Extrema dreapta in Europa post-comunista

Extrema dreapta in Europa post-comunista

Probleme de definire

Primul capitol se opreste asupra partidelor de extrema dreapta, prezentand definirea lor, din punct de vedere ideologic, cat si analiza lor cu ajutorul unui concept numit camp ideologic. Ideologia reprezinta un ansamblu coerent de atitudini referitoare la grupuri de teme politice care se supune constrangerii (constraint): trebuie sa existe o oarecare " interdependenta" logica intre pozitiile tematice individuale adoptate de catre alegatorul ideolog (Harrop si Miller 1987:115). "Campul politic este constituit printr-un ansamblu de mase, acestea sunt clasele si grupurile sociale, care se orienteaza intr-un anumit sens, sub influenta fortelor actionand asupra lor, si prin ele" (Petras- Voicu 1994:152). Analizand principalele doua abordari, institutionala si spatiala (Ware 1996: ch. 1), ale partidelor de extrema dreapta in Europa Occidentala si respectiv post-comunista, argumentez ca incercarea de a include partide din sistemele post-comuniste in familia partidelor de extrema dreapta nu tine cont de normele de transport impuse de politicile comparate (Sartori 1970:1034): nu sunt suficient de abstracte pentru a fi utilizate in studii comparative care depasesc contextul specific pentru care au fost elaborate. De aceea, identificarea extremei drepte trebuie sa se raporteze la definitia spatiala propusa de Ignazi (1992:7).

Literatura despre sistemele de partide din Europa post-comunista vorbeste despre lipsa de sens in aceasta parte a Europei a termenilor stanga-dreapta, sau de intelesul inselator al termenilor in aceste tari (Braun 1997:142; Szanya 1997:113; Tismaneanu 1999:54). Pornind de la trei conceptii privind definirea termenilor stanga si dreapta a doua parte a acestei lucrari semnaleaza problemele utilizarii dimensiunii ideologice in Europa post-comunista si stabileste ca cea mai adecvata modalitate de identificare a extremei drepte in Europa Centrala si de Est se poate realiza pornind de la definitia clasica a axei stanga-dreapta, in functie de pozitia fata de schimbare, raportata la dimensiunile care determina competitia dintre partide.

Extrema dreapta: definire si tipologii

Extrema dreapta este asociata cu cel de-al doilea razboi mondial (Griffin 1995:1; Marcus 2000:34). Mai mult decat atat, de multe ori este considerata responsabila de declansarea acestuia (Hobsbawm 1994: 52).

Fiecare etapa in dezvoltarea miscarilor de extrema dreapta si-a lasat amprenta asupra incercarii de definire a extremei drepte. Primele miscari de extrema dreapta sunt considerate a fi miscarile reactionar-traditionaliste din Europa secolului XIX (Morisi 1995:148). Prin raportarea la aceste miscari, partidele de extrema dreapta sunt de multe ori definite ca reactionare, aceasta etichetare avand la baza definirea dreptei ca opunandu-se progresului (Hobsbawm 1994:139; Roggers 1995:456-457), cat si diferentierea conservatori - extrema dreapta, in care conservatorii incearca sa pastreze status-quo-ul, iar extrema dreapta sa restaureze status-quo-ul anterior.

Definirea tuturor miscarilor de extrema dreapta ca reactionare este puternic contestata (Beyme 1988:1; Morisi 1995:151; Weber 1995:10), fascismul fiind considerat in primul rand o miscare moderna si chiar avand un program social progresist. Modernitatea fascismului nu se refera numai la forma miscarii, asa cum considera Roggers (1995:449), dar si la unele aspecte centrale ale ideologiei fasciste. Astfel, una din asumptiile gandirii fasciste este faptul ca organizarea sociala poate fi remodelata prin inginerie sociala si politica, in timp ce gandirea reactionara concepe societatea ca o entitate organica care cel mult, sufera schimbari incrementale (Kitschelt 1995b:30). Prin urmare, definitoriu pentru gandirea fascista sunt includerea atat a unor elemente reactionare, cat si a unor caracteristici revolutionare, moderne (Ball si Dagger 2000:180; Heywood 1993:9). Definirea tuturor miscarilor de extrema dreapta ca reactionare este, deci, prea ingusta.

Aceeasi problema o regasim si in cazul urmatoarei tentative de definire. Semnul de egalitate care se pune intre aceasta si fascism ridica noi probleme legate de definirea extremei drepte (Beyme 1988:2-3). Implicit sau explicit extrema dreapta este identificata cu fascismul (Fennema 1997:481). Chiar daca se accepta ca fascismul a reprezentat o miscare caracteristica unei perioade istorice, el este considerat singurul corp ideologic caracteristic miscarilor de extrema dreapta (Braun 1997; Cheles, Ronnie si Vaughan 1991, 1995; Fennema 1997:482-485; Gallagher, Laver si Mair 1995:200; Lane si Ersson 1995:109-110; Tismaneanu 1999). Aceasta asumptie este criticata de autorii care scriu despre cel de-al treilea val al partidelor de extrema dreapta.

Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial s-au crezut ingropate definitiv ideile asociate extremei drepte (Tismaneanu 1999:42; Vaughan 1995:217). Chiar daca au mai existat partide de extrema dreapta dupa 1945, succesul de care s-au bucurat in alegeri a fost de scurta durata, iar fenomenul nu a cunoscut o larga raspandire (Beyme 1988:8-9; Epstein 1996). La sfarsitul anilor '70, partidele de extrema dreapta din Europa cunosc o puternica crestere a popularitatii peste tot in Europa Occidentala (Beyme 1988:11; Epstein 1996; Harris 1994:40-46; Ignazi 1992:5; Marcus 2000:32; Meijerink, Mudde, van Holsteyn 1998:165). Aceasta neasteptata dezvoltare a partidelor de extrema dreapta a readus in actualitate literatura despre extrema dreapta, incercandu-se gasirea unei explicatii pentru succesul unor partide de extrema dreapta prin identificarea conditiilor care le favorizeaza aparitia si dezvoltarea, dar mai ales a impus o noua modalitate de definire a extremei drepte. Acest al treilea val al partidelor de extrema dreapta include partide care nu se definesc ca si continuatoare ale partidelor de extrema dreapta din perioada interbelica, si nici nu se caracterizeaza printr-o ideologie fascista (Ignazi 1992:9-12). Extremismul de dreapta devine astfel o ideologie de sine statatoare (Meijerink, Mudde, van Holsteyn 1998:165).

