Competitia pentru putere

Competitia pentru putere

1. Continutul competitiei pentru putere

Competitia pentru putere apare datorita faptului ca, de obicei, exista mai multi pretendenti la putere decat numarul de mandate. In aceasta situatie, este cat se poate de firesc sa se organizeze o intrecere ai carei castigatori vor dobandi mandatele. Deci, competitia pentru putere este intrecerea intre candidati, care are ca miza mandatele eligibile. Momentul culminant al competitiei pentru putere il constituie campania electorala, in cadrul careia candidatii desfasoara un complex de activitati avand ca scop atragerea voturilor electoratului.

Literatura occidentala examineaza, de regula, doua categorii de actori, cu roluri diferite, ai competitiei pentru putere :

a) Partidele politice, care sunt concurentii propriu-zisi;

b) Mass-media si grupurile de presiune, care reprezinta principalele mijloace de influentare a opiniei publice, mijloace indispensabile in lumea contemporana, pentru castigarea competitiei electorale.

2. Partidele politice

Partidul politic este o asociatie care se deosebeste de toate celelalte prin faptul ca are un scop politic, adica urmareste cucerirea puterii politice. O data puterea dobandita, partidul politic incearca sa impuna doctrina, ideologia sa, ca doctrina de guvernare, impunere bazata, in cazul cel mai onest, pe convingerea membrilor sai ca in acest fel se va realiza binele tarii.

In acceptiunea traditionala, partidul politic, reprezentand o anumita conceptie despre lume si societate, se considera, atata timp cat nu este la putere, un intermediar intre popor si guvernanti. Cand a cucerit puterea, partidul politic devine detinatorul puterii de guvernare, sau, cu alte cuvinte conducatorul legitim al politicii nationale.

Pentru a ne afla in prezenta unui partid politic trebuie indeplinite cumulativ trei conditii :

1. Libera asociere. Partidul este rezultatul exercitarii libere de catre cetateni a dreptului de asociere. Prin asociere, cetatenii devin membri ai partidului, adica formeaza sfera aderentilor. In afara de aceasta mai exista sfera simpatizantilor, care cuprinde cetatenii ce nu adera la partid dar ii impartasesc, mai mult sau mai putin, ideile, votandu-l, eventual, la alegeri.

2. Asociatia trebuie sa fie formata numai din cetateni ai statului respectiv. Numeroase constitutii se pronunta in acest sens, pornind de la conceptia ca de politica unui stat sunt indreptatiti a se ocupa numai cetatenii acelui stat, intrucat numai soarta lor este legata direct de soarta acelui stat.

3. Precizarea expresa a scopului politic al asociatiei. Aceasta este necesara, pentru ca partidul are un statut specific, si societatea trebuie sa se asigure ca el respecta cadrul general, prevazut de regula in constitutie, in care trebuie sa-si desfasoare activitatea.

Partidul nu este de conceput fara o conducere si o disciplina. In unele tari disciplina este atat de severa, incat pierderea calitatii de membru de partid atrage, de drept si pierderea calitatii de parlamentar.

Interesanta este chestiunea impartirii partidelor politice in partide de dreapta si partide de stanga, toate avand aceeasi vocatie - vocatia guvernarii (castigarea alegerilor si participarea la guvernare). In perioada actuala se constata o tot mai mare tendinta de disparitie a diferentelor intre programele partidelor de stanga si ale celor de dreapta, retinem insa cateva din ideile care constituie baza ideologica a partidelor si formatiunilor politice. Partidele de stanga:

pun accent pe dezvoltarea societatii in ansamblu, fara de care dezvoltarea individuala ar fi posibila intr-o masura mai mica, dat fiind ca in cadrul unui grup mai mare poti realiza mai mult si cu mult mai bine decat in mod individual;

sustin rolul statului in economie si dezvoltarea economica a tuturor claselor sociale;

sprijina investitorii mici si mijlocii si investitiile acestora, deoarece se considera ca numai prin crearea unei clase de mijloc puternice se poate realiza o crestere economica puternica.

In timp ce partidele de dreapta:

pun accentul pe individ, pe primatul individual in fata societatii, fiind de parere ca intr-o societate individul face mai mult si mai bine pentru sine si impreuna contribuie la dezvoltarea sociala mult mai mult decat ar face-o societatea in ansamblul ei pentru fiecare dintre cetatenii ei;

sustin dezvoltarea unui mediu concurential si a unei economii de piata durabile, sustin rolul scazut al statului in privinta dezvoltarii economice prin crearea unei economii private puternice[4].

