Simbolismul - prima manifestare a modernizarii poeziei romanesti

Simbolismul - prima manifestare a modernizarii poeziei romanesti

Cateva precizari preliminarii

Multi critici considra simbolismul ca fiind primul curent ce vizeaza in mod explicit poezia. In general, Simbolismul este discutat in contextul sau istoric, ceea ce in Romania inseamna inceputul secolului XX. In acesta perioada tensiunea traditie - inovatie se manifesta prin opozitia dintre samanatorism si poporanism, pe de o parte, si simbolism, pe de cealalta. Primele sunt considerate curente culturale (N. Manolescu, M. Scarlat), in timp ce ultimul se defineste preponderent pe coordonate estetice. Dupa cum afirma Nicolae Manolescu in Metamorfozele poeziei :

In secolul al XIX-lea exista poeti, nu si poezie : istoria poeziei se reduce la istoria literaturii, asa cum, pana la 1800, istoria literaturii se redusese la istoria culturii. Neoclasicismul, romantismul, realismul nu sunt curente poetice, ci literare. Celui dintai curent poetic, simbolismul, continua sa i se opuna curente ideologice sau general literare fara legatura cu poezia - samanatorismul, poporanismul. Se poate spune ca, pana dupa primul razboi mondial, tot ce se opune poeziei este altceva decat poezie, caci poezia nu are un "interior", un spatiu propriu destul de larg care sa faca posibile mai multe sensuri, paralele sau adversare, pe scurt o istorie. Crearea acestui spatiu interior nu smulge poezia din legaturile ei normale cu celelalte forme de literatura si nici nu distruge unitatea literaturii ; dar poezia are acum o constiinta de sine si, deci, o existenta proprie, dupa legi care sunt numai ale ei, o evolutie, o miscare previzibila in timp.

Trebuie amintit si faptul ca, la fel ca in cazul Romantismului, nu isoria interna a literaturii autohtone prilejuieste nevoia de schimbare, ci efervescenta modelelor straine determina raportarea polemica la conventiile poetice stabile. Ca insi moderni ce sunt, poetii secolului XX se lasa "contaminati" de moda occidentala, isi ajusteaza sensibilitatea si scriitura in functie de literatura franceza ori germana.  Ceea ce s-ar numi evolutie nu este, in acasta ordine de idei, provocata de mersul firesc al istoriei interne a poeziei, ci de schimbarile survenite in afara. E adevarat ca de la distanta judecatii ulterioare procesul mimetic devine mai putin aparent si se poate crea iluzia unei evolutii interne, a unei "miscari previzibile in timp", cum o numeste N. Manolescu. Asa se explica faptul ca similitudinile frapante dintre poetii occidentali si cei romani sunt doar amintite ca "influente", iar aderenta dintre sensibilitatea romantica ori simbolista si poezia romanesca nici nu se mai ia in discutie, considerandu-se de la sine inteleasa.

Si totusiBoema decadentei din localurile pariziene in care se consuma absint are prea putine in comun cu mediul artistic bucurestean, ori cu carciumele provinciale pe care le frecventa Bacovia. Pitorescul unui personaj ca Minulescu (cu vestimentatia lui neobisnuita, cu nelipsitul fular de matase) frapeaza mai cu seama prin raportarea sa la un mediu conservator. Publicul cititor al inceputului de secol XX nu prea gusta manifestarile excentrice de comportament, cu atat mai putin poezia simbolista, instrumentalista sau parnasiana. La serbarile scolare, la alte festivitati, in lectura cotidiana, preferintele merg catre Cosbuc (si, bineinteles catre predecesorii sai, Bolintineanu, Alecsandri si Eminescu), nicidecum catre Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Stefan Petica ori George Bacovia.

Prin urmare, afirmatia standard din manualele scolare ("Simbolimul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie la romantism, naturalism si parnasianism") trebuie oarecum regandita atunci cand ne referim la simbolismul romanesc. Mai intai trebuie spus ca poetii romani simbolisti (cu exceptia lui Macedonski) au cultul lui Eminescu, deci nu repudiaza decat, poate, la nivelul declaratiilor de intentie formula romantica, apoi ca in literatura noastra modelul simbolist si cel parnasian coexista si, de multe ori, se intalnesc in opera aceluiasi poet. Simbolismul, in acest caz nu mai poate fi privit ca "reactie", ci este doar - asa cum am incercat sa argumentez anterior - o modalitate de racordare la moda occidentala.

aceasta revista poetul roman a publicat cinci poezii. Actiunea lui Macedonski se poate aseza sub semnul afirmarii ferme a noutatii, asumata si promovata programatic.