Exista doua abordari folosite in definirea partidelor de extrema dreapta: una institutionala si una spatiala sau competitiva (Ware 1996: cap 1). O prima abordare, institutionala, a fost dezvoltata de Beyme pentru partidele din Europa Occidentala si are la baza gruparea lor in familii de partide in functie de originea socio-istorica, politici asemanatoare si prin legaturi transnationale stabilite intre partide (Gallagher, Laver si Mair 1995:181; Ware 1996:17).

Partidele de extrema dreapta sunt definite ca un grup de partide care se caracterizeaza prin existenta unui corp ideologic comun, numit extrema dreapta (Mudde 2000). Cea mai importanta problema in definirea ideologiei de extrema dreapta apare datorita lipsei rigorii de definire: nu exista o definitie acceptata a ideologiei extremei drepte. Intr-un studiu, Mudde (1996:229) identifica mai mult de 30 de criterii pentru identificarea ideologiei partidelor de extrema dreapta. De obicei sunt definite ca doua sau mai multe trasaturi. Dintre acestea, cele mai des intalnite includ sase caracteristici, si anume: nationalismul, etnocentrismul, rasismul, xenofobia, autoritarismul si pozitie anti-democratica (Meijerink, Mudde, van Holsteyn 1998:169; Mudde 2000). Aceste definitii nu sunt adecvate, intrucat sunt fie prea inguste, fie prea largi (Mudde 1995:205) deoarece nu reusesc sa stabileasca combinatia minima de trasaturi specifice tuturor partidelor de extrema dreapta. Problema care se pune in acest punct este urmatoarea: care sunt acele caracteristici care definesc extremismul de dreapta? O incercare de a raspunde la aceasta intrebare o reprezinta studiul realizat de Meijerink, Mudde si van Holsteyn (1998). Analizand electoratul partidelor de extrema dreapta din Europa de Vest, Meijerink, Mudde si van Holsteyn (1998:161) au ajuns, in urma unei analize factoriale, la concluzia ca ideologia de extrema dreapta se caracterizeaza prin doua grupuri de trasaturi: unul definind relatii intre in-group si out-group si incluzand rasismul, xenofobia si etnocentrismul; cel de-al doilea grup defineste relatii ierarhice si include nationalismul si autoritarismul. Problema cu aceasta cercetare deriva tocmai din asumptia care a stat la baza studiului: ca extremismul de dreapta ca ideologie poate fi regasit nu doar la un nivel teoretic, conceptual, ci si la nivel individual. Aceasta asumptie este contestata de studiile de comportament electoral care sustin tocmai contrariul: capacitatea limitata a indivizilor de a-si organiza opiniile intr-un set coerent de idei (Dalton si Wattenberg 1993).

Lipsa unei definitii acceptate a extremei drepte in literatura care s-a concentrat asupra fenomenului in Europa Occidentala cu precadere, nu implica absenta in aceiasi masura si in analizele asupra fenomenului in statele post-comuniste. In urmatoarea parte a analizei ma voi opri asupra definitilor si tipologiilor existente pentru Europa Centrala si de Est. Una dintre caracteristicile evolutiei post-comuniste este dezvoltarea si succesul unor partide considerate de literatura de specialitate ca partide de extrema dreapta (Braun 1997; Gallagher 1999; Irvine 1995; Mudde 1998, 2000; Shafir 2000a Szanya 1993, 1997). Problema in definirea si identificarea partidelor de extrema dreapta din Europa Centrala si de Est se datoreaza diferentelor de inteles a termenilor stanga si dreapta fata de Europa Occidentala (Braun 1997:142; Szanya 1997:113; Tismaneanu 1999:54). Astfel folosirea tipologiilor aplicate in Vest nu este recomandata (Mudde 2000), ele trebuind adecvate particularitatilor Europei post-comuniste. Din nou, exista pareri impartite asupra modului de definire a extremei drepte, existand mai multe definitii si tipologii.

Caracteristicile partidelor de extrema dreapta in Europa post-comunista sunt: respingerea institutiilor democratice si a pluralismului politic (atitudine anti-sistem), orientare nationalista, xenofobie, rasism, preferinta pentru un stat puternic. Nota aparte a acestor partide de extrema dreapta fata de miscarile occidentale similare este data de tendinta de a favoriza nu numai implicarea statului in plan social si politic, dar si in plan economic (Irvine 1995:208; Szanya 1997:113-114). Aceasta definitie, nu numai ca este prea larga, dar este si necaracteristica. Astfel, rasismul nu reprezinta o trasatura definitorie a partidelor de extrema dreapta, chiar daca este caracteristic unui mare numar de partide de extrema dreapta, atat in zona, cat si in restul Europei, acesta fiind specific unor conditii istorice si sociale concrete (Kitschelt 1995b:30). O alta problema o reprezinta tocmai nota aparte a acestor partide: intr-un studiu asupra modalitatii de definire a stangii si dreptei in Cehia, Polonia, Ungaria si Rusia, Kitschelt et al. (2000), respectiv Evans si Whitefield (1993), subliniaza asocierea care exista intre interventionismul economic si stanga politica in unele dintre aceste sisteme politice.

Alti autori afirma ca partidele de extrema dreapta dezvoltate in Europa post-comunista se caracterizeaza prin combinarea elementelor caracteristice partidelor fasciste cu elemente ale stangii (Braun 1997:140; Tismaneanu 1999:45). Care sunt acele combinatii specifice de elemente care concura la delimitarea acestor partide de celelalte din cadrul sistemului, nu este precizat insa. Prin urmare definitia nu imi este de folos.

