privesc insusiri ale individului care pot facilita reusita sau chiar conditioneaza posibilitatea realizarii unor actiuni fizice sau proiecte intelectuale. Pentru criminologie, prezenta aptitudinilor este legata atat de problematica generala a adaptarii sociale, cat si de studierea tendintei actuale spre profesionalizare a unei parti a criminalitatii ori de modul ei de a opera( modus operandi ).

  Caracterul - reuneste ansamblul insusirilor psihice si morale ale individului - manifestate in regim de oarecare stabilitate, fiind considerat nucleu al personalitatii, expresia concentrata a individualitatii psihice si morale a persoanei.  Sunt cunoscute doua tipuri de caracter, dupa cum trasaturile fundamentale ale acestuia au tendinta de a se exprima in exterior ori de a se interioriza: tipul extravertit-deschis, comunicativ, jovial, sociabil si intravertit-inchis, orientat spre propriul eu, aparent mai putin sociabil si mai putin comunicativ. Criminologia nu a reusit sa implice diferit tipurile de caracter in etiologia infractiunii. Interesant este totusi de semnalat ca in formele lor extreme de manifestare, extrovertirea tinde spre manifestari caracteristice bolnavilor maniacali, pe cand introvertirea tinde spre autismul schizofrenic. Caracterul - in general - este influentat de temperament si atitudini, dar procesul formarii sale este foarte complex, asimilarea aptitudinilor si valorilor socioculturale si transpunerea lor intr-un cadru strict personal, stabil si echilibrat ( - in bine sau in rau - ) realizandu-se pe parcursul intregii perioade de formare a personalitatii - din copilarie si pana in pragul vietii adulte - printr-o implicare directa de natura existentiala, necesarmente individuala. Intre temperament - aptitudini  si caracter se formeaza stranse corelatii la nivelul oricarui tip de personalitate si, cu atat mai mult, la personalitatile criminale. Criminologia releva - sub acest aspect - efectul cu totul nefast pe care il joaca - de pilda - in cazul deviantei de  violenta, corelarea unei impulsivitati nestapanite cu aptitudinea fizica dezvoltata(forta, abilitatea, viteza de reactie) si caracterul "rau" al faptuitorului. Dominanta intregii corelatii si cea care da pana la urma coloratura personalitatii o constituie insa caracterul.

 In aceasta privinta, modelul "personalitatii criminale" avansat de J. Pinatel - axat pe egocentrism, agresivitate, lipsa de afectivitate si labilitate - cu recunoasterea faptului ca in acest context agresivitatea are un rol dinamizator, este de natura a sugera nu numai ideea creditarii temperamentului cu un rol foarte important in ansamblul exprimarilor comportamentale, dar si de a angaja pe o baza mai complexa si diferentiala modul de corelare si manifestare a diferitelor comportamente ale personalitatii in procesul adaptarii sau dezadaptarii sociale.

 Deficientele de natura psihica -  intereseaza atat devianta psihopatologica, cat si pe cea psihomorala, justitia penala fiind deseori confruntata cu necesitatea distingerii celor doua situatii, fie in domeniul rezolvarii problemelor vizand raspunderea penala si a determinarii gradului de vinovatie, fie al luarii unor masuri de ocrotire chiar fata de persoane care nu se fac vinovate de savarsirea unor infractiuni, dar prezinta pericol social din cauza unor maladii psihice. Criminologia este interesata atat in studiul nevrozelor cat si a psihopatiilor care graviteaza la limita dintre licitul si ilicitul penal, psihozele ramanand in domeniul specific de interes al psihiatriei.

 Nevrozele. Problema relatiilor dintre nevropati - suferinzi constienti a unor conflicte intrapsihice( nevroza astenica, psihastenia, isteria si altele mixte, avand la baza tulburari functionale psihogene relativ usoare si reversibile) si delicventa este discutabila. In general, se admite ca nevrozele avand un caracter inhibitor marcat impiedica, iar nu stimuleaza trecerea la actul criminal. Ceea ce nu impiedica insa ca delicventa sa nu fie perfect compatibila cu simplele tendinte nevrotice sau psihonevrotice, care au fost relevate in cadrul unor anchete, in Franta, pe mai mult de jumatate din 500 de tineri delicventi examinati.¹ Astfel hiperemotivii au aparut destul de numerosi, temperamentul lor corespund unei forme atenuate de nevroza a fricii( nevroze d'angoisse ) si care invadand tot individul pana la obnubilarea intelegerii il poate conduce la acte din cele mai stupide( ca, de pilda, fuga automobilistului de la locul accidentului, legitima aparare imaginara etc.) Printre psihastenici - indolenti si inactivi - se gasesc multi vagabonzi, prostituate, homosexuali utilitari etc. Acestia furnizeaza un important contingent de delicventi, fara o personalitate solida, pe care unele doctrine criminologice ii declara atinsi de labilitate. Trebuie mentionata aici si importanta mitomanilor - mici isterici a caror manifestari exterioare pot fi foarte apropiate celor ale schizoizilor. Foarte inventivi si abili acestia livreaza adevarati specialisti in simularea unor agresiuni ori atentate la pudoare. Trebuie deci sa retinem ca nu atat nevrozele propriu-zise cat tendintele nevrotice par sa aiba importanta in criminologie.

