Fluxurile turistice

Fluxurile turistice

2.1. Tipologie. Continut

Fluxurile turistice presupun in primul rand o deplasare temporara a persoanelor in functie de dimensiunea cererii,de potentialul turistic,de distanta la care se gaseste,de accesibilitatea si de prestigiul pe care il detine regiunea de primire. Ele reprezinta expresia cea mai concreta a activitatii turistice.

Un flux turistic este reprezentat de 'un numar de persoane care circula intre un bazin de cerere si unul de oferta'. Bazinele de cerere sunt de regula tarile dezvoltate economic, ce ofera cetatenilor lor posibilitatea de a efectua calatorii; ele se mai numesc si tari importatoare de turism, intrucat calatoriile rezidentilor in afara granitelor presupun cheltuieli valutare. Bazinele de oferta sunt reprezentate de zonele cu atractii turistice deosebite, tarile respective beneficiind de incasari valutare.
Cercetari intreprinse asupra cauzelor formarii fluxurilor turistice au evidentiat, ca principale motive ale calatoriilor: oferta de vacante limitata a tarilor emitatoare, inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza preturilor ridicate, fie datorita valorificarii mai bune, la export, a produselor respective, absenta unor produse turistice (ex. conditii pentru cura helio-marina), cererea pentru produse turistice specifice (unicate).

Corelat cu aceste motive, dar si cu altele, generate de factori nationali, dorinta de cunoastere, evenimente cultural-artistice sau sportive, activitati profesionale, etc., fluxurile turistice pot fi structurate, dupa continutul lor, in doua mari categorii: 'sunlust' si 'wonderlust'. Fluxurile de tip 'sunlust' sunt asociate turismului de soare sau determinat de alte conditii naturale (zapada, resuse termale), si se formeaza, in principiu, sub incidenta preturilor si distantelor. Fluxurile de tip 'wonderlust'- turism de cunoastere (cultural, participarea la diverse manifestari) - au ca factor decisiv calitatea ofertei si diferentierea ei in raport cu cea interna.

In circulatia turistica mondiala predomina fluxurile interne si intra-regionale. Mai mult de trei sferturi din voiajele internationale se desfasoara pe distante scurte, cel mai adesea in interiorul sau intre tarile dezvoltate din Europa, America de Nord si Asia. Acest tablou este trasat atat prin indicatori fizici - numar sosiri la frontiere, cat si prin cei valorici - incasari din turismul international.

In ceea ce priveste spatiul, dezvoltarea turismului este localizata, in special, in tarile cu economie dezvoltata, ceea ce face din acestea principalele destinatii turistice din lume, dar si marii emitatori de turisti. Se disting doua categorii de fluxuri turistice care se completeaza una pe alta : circulatia turistica intra-regionala si circulatia turistica internationala.

Circulatia turistica intra-regionala

Fluxurile intra-regionale de turism se formeaza in aceeiasi regiune in care se afla si destinatiile turistice sau pe acelasi continent. Se disting doua categorii de fluxuri turistice intra-regionale: fluxurile create de cererea turistica a carei resedinta se afla in tari din aceeiasi regiune cu tarile vizitate si fluxurile create de cererea turistica a carei sursa se afla in tari din afara regiunii in care sunt situate tarile vizitate.

Turismul intra-regional se refera, in principal, la prima categorie a cererii turistice. Cea mai mare parte a cererii intra-regionale revine Europei si Americii de Nord, care impreuna detin 85% din totalul mondial. Comparativ, cererea turistica intra-regionala reprezinta pentru Asia de Sud numai 16%, iar pentru Africa 12%. Existenta si satisfacerea cererii turistice intra-regionale constituie o a doua etapa in procesul specializarii turistice internationale, prima etapa fiind existenta cererii interne.

Circulatia turistica internationala

Fluxurile turistice internationale se analizeaza ca marimi absolute, dar si ca marimi relative prin proportia dintre cele doua mari categorii ale cererii de turism: intra-regionala si inter - regionala.

Cresterea continua a circulatiei turistice internationale, ca urmare a dinamicii inalte, in special a componentei intra - regionale (care reprezinta 80% din total), a cunoscut modificari structurale si de localizare, mai ales in ultimele patru decenii. Cele mai mari bazine generatoare si primitoare ale cererii turistice internationale se afla in tarile care prezinta cea mai voluminoasa cerere interna, respectiv a celor mai puternic industrializate.

