Secvente conversationale literare din perspectiva pragmatica - siesta de paul georgescu

SECVENTE CONVERSATIONALE LITERARE DIN PERSPECTIVA PRAGMATICA

SIESTA

DE PAUL GEORGESCU

Disciplina: Pragmatica lingvistica

Argument

Comunicarea este o parte vie si definitorie a fiintei umane, iar cea verbala ne intereseaza, cu atat mai mult cu cat reprezinta modul in care ne impartasim pe noi insine lumii si modul in care interiorizam, la randul nostru, universul exterior.

Pentru a analiza o conversatie am ales un fragment din proza marcata de caragialism a lui Paul Georgescu, din romanul "Siesta", Bucuresti, Ed. Eminescu, 1983, pp. 19-20. Tema romanelor sale o constituie balcanismul modului de viata romanesc, in acceptia de inactivitate, amanare a luarii oricarei hotarari, voluptate a ratarii, umorism.

In fragmentul ales veridicitatea conversatiei este redata de fluxul continuu de replici prin care se contureaza intreaga secventa a intalnirii dintre Andrei si matusa sa, Eugenia. Discrepanta dintre intelectualul lucid si neadaptat si matusa marcata de manifestarea formelor fara fond este realizata prin folosirea a doua tipuri de limbaje diferite, dar si prin volumul distinct de replici pe care il da fiecare.

Am ales acest fragment pentru ca este marcat de teatralitate, iar ,cand este citita, conversatia pare sa poata fi auzita si privita undeva, pe o scena reala. Astfel, mi-a fost procurat materialul viu si dinamic al unei comunicari verbale pentru a putea fi analizat din perspectiva pragmaticii.

Preliminarii teoretice

Pragmatica, disciplina lingvistica concentrata asupra limbii vorbite, dinamice, se foloseste de informatiile oferite de toate tipurile de enunturi, atat corecte, cat si incorecte din punct de vedere al gramaticii traditionale, in sensul nuantarii mesajului. Pragmatica obtine informatii despre adevarata intentie, nivelul de cultura, starea de spirit/fizica a locutorului emitent, atitudinea de persiflare, ironie, dispret a locutorului fata de referent sau interlocutor. Aceasta disciplina pune accent pe nuantarea mesajului gratie elementelor ce tin de personalitatea locutorului emitent sau de imprejurarile rostirii, de relatia stabilita intre locutori si de mediul de desfasurare.

Actul pragmatic este mesajul suplimentar desprins din spatele cuvintelor, din spatele mesajului rostit propriu-zis, informatie subinteleasa construita cu mijloace extralingvistice (gestica, mimica, vestimentatie, tacere si tot ce inseamna unitati suprasegmentale: voce, ton, accent, intonatie). Actul pragmatic este o invitatie la descifrare, mai degraba, iar nu o formula lingvistica clara, explicita. Exista doua tipuri de acte pragmatice: negarea implicita si afirmarea implicita. Negarea implicita este acel act pragmatic prin care locurorul emitent se disculpa, neaga ceva in mod indirect, fara a rosti dezvinovatirea ca atare. Afirmarea implicita presupune sustinerea unor calitati, merite, avantaje, in mod implicit prin sugerare, nu prin enuntare clara. Scopul este acelasi - de a nu crea impresia manipularii.

Contextul se defineste ca totalitatea imprejurarilor si detaliilor de ordin fizic sau psihologic care determina intr-o mai mare sau mai mica masura performarea actului pragmatic. Contextul este privit drept o componenta a actelor verbale lingvistice desemnand imprejurarea in care are loc comunicarea (timpul, locul, contextul psihologic si socio-cultural).

Contextul situational reprezinta manifestarea non-verbala extralingvistica a locutorilor ce sustine mesajul propriu-zis. Contextul situational este totalitatea care concura la construirea mesajului suplimentar (actului pragmatic).

Interactiunea verbala etse reprezentata de schimbul verbal intre E si R produs intr-un anumit context. Exista doua tipuri principale de interactiuni: interactiunea verbala personala, indentificata in cadrul relatiilor intre prieteni, egali, cercul familiei si care permite manifestarea individualitatii participantilor, si cea de tranzitie, reprezentand raportul formal stabilit intre interlocutori inegali socio-profesional sau prin varsta.