 Psihopatiile - sunt extrem de raspandite printre delicventi si reprezinta in acceptiunea restransa deficiente psihice care nu inlatura discernamantul critic( ca si nevrozele ), dar prezinta o serie de atitudini structurate anormal, motiv pentru care conduita acestora se exprima intens si foarte variat in plan infractional. Fiind lipsiti de simt moral( psihopatiile mai fiind denumite "confruntare cu cei din jur") - adeseori conflictul devenind pentru ei o sursa de satisfactie - sunt incapabili de o adaptare perfecta si de durata la mediul familial, sau de microgrup social. In genere, spre deosebire de nevropati, psihopatii nu-si cunosc si nici recunosc boala si, in genere, nu sunt considerati bolnavi mental decat in sens larg. Specialistii considera psihopatia ca o entitate limitrofa normalului, in care trasatura dominanta o formeaza tulburarile de adaptare familiala si socio-profesionala. Faptele penale comise de psihopati sunt realizate cu luciditate si atrag raspunderea penala( ca si in cazul nevropatilor ), cu rare exceptii stabilite pe cale de expertiza psihiatrica, - cand se constata totusi absenta responsabilitatii.  Specialistii sunt de acord ca este greu de stabilit legatura dintre psihopatie si o anume tipologie de delicventa.¹ Statistica releva totusi indivizi cu trasaturi schizoide orientandu-se spre delictele care presupun abilitate, ca: abuzul de incredere, escrocheria si indivizi marcati de trasaturi paranoide orientandu-se spre acte de razbunare si pseudoprostitutie ( tipul agresiv-revendicator), furt, crima pasionala sau delictul politic. In literatura noastra, se mentioneaza implicarea psihopatilor care se manifesta prin instabilitate, impulsivitate, reactivitate normala fata de exigentele vietii, incapatanare, inclinatie spre perversiune, toxicomanie in savarsirea unor infractiuni de furt, vagabondaj, parazitism, escrocherii - inclusiv sentimentale -, infractiuni contra demnitatii, a integritatii corporale etc.  Paleta exprimarii psihopatului este, prin urmare, foarte larga, psihopatia putand fi: astenica, cicloida, epileptoida, excitabila, impulsiva, isterica, paranoida, perversa, psihastenica, schizoida, timopata - cu slaba capacitate de adaptare a reprezentantilor sai, facandu-i improprii pentru a invata prea mult din propria experienta sau din sfaturile altora. Aceasta explica si dificultatile de reeducare a acestora, marea rata a recidivei in randurile psihopatilor.

 Psihozele - reprezinta afectiuni psihice cele mai grave, ireversibile si in prezenta carora discernamantul si raspunderea penala sunt excluse. Mentionam cu titlu informativ cele mai raspandite si grave forme de psihoza: psihozele discordante( schizofreniile ), epilepsia, psihozele maniaco-depresive, psihozele acute( datorate intoxicarilor, in cazul alcoolicilor ), delirurile sistematizate, psihozele post-traumatice, psihozele infectioase, psihozele de involutie. Printre acestea de o periculozitate deosebita este, se pare, paranoia - care poate trece uneori neobservata pana la un punct chiar si de cei din jur - generand adevarati monstri psihici, ca marii mistici sau tirani.

 Perversii - reprezinta o alta categorie de persoane marcate - utilizand categoriile clasice ale lui Dupre - de anomalii ale unor instincte de baza ale omului, ca cel de conservare, reproducere, asociere. Astfel, anomaliile instinctului de conservare, pe care criminologia clasica le cerceteaza in apropierea psihopatilor, se manifesta sub forma alcoolismului, a toxicomaniei, prodiguitatii sau avaritiei, putand conduce la o serie de infractiuni contra persoanelor sau bunurilor; anomaliile instictului de reproducere pot provoca aparitia delictelor sexuale si pe fondul exagerarii sau slabirii sentimentelor familiale pe care le implica, un fel de indiferenta afectiva cu consecinte periculoase. In sfarsit, absenta ori anomaliile vizand instinctul de asociere dezvolta indiferenta afectiva fata de ceilalti, care este un semn caracteristic al numerosilor delicventi. In etapa actuala, este insa greu de a atinge cu precizie suficienta problema legaturilor reale ale fiecarui tip de anomalie, in raport cu fiecare tip de delicventa. In etapa actuala, este insa greu de a atinge cu precizie suficienta problema legaturilor reale ale fiecarui tip de anomalie, in raport cu fiecare tip de delicventa.  Statistici citate de J. Pinatel indica, totusi, prezenta masiva a psihopatilor in randul delicventilor, indicand pe diferite grupe procente care merg de la 7,4% pana la 40,5%.³ Alte statistici au dat cifra de 50% de psihopati( caracteriali ).