Intr-un articol din 1901 (Evolutia limbei romane), Macedonski atribuia tuturor poetilor din jurul sau meritul inovarii, afirmand ca "Literatorul"a initiat o miscare care si-a dat seama ca "o gravitatiune inceputa catre nou se impune, ca deci o literatura trebuie sa inoveze daca vrea sa traiasca si sa fie puternica". Incurajarea programatica a noului este, ce-i drept, in cazul sau o trasatura temperamentala. Inca din 1878, autorul roman vorbea publicului despre necesitatea innoirii, afirmata raspicat in conferinta Miscarea literara in cei din urma zece ani : in poezia din ultimul deceniu s-a inceput a se rupe cu invechitele traditiuni ale poeziei intime si personale, ale acelei poezii de dor si de jale, in care psalmodiau necurmat si pe aceeasi coarda dureri eale sau imaginare. Acest gen de poezie tinde sa dispara si trebuie sa dispara. Junii trebuie sa-si croiasca noi carari.

In Cursul de analiza critica din 1880 afirma necesitatea innoirii in domeniul criticii literare. Vedea cursul sau ca pe o noutate epocala, menita a da lovitura de gratie criticii traditionale, a carei ctiune consta in a emite simple verdicte : "Noi ne propunem prin acest curs a inaugura o noua era".

In Despre poema ridiculiza conventia poetica a epocii, pe care o considera tiranica, incapabila sa renunte la prejudecati ; marturiseste cu acest prilej ca in poezia sa Ithalo a intentionat sa "rupa cu niste traditiuni poetice atat de inguste". Aceasta modalitate polemica de raportare permanenta la existentul cultural este o dovada de modernitate. In articolele despre literatura, modalitatea preferata a lui Macedonski este demontareaprejudecatilor curente, urmarind in felul acesta sa evidentieze ineditul propriilor idei.

Paradoxal este faptul ca aceasta claritate a pozitiilor din contributiile doctrinare nu se regaseste in poezia pe care a scris-o. Cele mai cunoscute texte din opera macedonskiana sunt Noptile si Rondelurile. Primele sunt poeme ample, adesea narative, de un evident retorism, inspirate de poeziile cu acelasi titlu apartinand delicatului poet romantic Alfred de Musset. Toate trasaturile mentionate anterior le recomanda, asadar, ca inscriindu-se in estetica romantica. Rondelul, la randul sau, este o poezie cu forma fixa, asadar o formula cultivata de neoclasici si de parnasieni. Pe buna dreptate, va puteti intreba: si atunci cum de este considerat Macedonski un poet simbolist ? Fireste, doar in masura in care il privim ca precursor si teoretician al curentului.

Nu in ultimul rand, trebuie sa avem in vedere complexitatea oricarui spirit poetic si faptul ca Alexandru Macedonski se numara printre naturile dilematice, paradoxale ale literaturii noastre. Dupa cum argumenta Nicolae Manolescu, ambiguitatea operei poetului ("epigonismul si curiozitatea pentru tot ce este nou") provine dintr-o sfasiere launtrica : poetul este el insusi rupt inre o constiinta extraordinara a noului si un suflet atasat vechiului obsesia innoirii (dusa pana la nevoia de a inventa ritmuri si forme prozodice) este cu atat mai mare cu cat este mai mare rezistenta naturala a lui Macedonski la limbajul sau in curs de constituire.