Registrul discursiv reprezinta tonul in care este constituita conversatia in functie de natura referentialal. Putem clasifica registrul in functie de domeniul discursului (tehnic/non-tehnic), de modalitatea discursului (oral/scris) si de stilul discursului (colocvial/oficial).

Canalul este metoda prin care se realizeaza comunicarea (oral sau scris). Comunicarea scrisa  se realizeaza sub forma unor formulari definitive, care exclud negocierea sensurilor intre E si R. Comunicarea orala reprezinta, prin formularile sale, "domeniul retusabilului".

Actul verbal este interventia rostita nemijlocit de catre fiecare interlocutor intr-o conversatie. El contine trei componente: componenta ilocutionara (felul in care este interpretat un enunt in cadrul schimbului verbal), componenta locutionara (care reprezinta corectitudinea gramticala, respectarea normelor fonetice, morfo-sintactice si semantice standard) si componenta perlocutionara (care reprezinta efectul produs asupra unui receptor de catre un enunt de o anumita forta ilocutionara). Componenta ilocutionara ordoneaza actele verbale in urmatoarele categorii: acte verbale reprezentative (transmit doar informatie, sunt de regasit in special in tipurile de discurs oral apropiate structural de cel scris), acte verbale directive (adresare prin care locutorul emitent transmite interlocutorilor sai un indemn, o rugaminte, o porunca), acte verbale declarative (prin continutul lor schimba in bine sau in rau statutul interlocutorului), acte verbale comisive (actul verbale prin care emitatorul enunta o promisiune interlocutorului sau), acte verbale expresive (distingem in functie de participarea afectiva a emitatorului si de grija fata de constructia lingvistica a mesajului doua categorii: acte verbale afective si acte verbale expresive).

Secventa conversationala este suita de acte verbale emisa de interlocutorii unui act conversational (replicile) care se subordoneaza unei idei tematice.

Demersurile discursive pot fi atitudini pe parcursul desfasurarii discursului. Acestea pot fi atitudini de pozitionare conversationala, atitudini de repozitionare conversationala, atunci cand canalul este blocat, scurtcircuitat si atitudini de autopozitionare conversationala ce  apartin acelui interlocutor neinterpelat in mod direct in conversatie, dar care simte nevoia sa-si exprime punctul de vedere.

Exista doua principii de baza ale comunicarii: principiul cooperativ si principiul politetii. Principiul cooperativ presupune formularea interventiilor verbale ale fiecarui participant la un act comunicativ, desfasurat dupa patru maxime. Maxima cantitatii reclama furnizarea de catre locutori a tuturor informatiilor necesare si numai a lor, fara date suplimentare. Maxima calitatii reclama furnizarea de catre locutori numai a acelor informatii pe care ei le considera adevarate. Maxima relevantei ii obliga pe locutori sa faca afirmatii legate doar de subiectul discutat. Maxima manierei obliga la o comunicare clara, fara ambiguitati, prolixitati, caracterizata prin logica.

Un alt principiu al comunicarii este principiul politetii. Principiul politetii este considerat drept un complement necesar al principiului cooperativ. In functie de atitudinea adoptata de interlocutor distigem doua tipuri de alegeri strategice: politetea negativa si politetea pozitiva. Principiul politetii pozitive dezvolta urmatoarele maxime: maxima interesului (emitatorul se dovedeste interesat de anumite aspecte legate de interlocutorul sau), maxima acordului (presupune adeziunea pe care vorbitorul o manifesta fata de pucntul de vedere al interlocutorului sau), maxima simpatiei (se refera la acea interventie verbala prin care emitentul amendeaza cu multa blandete o anumita atitudine a interlocutorului sau), maxima autoignorarii (presupune autoexcluderea emitatorului in favoarea interlocutorului sau de la anumite beneficii), maxima generozitatii (marcheaza atitudinea locutorului emitent de maxima prietenie si ingaduinta in oferirea unor servicii, beneficii interlocutorului sau), maxima tactului (reflecta grija reala, nu disimulata, a emitatorului fata de interlocutorul sau, in cazul aparitiei unor anumite prejudicii). Politetea negativa sustine acel act verbal in dezacord cu interlocutorul. Maximele principiului politetii negative reiau maximele politetii pozitive, dar din perspectiva ascunderii adevaratului dezacord. 

