Avaria comuna

Avaria comuna

Avaria comuna, act de vointa. Din definitii date de Codul Maritim Comercial, de celelalte legislatii straine, precum si de Regulile York Anvers 1950, reiese ca principala caracteristica a avariei comune deriva dintr-un act de vointa, prin care se aduce o dauna navei sau incarcaturii sau se face o cheltuiala exceptionala in scopul salvarii comune a expeditiei (common adventure).

Daca nu exista acest act de vointa, savarsit pentru salvarea comuna a navei si incarcaturii, nu poate fi vorba de o avarie comuna, ci de o avarie particulara, in care caz dauna exceptionala suferita sau cheltuiala exceptionala facuta este produsul fortelor naturii sau a unui fapt omenesc care nu actioneaza pentru salvarea comuna.

Diferentierea avariilor, in practica. Diferentierea mai sus aratata este deseori greu de stabilit in practica. De exemplu: o nava este obligata din cauza marii rele sa stea la 'capa' pentru a evita loviturile valurilor contra flancurilor navei, in timpul cat sta in aceasta pozitie, nava sufera infiltratii de apa care o ameninta sa o scufunde; pentru a evita acest pericol, comandantul se indreapta atunci cu toata viteza spre un port de refugiu,

adoptand masura extraordinara de a lua marea 'de travers', din care cauza nava sufera grave daune, in acest caz, posibil a se intampla oricand pe mare rea, diferentierea avariilor se determina tocmai ca urmare a actului de vointa al comandantului de a salva nava si incarcatura, prin deliberarea si hotararea pe care a luat-o de a se refugia intr-un port pentru adapost; adica, sunt avarii comune daunele provocate prin manevra facuta luand marea de travers spre a putea ajunge in portul de adapost si sunt avarii particulare daunele cauzate de infiltratiile de apa in timpul cat nava a stat la'capa' in bataia valurilor. Tot in practica, se mai poate intampla ca, comandantul sa delibereze cu consiliul de bord si sa ia hotararea de a nu mai pleca in calatoria stabilita, ci sa ramana in portul unde a primit incarcatura; sau, sa se refugieze intr-un port intermediar, daca in legatura cu izbugnirea unui razboi considera ca ar exista riscul ca nava sa fie capturata sau scufundata de navele de razboi inamice. Si in aceste cazuri, actul comandantului constituie un act de avarie comuna.

1 Clasarea avariilor comune

Feluri de avarii comune. Avariile comune sunt de doua feluri: avarii-daune si avarii-cheltuieli.

Avariile-daune. Constau din daunele produse in mod voluntar navei sau incarcaturii.

Avariile-daune la nava. Sunt urmatoarele:

a)  sacrificarea utilajului (instalatiilor) si accesoriilor: parame, cabluri sau catarge rupte sau taiate, ancore si alte lucruri abandonate pentru salvarea comuna (Regulile II, IV si IX din Regulile York Anvers 1950; art. 655 Codul Maritim Comercial);

b)  esuarea voluntara a navei, decisa de comandant pentru salvarea incarcaturii;

c)  daunele cauzate navei, printr-un act voluntar de salvare decis de comandant, cum ar fi sabordarea (deschideri in bordajul navei pentru a se putea scoate marfurile) sau manevrele de dezesuare care produc adesea grave avarii (Regula V din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul Maritim Comercial);

d)  fortarea velelor (la navele cu vele) sau a masinilor si caldarilor (la nave cu propulsie mecanica), la o nava esuata (Regulile VI si VII din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul Maritim Comercial).

Avariile-daune la incarcatura. Sunt urmatoarele:

a) aruncarea in mare, care in prezent este un caz mai mult teoretic, din cauza ca la navele moderne incarcatura nu este niciodata exagerata, ci este limitata de normele internationale privind liniile de incarcare, si pe de alta parte din cauza greutatilor practice de usurarea navei de marfuri dintre care cele mai grele sunt arimate in fundul calei si care pe vreme rea, cu mijloacele bordului cu greutate pot fi scoase si aruncate in mare (Regula IX din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul Maritim Comercial);

b)  obiecte si marfuri sacrificate, in caz de insuficienta de combustibil (Regula IX din Regula York Anvers 1950) sau date ca pret sau indemnizare pentru aplanarea unui conflict sau pentru rascumpararea oamenilor din echipaj trimisi la uscat in serviciul navei si facuti prizoneri sau tinuti ca ostateci (art. 656 Codul Maritim Comercial);

c)  pierderea marfurilor, asezate pe slepuri, barci, mahoane etc, atunci cand marfurile au fost descarcate pe aceste plutitoare pentru ca nava sa poata intra intr-un port sau sa treaca bara unui fluviu, precum si in cazul cand trebuie sa dezesueze nava, chiar daca aceasta pierdere s-a datorat unui caz fortuit intru-cat actul initial care a pus aceste marfuri in pericol a fost actul voluntar al comandantului (Regulile VII si XII din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul Maritim Comercial);

d) orice alte daune cauzate marfurilor printr-un act voluntar al
comandantului, cum sunt daunele cauzate marfurilor ramase in magaziile
navei prin aruncarea in mare a marfurilor sacrificate sau daunele cauzate
marfurilor neatinse de foc prin operatiunile de stingere a incendiului
izbugnit la bord (Regula III din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul
Maritim Comercial).