Atat Lidia Bote, prima autoare a unei monografii serioase a Simbolismului romanesc, cat si Adriana Iliescu, continuatoarea acestei initiative ori Mircea Scarlat, cel care semneaza excelenta istorie a poeziei autohtone, au recurs la sistematizarea conceptiei poetice macedonskiene, existenta intr-o forma dispersata (in articolele docrinare si in conferintele acestuia). Adriana Iliescu, de pilda, propune urmatoarele trasaturi ale poeticii cultivate la Literatorul :

a)   Frumusetea uratului () care a insemnat descoperirea frumusetii in aspecte ale realitatii socotite urate, un fel de estetica a uratului ( . )

b)   Corespunderile (correspondences) lui Baudelaire au insemnat punctul de plecare al viitorului simbolism () : intalnirea intre senzatii felurite () wagnerianismul in poezie nu inseamna de fapt altceva decat acest efort spre o poezie totala, cat mai complexa si mai completa ()

a)   Erotica. Poezia erotica, de asemenea, se resimte de influenta lui Baudelaire. In poezia romaneasca insa nu se poate trece usor peste influenta lui Eminescu, () inclinatia spre mister si bizar in erotica nu este fara legatura cu poezia baudelairiana.

b)   Epatarea burgheziei

c)    Voiajul. Una dintre temele foarte raspandite in poezia simbolistilor este aceea a plecarilor : vagi, indefinite, dintr-o interioara si imperiasa nevoie de evadare. Mai ales Minulescu a creat in poezia noastra o asemenea poezie a calatoriei incerte.

d)    Baudelairismul si pietrele pretioase. Cantarea frumusetii rafinate.

e)    O poezie a orasenilor. Paradoxul acestei poezii. Daca din estetica lui Baudelaire s-a retinut acea inclinatie spre frumusetea lucrurilor umile, socotite pana atunci urate, lipsite de noblete si poezie, trebuie sa spunem ca, in orice caz, poetii simbolisti sunt vizibil oraseni prin felul in care privesc natura desi nu au putut, in aceasta prima etapa, care a fost marcata de Literatorul, sa scrie o adevarata poezie a orasului. () De aici refugiul in natura () si tot de aici paradoxul acestei poezii a simbolistilor de la Literatorul - antiurbanismul lor." (A. Iliescu, Literatorul, pp.277 - 279)

Posibilele amendamente pe care le-as aduce acestei sistematizari se refera la ignorarea uneia dintre contributiile macedonskiene majore la definirea "noii poezii", anume diferenta pe care o face intre logica poeziei si logica prozei, dovedind astfel capacitatea de a intelege poezia dupa un criteriu intrinsec. Pentru prima oara la noi, autorul explica in Logica poeziei de ce poezia nu se confunda cu versificatia :

Poezia este in cearta perpetua cu logica prozei si poetul trebuie sa se fereasca ca de foc a merge de acord cu ea. Poetul care nu-si eosebeste logica sa de cea prozei poate deveni un Moliere, ale carui versuri sunt, insasi pentru acest cuvant, curata proza rimata, poate deveni un Voltaire, chiar, care cade ca poet tocmai pentru acelasi motiv, dar nu va deveni niciodata Shakespeare, furtunosul Byron, divinul Dante sau incomparabilul Musset. Sa fie in consecinta bine stabilit ca orice saritura, oricat de nerationala ar fi, este permisa adevaratei poezii. Ceea ce nu i se iarta este tocmai prozaismul, adica logica. Stiti de ce o poezie nu va impresioneaza si va pare mediocra ? Versurile ei sunt frumoase,imaginile logice, inlantuirea ideilor logica : intr-un cuvant, ea n-are nici un defect. Ei bine, cauza care o face sa fie mediocra este ca, daca i s-ar rupe ritmul si i s-ar scoate rimele, ea n-ar mai ramane decat o simpla bucata in proza.

Concluzionand, sa adaugam la trasaturile propuse de autoare si incercarea de a defini poezia in imanenta sa, folosind un criteriu intern.

Din momentul Literatorul se desprinde directia pe care va evolua poezia romaneasca moderna. Fie ca reprezentantii sai vor conduce experienta simbolista catre manierism si parodie (adesea autoparodiere), cum procedeaza Ion Minulescu, fie ca o vor folosi doar ca punct de plecare pentru alte diverse experiente poetice (precum Ion Pillat sau Tudor Arghezi), simbolismul ramane prima "scoala" autentica de poezie. Deopotriva ideologie si practica poetica, strategie culturala orientata catre schimbarea gustului si preferintelor de lectura ale unui public ca si inexistent, simbolismul are, la inceputurile lui, ceva din aerul himeric al poemului macedonskian : toti acesti poeti alearga spre o Meka indepartata, de neatins, in timp ce congenerii lor mai pragmatici ori mai conformisti se bucura de gloria pamanteasca.