Cu ajutorul elementelor deictice se realizeaza circumscriere spatiala, temporala, individuala sau social-profesionala a mesajului. Categoriile elementelor deictice sunt urmatoarele: deicticele sociale (prezinta o circumscriere socio-profesionala a interlocutorilor, instituind si un anume tip de interactiune verbala), deicticele personale (sunt acele elemente prin care se identifica interlocutorii sau prin care se exprima atitudinea personala a vorbitorului la transmiterea informatiei; felul in care individul recepteaza o realitate tine de personalitatea fiecaruia), deicticele temporale (circumscriu temporal referentul discursului), deicticele spatiale (circumscriu ca localizare referentul), deicticele textuale (sunt singurele deictice cu realizare subiectiva; in termenii lingvisticii traditionale, sunt realizate cu ajutorul interjectiilor, vocativelor, a verbelor la imperativ, pentru ca se transmite o atitudine, fapt care face ca elementele deictice textuale sa fie insotite de elemente deictice personale sau sociale).

Implicatura conversationala este acea semnificatie care este decodata de receptor in felul lui propriu, pe baza informatiilor de context si context situational existent. Acest concept reflecta natura concertata (si nu solitara) a activitatii comunicative. Implicatura sta la baza crearii actului pragmatic, a acelor informatii suplimentare desprinse in spatele textului. Implicatura poate sa fie anulata prin dezambiguizarea enuntului. Exista cateva tipuri de implicaturi conversationale: implicaturi conversationale generale (oricine poate descifra semnificatia acestei implicaturi), particularizate (se poate descifra numai pe baza unui volum comun de cunostinte detinut de participantii la actul conversational), conventionale (enunturi care se supun anumitor conventii - adresarile informale sustinute de deicticele sociale, cat si modalitatile formale de adresare).

STUDIU DE CAZ

Siesta

Paul Georgescu

Textul, extras din romanul "Siesta", de Paul Georgescu, ne prezinta doi actanti permanenti, pe care ii vom numi A1 (matusa Eugenia) si A2 (Andrei). Ei participa in proportii diferite la schimbul conversational, deoarece tendinta matusii de a-l dascali si descoase pe nepot genereaza un volum mai mare de replici; acesta participare determina initierea schimbului, in mod constant si invariabil, doar de catre unul dintre ei (A1). Cei doi actanti sunt reprezentantii unor generatii diferite si, astfel, a unor moduri diferite de a privi si concepe lumea. In text se face referire la cateva personaje, cvasilocutori, servitoare, niste cunostinte comune sau rude, sotul matusii, tatal si mama tanarului.

Talentul prozatorului consta in construirea unei permanente alunecari si schimbari a rolurilor comunicative. Astfel, fiecare personaj al conversatiei devine, pe rand, emitator si receptor, observator si initiator. Ei isi definesc identitatea prin initierea sau participarea la schimbul conversational. Tanarul se limiteaza la a raspunde cu informatii putine sau a evita, pe cat posibil la iscodirile matusii, care initiaza conversatia si reformuleaza sau insista cu intrebarile daca informatiile primite nu sunt satisfacatoare. Se instituie un singur nivel de comunicare, acela dintre personajele Andrei si Eugenia.

In spatele acestui text putem desprinde act pragmatic, deoarece conversatia ascunde intentii ce nu se materializeaza in cuvantul rostit si lasa loc de interpretare. Informatiile suplimentare ce reies din citirea si interpretarea textului dezvaluie faptul ca ploaia de intrebari nu primeste suficiente lamuriri, ca A2 este mult mai pasiv decat  A1, singurul actant care pune intrebari. Se stabileste, astfel, un raport de inegalitate intre locutorii ce apartin unor varste diferite, unor roluri diferite, cel de musafir si gazda, legati, insa, prin relatia lor de rudenie.

