DESPRE CAMPANIILE DE COMUNICARE IN ROMANIA

1.Campaniile de comunicare politica versus campaniile de comunicare comerciale

E deja un loc comun sa spui ca in prezent candidatii la functii politice sunt vanduti electoratului precum tigarile sau sapunul. Exista ceva adevar in aceasta afirmatie. Atat fabricantii de produse comerciale, cat si politicienii se implica in dezvoltarea unor campanii de presa, pentru a ne convinge sa actionam asa cum doresc ei. Atat fabricantii comerciali, cat si politicienii cauta sa se faca cunoscuti si folosesc diferentierea, asocierea, participarea publicului si repetitia pentru a-si transmite mesajele. Si politicienii si fabricantii comerciali se bazeaza pe campanii coordonate de persoane ce emit o multime de mesaje - sau un singur mesaj catre mai multe mijloace de comunicare a informatiei - pe parcursul unei lungi perioade de timp, cu scopul de a atinge un obiectiv specific. In ambele cazuri, mesajele sunt concentrate in sloganuri.

Dar politicienii nu sunt sapunuri sau tigari. Campaniile la produse si campaniile politicienilor au functii, valori, regulamente si finantare complet diferite. Sa ne concentram atentia asupra acestor diferente, pentru a indica limitarile specifice care opereaza asupra acelora care vor influenta rezultatul unei campanii politice; vom analiza de asemenea resursele de care dispun acestia. Punand in contrast campaniile politice si cele la diverse produse, sa speram ca cele doua vor fi mai bine intelese.

1.a. Folosirea mijloacelor mass-media in timpul campaniilor electorale

In comparatie cu o campanie la un produs, o campanie politica se foloseste de mass-media pe termen scurt, insa in mod intens. Putem urmari reclama la un produs specific, precum sapunurile, timp de decenii intregi. Atata timp cat produsul detine actiuni pe piata considerate de fabricant drept acceptabile, produsul va ramane pe piata. Folosim sapun pe tot parcursul anului, deci reclama la sapun va fi pe ecranele televizorului tot anul. O campanie politica seamana mai mult cu o campanie la un produs de sezon, precum ornamentele de Craciun.

"O campanie politica dureaza relativ putin. Doar foarte rar un candidat incepe sa-si faca reclama cu mai mult de trei luni inainte de alegeri. De obicei, anunturile apar cu patru sau sase saptamani inainte de alegeri, apoi numarul acestora creste pe masura ce data alegerilor se apropie. Dimpotriva, o campanie la un produs care dureaza doar trei luni este o campanie foarte scurta. Deseori, fabricantii petrec mai mult de trei luni doar testand produsul si apoi petrec o alta perioada de timp testand reclamele ce vor urma sa vanda produsul. Durata scurta a unei campanii politice obisnuite reprezinta una dintre piedicile majore cu care campania trebuie sa se confunte, deoarece este greu sa creezi sau sa schimbi diverse concepte intr-o perioada scurta de timp. In consecinta, candidatii isi fac reclama mai devreme decat in trecut, si speculatiile politice privind posibilii sustinatori incep in ziua urmatoare fiecarei inaugurari de cursa electorala." (Popa Dorin )

1.b. Crearea imaginii politice de catre jurnalistii politici

Ca si in campaniile publicitare comerciale, promovarea unui politician tine seama de cateva etape esentiale, pentru atingerea scopului final al oricarei campanii - pozitionarea produsului pe piata specifica. Aceste etape sunt:

Asigurarea notorietatii politice

Asigurarea rezonantei mesajului politic personalizat

Asigurarea amplificarii mesajului politic personalizat

Asa cum se arata mai sus, dupa parcurgerea etapelor promovarii, politicianul obtine mult ravnita pozitionare pe piata electorala si politica.

In Romania, putine sunt personalitatile politice care, de-a lungul anilor, au reusit performanta de a ramane in atentia jurnalismului politic, in asa fel incat audienta politica sa nu ii uite. Este vorba de acele personalitati care s-au pozitionat deja in mintea electoratului, producand un brand de imagine politica propriu.