Un alt punct de plecare este experienta interbelica. S-a afirmat nu numai posibilitatea renasterii vechilor miscari de extrema dreapta din perioada interbelica (Irvine 1995:145), dar Fischer-Galati (1993:12) afirma chiar puternica asemanare a extremei drepte din Romania post-comunista cu cea din perioada interbelica. Mudde (1998:44) considera ca partidele de extrema dreapta care s-au format dupa caderea comunismului in Europa Centrala si de Est nu sunt reeditari ale celor din perioada interbelica. Definind partidele de extrema dreapta ca acele partide caracterizate de: nationalism, xenofobie, rasism, orientare anti-democratica si care favorizeaza un stat puternic, Mudde (2000) dezvolta o tipologie genetica a partidelor de extrema dreapta in Europa post-comunista. In anexa prezint care partide de extrema dreapta din Europa Centrala si de Est asa cum se incadreaza ele in tipologia propusa de autor (Mudde 2000). Partidele de extrema dreapta care pastreaza caracteristicile celor din perioada interbelica si pe care le denumeste partide de extrema dreapta pre-comuniste, sunt putine la numar si nu au inregistrat succese electorale decat in Slovacia - Slovenska Narodna Stranka (SNS) si in Croatia - Hrvatska Stranka Prava (HSP) (Mudde 2000). O alta categorie de partide este numita partide de extrema dreapta comuniste. Este vorba de partide care combina o ideologie specifica extremei drepte interbelice cu nostalgie pentru perioada comunista sau partide care isi au originea in perioada comunista- aripi nationaliste desprinse din fostele partide comuniste (Mudde 2000). Aici sunt incluse Partidul Romania Mare (PRM), Partidul Unitatii Nationale Romane (PUNR) si Partidul Socialist al Muncii (PSM). Un al treilea grup de partide de extrema dreapta sunt denumite post-comuniste fiindca acestea nu sunt legate nici de perioada comunista, nici de cea interbelica, prin origine sau nostalgie. Astfel de partide care au inregistrat succese in alegeri ar fi: in Rusia Liberalno Demokratitcheskaia Partija Rossii (LDPR) si in Serbia Srpska Radikalna Stranka (SRS). Distinctia facuta de Mudde (2000) este problematica in cazul unor partide precum Socjialisticka Partija Srbije (SPS), dupa cum recunoaste si autorul, tipologia sa neoferind criterii clare de a distinge partide apartinand stangii - mostenitoare ale fostelor partide comuniste de partidele de extrema dreapta comuniste. Mai mult aceasta categorie apare ca una reziduala, in care principalele elemente incluse sunt partidele din Romania. Regimul comunist din Romania a avut o nota aparte, si anume nationalismul, element care a influentat evolutia ulterioara a sistemelor de partide, element pe care autorul nu il ia in considerare. Problema cu aceasta tipologie nu este legata doar de clasificare, ci si de definitia de la care s-a pornit. Asa cum am aratat mai sus, definitia nu este congruenta cu obiectul de definit.

O alta tipologie, asemanatoare tipologiei dezvoltate de Mudde (2000), este dezvoltata de Shafir (1999). El distinge doua categorii tot in functie de originea partidelor: partide ale reintoarcerii radicale si partide ale continuitatii radicale. Ceea ce diferentiaza cele doua categorii de partide nu este ideologia, ci legatura cu regimul comunist, partidele continuitati radicale avand avantajul "continuitatii organizationale", ceea ce le ofera un avantaj asupra celui de-al doilea grup. De asemenea ambele grupuri de partide fac apel la continuitatea istorica, partidele radicalei reintoarceri respingand insa, teoretic, orice legatura cu comunismul si simbolurile sale (Shafir 1999). Aceasta distinctie, a legaturii cu regimul comunist si a avantajelor sau dezavantajelor organizationale este insa irelevanta din punct de vedere al prezentei analize.

Confuzia este crescuta si de existenta altor lucrari care plaseaza partide etichetate de Mudde (2000) sau Shafir (1999, 2000a 2000b) ca fiind de extrema dreapta tot in partea dreapta a spectrului politic, dar in categoria partidelor nationalist-conservatoare (Budge et. al. 1997:205-207). Aceasta confuzie este datorata incercarii de a include partidele dezvoltate in Europa post-comunista in familii de partide occidentale, fara a tine cont de diferentele existente intre aceste sisteme de partide si cele pentru care tipologia familiilor de partide a fost dezvoltata sau de posibila diferenta intre politicile asociate stangii si dreptei in cele doua parti ale Europei.

Cea de-a doua abordare privind definirea partidelor de extrema dreapta este spatiala si isi afla originile in teoria competitiei spatiale a lui Downs (1957: cap.8). Extrema dreapta este definita in functie de doua criterii: cel al pozitiei fata de interventia statului in economie si cel al atitudinii fata de sistem (Ignazi 1992:7), partidele de extrema dreapta fiind acel grup de partide situate la extremitatea dreapta a axei economice stanga-dreapta si care se mai caracterizeaza printr-o atitudine anti-sistem. Aceasta definitie este problematica in momentul in care incercam sa o aplicam in alte sisteme politice decat cele pentru care a fost formulata. Caracteristica sistemelor occidentale in perioada postbelica a reprezentat-o definirea stangii si dreptei in termeni economici (Smith 1993: 10). Dar aceasta particularitate nu este valabila si pentru sistemele post-comuniste. Dificultatile sunt date de intelesul diferit al termenilor stanga-dreapta in sistemele central si est europene (Braun 1997: 142; Szanya 1997:113; Tismaneanu 1999:45). Partide care sustin status-qou-ul propun in plan economic politici corespunzatoare stangii in Europa de Vest (Kitschelt 1995a:467). Astfel, asa cum sublinia Kitschelt (1995a:467) problema nu se reduce doar la definirea extremei drepte, ci la utilizarea temenilor stanga-dreapta in general in aceste sisteme politice. Dar, stabilind modul de definire al dreptei si stangii in aceste sisteme politice si reconsiderand definitia lui Ignazi (1992:7) se poate construi o definitie a extremei drepte adecvata dificultatilor impuse de sistemele central si est europene. Prima parte a definitiei enuntata de Ignazi (1992:7) se refera la criteriul ideologic. Asa cum aratam mai sus, in perioada postbelica principalul mod de definire a stangii si dreptei in sistemele occidentale era raportat la dimensiunea economica a campului ideologic. Eliminand elementul contextual din aceasta parte a definitiei genul proxim ramane partide situate in dreapta spectrului politic. Urmatorul pas in analiza este stabilirea dimensiunii sau dimensiunilor sistemelor de partide post-comuniste la care se raporteaza definirea stangii si dreptei in Europa post-comunista si care sunt politicile concrete pe care diferitele partide situate in stanga sau dreapta spectrului politic le sustin. Cea de-a doua parte a definitiei extremei drepte se refera la ceea ce diferentiaza miscarile extremiste de cele moderate: respingerea valorilor democratice (Bobbio 1996:21). Prin urmare partidele de extrema dreapta se definesc ca acele partide situate in dreapta spatiului ideologic si caracterizate de o atitudine anti-sistem.

