Mihai Eminescu(1850-1889) s-a inscris in romantismul european prin tema iubirii si a naturii, care este predominanta in lirica sa. Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876 in revista "Convorbiri literare ", alaturi de Melancolie, Craiasa din povesti, Dorinta, se incadreaza in creatile erotice idilice, in care predomina natura cu cunoscutele ei elemente specifice eminescene- lacul, codrul, izvorul, luna etc.
Lirica erotica eminesteana imbina sentimentul dragostei pentru finta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii, starea sufleteasca ia nastere, se impliniste sau se comsuma intr-un decor mirific, de basm, sau intr-un cadru dezolant, mohorat, in functie de natura sentimentelor exprimate.
Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului natural -lacul, deoarece imaginea acestuia predomina in peisaj, in raport cu celelalte elemente: trestiile, barca, luna, vantul etc.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala, o poveste de dragoste imaginara intr-un cadru natural cu care se contopeste trairea interioara a eului liric
Eul liric se confeseaza, este exprimata emotia poetului determinata de asteptarea fiintei iubite, natura participa la trairile eului liric, lacul este personificat, devine martor la iubirea poetului, contribuie la atmosfera de vraja, poezia incepe si se incheie simetric cu imaginea lacului, care in final isi pierde din stralucire traind alaturi de poet suferinta is tristetea.
In prima strofa a poeziei se prezinta cadrul natural cu imagini vizuale: "lacul albastru ", "nuferi galbeni ", "cercuri albe ", imagini construite din epitete cromatice care sugereaza seninatatea, calmul, linistea. Lacul pare insufletit prin personificarea "tresarind in cercuri albe " si preia zbucumul poetului in asteptarea iubitei, imaginea auditiva "el cutremura o barca ".
In a doua strofa se dezvolta motivul asteptari si al visului, poetul asteapta fiinta iubita care nu este o prezenta fizica, se afla doar in mintea lui si este sugerata prin folosirea pronumelui personal "ea ",poetul viseaza la o iubire ideala, aparitia iubitei este doar posibila, fapt sugerat prin folosire verbelor la modul conjunctiv prezent care sugereaza speranta impliniri visului de iubire.
Strofa a treia si a patra reprezinta continuarea visului, poetul isi imagineaza intalnirea cu iubita cu care se va lasa purtat pe ape, fermecati de natura, vegheati de "blanda luna ", acompaniati de fosnetul vantului pintre trestii si de fosnetului apei. Poetul foloseste epitetul personificator "blanda luna ", imagini auditive: metafora personificatoare "glas de ape ", epitetele realizate prin inversiune: "vantu-n trestii lin fosneasca ", "uiduioasa apa sune ", se remarca folosirea verbelor la modul conjunctiv, care ne arata in continuoare ca este un vis de iubire imaginara.
In ultima strofa, visul de iubire se spulbera, poetul se trezeste la realitate, punctele de suspensie marcheaza regretul, dezamagirea, epitetul "singuratic " sugereaza starea sufleteasca a poetului care traieste sentimentul zadarniciei, al tristetii si al suferintei.
Lacul participa la suferinta poetului, este lipsit de stralucire, impartaseste sentimentele eului liric, nu mai este incarcat cu "nuferi galbeni " ci cu "flori de nufar ".
Ideile poetice si sentimentele sunt exprimate direct prin intermediul figurilor de stil, natura apare personificata, imaginile auditive se imbina cu cele vizuale, iar ca mod de expunere intalnim descrierea.
Deoarece este o opera literara in versuri in care se descrie un tablou de natura in cadrul caruia poetul isi manifesta dorinta de implinire a iubirii ideale, poezia "Lacul "de Mihai Eminescu este o lirica erotica.