"Brand-ul de imagine politica este reprezentat de totalitatea semnelor si caracterelor de personalitate pe care mass-media le induce in audienta politica, relativ la o persoana care desfasoara activitati politice constante. " (Nita Mircea Aurel, 2000)

In fapt, brand-ul de imagine politica este o sinteza simplista - o caricatura, o figura compusa din doua-trei trasaturi majore - care pozitioneaza o personalitate politica in mintea electoratului, o data pentru totdeauna. Din momentul in care electoratul investeste - prin intermediul relatarilor continue ale presei referitoare la actiunile omului politic - in politicianul respectiv o suma de trasaturi de personalitate dominante, se poate spune ca a inchis personalitatea respectiva intr-un brand de imagine definitiv. Foarte greu, personalitati politice puternic pozitionate in constiinta audientei politice dintr-o tara isi mai pot schimba perceptia pe care o au in electorat.

Iar jurnalistii politici ajuta acest fenomen de "impietrire in brand-ul de imagine" al politicienilor. Este cazul celor mai proeminenti oameni politici ai Romaniei anilor 2000: Ion Iliescu, Traian Basescu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Nastase, Theodor Stolojan. Acestia par a fi, in aceste momente, personalitatile politice pozitionate cu sanse in jocul electoral al noului mileniu.

Alte personalitati pozitionate pe piata politica din Romania au fost cele care au ales sa promoveze un proiect, o lege, o masura care, prin consecventa si stabilitate, au devenit o "marca inregistrata" a unei persoane politice exclusive. Este cazul lui Vasile Lupu (pozitionat in constiinta politica drept parintele Legii 18, de retrocedare a proprietatilor agricole), a lui Ticu Dumitrescu ("Legea Ticu"), a Monei Musca (luptatoare politica pentru libertatile presei in Romania), a lui Emil Boc (reprezentantul politicianului tehnicist, de tip nou, expert in parlamentarism si contributor vizibil la efortul de modificare a Constitutiei romane).

Lipsa de consecventa in actiune a politicienilor romani le aduce deservicii majore: jurnalistii politici nu pot gasi elemente in activitatea acestora menite sa-i pozitioneze cu exactitate, iar electoratul - in fapt consumatorii de media - nu ii poate identifica si fixa in constiinta. Rezultatul: piata politica din Romania abunda de personaje volatile, "patetici eroi politici de o zi", care nu adauga nimic la imbunatatirea mediului politic autohton. Lipsa de apetit fata de politica a alegatorilor romani este prima si cea mai grava consecinta a lipsei de profesionalizare a clasei politice din Romania.

Imaginea unui produs poate fi creata mult mai usor decat imaginea unui politician. Dificultatea 'facatorilor' de imagine este ca, in cazul politicianului, acesta aduce, o data cu propria sa candidatura, un trecut documentabil si, in consecinta, vulnerabil. De multe ori, campania incearca sa se foloseasca de acest trecut, scotand in evidenta faptul ca experienta l-a pregatit pe candidat pentru a fi apt pentru functia ravnita. Dar trecutul poate fi si un obstacol. Un politician care nu are experienta unor alegeri precedente poate incerca sa transforme aceasta lipsa de experienta intr-un atu, pentru a-si crea o imagine de "persoana venita din afara", dar lipsa de experienta nu poate fi in nici un caz fabricata.

Un politician - fie el candidat pentru un post in administratia locala - care are un trecut dubios, isi poate da seama ca acest trecut s-a intors sa il haituiasca. Dimpotriva, daca produsul nu pare sa fie pe placul potentialilor cumparatori, fabricantul comercial poate constata acest lucru in timpul testarii produsului si poate reconstrui din temelii respectivul produs. Spre deosebire de politician, produsul poate fi realizat mult mai usor, o data si inca o data.

1.c. Publicul se tranforma intr-o tinta ce trebuie atinsa

Politicianul trebuie sa ajunga la potentialii alegatori. El se ofera pe piata electorala, pentru a fi "cumparat" (votat) si luat acasa (investit cu incredere si credibilitate). In cele mai multe tari, acest public include si alegatorii neinregistrati pana in momentul cand se termina inscrierea in cartile de vot. Imediat ce termenul limita a fost depasit, politicianul poate efectiv sa nu mai acorde atentie celor care nu sunt inregistrati ca alegatori. De exemplu, la o intrunire electorala unde numai democratii inregistrati pot vota un candidat democrat, diversii candidati democrati isi vor concentra atentia pentru a ajunge la democratii inregistrati. Politicianul isi va concentra atentia si asupra alegatorilor ce pot fi influentati sa voteze pentru el. Cand se poate face distinctia intre aceste doua categorii, este putin probabil ca politicianul sa-si adreseze reclama alegatorilor ce sunt sustinatorii unui candidat rival.