Marii importatori de turism sunt acele tari dezvoltate in care cererea interna are posibilitatea si motivatia de a se adresa pietei mondiale pentru satisfacerea consumului de turism. Marii importatori au o industrie turistica dezvoltata, care isi ofera serviciile atat pe piata interna, cat si la export.

Continentul european reprezinta destinatia numarul unu a lumii, atragand in prezent, chiar si in conditiile cresterii numarului destinatiilor turistice in restul continentelor, aproximativ 55% din sosirile turistice internationale. Destinatiile europene se mentin pe primul loc, chiar daca se afla intr-o pozitie mai putin favorabila fata de anul 1995, cand atrageau doua treimi din turistii lumii. Europa este, in acelasi timp, si leader in turismul intra-regional datorita numarului relativ mare de tari diferite ca potential turistic si cea mai mare parte a turismului intra-regional are loc in tari limitrofe. O alta cauza ar fi faptul ca transportul turistilor dintr-o tara in alta are loc, in cele mai multe cazuri, pe cale terestra (rutier si feroviar), ceea ce scade cu mult pretul transportului, iar apartenenta la Uniunea Europeana si absenta formalitatilor de trecere a frontierei micsoreaza distanta psihologica si faciliteaza deplasarile turistice. Principalele destinatii europene se afla in sudul si vestul continentului, in timp ce cea mai dinamica evolutie a calatoriilor apartine Europei de est. Circulatia turistica in Europa este dominata de cinci mari tari emitatoare, care concentreaza mai mult de jumatate din totalul innoptarilor in spatiile de cazare ale industriei hoteliere europene. Acestea sunt SUA, Germania, Anglia, Franta si Italia. Ultima tara a intrat relativ recent printre marii emitatori de turisti, reprezentand alaturi de Spania si Japonia noii poli generatori de fluxuri turistice.

Momentul dramatic de la 11 septembrie 2001, a marcat debutul unei dinamici negative in America de Nord, una dintre cele mai mari emitatoare de turisti din lume, punandu-si amprenta asupra fluxurilor turistice internationale. Reducerea numarului de turisti din America s-a regasit in declinul sosirilor in toate regiunile mari primitoare de turisti, in special insa in Europa.

Continentul asiatic se situeaza pe locul doi ca destinatie turistica si ca ritm de crestere a circulatiei turistice. In cadrul acestuia, Asia de Vest, primeste jumatate din fluxul de turisti care viziteaza continentul, iar cea mai dinamica circulatie turistica ce provine din tarile europene se indreapta spre Asia de Est si de Sud.

Cele doua Americi primesc in medie zece milioane de turisti anual din Europa, orientati spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. In aceasta zona, fluxul de turisti europeni este dominat motivational de turismul de afaceri. Insulele Caraibe si America Centrala ocupa locul doi dintre destinatiile din continentul american. Principalul curent turistic in aceasta zona provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacantierilor europeni si japonezi.

Pe locul patru printre destinatiile marilor curente turistice se afla continentul african. In ultimii ani s-au inregistrat diminuari ale fluxurilor turistice spre aceasta zona. Cele mai multe sosiri de turisti in Africa provin din tarile europene, concentrandu-se in tarile din nordul continentului african (70% din total), iar recent spre Africa de Sud.

Evolutiile recente ale fluxurilor turistice emise de tarile europene demonstreaza maturitatea pe care a atins-o cererea turistica in tarile respective. In acelasi timp, se constata pe plan mondial ca destinatiile mai putin cunoscute sau intrate recent pe piata turistica, vazute ca destinatii exotice, devin tot mai atractive pentru turistii cu experienta din tarile dezvoltate. Astfel, la inceputul anilor '80, s-au inregistrat cresteri masive si mutatii ale fluxurilor turistice de provenienta americana, franceza, germana si britanica spre America de Nord (+49%) si spre Australia, Japonia (+88%). In Europa, printre modificarile mai importante, includem micsorarea duratei medii a sejurului, in special pentru turistii extra-europeni. Explicatia acestei modificari este legata de fragmentarea vacantelor, atat pentru turistii din tarile dezvoltate extra-europene, cat si pentru turistii din tarile europene.

In ultimul deceniu, in Australia, Japonia si Noua Zeelanda au actionat o serie de factori economici si sociali care au contribuit la dublarea numarului de sosiri. Printre acestia se numara cresterea numarului de rute aeriene, construirea de hoteluri la nivelul standardelor internationale, accentuarea motivatiei culturale pentru vizitarea zonei respective, organizarea la sfarsitul deceniului opt a unor evenimente si aniversari de anvergura atat in Australia, cat si in Noua Zeelanda.