Desi partidele sunt multifunctionale, cateva dintre functiile acestora sunt definitorii:

constituind un grup intermediar intre popor si putere, ele contribuie la cristalizarea vointei generale si la valorizarea acesteia ca impuls fata de putere;

ele tind la realizarea functiei de conducere a societatii, prin cucerirea puterii si transformarea programelor politice in programe de guvernamant;

contribuie la informarea si educatia politica a cetatenilor, precum si la formularea exigentelor si aprecierilor acestora fata de putere.

Una dintre cele mai delicate probleme ale democratiilor moderne este problema finantarii partidelor politice.

Pentru sustinerea partidului si a politicii sale cheltuielile sunt enorme, iar sursele traditionale de venituri - cotizatiile membrilor - sunt de departe insuficiente. Asa se explica de ce partidele au ajuns sa-si organizeze diferite activitati lucrative satelit, unele devenind adevarate trusturi economico-financiare sau sa recurga la practici cvasi-delictuale ori in mod deliberat ilegale, pentru a dobandi fonduri[5].

La aceste practici se adauga finantarea din exterior, mascata in cele mai diverse moduri:

- una din formulele ideale este fundatia cu scopuri culturale sau religioase, care ascunde, in fapt, o structura a unui partid.

- de asemenea, se practica finantarea din exterior a unor organizatii neguvernamentale (ligi, asociatii) care se comporta, nu in putine cazuri, in perioadele de criza sau schimbari structurale, ca adevarate 'batalioane de asalt' ale unor partide sau aliante politice.

- o alta formula o reprezinta finantarea unor sindicate care, formal, afirma ca nu fac politica, dar in realitate mobilizeaza mase mari de oameni la mitinguri si demonstratii cu caracter evident politic.

Iata motivele pentru care, in majoritatea democratiilor occidentale, exista o preocupare majora pentru elaborarea unei legislatii destinata moralizarii finantarii partidelor politice si, mai ales, a exercitarii unui control asupra acesteia, astfel incat sa dispara caracterul ocult si cel ilicit. In acest sens se practica 3 modalitati de baza

1) este permis ca partidele sa primeasca donatii din partea persoanelor juridice sau fizice (care beneficiaza astfel de anumite avantaje fiscale)cu conditia ca donatia sa faca obiectul unei declaratii publice.

2) bugetul partidelor politice trebuie sa fie dat publicitatii, cu indicarea surselor de finantare.

3) averea personala a membrilor marcanti face obiectul unui control.

In afara acestor modalitati de baza se folosesc si diferite combinatii ale lor. Totusi, coruptia pentru partid se manifesta in numeroase tari democratice. Acest fenomen a determinat un puternic curent de opinie pentru instituirea unui dublu control asupra chestiunilor financiare ale partidelor politice, atat din partea organelor statului, cat si a opiniei publice, indiferent de modalitatile tehnice de control utilizate. Evident ca intr-o asemenea conceptie, presa joaca un rol determinant, motiv pentru care trebuie ferita ea insasi de coruptie.

3.Mass-media

Mijloacele moderne de comunicare in masa au o importanta exceptionala in competitia pentru putere, intrucat asigura legatura partidelor cu electoratul. Toti autorii recunosc ca la ora actuala televiziunea si radioul joaca rolul primordial, de unde existenta in fiecare tara a unui control asupra acestora si, pe cale de consecinta, a unui statut legal al mijloacelor audio-vizuale.

In legatura cu audio-vizualul, problema cea mai dificila este asigurarea unui acces egal al partidelor la mijloacele audio-vizuale, fara privilegii pentru partidele de la putere sau pentru cele care sunt sustinute de grupurile financiare ce controleaza mijloacele T.V. sau radio.

Problema este dificila si datorita naturii ei contradictorii. Pe de o parte, regimurile pluraliste sunt de neconceput fara libertatea audio-vizualului, ceea ce reprezinta nu numai o conditie, dar si o garantie a democratiei, implicand, fireste, actiunea agentilor privati, guvernati de regulile economiei de piata. Pe de alta parte, initiativa privata si libertatea audio-vizualului trebuie sa respecte egalitatea de tratament a partidelor politice, ceea ce reclama o ingradire a acestora printr-un control din partea autoritatilor publice.

Rezolvarea acestui paradox al democratiei contemporane cunoaste, in practica, 3 variante de solutionare:

1) Instituirea unui monopol al statului pentru administrarea undelor si infiintarea de statii posturilor radio-tv, pluralismul fiind garantat prin institutii independente sau de parlament. Finantarea acestor posturi se asigura atat din surse publice, cat si din surse private.