Carui public se adreseaza o campanie electorala?

Spre deosebire de cel care face o reclama comerciala, politicianul isi concentreaza atentia asupra unor grupe de varsta diferite. De exemplu, copii si adolescentii sunt tinta principala a celui care face reclama comerciala. Pentru politician, aceste doua categorii nu au mare importanta, deoarece nu pot vota. "Dimpotriva, politicianul isi va concentra atentia asupra adultilor. Pe masura ce inaintam in varsta, probabilitatea de a merge la vot creste. Persoanele care au peste 65 de ani voteaza in mod proportional mai mult decat sugereaza procentul lor in cadrul populatiei. Persoana care publica reclame comerciale este interesata de acei oameni care au posibilitatea sa cheltuiasca bani pentru a cumpara produsul; politicianul este interesat de acele persoane care ar putea sa il voteze." (Ghilezan Marius, 2008)

Reclamele non-politice sunt rareori transmise, avand ca tinta grupurile de persoane care au venituri scazute. Desi probabilitatea ca persoanele cu venituri scazute sa voteze este mai mica, spre deosebire de cei care au o situatie materiala mai buna, totusi politicienii de stanga, in special cei de sorginte comunista, isi indreapta de obicei reclama catre aceste grupuri cu nivel scazut de trai. Deseori, aceasta reclama politica include cereri adresate publicului pentru a se inregistra si pentru a merge la vot, dar si mesaje astfel concepute, incat publicul sa voteze pentru liberali, democrati sau reprezentanti ai stangii. Asadar, puterea de vot este un punct important de echilibru in reclama politica. Acest lucru inseamna ca persoanele care nu reprezinta principala tinta a reclamelor la produse vor deveni obiectivul principal in anumite campanii. Am observat in randurile de mai sus ca, in mod normal, o reclama este amplasata in cadrul clasei superioare si a celei de mijloc.

Reclamele la produse participa la dezvoltarea sistemului economic, prin crearea unei lumi in care oamenii duc vieti linistite si confortabile. Singura problema pe care o pot avea oamenii in aceste reclame poate fi usor rezolvata prin cumpararea produsului.

Dimpotriva, politicianul care nu detine puterea vrea sa puna sub acuzatie status-quo-ul momentului si sa ii invinuiasca pe cei aflati la putere de toate elementele negative din sistem. Aceste acuzatii au o mare eficienta, atunci cand sunt scoase in evidenta prin imagini. In consecinta, candidatul va realiza reclama in locuri saracacioase, pentru a demonstra ca promisiunile de schimbare facute de cei de la putere nu au fost indeplinite. Reclama politica va cuprinde si marturiile persoanelor dezamagite de actuala putere, oriunde in lume, nemultumite de felul in care guvernul isi face datoria. Publicitatea politica are datoria de a-i arata pe cei saraci, pe someri, pe cei bolnavi. Reclama care ataca actuala putere face exact acest lucru. Astfel, reclama politica facuta de candidati sau formatiuni de stanga ii va include in mod special pe cei oropsiti.

Este foarte probabil ca reclama politica sa includa persoane care vorbesc diverse dialecte, pentru ca prezenta lor este pentru acel grup etnic sau regional o dovada a faptului ca respectivul candidat este sprijinit de cei asemenea lui. Pentru a putea obtine atentia unui public cat mai numeros, reclama comerciala foloseste de obicei persoane care vorbesc limba romana standard, asa-zisa "limba literara".

"Atat candidatii politici, cat si fabricantii comerciali vor sa ajunga la publicul tinta intr-un mod eficient din punct de vedere material. Spre deosebire de politician, este de obicei mult mai usor pentru fabricantul comercial sa atinga acest obiectiv, pentru ca felul in care electoratul este segmentat in scopuri electorale nu ofera intotdeauna posibilitatea achizitionarii ieftine a spatiului in mass-media.