Stanga si dreapta

Originea termenilor stanga-dreapta merge inapoi in timp pana in 1789, in timpul Revolutiei Franceze, cand acestea defineau pozitii ce sustineau sau se opuneau principiilor revolutiei. Utilizarea lor nu s-a limitat numai la sistemul politic francez, ci s-a extins in toata Europa Occidentala (Klingemann 1995), in America Latina (Zechmeister 2000) si in Europa post-comunista (Evans si Whitefield 1998, Kitschelt et al. 2000). Aceasta indelunga folosire a celor doi termeni este data de utilitatea lor, ca mijloace de reducere a complexitatii spectrului politic si ca structuri de evaluare a candidatilor si partidelor politice (Dalton si Wattenberg 1993:207; Klingemann 1995:191). Utilizarea termenilor stanga-dreapta ca etichete ideologice pentru a reprezenta partidele politice reprezinta o reducere a costurilor informarii pentru alegatori, oferindu-le posibilitatea de a prezice pozitia partidului fata de diferite teme politice folosind relativ putina informatie. De asemenea, ea favorizeaza si acordarea votului intr-un mod rational, alegatorii acordandu-si votul partidului sau candidatului pe care il percep ca fiind cel mai aproape pe axa stanga-dreapta de pozitia proprie (Downs 1957).

Intelesul diferit al termenilor stanga-dreapta in timp si spatiu, prin raportarea la diferite seturi de politici, este sustinut de mai multe cercetari: (Gabel si Huber 2000; Inglehart 1984; Kitschelt si Hellemans 1990; Kitschelt 1995b). De aici apare si problema definirii termenilor. Pentru inceput ma voi opri asupra intelesului si definirii stangii si dreptei in Europa Centrala si de Est, asupra modului in care acesti termeni sunt utilizati in sistemele de partide post-comuniste. Literatura despre sistemele de partide din Europa post-comunista vorbeste despre lipsa de sens in aceasta parte a Europei a dimensiunii stanga-dreapta, sau de intelesul inselator al termenilor in aceste tari (Braun 1997:142; Szanya 1997:113; Tismaneanu 1999:54). In acelasi timp, termenii sunt folositi pentru a eticheta diferite partide (Evans si Whitefield 1998; Mudde 1998, 2000; Roskin 1994; Kitschelt et al. 2000).

Intr-o analiza a sistemelor de partide din Europa Centrala si de Est, Roskin (1994) considera ca in aceasta parte a Europei dreapta este definita de valori traditionale - biserica, natiune, in timp ce stanga este caracterizata de opozitia fata de piata libera. Incercand sa aseze pe o axa stanga-dreapta partidele, considera ca la cele doua capete ale axei se afla partide care se opun pietei libere, avand in mijlocul axei, liberalii care sustin piata libera. Aceasta definire este problematica fiindca Roskin foloseste doua criterii diferite pentru plasarea pe o singura axa a partidelor - unul economic, favorizarea pietei libere de catre liberali vs opozitie fata de piata de catre stanga si un criteriu politic pentru identificarea dreptei, atasament fata de un set de valori traditionale si care sunt asociate dreptei occidentale. Aceasta tipologie este in acord cu una dintre conceptiile despre stanga si dreapta: cea care trimite la politicile pe care partidele de stanga sau dreapta le sustin la un moment dat. Urmand aceasta logica, Roskin presupune ca dreapta este atasata valorilor traditionale, iar stanga opozitiei fata de piata, insa aceasta abordare nu poate produce decat confuzie si duce la concluzia ca stanga si dreapta nu au nici un inteles in sistemele post-comuniste.

Alte studii incearca sa surprinda intelesul dimensiunii stanga-dreapta pentru electorat si pentru elitele politice (Evans si Whitefield 1998; Kitschelt et. al. 2000). Analize asupra Cehiei, Poloniei, Ungariei, Bulgariei si Rusiei atesta utilizarea de catre electorat si elitele politice a termenilor stanga si dreapta, precum si plasarea pe o axa stanga-dreapta a acestor partide, chiar si acolo unde sistemul este multidimensional. Aceasta raportare se face in functie de principalele dimensiuni relevante pentru competitia politica in sistemele de partide respective. Pornind de la ideea de multidimensionalitate a conflictelor intr-o societate, si prin urmare a campului ideologic, Kitschelt et. al. aratau ca termenii stanga si dreapta pot fi si sunt folositi in Europa Centrala si de Est, dar ca asocierea cu diferite teme politice si modul in care acestea se asociaza difera in functie de tipul de regim comunist, de procesul de tranzitie si de simbolurile si resursele pe care partidele succesoare partidelor comuniste le utilizeaza in competitia democratica (2000: 226-229 si 254-265). Astfel, diferitele teme politice care fac obiectul competitiei electorale se grupeaza in general pe doua dimensiuni: una economica si una culturala. In Bulgaria si Cehia, pozitionarea pe o axa stanga-dreapta se face in functie de pozitia partidelor fata de probleme economice, in timp ce in Ungaria, Polonia si Rusia etichetarea partidelor se face in functie de dimensiunea socio-culturala. Astfel, in Bulgaria partidele situate in stanga spectrului politic se caracterizeaza prin preferinta pentru politici redistributive si particulariste, in timp ce aceleasi politici economice in Ungaria, Cehia si Polonia reprezinta tot stanga, dar sunt asociate cu politicile universaliste (Kitschelt et al. 2000:227). Exista doua probleme care decurg din acest mod de definire. Un prim aspect este dat de imposibilitatea compararii, ceea ce impune necesitatea unei alte modalitati de definire a axei stanga-dreapta. O a doua problema decurge din raportarea nu la analize stiintifice dupa criterii bine stabilite, ci la opinia si definirea comuna, de catre electorat si politicieni. Astfel, utilizarea de astfel de etichete si tipologii de catre electorat in sistemele post-comuniste este, in primul rand contaminata de prejudecatile despre stanga si dreapta insuflate in timpul regimului comunist (Ágh 1998:122), in al doilea rand ingreunata de lipsa unor dezbateri publice asupra intelesului termenilor, dincolo de sensul atribuit de regimurile comuniste (Kitschelt et al. 2000:254).