De asemenea, exploziva crestere economica a tarilor recent industrializate din Asia de Sud-Est, care constituie un bazin al cererii turistice important, a contribuit la impulsionarea atat a industriei turistice, cat si a cererii din acesta zona.

Prin raportarea la variabilele de timp (durata consumului) si spatiu (suprafata tarii) sau la potentialul demografic (populatie) putem obtine un tablou mai sugestiv al importantei relative a fiecarei tari pe piata turistica si a performantei exporturilor lor de turism. Cele mai ridicate exporturi de turism pe locuitor revin tarilor in care densitatea turistica este ridicata, calitatea ofertei si reputatia acesteia fiind deosebit de atractive.

De asemenea, durata medie a sejurului influenteaza in mod deosebit dimensiunea relativa a incasarilor unitare. Astfel, in tarile cu turism cu durata scurta a sejurului, desi oferta esta atractiva pe plan calitativ, incasarile unitare sunt relativ reduse. Sezonalitatea influenteaza dimensiunea atat a cheltuielilor pe locuitor, cat si a incasarilor pe locuitor. O sezonalitate redusa determina incasari pe locuitor mai mari, ca urmare a etalarii uniforme a consumului turistic si a posibilitatii de primire a unui numar mai mare de turisti. Turismul de soare, fiind caracterizat printr-o durata lunga a sejurului, compenseaza efectele sezonalitatii atunci cand clima permite prelungirea sezonului turistic. Cu cat distanta dintre tarile de origine a turistilor si cele de destinatie este mai mare, cu atat durata medie a sejurului este mai lunga, iar incasarile unitare vor fi mai ridicate. Aceasta corelatie se verifica din plin pentru tarile din bazinul mediteranean. Astfel, Spania, Portugalia, Grecia, Italia si Franta au incasari unitare ridicate, atat datorita calitatii ridicate a ofertei, cat mai ales datorita duratei medii a sejurului si a distantelor mari de la care provin turistii.

In ceea ce priveste timpul, fluxurile turistice se particularizeaza printr-o etalare inegala in timp, prin sezonalitate. Sezonalitatea circulatiei turistice este consecinta pe de o parte a manifestarii consumului turistic, dar si a dependentei ofertei de turism de factorii naturali dintre care clima este determinanta pentru definirea atrativitatii unei destinatii turistice. Cea mai puternica sezonalitate este inregistrata de circulatia turistica spre tarile cu o industrie turistica dezvoltata, cum ar fi Austria, Elvetia, Portugalia, Italia, Iugoslavia si Turcia. Dimensiunea relativa a sezonalitatii este cu atat mai mare cu cat valorile coeficientilor sunt mai mari, deci exista diferente mai mari intre circulatia turistica din luna cu minim aflux turistic si circulatia turistica din luna cu maxim aflux turistic. In tarile scandinave, in Germania, Japonia, Australia si Marea Britanie circulatia turistica este etalata mai uniform pe parcursul anului, pe de o parte datorita ofertei turistice care nu este dependenta de factorii naturali, fiind axata pe turismul de afaceri, de congrese si de week-end, pe de alta parte datorita slabei specializari in productia turistica.

2.2. Metode de cuantificare

Formarea si orientarea fluxurilor turistice depind de numeroase elemente cum ar fi distanta dintre cele doua bazine (al cererii si al ofertei), populatia tarii emitatoare si a celei receptoare, nivelul de dezvoltare economico-sociala al fiecarei destinatii, timpul alocat transportului, costul calatoriei etc. Fiecare dintre aceste elemente influenteaza, intr-o masura mai mica sau mai mare, fluxurile turistice.

Pretul este foarte important in alegerea destinatiei. Destinatiile mai apropiate de centrul emitator, desi de calitate inferioara, vor fi preferate de catre turistii cu venituri mai scazute. Pretul ofertei turistice cuprinde si se modifica o data cu pretul parcurgerii distantei la care se afla oferta fata de un centru emitator. Importanta pretului ca determinant al directiei de formare a fluxurilor internationale turistice este evidentiata si de modificarile paritatilor valutare.