2. Comunicarea electorala - negociere sau seductie?

Comunicarea electorala este un exercitiu al negocierii si seductiei, in care sunt implicati clasa politica - care vrea sa seduca, electoratul - care vrea sa negocieze si mass-media - care se orienteaza la conditiile de cerere si oferta. La prima vedere, intre electorat si clasa politica ar exista un gen de comunicare-negociere (optiunea de vot desfasurandu-se ca recompensa pentru politici sociale, facilitati economice, conditii de functionare bazate pe principiul liberalismului etc). Dar, in mod real, ceea ce pare a fi comunicare-negociere este expresia latenta a actiunii unui sistem complex de schimbare a cognitiilor sociale, de manipulare.

Acest tip de comunicare trebuie sa ia o forma dialogala, sa puna in joc argumente rationale. Negocierea presupune o cunoastere, memorie, ordine comparativa a faptelor, ideilor, deciziilor, pe care le poseda in egala masura si electoratul. In calitatea lor de co-locutori intr-un dialog politic, guvernantii si electoratul ar trebui sa se ordoneze intr-o relatie  pe orizontala.

Comunicarea-seductie ia o forma spectaculara, prin faptul ca apeleaza la mituri, simboluri, scenarii. Conceptul mitic in comunicarea-seductie se preteaza la asocieri nelimitate, el raspunde mai degraba unei functii  de seductie decat unei cunoasteri. In acest caz, mitul nu va dezvalui un sens si nici nu il va lichida (asa cum se intampla in comunicarea-negociere), rolul sau fiind acela de a-l naturaliza.

Comunicarea-seductie in campania electorala ia cele mai diverse forme ale publicitatii politice: discursuri, slogane electorale, machete de presa si spoturi electorale.

Daca e sa ne raportam la politicile de comunicare ale lui Geoana si Basescu in cursa pentru Primaria Bucuresti, observam ca cei doi au adoptat strategii discursive diametral opuse cu profilul imagologic pe care si l-au construit in perioada dinaintea campaniei.

Mircea Geoana a abandonat haina de diplomat al cancelariilor europene si brusc a inceput sa vorbeasca despre praful de pe cizmele din tinerete cu care a strabatut drumuri pline de noroi din curtea centralelor termice. A adoptat un discurs mai popular, mai direct, fara subtilitati de negociere diplomatica.

Mircea Geoana a abordat o comunicare-seductie in contradictie cu  profilul sau imagologic anterior. A venit cu un zambet larg deschis, ce arata o dantura perfecta (semn de sanatate tocmai buna pentru o cursa dura), dar a ramas intepenit in aceasta grimasa mult prea mult timp. Geoana a zambit de pe panouri si bannere pentru toti bucurestenii timp de patru saptamani, dar nimeni nu a reusit sa afle programul sau administrativ, elaborat de cei mai buni specialisti externi, asa cum afirmase el insusi intr-o dezbatere televizata. Mesajul "Castigi cu Geoana" a fost atat de abstract incat PSD a trebuit sa revina cu o formula imbunatatita si sa-i dea conotatia de castig material: "locuri de munca mai multe si mai bine platite", care vor asigura "cresterea nivelului de trai de la an la an". Geoana nu a venit cu un "contract" pentru bucuresteni si in lipsa acestuia a tinut toate discutiile in zona guvernarii. Nici "contractul pentru Europa" nu a fost scris temeinic. Mesajul "2007 - oras european" a ramas unul la fel de abstract in lipsa unei expuneri coerente si credibile a pasilor de actiune.

Si Traian Basescu si-a abandonat stilul care l-a consacrat. Lider charismatic, cu un discurs pe intelesul tuturor si pe placul presei, Basescu a sedus la guvernare cand prin hohote abundente, cand prin exprimarile sale deocheate. In campanie, insa, primarul a venit cu un discurs foarte tehnic, a prezentat programe si surse de finantare. L-a lasat pe Dragomir sa rada si sa se dea in spectacol. El a inteles ca o comunicare-negociere este mai potrivita pentru contextul politic actual si a ales sa fie cat se poate de sobru. Basescu nu a trebuit sa faca trimiteri la un resort mitic, simbolic (Uniunea Europeana), el cunoscand extrem de bine realitatile mahalalei romanesti. Atunci a negociat "Totul sau nimic". A pus cartile pe masa si a castigat. Dar nu la loterie.