Aceste lipsuri din literatura de specialitate impun reintoarcerea la sistemele in care acesti termeni au fost conceptualizati: Europa Occidentala. Literatura de specialitate ofera trei conceptii privind termenii stanga-dreapta. O prima conceptie presupune ca pozitiile stanga /dreapta pe diferite teme politice se relationeaza logic si intr-un mod identificabil una cu cealalta intr-un set coerent de idei. Acest prim grup cuprinde acele definitii care incearca sa depaseasca relatia opozitiei stanga-dreapta cu anumite contexte politice si culturale (Bobbio 1996) si sa surprinda esenta ei printr-o alta diviziune. O astfel de definitie este cea utilizata de Krejci (1991:2), care considera ca principala diferenta intre stanga si dreapta este data de pozitia fata de schimbare. Astfel stanga favorizeaza schimbarea, in timp ce dreapta se opune schimbarii. O alta varianta a acestei definitii este sugerata de Inglehart (1984:37), care considera ca ceea ce diferentiaza dreapta de stanga este pozitia fata de favorizarea schimbarii sociale intr-o directie egalitariana. Aceste definitii sunt criticate pentru ca exclud din randul dreptei anumite partide care sunt considerate a fi de dreapta si care au sustinut o anumita schimbare (Beyme 1988:1; Weber 1995:10). Asa cum aratam in prima parte a acestui capitol aceasta definitie a termenilor stanga-dreapta implica o conceptie asupra spatiului politic ca o singura dimensiune ce se intinde de la miscarile reactionare (extrema dreapta) la cele radicale (extrema stanga). O alta modalitate de definire a stangii si dreptei, pleaca de la grupurile sociale carora se considera ca se adreseaza. Astfel, stanga este definita ca miscare a muncitorilor sau a claselor inferioare, iar dreapta ca miscare a burgheziei sau a claselor superioare (Bobbio 1996:45-59). Nici aceasta definitie nu este acceptata, fiind considerata in primul rand circulara si specifica unei perioade de timp (Inglehart 1984:37). Cele mai multe definitii se concentreaza in jurul termenului de egalitate: stanga favorizeaza astfel masuri ce impun o mai mare egalitate sociala, in timp ce dreapta sustine inegalitatea (Bobbio 1996; Morisi 1995). Dintre cele doua definitii amintite mai sus, cea care defineste stanga si dreapta in functie de atitudinea fata de schimbare si definitia care se refera la egalitate, cea mai adecvata si in acord cu modul in care termenii au fost utilizati incepand cu Revolutia Franceza este prima: stanga definita ca sustinand schimbarea, iar dreapta definita ca opunandu-se schimbarii. Aceasta este cea care va sta la baza definitiei extremei drepte propusa in aceasta lucrare. Insa pentru a arata de unde deriva problemele de definire a termenilor, ne vom opri si asupra celorlalte doua modalitati de definire a acestora.

Definirea stangii-dreptei printr-o singura opozitie este contestata de cea de-a doua categorie de definitii, care trimit la politicile concrete care sunt asociate stangii si dreptei la un moment si intr-un spatiu dat pentru ca nu exista o baza de definire a modului in care politicile asociate stangii si dreptei variaza in timp si spatiu (Budge et al. 1997:200). Astfel, se considera ca principala diferenta intre stanga si dreapta in Europa Occidentala postbelica este in privinta interventiei statului in economie (Budge et al. 1997:200). Smith identifica patru teme principale care se subsumeaza problemelor economice ce diferentiaza stanga de dreapta (Smith 1993:10):

Proprietate privata vs proprietate statala asupra mijloacelor de productie;

Rol slab vs rol puternic al statului in planificarea economica;

Opozitie fata de vs sprijin pentru redistribuirea veniturilor;

Rezistenta fata de vs extinderea programelor guvernamentale privind bunastarea sociala.

In timp ce dreapta doreste o cat mai mica interventie statala in economie pentru a extinde libertatea individuala, impune actiuni guvernamentale de sprijinire a legii si ordinii. Astfel dreapta se caracterizeaza prin mentinerea unui stat puternic, dar limitat (Budge et al. 1997:200). Aceasta conceptualizare a termenilor stanga-dreapta este problematica atunci cand se incearca aplicarea termenilor in alte sisteme de partide decat cele occidentale. Asa cum am aratat mai sus cand am discutat incercarile de a pozitiona partidele din Europa post-comunista pe o axa stanga-dreapta, aceasta modalitate de definire produce confuzii, eroarea care se comite in acest caz este confundarea stangii si dreptei cu politicile pe care le sustin la un moment dat (Inglehart 1984:38). In aceasta definire, dreapta este intotdeauna nationalista, iar stanga sustine interventia statului in economie.

