Receptorul pentru navigatia cu sateliti

Receptorul pentru navigatia cu sateliti

Cu ani in urma, o aeronava comerciala se prabusea in Atlantic in proximitatea Long Island. Mai multe agentii puneau bazele unei forte comune destinata recuperarii victimelor si mai tarziu a epavei.

Tehnologia folosita atunci « iti taia respiratia ». Kilometri patrati de ocean cu o adancime de 120 picioare erau examinati de sonare si dispozitive de scanare cu laser. Imaginea rezultata in urma operatiunilor revela un camp plin de elemente ale caror coordonate erau deja cunoscute cu precizie. Scafandrii au continuat operatiunea recuperand « tintele ». Provocarea care ramanea in urma acestor complexe operatiuni era cum sa se determine exact pozitia unor puncte de pe Pamant fara repere vizuale si care sa plaseze scafandrii destul de precis pentru a evita cautari prelungite.

Raspunsul a venit de la sistemul de pozitionare globala  a satelitilor pentru navigatie (GPS) operat de catre Fortele Armate ale Statelor Unite ale Americii. El consta dintr-o constelatie de 24 de sateliti artificiali pozitionati pe orbite in jurul Pamantului, fiecare din ei transmitand date catre receptoare de navigatie cu sateliti. Receptoarele GPS folosite permiteau determinarea pozitiei geografice cu o acuratete sub un metru.

Daca la inceputurile sale GPS-ul era un echipament care folosea la determinarea pozitiei navei cu ajutorul satelitilor artificiali ai Pamantului, afisand coordonatelor geografice pe un ecran, astazi el devine din ce in ce mai complex. La scopul principal pentru care a fost construit au fost adaugate numeroase functii, precum selectarea sistemului geodezic, introducerea unui numar de rute de navigatie pe care nava le va urma, diferite modalitati de afisare, calculul derivei, integrarea cu diversi « senzori » de pe nava. Figura 2.6.4 prezinta imaginea unui receptor GPS actual.

Fig. 2.6.4