Avariile-cheltuieli. Sunt cheltuielile pe care le face comandantul navei pentru salvarea comuna a expeditiei si care in prezent constituie forma uzuala a avariei comune. Aceste avarii-cheltuieli sunt urmatoarele:

a) anumite cheltuieli cu caracter anormal, cum sunt cheltuielile de dezesuare facute in intentia de a se evita pierderea totala sau captura (Regula VIII din Regulile York Anvers 1950, art.655 Codul Maritm Comercial);

b) cheltuielile de rascumpararea persoanelor din echipaj, care in prezent se pare ca au disparut;

c)  cheltuielile datorate unui eveniment exceptional, cum sunt
cheltuielile de remorcaj, facute de a conduce nava intr-un port unde ar putea
fi mai usor reparata dupa o avarie comuna si care se claseaza printre
cheltuielile de oprire silita decisa de comandant in scopul de a scapa de la
un pericol nava si incarcatura (Regula X din Regulile York Anvers 1950);

d)   cheltuielile de salarii si alocatia de hrana a echipajului, datorate tot unui eveniment exceptional, de regula in caz de oprire silita si mai rar in caz de retinere a navei in port din ordinul autoritatilor locale (Regula XI din Regulile York Anvers 1950, art. 655 Codul Maritim Comercial);

e)   cheltuieli substituite, adica din acele cheltuieli pe care comandantul le face in locul altor cheltuieli care ar fi admise in avaria comuna, cu conditia ca ele sa fie mai mici sau cel mult egale cu cheltuielile pe care le­au substituit (inlocuit). Este cazul clasic al cheltuielilor pe care comandantul le face atunci cand decide sa i se remorcheze nava dintr-un port de refugiu unde a trebuit sa se opreasca in urma savarsirii unui act de avarie comuna pana la portul cel mai apropiat unde are posibilitatea sa faca reparatiile necesare pentru reluarea calatoriei sau unde costul acestor reparatii este mai ieftin iar calitatea reparatiilor mai buna - in ambele aceste situatii costul reparatiilor plus pretul remorcajului neputand depasi suma cheltuielilor de avarie comuna care ar fi trebuit sa fie facute in portul de refugiu (Regula F din Regulile York An vers 1950, art. 471 Codul Navigatiei din 1942 italian, art.28 Legea relativa la evenimentele de mare din 1967 franceza);

f) cheltuielile facute pentru intocmirea regulamentului de avarie comuna (dispasa) conform art. 655 punctul 19, Codul Maritim Comercial.

2 Caracteristicile avariei particulare

Diferentierea generala fata de avaria comuna. Consta in faptul ca avaria particulara rezulta totdeauna dintr-un caz fortuit (accidental, neasteptat) sau de forta majora (mai mare decat puterea de a i se opune a omului), in timp ce avaria comuna rezulta dintr-un sacrificiu material sau cheltuiala, facute in interes comun al navei si incarcaturii pentru salvarea lor.

Avaria particulara priveste sau numai nava sau numai incarcatura. O prima caracteristica a avariei particulare este ca ea se refera sau numai la nava, sau numai la incarcatura, spre deosebire de avaria comuna unde daunele sau cheltuielile extraordinare privesc o pluritate de interese, adica in comun nava si incarcatura sa. Pentru acest motiv, toate daunele incercate sau cheltuielile facute se suporta sau numai de nava sau numai de incarcatura de la bord.

Avaria particulara deriva din accidentele de navigatie. A doua caracteristica a avariei particulare este ca ea deriva din accidentele de navigatie ce pot surveni navei sau incarcaturii, din cauza furtunii, naufragiului, punerii pe uscat, incendiului etc. Aceste accidente, fiind o consecinta a cazului fortuit sau de forta majora, dau daunele incercate sau cheltuielilor facute caracterul de avarie particulara.

Avaria particulara provine din natura lucrului. A treia caracteristica a avariei particulare este aceea care provine din natura insasi a lucrului si nu dintr-un eveniment de mare; mai exact, care provine din viciul propriu al navei: defect de constructie, vechimea navei, ruperea unui arbore de elice, lipsa de provizii de bord etc, sau din viciile proprii ale incarcaturii: incingerea granelor, evaporarea, scurgerea,  fermentarea, combustia spontana etc. Si aceste accidente fiind cauzate de viciul propriu al lucrului respectiv, nava sau incarcatura, cheltuielile sau daunele extraordinare survenite privesc in mod logic sau numai incarcatura.