Contextul este redat in acest fragment literar cu ajutorul didascaliilor. Ni se prezinta locul in care urmeaza sa se desfasoare conversatia, cadrul din care rezulta conditiile foarte bune de viata ale matusii: "In adancul incaperii semineu verde. In fata lui, o canapea usor curbata, o masuta rotunda cu placa de marmora, doua fotolii adanci". Conversatia are loc in casa unei rude apropiate, asadar, contextul este unul informal, desi diferenta de varsta impune exprimarea respectoasa a personajului mai tanar. De asemenea, este descrisa matusa a carei infatisare accentueaza starea materiala prospera in care se gaseste, varsta inaintata: "ii intinde mana scheletica, pe fiecare deget un inel, doua" si tinuta personajului cu pretentii de moda frantuzeasca: Intr'unul, coafata à la fonfé, tanti Eugenia, cu ochelari, croseteaza. Mentionarea "cu piatra adevarata" confirma veridicitatea averii sale si sugereaza, poate, intr-un mod usor ironic, prosta crestere a matusii si importanta acordata de aceasta prestigiului si statutului social conferit de avutie.

Didascaliile referitoare la A1 par sa contureze reactiile unui personaj de mahala, a unei femei iscoditoare obisnuita sa dea ordine si indicatii, ce se exprima fara prea mult tact si are gesturi necontrolate, insa e inzestrata cu o anumita doza de siretenie: "(Pauza pentru conspectare.)";" (Urlet)";" (Apuca un clopotel de pe masuta, il agita.)";" (mormaie un "bine, bine", jumatate flatata, jumatate "las' ca stiu eu ce stiu")" ; "(cu bruschete facuta)".

In cazul celui de-al doilea actant, didascaliile enumera reactiile unui tanar educat, dezinterest de preocuparile cotidiene ale matusii si cu aspiratii mai inalte decat cele ale interlocutorului sau. A2 pare sa fie pus de multe ori in dificultate de intrebarile initiate de interlocutor, dar stie sa nu se lase prins in discutia cu iz de barfa condusa cu fermitate de matusa : "(amuzat, surade)"; "(nu stie cum sa i se adreseze, sovaie)"; "(reflexiv)"; "(diplomatic)";"(cauta)".

In scena apare un al treilea personaj, cvasilocutor, servitoarea, care indeplineste o porunca, dar care nu participa la discutie. Gandurile ei sunt intuite de narator si redate tot sub forma didascaliilor.

Contextul situational este redat prin gesturile actantilor ce ii individualizeaza si le confera un anumit rol. Astfel, caracterul iscoditor al personajului feminin este redat prin gesturi ce se vor naturale: "(tuseste discret)", intonatia ce escaladeaza intr-un tipat sugereaza incapacitatea de autocontrol, predispozitia de a se lasa coplesita de sentimente. Agitarea clopotelului este un gest ce o impune ca stapana casei. Personajul masculin, prin mimica ce o afiseaza, arata bunavointa fata de intrebarile insistente ale rudei sale, ce-l surprind prin naivitate: " (amuzat, surade)", iar gesturile sale sugereaza incercarea de a nu intra in detalii, de a trece peste informatii ce ii par inutile: "(face gesturi evazive)".

Interactiunea verbala este de tip personal ce se nuanteaza printr-o adresare informala, marcata de participarea afectiva: "Esti gigea!"; "Spune drept: nu-i asa ca ma urasti?";  "Imi sunteti simpatica."

Registrul discursiv este unul specific unei conversatii informale, intre apropiati. Dialogul este construit intr-un registru non-tehnic, avand drept referent subiecte de tip familial, cei doi actanti discutand despre rude cunoascute de ambii interlocutori, cvasilocutori, iar tanarul primind sfaturi de la matusa sa.

Canalul utilizat in aceasta conversatie ce se deruleaza in lumea fictionala este cel oral, insa el este transmis cititorului cu ajutorul mijloacelor scrise. Astfel, conversatia este construita folosind mijloace ale oralitatii: punctele de suspensie, interjectii, verbe la imperativ, pentru a da impresia unei discutii reale.