2) Mentinerea monopolului de stat asupra administrarii undelor, acceptandu-se insa coexistenta posturilor radio-tv publice, finantate in principal de la buget, cu posturilor radio-tv private, finantate din surse proprii. 'Regulile jucului' sunt fixate fie de parlament, fie de organisme independente, care elibereaza autorizatiile de emisie si exercita un control al programelor, prin intermediul caietului de sarcini, sau prin alte mijloace.

3) Acordarea unei totale increderi initiativei private, reglementandu-se de catre stat doar aspectele de ordin tehnic privind folosirea undelor.

Cat priveste presa scrisa, desi in toate democratiile occidentale se vorbeste de libertatea acesteia, in realitate presa este numai formal libera, pentru ca ea suporta o tripla dependenta:

1. Fata de grupurile financiare care o sustin si, pe cale de consecinta, o dirijeaza (Cine plateste comanda).

2. Fata de interesele comerciale ale firmelor pentru care face reclama.

3. Fata de agentiile de presa care apartin fie unor grupuri private, care fac o anumita politica, fie guvernului.

Dincolo de aceste aspecte, in democratiile contemporane s-a ridicat problema regimului juridic al ziaristului, precum si al intreprinderii de presa. In unele tari exista reguli foarte precise, exceland din acest punct de vedere Germania si Franta. In alte tari nu exista o reglementare speciala, dar, s-au stabilit in timp reguli clare de ordin deontologic si etic, exemplul tipic in acest sens fiind S.U.A.

Romania, dupa cum se stie, nu are o noua lege a presei, opiniile fiind inca impartite daca este necesara sau nu .

4.Grupurile de presiune

Grupul de presiune poate fi definit ca o organizatie constituita pentru a apara interesele unei anumite categorii sociale, exercitand presiuni asupra autoritatilor si opiniei publice pentru a obtine satisfacerea acestor interese. In aceasta viziune, grupul de presiune trebuie sa indeplineasca cumulativ trei conditii:

1) Sa reprezinte o asociere a unor persoane pentru apararea unor interese comune, materiale sau morale;

2) Sa aiba o organizare permanenta si stabila

3) Presiunea exercitata sa nu urmareasca dobandirea puterii politice pentru sine.

Grupurile de presiune sunt inerente unei societati democratice, in care se dezvolta o mare varietate de structuri neguvernamentale, constituite in virtutea libertatii de asociere, ca urmare a recunoasterii diversitatii de interese. Aceste grupuri exercita presiuni atat asupra parlamentului si guvernului, cat si asupra autoritatilor locale. Un loc aparte il reprezinta presiunile ce se fac asupra corpului social, in cadrul campaniilor electorale, pentru atragerea de voturi in favoarea unei anumite formatiuni politice.

Trebuie sa subliniem ca dreptul public occidental face o distinctie neta intre partidul politic si grupul de presiune, care ramane o organizatie fara caracter politic, sub aspect formal-juridic. De asemenea, dreptul public occidental nu admite crearea de carteluri sau antante intre partide politice, inregistrate ca atare, cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate, si grupuri de presiune.

Grupurile de presiune se pot clasifica, in trei categorii:

1. Grupuri de interese profesionale (aici sunt incluse si sindicatele);

2. Grupuri ideologice (ex. grupurile confesionale)

3. Grupuri de influenta bazate pe prestigiu (ex. societatile stiintifice).

Realitatea este, insa, mult mai complexa. Nu trebuie sa omitem 'partea nevazuta a icebergului' si anume influenta deosebita pe care o exercita asupra diferitilor factori de putere structurile informale, oculte, secrete. Acestea se afla de multe ori in spatele miscarilor de strada, a grevelor 'spontane', a remanierilor guvernamentale, a loviturilor de stat si conflictelor militare.

Revenind la mijloacele de actiune ale grupurilor de presiune legale, mentionam ca autorii de drept public, le grupeaza in trei mari categorii:

1. Mijloace de actiune directa asupra puterii: interventii directe la parlamentari, ministri, inalti functionari, etc.;

2. Mijloace de presiune asupra partidelor, menite a le determina sa integreze promovarea intereselor grupului in programul lor politic;

3. Mijloace de actiune asupra opiniei publice: publicatii, manifestatii.

Din cele prezentate rezulta ca, grupurile de presiune au un rol important, atat in cadrul competitiei pentru putere, cat si in procesul de exercitare a puterii.