Avaria particulara determinata de greseli. In sfarsit, o ultima caracteristica a avariei particulare este aceea determinata de greseli - fie provocate de faptele comandantului sau ale echipajului, cum ar fi: greseala profesionala (nu s-au inchis bine bocaportii sau alte deschideri ale navei si s-au daunat marfurile, nu s-a legat bine nava la cheu etc), eroarea de navigatie, arimarea defectuoasa a incarcaturii, incarcarea de marfuri pe punte fara consimtamantul scris al incarcatorului - fie provenite din culpa incarcatorului, cum ar fi: incarcarea de marfuri sub o marca falsa, marfuri care produc stricaciuni din cauza defectelor de ambalaj etc. Cheltuieli extraordinare sau daunele provocate de asemenea greseli fiind rezultatul exclusiv al acestora, este normal sa fie suportate numai de cine a fost autorul lor. De multe ori, insa, este greu de stabilit in mod exact care sunt cauzele cheltuielilor extraordinare sau pagubelor constituind avaria particulara, ceea ce a facut ca si jurisprudentele date in cazul acestor avarii sa fie diferite; printr-o analiza amanuntita si competenta a faptului petrecut se poate totusi ajunge la o determinare a avariei particulare cat mai conforma cu diferentierea existenta intre cele doua categorii de avarii.

Actiunea de recurs impotriva vinovatului care a provocat avaria particulara. Tot pe linia acestei diferentieri, se mai poate nota aspectul important si anume ca in cazul avariei particulare proprietarul care a suportat cheltuiala sau a suferit dauna adusa lucrului sau, nava sau incarcatura, are dreptul la o actiune (recurs) impotriva aceluia care a provocat cheltuiala sau dauna. Un astfel de drept nu poate exista insa in cazul avariei comune intru-cat cheltuiala si dauna sunt facute in mod deliberat pentru salvarea navei si incarcaturii aflate in fata unui pericol. Cauzele care dau nastere celor doua categorii de avarii fiind diferite, tot diferit trebuie sa fie si regimul juridic dupa care urmeaza sa se faca reglementarea avariei in cauza.

Dreptul de recurs si rezervele ce trebuie facute de armator. in legatura cu dreptul de recurs, de mai sus, este de o deosebita importanta pentru armator sa-si faca rezervele necesare privind marfurile incarcate. Nu a facut in conosament astfel de rezerve, armatorul este considerat ca a primit marfurile in buna stare si, deoarece le are in custodia sa de la primire pana la livrare, este obligat sa le repuna in bunastare; isi asuma, cu alte cuvinte, raspunderea daunelor daca marfurile sunt avariate, cu exceptia cazului in care se poate stabili ca avaria s-a produs in afara de orice initiativa din partea sa, adica s-a produs din caz fortuit, din viciu propriu etc. Aceasta inseamna ca raspunderea comandantului, ca prepus al armatorului, nu inceteaza decat in urma unor imprejurari care au un caracter de forta majora. Comandantul este, asadar, obligat sa arimeze marfurile imbarcate pe nava sa in conditiuni considerate de el cele mai convenabile; nu a facut bine arimarea, nu se poate degaja de raspundere si nici nu poate sa o arunce asupra incarcatorului chiar in cazul cand acesta a fost acela care a facut arimarea. thitetaft- ■

Datorita rezervelor pe care armatorul si le face in conosament, prin care considera ca avariile la marfuri sunt anterioare incarcarii, ramane in sarcina inchirietorului navei, a incarcatorului sau destinatarului marfurilor sa faca dovada ca avariile in cauza s-au produs, s-au agravat in timpul transportului. In afara de aceste rezerve facute in conosament, pentru o cat mai buna clarificare si solutionare a situatiei in caz de litigiu, este necesar ca serviciile insarcinate cu primirea marfurilor sa puna intreaga atentie in operatiunile de masurare, de cantarire, punctare a coletelor, si de verificare a starii marfurilor in contradictoriu cu incarcatorul sau reprezentantul sau, si sa lucreze organizat si in stransa legatura cu serviciul care elibereaza ordinul de incarcare (mate's receipt). De asemenea, este necesar ca in redactarea protestului de mare sau in indeplinirea altor formalitati referitoare in tara straina, comandantul navei sa puna in cea mai mare grija, intru-cat, pana la proba contrarie, protestul de mare in mod regulat depus si verificat sau orice alt act facut in strainatate tinand locul protestului de mare, stabiliste cauza avariei respective.

Reguli de arimare. Problema raspunderii pentru avariile particulare survenite marfurilor incarcate este bine solutionata in cazul cand sunt stabilite reguli speciale de arimare, intocmite de comun acord de catre reprezentantii tuturor interesatilor: asiguratori, incarcatori si armatori. Conform acestor reguli, experti anume desemnati colaboreaza cu comandantul navei in vederea aplicarii regulilor respective, iar, dupa efectuarea arimarii, elibereaza un certificat de arimaj (stowage certificate) care descarca de responsabilitate pe armator.