Componenta locutionara a actului verbal nu amendeaza incorectitudinea gramaticala a enunturilor emise de A1, insa extrage amanunte semnificative despre locutor: nivel de cultura inferior fata de al nepotului. Componenta locutionara semnaleaza si pozitionarea celor doua personaje in antiteza, prin compararea celor doua moduri de exprimare, corect/incorect: "Na, pupa mana"," Poci sa-i si dispretuiesti"," Ma blestema, ai?" fata de "Sunt atat de sensibili?"," Devenise cam nervoasa", Avea impresia ca din pricina mea facuse pasul..".

Componenta perlocutionara este actualizata negativ prin urmatoarele replici: A1: "Du-te si pune-ti cravata.", A2: "N'am". Tanarul nu se scuza, nu intelege exagerarile matusii si ii raspunde prompt, fara ocolisuri, fapt ce duce la isterizarea acesteia.

Componenta ilocutionara se regaseste prin cateva acte verbale. Actul verbal directiv se constituie pe baza indemnurilor, sfaturilor imperative si poruncilor adresate de matusa : "Du-te si pune-ti cravata", "Stai jos", "Asculta, nepoate!". Actul verbal expresiv se desprinde prin redarea subiectiva a enunturilor: "Esti gigea!", "Aoleu! Aoleu!",(functia afectiva a limbajului).

A1 face un demers discursiv de pozitionare conversationala in momentele cand initiaza o intrebare si asteapta raspuns: "Spune drept: nu-i asa ca ma urasti? Andrei (amuzat, surade): - Eu? Nici pomeneala. Imi sunteti simpatica". Daca raspunsul e evitat sau nu este cel asteptat, A1 se repozitioneaza conversational pentru a reformula intrebarea, aducand informatii suplimentare menite sa-l determine pe A2 sa ii ofere raspunsul potrivit: "Tanti Eugenia (mormaie un "bine, bine", jumatate flatata, jumatate "las' ca stiu eu ce stiu"): - Hai, ma baiete, nu te mai prefa Stii tu bine de ce e vorba Chestia cu mostenirea si cearta intre maica-ta si mineA?".

Din perspectiva principiului cooperarii, maxima cantitatii este incalcata, cei doi actanti oferind mai multe informatii decat este necesar pentru intelegerea mesajului. Din acest fapt rezulta subiectivitatea si implicarea afectiva a celor doi locutori. Registrul discursiv fiind unul non-tehnic, nesupus acuratetii, putem concluziona ca maxima calitatii este incalcata, deoarece replicile incarcate emotional ale actantilor nu pot reda intotdeauna adevarul obiectiv: "Eugenia (bombanind): - Nu ierea. A purces grea dupa ce se maritase pe furis. Andrei (face gesturi evazive): - Atunci din pricina mea nu s'a mai intors acasa. Dar asa sunt oamenii necajiti, cauta sa zvarle vina pe altii Daca a fost vina cuiva. Pe maica-sa insa n'o iertase". Maxima manierei este si ea incalcata pentru ca textul abunda in ambiguitati, prelungiri excesive: "Stii tu bine de ce e vorba Chestia cu mostenirea si cearta intre maica-ta si mineA?". Incalcarea acestei maxime sugereaza starea de spirit a locutorilor, antrenati intr-o discutie cotidiana ce lasa loc adaugarilor, retusurilor, lipsei de concizie. Maxima relevantei este respectata, deoarece ambii interlocutori vorbesc in limitele acelorasi subiecte.

