Salvarea maritima

SALVAREA MARITIMA

1 Consideratiuni generale

Salvarea pe mare a stat in atentia armatorilor de nave inca de la inceputul transportului maritim, care, initial, a fost reglementat prin uzuri pastrate prin traditie si, mai tarziu, prin norme de drept maritim.

Odata cu dezvoltarea si diversificarea constructiilor de nave si, respectiv, a transportului maritim, s-a facut simtita nevoia de a reglementa pe plan international problema salvarii pe mare prin conventii internationale; astfel se amintesc: Conventia internationala pentru unificarea regulilor privind asistenta si salvarea pe mare, Bruxelles 1910 si Conventia internationala pentru ocrotirea vietii umane pe mare, Londra 197

Pe plan national, problema salvarii este reglementata de Ordonanta nr. 42/28 august 1997 privind navigatia civila, care prevede, printre altele, obligativitatea comandantilor navelor sub pavilion roman de a acorda serviciu de salvare oricarei nave aflate in pericol, in masura in care nu-i pune in primejdie grava nava, echipajul sau pasagerii, in cazul abordajelor pe mare, salvarea este reglementata de Codul comercial roman in articolele 672-677.

intru-cat pe mare pot aparea cele mai diferite si, uneori, dificile situatii, majoritatea armatorilor au in vedere instruirea prin instructiuni speciale a comandantilor., despre felul cum trebuie procedat in acordarea unui serviciu de salvare, precum si solicitarea acestuia in caz de nevoie.

Aceste instructiuni se refera la situatia acordarii unui serviciu de salvare, precum si la situatia solicitarii unui astfel de serviciu.

Pentru comandantul navei, care acorda serviciul de salvare, instructiunile cuprind, in general, urmatoarele obligatii:

obligativitatea acordarii serviciului de salvare oricarei persoane aflata in pericol pe mare, insa fara o primejdie serioasa pentru nava si echipajul sau;

sa informeze pe armator despre masurile ce intentioneaza sa le ia in vederea acordarii serviciului de salvare;

sa obtina probe curente prin schite, fotografii, note, benzi de magnetofon, etc. asupra situatiei navei aflata in pericol, zona de navigatie in care se afla nava, conditiile hidrometeorologice din zona, starea in care se afla marfa, detalii asupra muncii depusa si a riscurilor la care s-ar expune nava si echipajul salvator;

sa intocmeasca rapoarte complete asupra situatiei gasite la fata locului;

dupa acordarea serviciului de salvare si reusita acestuia, legislatia unei tari prevede ca bunurile salvate vor fi retinute de salvator pana la obtinerea unor garantii certe asupra platii remuneratiei.

Oricum, inainte de a hotari acordarea serviciului de salvare, comandantul va analiza implicatiile comerciale ale devierii de drum, daca incarcatura va fi afectata din cauza devierii si, deci, a unei intarzieri in livrarea la destinatie, cantitatea de combustibil existenta la bord, daca are la bord echipamentul necesar pentru acordarea salvarii etc. Comandantul navei aflata in pericol are urmatoarele obligatii principale:

daca considera ca echipajul, nava si incarcatura se afla intr-un pericol care nu poate fi depasit cu mijloace proprii, nu va ezita sa ceara ajutor si nici nu va refuza oferta de ajutor;

va cere prin statia radio de la bord (daca este posibil) instructiuni precise de la armator si-1 va informa asupra masurilor ce intentioneaza a le lua;

va procura probe curente prin schite, fotografii, note, benzi de magnetofon, etc. asupra ofertelor de salvare pe care le-a avut, masuri luate inainte de venirea salvatorului, pagube suferite, accidentari ale echipajului;

va coopera cu salvatorul angajat, acordandu-i tot concursul in efectuarea serviciului de salvare;

in orice caz, instructiunile formulate de armatori pentru comandantii navelor din subordinea lor vor fi in conformitate cu reglementarile internationale si nationale care guverneaza salvarea maritima.

Serviciul de salvare maritima

Pentru a putea fi numit serviciu de salvare maritima acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie acordat in mod voluntar;

sa fie acordat unui subiect de salvare recunoscut si cu acordul sau cererea acestuia;

subiectul salvarii sa fie in pericol;

reusita serviciului de salvare.

a. Serviciul de salvare trebuie acordat in mod voluntar, cu toate ca el se desfasoara in baza unei intelegeri de cele mai multe ori inscrise sub forma unui contract de salvare. Desigur, trebuie facuta distinctia intre serviciul voluntar si cel obligatoriu, cel de-al doilea fiind precizat si impus prin

reglementari si conventii internationale ( ex. salvarea persoanelor aflate in pericol pe mare; cazul in care nava salvatoare a fost implicata in coliziune etc).

b.  Seviciul de salvare trebuie acordat unui subiect de salvare
recunoscut si cu acordul sau la cererea acestuia. Subiectul de salvare poate
fi constituit din nava, incarcatura acesteia sau chiar a asa numitului navlu in
pericol ( care urmeaza a fi castigat prin transportul marfurilor la destinatie ),
fiecare din acestea putand fi retinute pentru plata serviciului de salvare.

c.    Subiectul salvarii trebuie sa fie in pericol, chiar daca nu se pune
problema pierderii totale ( ex. defectarea aparatului propulsor fara
posibilitatea efectuarii unui ancoraj sigur; ruperea legaturilor de la cheu si,
din, cauza vantului puternic, pericolul de a cauza pagube altor nave si
bunuri materiale etc), situatie in care avem de-a face tot cu un serviciu de
salvare ce trebuie renumerat.