Cea de-a treia conceptie presupune existenta a diferite dimensiuni stanga-dreapta, modul in care se combina una cu cealalta diferind in functie de configuratii istorice concrete ale ordinii sociale si a institutiilor politice (Kitschelt 1995b: 44). Aceasta problema de definire a termenilor stanga-dreapta este data nu numai de variabilitatea in timp si spatiu a politicilor concrete care se asociaza termenilor stanga-dreapta, cat si de multidimensionalitatea campului ideologic. Kitschelt (1995b:44-45) considera ca stanga si dreapta nu au un sens in sine, ci numai raportat la un sistem de partide la un moment dat. El arata ca, inca din timpul Revolutiei Franceze pot fi identificate trei dimensiuni subsumate axei stanga-dreapta: o dimensiune politica care opune republicanismul (stanga) monarhiei (dreapta); o dimensiune culturala pe care stanga sustine secularizarea, iar dreapta, biserica; si o ultima dimensiune, pe care stanga economica sustinea protectia celor slabi si abolirea privilegiilor. Cele trei dimensiuni pot varia independent una de cealalta. Finer (1987) identifica doua dimensiuni ale sistemelor de partide occidentale: politica si economica, separarea acestora fiind impuse de Revolutia Industriala. Astfel, stanga politica se caracterizeaza prin: credinta in perfectiunea si progresul omului si in posibilitatea de a imbunatati societatea, o atitudine favorabila fata de schimbare, atasament fata de maximizarea libertatilor civile, fata de egalitate in problemele politice. Stanga politica este asociata cu o ideologie care afirma superioritatea ratiunii si a stiintei fata de traditie si religie si prin aceasta increderea in evolutia si progresul umanitatii. Dreapta politica tinde sa fie sceptica fata de imbunatatirea societatii prin politica; respinge suveranitatea populara si considera naturala si de bun augur inegalitatea sociala. Caracteristicile dreptei politice sunt: accent pus pe valori traditionale, precum familie, ierarhie, ordine, armonie. De asemenea, dreapta politica tinde sa fie nationalista. Ideologia ei face apel la credinte si sentimente care se opun rationalismului, precum religia si face apel la moralitatea traditionala a familiei. Stanga economica se bazeaza pe ideea ca statul trebuie sa joace un rol activ in economie pentru a obtine securitate economica, egalitate intre clasele si straturile sociale in privinta veniturilor si a conditiilor de viata. Astfel, ea apara interesele muncitorilor industriali si a taranilor fara pamant, sprijinind interventia statului in mecanismul pietei si acordarea de beneficii fiscale si protejarea sociala a celor dezavantajati. Dreapta economica prefera libertatea de alegere in sfera economica si favorizeaza o economie de piata libera cu o interventie minima din partea statului. Suprematia pietei reprezinta un element central al dreptei economice, fiind considerata dezirabila atat ca cel mai bun mod de a organiza productia si a distribui bunuri, cat si ca un sistem ce stimuleaza realizarile personale (Knutsen 1998:161). In ultimele doua decenii, sistemele de partide din Europa Occidentala s-au modificat, fiind completate de o noua dimensiune Noua Politica (New Politics), schimband si intelesul termenilor stanga-dreapta (Inglehart 1984:25; Kitschelt si Hellemans 1990).

Aceasta definire a axei stanga-dreapta isi are originea in teoria spatiala a competitiei electorale (Downs 1957). Astfel axa stanga-dreapta reprezinta o supra-dimensiune care subsumeaza pozitiile partidelor fata de temele politice relevante (Inglehart 1984:32). Fiecare dintre termeni denota doua seturi contradictorii de atitudini politice, in care se pretinde ca toate punctele de vedere pot fi impartite. Acest ultim mod de definire este in acord cu definitia clasica a stangii si dreptei, in functie de raportarea lor la schimbare, dar aduce niste elemente care vin sa completeze definitia initiala, pentru a evita nenumaratele confuzii care se fac atunci cand se incearca identificarea stangii si dreptei in alte sisteme politice decat in cele pentru care au fost definite. Asa cum sublinia si Ágh (1998:122), tipologiile si definitiile sunt utilizate in alte sisteme politice decat cele in care au fost formulate fara a tine seama de limitarile impuse de cele mai simple reguli logice. Identificarea stangii si dreptei in aceasta parte a Europei trebuie sa tina cont de conditiile concrete ale competitiei politice in sistemele respective de partide. Plecand de la definitia clasica a stangii si dreptei si tinand cont de multidimensionalitatea sistemelor de partide, se poate identifica politicile caracteristice stangii si dreptei in Europa post-comunista. Pentru aceasta este nevoie de o analiza a sistemelor de partide din statele post-comuniste si a principalelor dimensiuni care structureaza competitia politica.

Concluzii

In prima parte a acestei lucrari am analizat principalele definitii si tipologii ale partidelor de extrema dreapta din Europa post-comunista. O definire adecvata a partidelor de extrema dreapta din Europa post-comunista ar trebui sa tina cont, in primul rand, de variabilitatea in timp si spatiu a politicilor asociate cu dreapta si stanga, precum si de multidimensionalitatea campului ideologic (Kitschelt 1995b). Cele mai multe definitii si tipologii nu indeplinesc niste reguli logice minime care sa le permita utilizarea in afara sistemelor pentru care au fost definite, ceea ce impune eliminarea din definitie a acelor elemente care sunt specifice doar sistemelor politice pentru care au fost concepute. Pentru a evita alte confuzii, in lucrarea de fata propun o reformulare a definitiei spatiale a extremei drepte enuntata de Ignazi (1992:7) in functie de definirea stangii si dreptei in Europa post-comunista.

Probleme de definire similare celor intalnite in cazul extremei drepte exista si in cazul termenilor stanga-dreapta. In partea a doua a lucrarii prezint trei conceptii intalnite in literatura de specialitate in legatura cu stanga si dreapta. Dintre acestea cea mai adecvata modalitate de definire este atitudinea fata de schimbare: stanga favorizeaza schimbarea, iar dreapta se opune schimbarii. Identificarea stangii si dreptei in Europa post-comunista implica identificarea principalelor dimensiuni ale competitiei politice. Intr-o analiza a sistemelor de partide din Europa Centrala si de Est, Kitschelt (1992, 1995a) identifica doua dimensiuni care le structureaza: o dimensiune economica pe care politicile variaza de la opozitie fata de piata pana la sustinerea pietei; o a doua dimensiune socio-culturala care cuprinde pozitii particularist /autoritare pe de o parte si universalist /liberale pe de alta parte. In acest spatiu, conform definitiei pe care am propus-o, stanga este reprezentata de politici universalist/ liberale si favorizeaza piata libera, in timp ce dreapta se opune pietei si sustine politici autoritar/ particulariste. Partidele de extrema dreapta sunt acele partide care sustin politici autoritar/ particulariste, se opun pietei libere si se caracterizeaza prin atitudine anti-sistem. Analizand astfel pozitiile concrete ale partidelor politice pe principalele dimensiuni care structureaza sistemele de partide central si est europene putem aprecia in ce masura un partid este situat in stanga sau in dreapta spectrului politic.