3. Identitatea politica - mai mult decat imagine (Saftoiu Claudiu-www. markmedia.ro)

Apropierea alegerilor a generat o reactie din partea clasei politice in sensul polarizarii ofertei electorale. Localele din luna iunie au aratat foarte clar ca optiunile politice ale electoratului se indrepta catre doi mari jucatori politici: PSD si Alianta PNL-PD (PRM conservandu-se ca o optiune extrema pentru electoratul care voteaza punitiv). Miscarea PSD de a-si "alia" PUR, cu o luna inainte de inceperea campaniei, este o incercare de a simplifica oferta politica, o actiune venita, aparent, in sustinerea electoratului. Dar constituirea Uniunii Nationale PSD+PUR are alta miza decat aceea de a raspunde printr-o oferta politica orizontului de asteptari din acest moment.

Exista mai multe greseli de comunicare ce tradeaza faptul ca Uniunea PSD+PUR nu are o miza strict politica. La o analiza de suprafata a politicilor discursive, pe care le-au promovat cele doua partide, in ultimul an, identificam o incoerenta de raportare atat la electorat, cat si la partenerul de "coalitie".

In primul rand, este vorba de compromiterea colaborarii dintre cele doua partide in perioada 2001-2003, fapt ce pune sub semnul intrebarii legitimarea actuala a Uniunii Nationale PSD+PUR. Exact acum un an, PSD i-a acuzat pe umanisti ca nu au contribuit la realizarea programului de guvernare si ca prin demersul de a initia un grup parlamentar propriu au incercat denigrarea partidului de guvernamant. Membrii PUR au acuzat, la randul lor, PSD ca nu si-a respectat obligatiile asumate prin semnarea protocolului de colaborare dintre cele doua formatiuni si ca a incercat sa anuleze identitatea doctrinar. In al doilea rand, uniunea PUR cu PSD ridica mari semne de intrebare in legatura cu credibilitatea umanistilor care, in alegerile locale din iunie, au atacat, in primul rand, partidul de guvernamant.

Intr-o asemenea ecuatie incurcata, comportamentul politic al celor doua partide genereaza un alt set de intrebari: Ce ar avea de castigat PSD si ce ar avea de castigat PUR dintr-o Uniune Nationala?

PSD ar obtine, in primul rand, plus 6% din votul electoratului (scorul PUR in alegerile locale), voturi care s-ar fi indreptat in zona PNL-PD in alegerile generale. In al doilea rand, PSD ar beneficia de o mediatizare mai favorabila a activitatii sale in perioada electorala pe Antena 1, un post national cu o audienta buna, al carei patron este presedintele PUR, Dan Voiculescu. Tot PSD ar incerca sa reechilibreze, in fata Aliantei, capitalul de imagine pierdut la alegerile din iunie. Astfel, se consolideaza perceptia de echilibru si forta intre o Alianta (PNL-PD) si o Uniune Nationala (PSD+PUR). Cel putin la nivel de comunicare, PSD recupereaza teren si prin alte masuri de imagine (alegeri preliminare pentru "noul PSD", readucerea lui Iliescu pentru consolidarea partidului).

Daca PSD isi rezolva o problema de comunicare, in plan mediatic si imagologic, PUR isi pierde identitatea politica. Iesiti de la guvernare dupa ce nu au obtinut infiintarea unui grup parlamentar propriu, umanistii au dat semnale ca isi concentreaza eforturile pentru o cursa lunga. Au operat modificari doctrinare in statutul partidului, din ianuarie 2003 au declansat "Ofensiva tinerilor", si-au intensificat mesajele anti-guvern si au mers singuri in alegerile locale. Aceste miscari strategice le-au adus primele rezultate. Au obtinut o capitala resedinta de judet si cateva primarii locale. Romeo Stavarache, primarul Bacaului este asociat deja cu un nou model de lider politic. Dar strategia electorala a fost brusc abandonata cu putin timp inainte de alegerile generale. In acest moment, Uniunea cu PSD a indepartat obiectivul liderilor locali umanisti de a invinge "baronii" din teritoriu. PUR a obtinut 32 de fotolii parlamentare, dar si-a pierdut o mare parte din filiale si, prin urmare, o mare parte din electorat.

