Formarea profesionala; recunoasterea stagiilor de formare profesionala

Formarea profesionala; recunoasterea stagiilor de formare profesionala

CONCEPTE CHEIE:

Educatia si formarea profesionala

Recunoasterea stagiilor de formare profesionala

Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania

FORMAREA PROFESIONALA SI RECUNOASTEREA STAGIILOR DE FORMARE PROFESIONALA

Articolul 128 al Tratatului de la Roma punea deja in sarcina Consiliului stabilirea unor principii generale pentru punerea in aplicare a unei politici comune de formare profesionala care sa poata contribui la dezvoltarea armonioasa atat a economiilor nationale, cat si a Pietei Comune.

In aplicarea sa, Comisia Europeana a pus accentul pe ideea de politica comuna, subliniind ca aceasta formula este cea mai clara dintre cele folosite in Tratatul CEE, ea permitand interventia cea mai profunda a autoritatilor comunitare.

Aceasta nu inseamna ca Tratatul intelege sa instituie, in statele membre, o legislatie identica in ceea ce priveste formarea profesionala. In schimb, Tratatul a prevazut definirea unor anumite principii generale, fiecare tara putandu-si mentine propriile metode si propriile institutii.

Printre obiective se numara unul considerat ca fiind esential de catre autoritatile comunitare, si anume apropierea nivelurilor de formare. Aceasta, datorita incidentei sale asupra liberei circulatii a persoanelor, principiu fundamental al Comunitatii.

Dat fiind ca art. 128 al Tratatului CEE stabilea in sarcina Consiliului necesitatea definirii unor principii generale, acesta s-a conformat printr-o decizie adoptata la 2 aprilie 1963 (63/266/CEE). Solutia a generat o serie de nedumeriri in randul specialistilor, dat fiind ca se stabileau printr-un act juridic avand caracter individual un set de principii generale ale unei politici comune. Ca atare, unii dintre acestia au contestat caracterul sau obligatoriu.

Educatia si formarea profesionala adaptate la societatea bazata pe cunoastere este unul dintre componentele fundamentale ale modelului social european, astfel cum a fost el structurat la Consiliul european de la Lisabona (asa-numita Strategie Lisabona) din martie 2000. S-a subliniat, cu acel prilej ca o crestere economica echilibrata cu locuri de munca moderne presupune o educatie de nivel inalt, care sa contribuie la diminuarea discrepantelor, inchitatilor si excluziunii sociale.

De fapt, este vorba nu de o politica comuna comunitara in aceste domenii, ci de accentuarea cooperarii intre statele membre ale Uniunii Europeane, cu pastrarea responsabilitatii fiecarui stat pentru continutul invatamantului si organizarea sistemului educatiei.

In acest sens, potrivit Tratatului, actiunea Comunitatii urmareste: dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea limbilor statelor membre; favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv prin recunoasterea academica a diplomelor si a perioadelor de studii; promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant; dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind principiile comune sistemelor de educatie ale statelor membre; favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educationali, incurajarea dezvoltarii educatiei de la distanta.

In aceasta conceptie, Consiliul Uniunii Europene nu are competente decizionale, ci numai de influentare, incurajare si recomandare de politici de cooperare intre statele membre.

RECUNOASTEREA STAGIILOR DE FORMARE PROFESIONALA

Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1988, relativa la un sistem general de recunoastere a diplomelor de invatamant superior care recunosc formari profesionale cu o durata minima de trei ani

Directiva permite oricarui cetatean al unui stat membru ce poseda o diploma din care rezulta ca titularul a urmat cu succes un ciclu de studii postsecundare cu o durata minima de trei ani, sau o durata echivalenta cu timp partial, intr-o universitate sau asezamant de invatamant superior sau in oricare alt asezamant de acelasi nivel de formare sa exercite cu titlu independent sau ca salariat o profesiune reglementata in tara de primire.

Atunci cand, in statul de primire, accesul la profesiune sau exercitarea acesteia sunt subordonate conditiei posesiei unei diplome, autoritatea competenta nu poate refuza unui resortisant al unui stat membru, pe motiv de lipsa a calificarii, sa acceada la aceasta profesie sau sa o exercite in acelasi conditii ca proprii cetateni (art.3):

a) daca solicitantul poseda diploma care este solicitata intr-un alt stat membru pentru a accede la aceeasi profesie pe teritoriul sau si care a fost obtinuta intr-un stat membru;

b) daca solicitantul a exercitat cu timp integral aceasta profesie timp de doi ani in cursul ultimilor 10 ani precedenti intr-un alt stat membru care nu reglementeaza aceasta profesie in sensul precizat de directiva, avand unul sau mai multe titluri de formare

Totusi, aceste prevederi nu impiedica statul membru de primire sa ceara, totodata, solicitantului (art. 4):

a) sa dovedeasca ca poseda o experienta profesionala, atunci cand durata formarii este inferioara cu cel putin un an celei cerute in statul de primire.

b) sa indeplineasca un stagiu de adaptare timp de maximum 3 ani sau sa se supuna unei probe de aptitudini:

atunci cand formarea pe care a primit-o comporta materii substantial diferite de cele acoperite de diploma ceruta in statul de primire, sau

atunci cind profesiunea reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea reglementata in statul de origine sau de provenienta al solicitantului si aceasta diferenta este caracterizata printr-o formare specifica ce este ceruta in statul de primire si care se refera la materii substantial diferite decat cele acoperite de diploma prezentata de solicitant, sau

atunci cand profesia reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesiunea exercitata de solicitant in statul membru de origine sau de provenienta si cand aceasta diferenta este caracterizata de o formare specifica ce este ceruta in statul membru de primire si care comporta materii substantial diferite ce cele acoperite de titlul sau titlurile prezentate de solicitant.

