Acordurile internationale

Acordurile internationale

Acordurile internationale incheiate de Uniunea Europeana sau de statele membre reprezinta cel de-al treilea izvor al dreptului comunitar.

In ceea ce priveste prima categorie, Uniunea Europeana (de fapt Comunitatile Europene, care au personalitate juridica) poate incheia, prin institutiile sale, acorduri internationale cu state terte sau cu organizatii internationale.

Aceste acorduri intra in ordinea juridica comunitara fara nici o transformare, din momentul intrarii lor in vigoare. Locul pe care ele il ocupa in ordinea juridica comunitara este unul de subordonare fara de sursele dreptului primar (tratatele constitutive atribuind competente in domeniul incheierii de acorduri internationale, acestea din urma nu ar putea sa le contravina), insa au o forta juridica superioara in raport cu sursele dreptului derivat[1].

Tipurile de acorduri incheiate pana in prezent de Comunitate Europeana pot fi grupate in:

- acorduri comerciale si de cooperare economica, incheiate cu state nemembre si organizatii internationale;

- acorduri de parteneriat si asociere cu state membre;

- acorduri de asociere cu state care se pregatesc sa devina membre ale Uniunii Europene.

Procedura de incheiere a acestor acorduri consta, de obicei, in negocierea lor de catre Comisie, in baza autorizarii date de catre Consiliul U.E. si in conformitate cu directivele stabilite de acesta, in vederea acordului fiind atributul Consiliului care decide, in principiu, cu majoritate calificata.

Cea de doua categorie de acorduri internationale o reprezinta acordurile incheiate intre statele membre, unde sunt cuprinse acordurile incheiate intre statele membre in aplicarea tratatelor comunitare, pe de o parte, si deciziile guvernelor acestor state in cadrul Consiliului European, pe de alta parte[2].

Aceste acorduri sunt considerate surse complementare ale dreptului comunitar, iar prevederile lor trebuie sa fie compatibile cu dispozitiile tratatelor comunitare, sa nu deroge de la acestea.

Primele dintre acestea - acordurile incheiate intre statele membre in aplicarea tratatelor, au fost incheiate mai ales in perioada de inceput a integrarii europene, pentru solutionarea unor probleme in stransa legatura cu obiectivele si activitatile comunitare pentru completarea acestora, domeniul vizat fiind mai ales cel al dreptului international privat (recunoasterea si aplicarea reciproca a hotararilor instantelor nationale in materie civila si comerciala[3], recunoasterea reciproca a societatilor si persoanelor juridice nationale , evitarea dublei impuneri ).

Cat priveste deciziile reprezentantilor guvernelor statelor membre reuniti in cadrul Consiliului European, acestea nu sunt "decizii" in sensul de act comunitar cu caracter individual, sursa a dreptului comunitar derivat, ci sunt acorduri interstatale incheiate intre reprezentantii statelor membre pentru realizarea obiectivelor Uniunii.

Ele sunt calificate drept acorduri in forma simplificata ce au in vedere realizarea unui obiectiv comunitar in ipoteza in care institutiile comunitare nu au putere de decizie[6], constituind izvoare ale dreptului comunitar .