Din perspectiva principiului politetii este actualizat cel pozitiv, interrelationarea dintre locutori se bazeaza pe un acord, iar conversatia se desfasoara in mod firesc rpin adeziunea lor. Maxima interesului este respectata, deoarece A1 este preocupata in mod genuin de modul in care este imbracat A2 si de de mama sa. Respectarea acestei maxime dovesdeste ca intre cei doi exista un volum comun de cunostinte, dat si de faptul ca sunt rude. Maxima acordului nu se respecta, pentru ca cei doi nu sunt intru totul de acord, au uneori puncte de vedere diferite, insa asta nu ii impiedica sa se inteleaga. Din perspectiva actantului 1 maxima simpatiei este respectata, deoarece lasa sa se vada amendarea cu multa blandete, desi limbajul nu este intotdeauna cel mai bland, ideilor si comportamentului nepotului ei: "Poci sa-i si dispretuiesti, din partea mea, dar sa nu se vada de cum intri pe usa." Si din perspectiva actantului 2 se respecta aceasta maxima, pentru ca din respect si simpatie pentru matusa, acesta nu o contrazice in mod direct si ii vorbeste cu blandete: "Sunt atat de sensibili?". Maxima autoignorarii este incalcata, pentru ca niciunul dintre cei doi locutori nu se autoexclud in favoarea celuilalt. Maxima generozitatii este respectata din perspectiva actantului 1 care isi ofera ajutorul interlocutorului sau. De asemenea, maxima tactului este respectata din perspectiva ambilor, ce manifesta grija nedisimulata fata de anumite prejudicii ce ar putea aparea: "Sa te duci la ei fara cravata inseamna sa ii dispretuiesti. Sunt foarte sensibili, parvenitii dracului", "Mama Din ce spunea dansa cand s'a produs ruptura, matale erai un copil. Cam zece ani Ce amestec sa ai in tarasenia asta".

Deicticele sociale circumscriu din punct de vedere socio-profesional actantii, instituind o actiune verbala familiala. A1 este descris prin deictice cu realizare obiectiva ce sugereaza o apropiere intre cei doi: "tanti","matale", iar cvasilocutorul reprezentat de sotul Eugeniei este numit, tot prin realizare obiectiva, "domnu" atunci cand ii explica servitoarei ce are de facut. A1 foloseste acest deictic social pentru a se face inteleasa, actualizand modul in care servitoarea se adreseaza sotului ei. Tot prin deictice sociale sunt amintiti cvasilocutorii reprezentati de parintii actantului 2, pe cand el este identificat cu ajutorul deixisului social "nepoate".

Prin deicticele personale: "Eugenia", "Andrei"," ei"," ea" sunt identificate personajele care vorbesc sau la care se face referire in conversatie.

Deicticele temporale ce circumscriu timpul petrecerea conversatiei se plaseaza pe axa prezentului: "Du-te"," Esti gigea". Deicticul temporal cu realizare obiectiva "patruzeci de ani de atunci" plaseaza in trecut referentul discutiei si initiaza evocarea amintirilor.

Deicticele spatiale circumscriu ca localizare conversatia prin constructii indexicale cu realizare subiectiva "in adancul incaperii", ce exprima proportiile insemnate ale camerei si locutiuni adverbiale de loc cu realizare obiectiva:" in fata lui", "pe usa".

Deicticele textuale reprezentate de interjectii: "na", "ia", "aoleu", "hai", a verbelor la imperativ:" du-te"," pune-ti" si a vocativelor: "cravata!" exprima redarea puternic afectiva a gandurilor si sentimentelor celor doi interlocutori, prin sporirea oralitatii si impactul aparentei veridicitati. De asemenea, aceste deictice permit dezvoltarea functiilor afectica si artistica a limbajului.

In aceast text distingem implicatura conversationala de tip particularizat, caci se bazeaza pe un volum de cunostinte comun.