Anexa

Partidele de extrema dreapta din Europa Centrala si de Est.

Tipologia lui Mudde:

Partide de extrema dreapta pre-comuniste:

Albania - Partia Levizja e Legalitetit (Partidul Dreptatii si Legalitatii);

Bulgaria - Dvizhenie za Vuzrahdanie (Miscarea pentru Renastere);

Bulgarski Demokratichen Forum (Forumul Democrat Bulgar);

Croatia - Hrvatska Stranka Prava (Partidul Drepturilor);

Polonia - Polska Wspolnota Narodowa- Polski Stronnictwo Narodowe (Uniunea Nationalista Poloneza - Partidul Nationalist Polonez);

Rusia - Pamyat (Amintire);

Slovacia - Slovenska Narodna Stranka (Partidul National Slovac);

Ucraina - Ukrayinska Natsionalna Assembleya - Ukrayinska Narodna Samooborona (Adunarea Nationala Ucraineana -Autoapararea Ucrainienilor);

Kongres Ukrayinskykh Natsionalistiv (Congresul Nationalistilor Ucrainieini);

Partide de extrema dreapta comuniste:

Bulgaria - Otechestvena Patria na Truda (Partidul National al Muncii);

Romania - Partidul Romania Mare

Partidul Unitatii Nationale Romane

Partidul Socialist al Muncii

Partide de extrema dreapta post-comuniste:

Bulgaria - Bulgarska Natsionalisticheska Radikalna Partiya (Partidul National Republican din Bulgaria);

Cehia - Sdruzeni pro Republiku - Republikanska Strana Ceskoslovenska (Asociatia pentru Republica - Partidul Republican Cehoslovac);

Estonia - Eesti Rahrusliku Soltumatuse Partei (Partidul National al Independentei Estoniene);

Letonia - Tautas Kustiba Latvijai (Miscarea Populara pentru Letonia);

Rusia - Liberalno Demokratitcheskaia Partija Rossii (Partidul Liberal-Democratic Rus);

Serbia - Srpska Radikalna Stranka (Partidul Radical Sarb);

Slovenia - Slovenska Nacionalna Stranka (Partidul National Sloven);

Ungaria - Magyar Igazság és Élet Pártja (Partidul Maghiar al Dreptatii si Vietii);

Sursa: Mudde (2000).

Referinte bibliografice:

Ágh, Attila 1998. The Politics of Central Europe. London: SAGE.