Pretul este un factor complex, fiind rezultatul actiunii mai multor variabile obiective si subiective; el este determinat de costul propriu-zis al produsului turistic, care include si cheltuielile de transport, dar si de conditiile specifice din fiecare tara.

Distanta se prezinta ca o functie de mai multe variabile, cum sunt: pretul transportului, viteza de deplasare, timpul destinat calatoriei, confortul, accesibilitatea si are un rol important in formularea optiunii pentru o anumita destinatie.

Fluxurile turistice exprima circulatia turistica internationala, iar pentru a vedea rolul si locul turismului in structura schimburilor internationale este necesara cunoasterea continutului, dimensiunilor si orientarilor acestora.

Astfel, in teorie se utilizeaza modelarea acestora cu ajutorul variabilelor determinante.

Unul dintre cele mai simple modele este cel al preferintei relative care necesita un volum redus de informatii, usor accesibile. Preferinta relativa se obtine prin una din urmatoarele relatii:

Pr= numarul turistilor din tara(zona) X care se indreapta spre destinatia Y/ populatia rezidenta a tarii

P'r= numarul turistilor din tara(zona) X care se indreapta spre destinatia Y/ numarul turistilor (total sau plecari) din tara (zona) X

Cu acesti indicatori se pot face previziuni ale orientarii fluxurilor turistice.

Un alt model consta in cuantificarea efectului diferentelor de pret si distanta (destinatie) dintre emitatori si receptori. Pretul este un factor complex, fiind influentat de mai multe variabile. Este determinat de costul propriu-zis al produsului turistic si de conditiile specifice din fiecare tara(calitatea ofertei, pretul fortei de munca); de asemenea, pretul este influentat de modificarea paritatilor valutare si trebuie sa raspunda unor criterii de competitivitate. Modificarea nivelului pretului sau practicarea unei anumite politici in domeniu pot provoca schimbari ale destinatiilor de vacanta, ceea ce inseamna reorientarea fluxurilor turistice. La randul ei, distanta este o functie de mai multe variabile: pretul transportului, viteza de deplasare, timpul destinat calatoriei, confortul, accesibilitatea.Astefel, orice modificare a unei variabile dintre acestea este reflectata in distributia fluxurilor.

Mai pot fi folosite modelele gravitationale mai simple (bazate pe factorul distanta si capacitatea de cazare ) sau mai complexe (cu luarea in calcul a unor variabile economice - venituri, oferta si socio-culturale - ospitalitate, nivel de cultura, similitudini de limba) pentru determinarea orientarii fluxurilor turistice. Fluxul de turisti dintre doua regiuni (una emitatoare si alta receptoare) este direct proportional cu populatia acestora si invers proportional cu distanta dintre ele:

Fij = bPiPj/DS, unde:

Pi = populatia regiunii i; Pj = populatia regiunii j;

D = distanta dintre cele doua regiuni;

a si b constante/coeficienti, determinate de caracteristicile cererii.

Unui asemenea model ii putem aplica, prin extindere si adaptare, legea gravitatiei comerciale a lui W.J.Reilly. Particularizata la turism, aceasta exprima faptul ca turistii unei localitati sunt atrasi, pentru petrecerea vacantei, de doua statiuni A si B, direct proportional cu marimea statiunilor, exprimata de numarul locurilor de cazare si invers proportionala cu distanta dintre localitatea in cauza si cele doua statiuni. In expresie matematica:

CA/CB= LA/LB*(DTB/DTA)S, unde:

CA = cererea pentru statiunea A;

CB = cererea pentru statiunea B;

LA = numarul locurilor de cazare din statiunea A;

LB = numarul locurilor de cazare din statiunea B;

DTA = distanta dintre localitatea T si statiunea A;

DTB = distanta dintre localitatea T si statiunea B;

a = factor de putere cu valoarea 2, 3, 4.

Cu ajutorul acestui model se pot determina: forta de atractie a unei statiuni fata de o alta concurenta, proportia cererii indreptate spre o anume destinatie, aria de atractie a unei statiuni.

2.3. Indicatorii circulatiei turistice

Turismul este analizat si urmarit in evolutia sa printr-un sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizata pe plan mondial. Indicatorii turismului furnizeaza si cuantifica informatiile necesare actiunilor de politica turistica, permitand si masurarea efectelor acestor actiuni . Pentru a calcula indicatorii turismului sunt necesare urmatoarele surse de informatii: registrele si statisticile intrarilor turistice la frontiera, registrele si statisticile capacitatilor de cazare, registrele ofertei turistice pe categorii de intreprinderi, rezultatele anchetelor efectuate asupra turistilor straini si nationali la locul destinatiei turistice, rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecarei categorii de consumatori, recensamantul populatiei, balanta de plati in structura, balanta legaturilor dintre ramuri.