Fragment din Siesta de Paul Georgescu

Paginile 19-20

In adancul incaperii semineu verde. In fata lui, o canapea usor curbata, o masuta rotunda cu placa de marmora, doua fotolii adanci. Intr'unul, coafata à la fonfé, tanti Eugenia, cu ochelari, croseteaza. Pe speateaza canapelei, o cioara. Andrei inainteaza, se opreste in fata ei, inclinandu-se. Tanti Eugenia ii intinde mana scheletica, pe fiecare deget un inel, doua, cu piatra adevarata: - Na, pupa mana. Ia sa te vaz. (Pauza pentru conspectare.) Esti gigea! (Urlet): Cravata! Vrei sa te duci fara cravata, nenorocitule! Andrei: E cald. Eugenia: - Repede. Du-te si pune-ti cravata. Andrei: N'am. Eugenia: Aoleu! Aoleu! (Apuca un clopotel de pe masuta, il agita.) Stai jos. Sa te duci la ei fara cravata inseamna sa ii dispretuiesti. Sunt foarte sensibili, parvenitii dracului. Poci sa-i si dispretuiesti, din partea mea, dar sa nu se vada de cum intri pe usa. Andrei: - Sunt atat de sensibili? Eugenia: - Ai nevoie de ei, la urma-urmei. Sau nu. Daca nu vrei sa obtii nimic, nu te duce, mai bine. Da' asa, sa-i zadarasti de pomana (Intra o femeie voinica, desculta) Du-te in debara, cauta in garderoba un' sunt hainele lui domnu, si ia d'acolo o cravata. (Femeia pleaca.) Ia stai, tu! Adu mai multe, adu-le pe toate (Femeia a privit-o cu aerul ca zice: Astia ie niebuni. Da' daca-mi dau o paine sa mananc, urlu si ieu cu lupchii.) Tanti Eugenia (priveste in jur ca si cum ar cauta ceva, apoi, uitandu-se la el, expansiv): - Asculta, nepoate! Spune drept: nu-i asa ca ma urasti? Andrei (amuzat, surade): - Eu? Nici pomeneala. Imi sunteti simpatica. Tanti Eugenia (mormaie un "bine, bine", jumatate flatata, jumatate "las' ca stiu eu ce stiu"): - Hai, ma baiete, nu te mai prefa Stii tu bine de ce e vorba Chestia cu mostenirea si cearta intre maica-ta si mineA? Andrei (nu stie cum sa i se adreseze, sovaie): - Dar bine, tanti, sunt patruzeci de ani de atunci O viata de om A mea, in orice caz. Eugenia (tuseste discret): - Bine, bine.. Daca nu vrei sa-mi spui Faci cum crezi. Andrei (amuzat, surade): - Uite, nici nu mi-a dat prin cap ideea! Eugenia (cu bruschete facuta): - Dar maica-ta ce zicea? Ai? Andrei (reflexiv): - Mama Din ce spunea dansa cand s'a produs ruptura, matale erai un copil. Cam zece ani Ce amestec sa ai in tarasenia asta Eugenia (morocanos): - Si ea nu zicea nimica? Ma blestema, ai? Ia zi Andrei (diplomatic): - Devenise cam nervoasa Il blestema pe tata c'o nenorocise Uneori era furioasa pe mine.. Eugenia: - Pa tine? Da' da ce Andrei (cauta): - Avea impresia ca din pricina mea facuse pasul.. Vreau sa zic fiindca fusese grea cu mine cand Eugenia (bombanind): - Nu ierea. A purces grea dupa ce se maritase pe furis. Andrei (face gesturi evazive): - Atunci din pricina mea nu s'a mai intors acasa. Dar asa sunt oamenii necajiti, cauta sa zvarle vina pe altii Daca a fost vina cuiva. Pe maica-sa insa n'o iertase.

Concluzii

Supusa unor legi mai putin stricte decat cele ale comunicarii scrise, comunicarea verbala are nevoie de disponibilitatea a doua entitati, care, prin acceptatare unor conventii, participa intr-o relatie din care mereu vor iesi mai mult sau mai putin schimbati.

Textul ales, prin predilectia pentru dialogul contruit intr-o maniera realista ce il lasa pe cititor sa asiste la conversatia ce apare aievea in fata sa, a putut fi analizat si interpretat din perspectiva principiilor comunicarii si a conceptelor fundamentale ale pragmaticii.

Din perspectiva pragmaticii, mesajul fragmentului se nuanteaza, iar din cateva schimburi de replica putem extrage informatii despre adevarata intentie a comunicarii, despre nivelul de cultura al actantilor, stari de spirit contrastante si influenta imprejurarilor in care este incadrata conversatia.

Limba vorbita, dinamica, prin prisma pragmatica, a capatat o cunoastere mai profunda gratie elementelor ce tin de personalitatea personajelor si de relatia stabilita intre ei.

Bibliografie

Olga Balanescu, Texte si pre-texte, Bucuresti, Ed. Ariadna '98, 2001;

Emil Ionescu, Manual de lingvistica generala , Bucuresti, Ed. ALL, 1997;

Paul Georgescu, Siesta, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1983.