Or, miza politica a oricarui partid este consolidarea nucleului dur si atragerea unui numar cat mai mare din electoratul "conjunctural". Aceasta neconcordanta cu strategia anterioara a PUR, de a-si mentine o identitate in spatiul politic romanesc, submineaza ideea unei oferte politice electorale.

Ultimele miscari sindicale (din plan politic si mediatic) pot aduce o raza de lumina asupra mizei acestei Uniuni.

Confruntarea mediatica dintre Dan Voiculescu si Liviu Luca a relevat adevarata miza a apropierii PUR de PSD. Este vorba de externalizarea rafinariilor Petrom de care pare foarte interesat Dan Voiculescu. Atat Liviu Luca, cat si Dan Voiculescu au avut interese comune cu tandemul Petrom-Rompetrol. Luca depinde de contractele de prestari - servicii ale Petrom, iar Voiculescu este distribuitor pentru o treime din productia Rompetrol-Petromidia.

Alierea, asadar, a lui Dan Voiculescu cu PSD are drept scop obtinerea unui avantaj decisiv in orice negociere financiara. Voiculescu a deschis un atac impotriva lui Luca, care s-a impotrivit externalizarii rafinariei Arpechim, aflata in prezent in proprietatea Petrom. Intentia OMV, viitor proprietar al Petromului, este de a externaliza nu doar Arpechim, ci si Rafinaria Suplacu si Combinatul Doljchim. Acesta din urma face si el parte din planurile de achizitii ale Concernului Grivco, condus de Dan Voiculescu. Detinerea Complexului Oltchim-Arpechim depinde de obtinerea, in mod simultan, atat a bunavointei statului, cat si a OMV

Gladiatorul politic (Saftoiu Claudiu-www. markmedia.ro)

Daca ai fi fost un gladiator experimentat, ai fi invatat deja ca viata ta sta in mainile publicului. Este adevarat ca sta si in mainile tale, in masura in care ai sansa de a-ti dobora adversarul si de a te sustrage astfel diciziei discretionare a spectatorilor. Sunt insa situatii in care nu poti iesi invingator.

Adversarii sunt mai multi, sau mai puternici sau mai bine inarmati. Singura ta sansa ramane atunci sa impresionezi: fie sa iti atragi compasiunea din partea publicului, fie sa starnesti admiratia. Poti fi erou chiar daca pierzi, iar publicul, care ii admira pe eroi, iti va acorda viata. Mai mult, daca vitejia ta umbreste suficient de mult reusita celor care te-au doborat, atunci primesti mult mai mult decat viata: poti deveni idol pentru public, poti deveni bogat si liber in fine, ii poti vedea pe oponenti doborati nu de tine, ci de vointa spectatorilor.

Arta luptei in arena (articol din www. markmedia.ro)

Arena electorala prezinta similitudini izbitoare cu arena gladiatorilor. Viata ta in politica depinde de vointa publicului, pasiunea pentru 'circ' a spectatorilor si admiratia pentru prestatiile curajoase sunt la fel de vii, iar victoria nu se obtine atat la nivelul faptelor cat la nivelul perceptiilor.

In politica, mai mult decat in luptele din arena, partidele si personalitatile au o libertate mai mare in a-si alege adversari. Poti sa-ti alegi oponentul provocandu-l, dar poti, in acelasi timp si sa-l refuzi. De aici rezulta necesitatea unei evaluari cat mai pertinente a oportunitatilor si a riscurilor pe care le presupune o confruntare.

Reducand la maxim tipologia conflictelor politice, putem vorbi de confruntari simetrice si confruntari asimetrice, in functie de 'puterea' perceputa a oponentilor. Prin 'putere' trebuie inteles intregul ansamblu de resurse fizice (bani, pozitie politica sau administrativa) si imagologice (notorietate si credibilitate) ale adversarilor.