Indicatorii circulatiei turistice pot fi grupati in indicatori macroeconomici si indicatori microeconomici. Indicatorii macroeconomici sunt: capacitatea de cazare turistica si circulatia turistica. Circulatia turistica cuprinde mai multi indicatori printre care:

Numarul total de turisti ( t) - este un indicator absolut care reprezinta numarul persoanelor care calatoresc in afara localitatilor in care isi au domiciliul stabil, pentru o perioada mai mica de 12 luni si stau cel putin o noapte intr-o unitate de cazare turistica in zone vizitate din tara; motivul principal al calatoriei este altul decat acela de a desfasura o activitate remunerata in locurile vizitate. Poate lua forma: sosiri/plecari de turisti, persoane cazate, participanti la actiuni turistice.

Numarul innoptarilor sau zile-turist se calculeaza ca suma a produselor intre numarul turistilor si durata activitatii turistice exprimata in zile. Se obtine prin prelucrarea informatiilor din statisticile unitatilor hoteliere.

Numarul mediu de turisti - (t ) exprima circulatia turistica medie intr-o anumita perioada:

tˉ= zt/ z in care z reprezinta numarul de zile luat in calcul.

Durata medie a sejurului ( Sj ) ofera informatii complete in legatura cu amploarea activitatii turistice: Sjˉ= zt/ t

Evolutia in timp a acestui indicator este foarte importanta deoarece scoate in evidenta atitudinea consumatorilor fata de activitatea turistica, atitudine determinata de o serie de factori cum ar fi : veniturile, politica de preturi, timpul liber.

Densitatea circulatiei turistice (dt) este un indicator statistic de intensitate care pune in legatura circulatia turistica cu populatia autohtona a tarii receptoare:

Dt= numarul sosirilor de turisti intr-o zona (tara)/ populatia rezidenta a zonei (tarii) respective

D't= numarul sosirilor de turisti intr-o zona (tara)/ suprafata in kmē a zonei (tarii) respective

Preferinta relativa pentru turism (Pr) este un alt indicator ce exprima proportia - fata de totalul emisiunii turistice a unei tari sau fata de totalul populatiei rezidente - a celor care opteaza pentru o anumita destinatie de vacanta.

Circulatia turistica se poate caracteriza nu numai prin indicatorii absoluti, medii si de intensitate, ci si prin indicatorii de structura, in alcatuirea carora intervin cele doua componente ale turismului - turism intern si turism international, cat si zona sau tara de origine a turistilor.

Analiza poate fi completata cu urmatoarele situatii: numarul de zile vacanta petrecute in tara si/sau strainatate, dupa: tipul de sejur (circuit, mare, munte, rural), tipul de cazare, categorii socio-profesionale, categorii de varsta, gradul de aglomerare a rezidentei principale; sejururi si zile petrecute in strainatate dupa tarile de destinatie; analiza sejururilor petrecute in timpul sezonului cald/rece dupa: tipul de sejur, modul de cazare, modul de transport, lunile corespunzatoare acestui sezon; comparatii intre zone turistice nationale si internationale. Aceste analize se pot realiza pe baza de esantion, extinderea rezultatelor efectuandu-se in conditii de probabilitate dinainte stabilite.

Indicatorii microeconomici sunt: indicatori ai cererii turistice, indicatori ai ofertei turistice, indicatorii relatiei cerere - oferta, indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii incasarilor din turism, indicatorii potentialului turistic al pietelor, indicatorii eficientei economice a turismului, indicatorii calitatii activitatii turistice.

Toti indicatorii sunt importanti pentru turism, cu ajutorul lor putem face analize asupra activitatii turistice si obtine informatii utile pentru masurarea fenomenului si a efectelor sale. Putem realiza previziuni pentru fundamentarea politicii de dezvoltare in domeniu. Din toate aceste analize, reseie ca turismul este foarte important pentru dezvoltarea tarilor si este considerat "un ambasador al pacii", un mijloc de cunoastere, apreciere si intelegere intre tari. Politicile de dezvoltare a turismului international sunt din ce in ce mai importante pentru tarile in dezvoltare.