2. Ball, Terence si Dagger, Richard 2000. Ideologii politice si idealul democratic. Iasi:Polirom.
3. Beyme, Klaus von 1988. "Right-Wing Extremism in Post-War Europe' in West European Politics 11(1): 1-18.
4. Bobbio, Noberto 1996. Left & Right. The Significance of a Political Distinction. Chicago: University Press of Chicago.
5. Braun, Aurel 1997. "The Incomplete Revolutions: The Rise of Extremism in East-Central Europe and the Former Soviet Union'. in Aurel Braun and Stephen Scheinberg, eds. The Extreme Right: Freedom and Security at Risk. Boulder: Westview, pp.138-160.
6. Budge, Ian et al. 1997. The Politics of the New Europe. Atlantic to Urals. London & New York: Longman.
7. Cheles, Luciano, Ronnie, Ferguson and Vaughan, Michalina, eds. 1991. Neo-fascism in Europe. London and New York: Longman.
8. Ronnie, Luciano, Ronnie, Ferguson and Vaughan, Michalina, eds. 1995. The Far Right in Western and Eastern Europe. London and New York: Longman.
9. Dalton Russell J. and Wattenberg, Martin P. 1993. "The Not So Simple Act of Voting' in Ada N. Finifter ed. Political Science: The State of a Discipline II. American Political Science Association: Washington
10. Downs, Anthony. 1957. An Economic Theory of Democracy. New York: Harper & Row.
11. Epstein, Simon 1996. "Extreme Right Electoral Upsurges in Western Europe: the 1984-1995 Wave as Compared with the Previous Ones'. Analysis of Current Trends in Antisemitism no. 8.
12. Evans, Geoffrey & Whitefield, Sthephen 1998. "The Evolution of Left and Right in Post Soviet Russia'. Europe-Asia Studies vol. 50, no. 6, pp. 1023-1043.
13. Fennema, Meindert 1997. "Some Conceptual Issues and Problems in the Comparison of Anti-Immigrant Parties in Western Europe'. Party Politics vol. 3, no. 4, pp. 473-492.
14. Finer, Samuel E.1987. "Left and Right' in V. Bogdanor ed. Blackwell Encyclopedia of Political Institutions. Oxford: Blackwell.
15. Fischer-GalatiI, Stephen 1993. "The Political Right in Eastern Europe in Historical Perspective' in Joseph Held, ed. Democracy and Right-Wing Politics in Eastern Europe in the 1990s. Boulder: East European Monographs, pp. 1-12.
16. Gabel Matthew J. & Huner, John D. 2000. "Putting Parties in their Place: Inferring party Left-Right Ideological Positions from Party Manifestos Data.' American Journal of Political Science vol. 44, no. 1, pp. 94-103.
17. Gallagher, Tom, Laver, Michael and Mair, Peter 1995. Representative Government in Modern Europe. New York: McGraw Hill.
18. Gallagher, Tom 1999. Democratie si nationalism in Romania 1989-1998. Bucuresti: Editura ALL.
19. Griffin, Roger 1995. Fascism. Oxford: Oxford University Press.
20. Harris, Geoffrey 1994. The Dark Side of Europe. The Extreme Right Today. Edinburgh: Edinburgh University Press.
21. Harrop, Martin and Miller, William L. 1987. Elections and Voters: A Comparative Introduction. London: The Macmillan Press Ltd.
22. Heywood, Andrew. 1993. Political Ideologies: An Introduction. St Martin's Press
23. Hobsbawm, Eric. 1994. Secolul extremelor. Bucuresti: Editura Lider.
24. Ignazi, Piero. 1992. "The Silent Counter-Revolution.' European Journal of Political Research 22:3-34.
25. Inglehart, Ronald. 1984. "The Changing Structure of Political Cleavages in Western Society' in Russell J. Dalton, Scott C. Flanagan and Paul Allen Beck, eds. Electoral Change in Advanced Industrial Democracies: Realignment or Dealignment? Princeton: Princeton University Press.
26. Irvine, Jill A. 1995. "Nationalism and the Extreme Right in the former Yugoslavia' in Luciano Cheles, Ferguson Ronnie and Michalina Vaughan, eds. The Far Right in Western and Eastern Europe. London and New York: Longman, pp.145-174.
27. Kitschelt, Herbert, Mansfeldova, Zdenka, Markowski, Radoslaw and Toka, Gabor 2000. Post-communist party systems: representation and interparty cooperation. Cambridge: Cambridge University Press.
28. Kitschelt Herbert & Hellemans, Staf 1990. "The Left-Right Semantics and the New Politics of Cleavage.' Comparative Political Studies vol. 23, no. 2, pp. 210-239
29. Kitschelt, Herbert 1992. "The Formation of Party Systems in East Central Europe.' Politics and Society vol. 21, no. 1, pp. 7-50.
30. Kitschelt, Herbert 1995a. "The Formation of Party Cleavages in Post-Comunist Democracies.' Party Politics vol. 1, no. 4, pp. 447-472.
31. Kitschelt, Herbert 1995b. The Radical Right in Western Europe. A comparative analysis. Ann Arbor: The University of Michigan Press.
32. Klingemann, Hans-Dietrich 1995. "Party Positions and Voter Orientations' in Hans-Dietrich Klingemann and Dieter Fuchs, eds. Citizens and the State. Oxford: Oxford University Press.
33. Knutsen, Oddbjorn 1998. "Left and Right Materialist Values' in Jan van Deth and Elinor Scarbrough, eds. The Impact of Values. Oxford: Oxford University Press.
34. Krejci, Jaroslav 1991. "Introduction - Concepts of right and left' in Luciano Cheles, Ferguson Ronnie and Michalina Vaughan, eds. Neo-fascism in Europe. London and New York: Longman, pp. 1-19.
35. Lane, Jan-Erik & Ersson, Svante O. 1994. Politics and Society in Western Europe. London: SAGE.
36. Marcus, Jonathan. 2000. "Exorcizing Europe's Demons: A Far-Right Resurgence?' Washington Quarterly. vol. 23, no. 4, pp. 31-43.
37. Meijerink, Frits, Mudde, Cas and van Holsteyn, Joop 1998. "Right-wing Extremism' Acta Politica. Vol. 22, no. 2, pp. 165-178
38. Morisi, Paolo 1995. "The Resurgence of the European Extreme Right. Reviewing P. Ignazi- L'estrema destra in Europa.' Telos no. 105, pp.147-158.
39. Mudde, Cas 1995. "Right-wing Extremism Analyzed. A Comparative Analysis of the Ideologies of the Three alleged Right-Wing Extremist Parties (NPD, NDP, CP'86)' European Journal of Political Research. no 27, pp. 203-224.
40. Mudde, Cas 1996. "The War of Words. Defining the Extreme Right Party Family' West European Politics. Vol. 19, no. 2, pp. 225-248.
41. Mudde, Cas 1998. "The New Roots of Extremism' Transitions vol 5, no. 7, pp. 44-47.
42. Mudde, Cas 2000. 'Extreme Right Parties in Eastern Europe', Government and Opposition 34(1): 5-29.
43. Petras- Voicu, Ileana 1994. Introducere in sociologia politica. Volumul I. Cluj: Transilvania Press.
44. Roggers, Hans 1995. "Reflectii finale" in Eugen Weber & Hans Roggers, ed. Dreapta europeana. Profil istoric. Bucuresti: Ed. Minerva.
45. Roskin, Michael G. 1994. "The Emerging Party Systems of Central and Eastern Europe' Global Issues in Transition no. 6, pp. 62-77.
46. Sartori, Giovanni. 1970. "Concept Misformations in Comparative Politics' American Political Science Review, vol.64 nr.4 pp. 1033-1054.
47. Shafir, Michael. 1999. "Radical Politics in East Central Europe.Part I: Reds, Pinks, Blacks and Blues' RFERL East European Perspectives vol. 1, no. 1. [https://www.rferl.org/eepreport/].
48. Shafir, Michael. 2000a "Radical Politics in East Central Europe.PartVIII: Radical Continuity in Romania: The Greater Romania Party(A)' RFERL East European Perspectives vol. 2, no. 16. [https://www.rferl.org/eepreport/].
49. Shafir, Michael. 2000b: "Radical Politics in East Central Europe.Part VIII: Radical Continuity in Romania: The Greater Romania Party(B)' in RFERL East European Perspectives vol. 2, no. 17. [https://www.rferl.org/eepreport/].
50. Smith, Gordon. 1993: "Transitions to Liberal Democracy' in ed. Stephen Whitefield. The New Institutional Architecture of Eastern Europe. New York: St. Martin's Press, pp. 1-14.
51. Szanya, T. S. 1993. "Ultra-Nationalism in Central Europe' Orbis. vol. 37, nr. 4, pp. 527-550.
52. Szanya, T. S. 1997. "The Extreme-Right Political Movements in Post-Communist Central Europe' in P. H. Merkl and L. Weinberg, eds. The Revival of Right-Wing Extremism in the Nineties. London: Frank Cass, pp. 111-148.
53. Tismaneanu, Vladimir.1999. Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista. Iasi: Editura Polirom.
54. Vaughan, Michalina. 1995. "The Extreme Right in France: 'Lepenism' or the Politics of Fear', in Luciano Cheles, Ferguson Ronnie and Michalina Vaughan, eds. The Far Right in Western and Eastern Europe. London and New York: Longman, pp.215-234.
55. Ware, Alan 1996. Political Parties and Party Systems. Oxford: Oxford University Press.
56. Weber, Eugen 1995. "Introducere' in Eugen Weber & Hans Roggers, eds. Dreapta europeana. Profil istoric. Bucuresti: Ed. Minerva.
57. Zechmeiser, E J. 2000. "'Left' and 'Right' in Latin America" lucrare prezentata la Conferinta Asociatiei Americane de Stiinte Politice, Washington D. C., 30 August-3 Septembrie 2000. [https://pro.harvard.edu/abstracts/011/011044Zechmeiste.htm ].