Trasaturile dreptului uniunii europene

TRASATURILE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

Din definitia data de Curtea de Justitie dreptului comunitar, potrivit careia acesta constituie o ordine juridica proprie, autonoma si integrata in sistemul juridic al statelor membre, reies urmatoarele trasaturi ale acestuia:   

a) Dreptul comunitar reprezinta o ordine juridica, adica reprezinta un "ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze daca este cazul, incalcarile"[1].

In acest sens, in speta Commission VS. Luxemburg et Belgique, Curtea de Justitie a precizat ca tratatul nu se limiteaza sa creeze obligatii reciproce intre diferitele subiecte carora se aplica, ci stabileste o ordine juridica noua care reglementeaza puterile, drepturile si obligatiile acestor subiecte, precum si procedurile necesare pentru a se putea constata orice eventuala incalcare.[2]

b) Ordinea juridica comunitara este o ordine juridica proprie autonoma atat in raport cu ordinea juridica internationala, cat si cu dreptul intern al statelor membre.

Dreptul comunitar se distinge de dreptul international public din urmatoarele puncte de vedere:

- in timp ce dreptul international reglementeaza relatiile dintre state, deci relatiile externe ale acestora, dreptul comunitar reglementeaza relatiile din interiorul Comunitatii Europene, nu este un drept intern, nici un drept extern, ci dreptul propriu al fiecaruia dintre statele membre, ca si dreptul national al acestora[3];

dreptul comunitar se plaseaza intr-o pozitie mult mai apropiata de dreptul intern, fara sa se identifice totusi cu acesta.

- subiecte ale dreptului comunitar pot fi si persoanele fizice sau juridice, in timp ce sfera subiectelor dreptului international este strict limitata la state (subiecte primare) organizatii internationale natiunii care lupta pentru eliberare nationala, insurgenti si beligeranti (subiecte secundare);

- in timp ce normele dreptului international isi au originea in cooperarea statelor, in acordul lor de vointa, si presupune mentinerea integrala a suveranitatii statelor, dreptul comunitar este fondat pe o cedare de competente, pe un transfer de suveranitate de la statele membre  catre institutiile comunitare, acestea din urma avand, dreptul de a adopta legislatie in mod autonom, in limitele stabilite de tratatele comunitare.

- in timp ce dreptului international ii lipseste latura sanctionatorie, dreptul comunitar stabileste un mecanism de control al aplicarii normelor sale[4] si prevazand si sanctiuni in caz de nerespectare a acestora.

Autonomia dreptului comunitar se manifesta si in raport ce dreptul intern al statelor membre, insa aceasta autonomie nu este completa,  absoluta, pentru ca normele juridice comunitare constituie o importanta componenta a sistemelor juridice nationale ale statelor membre, ele fiind aplicate in mod obligatoriu de instantele de judecata nationale. Substituirea dreptului intern cu dreptul comunitar nu este insa completa, dreptul comunitar intervenind doar in reglementarea acelor relatii sociale unde a intervenit un transfer de competente de la stat la Comunitate, iar Curtea Europeana de justitie nu este competenta sa verifice legalitatea normelor juridice ale statelor membre.

c) Dreptul comunitar este un drept integrat in dreptul intern al statelor membre, aceasta trasatura fiind de esenta dreptului comunitar.

Dreptul comunitar detine o forta speciala de penetrare in ordinea juridica interna a statelor membre si aceasta se exprima in faptul ca norma de drept intern dobandeste automat statutul de drept pozitiv in ordinea interna a statelor membre (este de aplicabilitate imediata), creeaza prin ea insasi drepturi si obligatii pentru persoanele particulare (este de aplicabilitate directa) si are prioritate fata de norma nationala[5].