Gradul de pericol in care se afla nava, bunurile materiale etc. este determinat de circumstantele cazului, inclusiv conditiile hidrometeo-rologice, perspectivele de autosalvare, pagubele suferite pana in momentul salvarii si consecintele probabile in cazul neacordarii serviciului de salvare.

Se poate intampla ca nava aflata in pericol, respectiv comandantul acesteia, sa subestimeze pericolul real in care se afla, situatie in care serviciul de salvare poate fi acordat in mod fortat. Autoritatea, care va analiza situatia, va stabili, functie de rezultatul actiunii, remuneratia pentru serviciul respectiv.

d.    Reusita serviciului de salvare este o conditie de baza in acordarea
remuneratiei. Cu toate acestea, remuneratia va fi platita chiar daca reusita
nu este absoluta.

Salvatorul care a depus eforturi, facand uz de nava sa si intreg echipamentul de care dispune, este indreptatit a primi remuneratia ca rezultat al scoaterii unei nave, a unor bunuri materiale etc. din primejdie.

Din cele de mai sus rezulta ca serviciul de salvare maritima este o operatiune voita, concretizata, de cele mai multe ori, printr-un acord verbal sau inscris intr-un contract tip, prin care salvatorul se angajeaza sa puna in siguranta subiectul salvarii ce se afla in pericol.

Contractul de salvare

Salvarea maritima se face pe baza unui contract ce se completeaza, de regula, pe formularele tip, care contin in clauzele lor si drepturile fiecarei parti.

Formularele tip ale contractelor de salvare contin, in mod frecvent, o clauza principala, care prevede ca o conditie de obtinere a retributiei, rezultatul util al serviciului de salvare.

Aceasta clauza poarta denumirea de: nu salvezi, nu platesc ( no cure, no pay ), din care rezulta, cu alte cuvinte, ca fara rezultatul util nu se acorda retributie.

Contractul de salvare tip folosit in tara noastra este contractul prezentat.

Acest tip de contract protejeaza atat interesele salvatorilor, cat si ale proprietarilor bunurilor salvate, in cele 9 clauze ale sale, contractul contine prevederi privind modul in care se executa salvarea, garantii pentru plata retributiei, precum si procedura de arbitraj in caz de litigiu.

Prima parte prezinta partile in care se incheie contractul, si anume: comandantul navei aflate in pericol, ca delegat in numele armatorului navei, a proprietarului marfii si a navlului, si salvatorul, care isi ia obligatia de a depune toate eforturile pentru a salva nava si incarcatura sa.

Prima clauza a contractului stabileste ca serviciile vor fi oferite si acceptate pe baza principiului no cure, no pay. Totodata sunt precizate unele detalii in legatura cu portul de refugiu in care trebuie dusa nava si incarcatura, existand posibilitatea ca acesta sa fie stabilit ulterior, de comun acord cu comandantul navei in pericol, in functie de posibilitatile salvatorului.

in continuare este prevazut ca salvatorul poate folosi fara plata, in scopul operatiunilor de salvare, instalatiile si dispozitivele navlului care se salveaza.

Clauzele care urmeaza se ocupa cu stabilirea retributiei, precum si cu procedura de arbitraj care se va face prin regulile de procedura a Comisiei de arbitraj.

in legatura cu suma pe care o pretinde salvatorul ca garantie, contractul pretinde dreptul Comisiei de arbitraj de a hotari ( pana la pronuntarea asupra litigiului in totalitate ) achitarea cheltuielilor pe care salvatorul le-a facut cu ocazia serviciului de salvare.

Pe plan international, in cadrul salvarilor maritime in mod frecvent este folosit contractul de salvare aprobat si publicat de Committee of Lloyd's.

Contractul are ca principiu de baza clauza no cure, no pay si in cele 18 clauze pe care le contine sunt precizate pozitiile juridice ale partilor contractante, modul de executare a serviciului de salvare, retributia si garantii pentru ei, locul si procedura de arbitraj in caz de litigiu, precum si procedura in caz de recurs.

intru-cat la incheierea contractului partile trebuie sa fie de buna credinta, incercarea de inselare a uneia din parti da posibilitatea revizuirii sau anularii contractului, in acest sens, Conventia din 1910 de la Bruxelles prevede mai multe cazuri de revizuire sau anularea contractului:

revizuirea contractului incheiat sub influenta pericolului, situatie ce apare atunci cand comandantul navei in pericol accepta unele conditii exagerat. Situatia poate aparea si invers, adica in defavoarea salvatorului atunci cand acesta, pentru a grabi salvarea, accepta o remuneratie derizorie:

anularea contractului cu pret exagerat sau derizoriu, atunci cand apare o disproportie mare intre serviciile prestate si retributia fixata initial, in cazul anularii contractului se poate acorda pagubitului o retributie extracontractuala;

revizuirea sau anularea contractului pentru fapte frauduloase apare in cazul in care se constata ca salvatorii, din greseala sau in mod intentionat, au facut necesara actiunea de salvare ori sunt vinovati de furt sau alte fapte frauduloase.