Daca statul membru uzeaza de aceasta posibilitate el trebuie sa lase solicitantului sa aleaga intre stagiul de adaptare si proba de aptitudini.

Autoritatea competenta a statului membru de primire care subordoneaza accesul la o profesie de aducerea de probe referitoare la onorabilitate, moralitate sau absenta falimentului, sau care suspenda sau interzice exercitarea unei astfel de profesii in cazul unei erori profesionale grave sau infractiuni penale, accepta ca proba suficienta pentru cetatenii statelor membre care vor sa exercite aceasta profesie pe teritoriul sau documentele eliberate de autoritatile competente ale statului membru de origine sau de provenienta din care rezulta ca aceste exigente sunt satisfacute.

In mod similar sunt recunoscute documentele referitoare la sanatatea fizica sau psihica.

Directiva 92/51/CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, privind un al doilea sistem general de recunoastere profesionala, care completeaza Directiva 89/48/CEE

Directiva a fost adoptata pentru a se facilita exercitarea tuturor activitatilor profesionale subordonate intr-un stat membru de primire unui nivel de formare determinat, fara a se limita la pregatirea de nivel superior.

Prevederile acestei directive nu se aplica profesiunilor reglementate care fac obiectul directivelor specifice ce instituie in principal o recunoastere mutuala a ciclurilor de formare dobandita inainte de intrarea in viata profesionala.

Statele membre desemneaza autoritatile competente abilitate sa primeasca cererile si sa ia deciziile vizate de directiva. De asemenea, fiecare stat membru numeste un coordonator  care are rolul de a asigura uniformitatea aplicarii prevederilor directivei la toate profesiunile care indeplinesc conditiile cerute.

Directiva 1999/42/CE a Parlamentului european si a Consiliului din 7 iunie 1999 ce instituie un mecanism de recunoastere a diplomelor pentru activitatile profesionale acoperite de directivele de liberalizare ce cuprinde masuri tranzitorii, si care completeaza sistemul general de recunoastere a diplomelor

Directiva, care instituie asa-numitul al treilea sistem general de recunoastere, a fost adoptata in vederea aplicarii la o serie de activitati profesionale, prevazute in anexa sa, care nu sunt acoperite de catre directivele  89/48/CEE si 92/51/CEE.

Similar cu aceste directive, sunt incluse prevederi referitoare la recunoasterea diplomelor oficiale eliberate de catre un alt stat membru, recunoasterea calificarilor profesionale pe baza experientei profesionale dobandite in alt stat membru, precum si aspecte procedurale.

Directiva 2005/36/ CE privind

recunoasterea calificarilor profesionale

Cele trei directive care guverneaza in prezent regimul recunoasterii calificarilor profesionale, si anume Directiva 89/48/CEE, Directiva 92/51/CEE si Directiva 1999/42/CE vor fi abrogate incepand cu data de 20 octombrie 2007, prevederile lor fundamentale regasindu-se in Directiva 2005/36CE. Ratiunea adoptarii acestui nou act comunitar consta in necesitatea uniformizarii principiilor aplicabile in materie, luandu-se in considerare si experienta dobandita.

Mecanismul de recunoastere stabilit de directivele 89/48/CEE si 92/51/CEE ramane nemodificat, iar actele adoptate in baza acestor directive nu vor fi afectate de abrogarea lor.

Pentru a se garanta eficacitatea sistemului de recunoastere a calificarilor profesionale, directiva isi propune sa stimuleze statele membre sa defineasca formalitati si reguli de procedura uniforme pentru punerea sa in aplicare, precum si unele modalitati de exercitare a profesiei.

In masura in care sunt reglementate, Directiva 2005/36/CE se refera si la profesiunile liberale, care sunt, in accceptiunea directivei, orice profesie exercitata pe baza calificarilor profesionale adecvate, cu titlu personal, pe propria responsabilitate si de o maniera profesionala independenta, oferindu-se servicii intelectuale si conceptuale in interesul clientului si al publicului.

De asemenea, Directiva 2005/36/CE uneste intr-un singur act dispozitiile referitoare la recunoasterea titlurilor de formare in profesii reglementate pana in prezent prin asa-numitele directive sectoriale, si anume medicii, medicii dentisti, medicii veterinari, arhitectii, asistentilor medicali si moasele.

In sfarsit, trebuie sa precizam ca directiva nu impiedica statele membre sa recunoasca, conform propriei legislatii, calificarile profesionale obtinute in afara teritoriului Uniunii Europene de catre resortisantii din statele-terte. In orice caz, orice recunoastere trebuie sa se faca cu respectarea conditiilor minimale de formare cerute pentru diversele profesii.

Prin Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, s-a concretizat angajamentul transpunerii in dreptul intern a directivelor sistemului general de recunoastere a calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate, si anume Directivele 89/48/CEE si 92/51/CEE, completate cu Directiva 2001/19/CEE. Acestea privesc accesul la profesiile reglementate, care nu fac obiectul directivelor sectoriale: medici, medici dentisti, medici veterinari, arhitecti, asistenti medicali si moase.

Lista profesiilor reglementate in Romania este prevazuta in anexa nr. 2, iar cea a autoritatilor competente corespunzatoare fiecarei profesii reglementate in anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004. De asemenea, anexa nr. 1 enumera activitatile care nu intra sub incidenta acestei legi.