Politica europeana de coeziune evolutia spre solidaritate

Politica europeana de coeziune evolutia spre solidaritate

"Conventional wisdom holds that the masive economical social disparities that exists within the EU can be reduced through dedicated redistritibutive instruments, namely the Structural and Cohesion Funds. The term of cohesion has come to stand for the attempt to reduce economic and social disparities between richer and poorer regions."[1]

Cris Rumford -The european Union- A Political Sociology

Inainte de anul 1975 la nivelul UE nu se putea vorbi de o politica de coeziune, de sustinere pentru regiunile defavorizate in vederea diminuarii disparitatilor economice si sociale dintre regiunile statelor membre. Procesul de consolidare a UE ce a cuprins cele doua paliere: institutional si teritorial a determinat crearea Fondului european de dezvoltare regionala (FEDR) si punerea bazelor politicii europene de dezvoltare regionala.

In perioada sa de debut, politica europeana de dezvoltare regionala avea la dispozitie un instrument financiar (FEDR) propiu-zis la care se mai adaugau alte fonduri si institutii care aveau printre altele si tangenta cu discrepantele regionale. Initial alocarea financiara era relativ redusa (0.04% din media PIB a statelor membre sau 4.8%  din bugetul UE pentru anul 1976) era realizata in baza unor cote negociate la nivelul statelor membre.

Ulterior acestei perioade a existat o serie de incercari in a conferi Comiei un mai mare control asupra alocarilor fondurilor din FEDR, insa, cu toate acestea, in 1979 cea mai mare parte din fondurile alocate dezvoltarii regionale au ramasa sub tutela statelor membre, in cadrul acestei politici ramanand prioritar caracterul preponderent interguvernamental al deciziilor.

Reformele care au urmat -1984 au pus accentual pe eliminarea principiului cotelor si accentuarea acordariii de asistenta financiara in baza bugetarii pe proiecte si programe. Aceasta noua viziune a dus si la crearea primei perioade de programare in cadrul fondurilor structurale, respectiv 1988-1993. in care alocarea si utilizarea fondurilor aveau la baza un set de reglementari la nivel comunitar. Consiliul European de la Bruxelles din februarie 1988 a decis la nivel politic asupra dublarii sumelor alocate fondurilor structurale pentru periaoda de programare mentionata.

Cadrul legislativ aferent acestei perioade de programare a fost perceputa ca fiind un progres in raport cu reformele din 1988, stabilind si o serie de principii care sa guverneze procesul de gestionare si de implementare a fondurilor structurale:

• Concentrareaa resurselor asupra unor obiective strategice

Obiectivul 1 - Promovarea dezvoltarii si ajustarilor structurale a regiunilor mai putin dezvoltate;

Obiectivul 2 - Sprijinirea regiunilor, a frontierelor acestora sau a unor parti a acestora afectate de declinul industrial - zone industriale in reconversie

Obiectivul 3 - Combaterea somajului pe termen lung si facilitarea insertiei profesionale pentru tineri si pentru persoanele vulnerabile la excluzia sociala;

Obiectivul 4 - Facilitarea adaptarii muncitorilor, indiferent de sex la schimbarile industriale, incluzand shimbarile in sistemele de productie;

Obiectivul 5 (a)- Promovarea dezvoltarii rurale prin ajustarea structurilor agricole in cadrul reformei Politicii Agricole Comune;

Obiectivul 5 (b) - Promovarea dezvoltarii rurale prin facilitarea dezvoltarii si ajustarilor structurale a zonelor rurale;

Obiectivul 6 - Promovarea dezvoltarii si ajustarea structurala a regiunilor cu densitate foarte scazuta a populatiei [3]

• Progmarea multi-anuala integrata cu implicatii la nivel national si comunitar
• Principiul partenerial ce presupunea cooperarea dintre autoritatile europene, nationale, sub-nationale cu organismele si implicarea partenerilor sociali in intregul proces de management al fondurilor structurale
• Aditionalitatea -simplificarea sistemului de verificare prin stabilirea unor criterii de eligiilitate pentru regiunile eligibile, limitarea frecventei verificarilor (ex-ante, ex-post)
• Co-finantarea statelor membre.