In cazul primului tip de conflict, in care adversarii par egali in ochii publicului, rezultatul confruntarii este in general luat ca atare, iar invingatorul capitalizeaza profitul la nivelul imaginii.

Cel de-al doilea tip de conflict este mult mai interesant din perspectiva rasturnarilor de situatie pe care le presupune. Personajul 'slab', desi se expune unor riscuri mai mari, are oportunitati mult mai consistente de a iesi in avantaj in urma unei confruntari cu un oponent mai 'puternic' (in sensul definit mai sus). Propriu-zis, cel dintai se foloseste de vizibilitatea celui de-al doilea pentru a isi creste propria notorietate si, in masura in care face fata conflictului intr-un mod onorabil, poate beneficia de consolidarea credibilitatii. Cele doua imagini pe care un personaj slab le poate fructifica intr-un conflict asimetric sunt fie aceea de victima (care pe termen scurt se poate dovedi extrem de utila) fie aceea de erou. Din acest motiv, solutiile utile pentru actorul puternic sunt fie de a nu accepta provocarea venita din partea unui personaj mult mai slab cotat, fie de a proiecta in fata publicului o lupta 'echilibrata', angajand formal resurse comparabile cu cele ale adversarului.

Gladiatorul contemporan (articol din www. markmedia.ro)

In politica romaneasca, gladiatorii nu sunt inca suficient de experimentati. Sunt insa si cazuri in care gestionarea eficienta a conflictului s-a dovedit mai mult decat profitabila. Paradigma gladiatorului a functionat cu destul de mult succes in cazul lui Basescu. Ascensiunea actualului lider PD s-a facut aproape exclusiv prin generarea si fructificarea conflictelor, atat la nivel politic, cat si la nivel administrativ. Este suficient sa amintim de disputa dinte Basescu si Ciorbea care a dus la iesirea de la guvernare a PD, precum si de lupta din interiorul partidului in urma careia Roman a fost nevoit sa cedeze sefia democratilor. In ambele situatii Basescu a fost in pozitia de challenger. Dominatia imagologica (ce poate tradusa prin 'impresionarea publicului') a fost urmata firesc de victoria in planul real. Iesirea de la guvernare a PD a fost gestul prin care competitorul cotat initial mai slab (Basescu) a devenit erou in fata unui adversar mult mai puternic (Ciorbea, prim-ministru in guvernarea CDR).

Maniera conflictuala in care Basescu a abordat toate problemele politice si administrative care i-au iesit in cale l-a ajutat enorm mai ales in exercitarea mandatului de primar general. Ajuns in fruntea Capitalei, Basescu i-a provocat pe toti adversarii aproape in acelasi timp. Consilieri municipali, primari de sector, membrii ai Executivului (in frunte cu Adrian Nastase), 'buticari', functionari, asociatii de protectie a animalelor, toti s-au napustit asupra primarului general, fara sa isi dea seama ca ii fac practic un serviciu. Spectatorii au vazut cum un singur om rezista si pareaza toate loviturile. 'Singur impotriva tuturor', primarul general si-a creat o aura de victima si erou in acelasi timp.

Ca erou si-a asumat succesele, iar ca victima a reusit sa arunce pe umerii adversarilor responsabilitatea pentru toate problemele Bucurestiului. Aceasta perioada, care a durat pana la inceputul lui 2003 a coincis, nu intamplator, cu consolidarea increderii publicului in primarul Capitalei. Sesizand riscul pe care il reprezinta alimentarea combativitatii primarului general, PSD a optat pentru o alta strategie. In 2003, partidul de guvernamant a mobilizat in lupta cu primarul general mult mai putine resurse: Adrian Nastase nu a mai raspuns provocarilor, consilierii municipali au devenit mai discreti si chiar primarii de sector au fost mai putini combativi. Primarului general i-a ramas asadar sa lupte cu problemele Capitalei si, uneori, cu cate un adversar (prefect, primari generali) mai putin puternic decat el.

Faptul ca lupta a devenit una destul de echilibrata nu inseamna insa ca Basescu va fi invins. Inseamna doar ca o eventuala victorie a primarului general va fi obtinuta in primul rand in planul real si nu una doar la nivel de imagine. Cu alte cuvinte rolul factorului emotional in declararea castigatorului de catre public va ceda in fata celui rational.