4 Salariul pentru serviciul de salvare

Salvarea maritima constituie, in primul rand, un serviciu umanitar, precum si un mare serviciu adus transportului maritim, fapt pentru care ea trebuie stimulata printr-o retributie care sa reprezinte, pe langa valoarea pierderilor si cheltuielilor ce le-a suferit nava salvatoare, si o prima speciala de incurajare pentru efortul depus si pericolele la care s-au expus comandantul si membrii echipajului navei salvatoare.

Ca o consideratie generala, se poate arata ca in majoritatea cazurilor, din retributia cuvenita se acorda 3/4 armatorului navei salvatoare si comandantului si echipajului. Daca eforturile depuse de echipaj au fost cu totul deosebite, organele de jurisdictie pot acorda 2/3 din retributie pentru armator si 1/3 pentru comandant si echipaj.

Daca salvarea a fost facuta de o nava specializata pentru astfel de operatiuni, comandantul si echipajul sunt retribuiti in baza contractelor de munca.

Daca prin reusita actiunii s-a realizat salvarea comuna a navei si a marfurilor si respectiv, a navlului, atunci la retributia ce se cuvine pentru serviciul salvarii va contribui proportional atat armatorul, cat si incarcatorul, fiind indeplinite conditiile pentru avaria comuna.

In aprecierea rezultatelor serviciului de salvare se fac urmatoarele distinctii:

a) cu privire la subiectul salvat:

gradul de pericol in care se aflau vietile umane;

gradul de pericol in care se afla nava salvata;

valoarea bunurilor salvate ( a navei si incarcaturii ).

b) cu privire la cel ce executa serviciul de salvare:

gradul de pericol la care s-au expus vietile membrilor echipajului ce a participat la salvare;

interesul depus de salvator pe toata durata serviciului de salvare, priceperea acestuia, precum si conduita membrilor echipajului salvator;

gradul de pericol la care s-au expus nava si utilajele ce au fost folosite in acordarea serviciului de salvare;

durata totala a serviciului de salvare, precum si timpul efectiv lucrat pentru salvarea propriu-zisa;

raspunderea ce si-o asuma salvatorul prin acordarea serviciului de salvare ( ex. devierea si intarzierea unei nave de pasageri);

pierderile si cheltuielile ce le-a suferit nava salvatoare ( ex. intarzierea la pozitia de incarcare si pierderea unui navlu avantajos; remedierea unor avarii provocate navei pe durata serviciului de salvare; consumul de combustibil etc.);

Este de remarcat caracterul prioritar ce se acorda vietilor salvate, precum si vietii membrilor echipajului ce a participat la salvare.

Conform Conventiei de la Bruxelles din 1910, reusita serviciului de salvare acordat, chiar daca aceasta reusita nu a fost totala da dreptul salvatorilor la o retributie proportionala cu valoarea bunurilor salvate. Salvarea vietii umane pe mare este obligatorie si gratuita.

La stabilirea retributiei pentru asistenta si salvare, conform art. 58-64 din Ordonanta nr. 42/28 august 1997, se au in vedere urmatoarele elemente principale:

rezultatul util al actiunii intreprinse;

valoarea navei si a marfurilor ce au necesitat salvare, precum si valoarea navei si a bunurilor ce au participat la salvare;

gradul pericolului la care s-au expus nava sau navele salvatoare si echipajul acestora;

cheltuielile facute de nava sau de navele salvatoare in scopul obtinerii rezultatelor util;

volumul timpului folosit de catre salvatori.

Comandantul si echipajul navei salvatoare au dreptul la o recompensa de salvare, care este fixata de intreprinderea careia ii apartine nava salvatoare sau de catre tribunal, in conformitate cu legislatia nationala a navei salvatoare.

In tara noastra, recompensa de salvare cuvenita comandantului si echipajului navei salvatoare este reglementata de Ordonanta nr. 42/28 august 1997, sectiunea a IV-a art. 58-6

Echipajul navei salvatoare nu are dreptul la recompensa de salvare atunci cand din vina navei respective s-a creat situatia ce-a determinat acordarea salvarii ( ex. abordaj ), sau cand echipajul participa la salvarea navei proprii, ori in cazul in care echipajul navei salvatoare a comis in mod voit pagube sau furturi la nava aflata in pericol.

Fixarea retributiei pentru salvarea maritima reprezinta unul din punctele esentiale ale contractului de salvare.