Trendul suplimentarii sumelor alocate prin fondurile structurale a continuat si la Consiliul European de la Edinburgh - 1993, si a fost asociat unor reforme majore in domeniul politici europene de dezvoltare regionala si a politicii de coeziune.

In cadrul reformelor privind fondurile structurale din anii 1999-2000, Comisia Europeana a urmarit sa impuna inclusiv criterii georgrafice si functionale legate de gestionarea fondurilor structurale concentrand cheltuielile in regiunile si statele celel mai putin dezvoltate si cu resurse deficitare.

Fiecare extindere a UE a contribuit atat la cresterea resurselor financiare la nivel comunitar cat si la aparitia de noi regiuni defavoritate care intrau sub obiectivele politiii europene de coeziune. Astfel reforma fondurilor structurale s-a bazat pe cateva principii esentiale:

Concentrarea resurselor financiare asupra unor obiective strategice

Descentralizare si aplicarea principiului subsidiaritatii in scopul unei repartizari mai clare a responsabilitatilor si a eficientizarii interventiilor comunitare din fonduri structurale

simplificarea gestiunii financiare si cresterea transparentei in utilizarea fondurilor structurale,

Pentru perioada 2000-2006 obiectivele strategice ale interventiilor finantate prin fondurile structurale au fost reglementate prin Regulamentul Consiliului (EC) Nr. 1260/1999, acestea constand in 2 obiective teriroriale si un obiectiv tematic:

Obiectivul 1 - Convergenta pentru promovarea dezvoltarii structurale a regiunilor mai slab dezvoltate, prin furnizarea de infrastructura de baza si incurajarea investitiilor in activitati economice de afaceri.

Obiectivul 2 - Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca-Adaptarea si modernizarea politicilor si sistemelor de educatie, instruire si angajare a fortei de munca 

Obiectivul 3 - Cooperare trans-frontaliera - sprijina conversia economica si sociala a zonelor care se confrunta cu dificultati de natura structurala aflate in zonele graniza la nivelul UE.

Politica regionala a evoluat spre principiul solidaritatii financiare a statelor membre in vederea reducerii disparitarilor regionale, devaforizand statele bogate in favoarea celor mai putin dezvoltate cu scopul crearii unei Uniuni mai competitive si mai uniforme din punct de vedere al dezvoltarii economice si sociale.

Avand in vedere noul context european, marcat de extinderea Uniunii Europene, incepand cu anul 2007, are loc o reforma importanta a politicii de coeziune, urmarind implementarea unui nou cadru de programare a politicii de coeziune, care sa descentralizeze procesul de programare, implementare si de luare a deciziei.

Desi de cele mai multe ori conceptul de coeziune este corelat cu cel de redistribuire, exista si abordari teoretice cum ar fi cea a lui M. Dean in lucrarea "Governmentality: Power and Rule in modern society" care argumenteaza termenul de coeziune este mai degraba aliniat ideii de competitivitate si crestere economica decat ideii de agent de solidaritate sociala si redistributie prin eliminarea barierelor dintre convergenta economica intre nationale si regionale. [4] Astfel Tratatul Uniunii Europene intelege prin termenul de coeziune idea de a reduce disparitatile dintre diferitele nivele de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene si si a recupera intarzierile dezvoltarii economice pentru regiunile defavorizate. In acest sens se poate vorbi despre o evolutie a teoriei care inglobeaza politica europeana de coeziune ca instrument de reditribuire si evoluand spre considerea coeziunii un instrument al competitivitatii.

Astazi, debaterea la nivelul eruopean cu privire la fondurile structurale se duce intre statele membre care apar ca fiind contributoare nete la bugetul uniunii europene si beneficiarii neti din fondurile structurale, respectiv noile state membre. [5]