Poezia interbelica ; Traditionalism versus Modernism ?

Poezia interbelica ; Traditionalism versus Modernism ?

Posibile delimitari

Problema diferentierii intre traditionalism si modernism se poate discuta/ solutiona pe doua coordonate :

a)  Cea a viziunii artistilor asupra artei, lumii/existentei

b)  Cea a solutiilor estetice/stilistice abordate

Mai simplu, se poate spune ca imaginea pe care un artist si-o construieste, prin care intelege lumea in care traieste (cu vazutele si nevazutele sale) determina alegerile pe care acesta le face in plan estetic. Optiunile noastre ne definesc, tot astfel cum propria structura ne conditioneaza optiunile. In aceasta ordine de idei, putem fixa un set de tematici, motive literare si modalitati expresive prin care sa definim formula unui poet. Totodata, vom asocia aceste date cu anumite atitudini lirice - definitorii pentru viziunea asupra lumii.

Astfel, un artist care se imagineaza intr-un cadru traditional (sat, natura), care dezvaluie prin intermediul poeziilor sale atasamentul fata de valori traditionale (fidelitate, patriotism, cultul stramosilor, iubire, incredere in Dumnezeu, prietenie, sinceritate, disciplina si lista o puteti completa fiecare), care isi selecteaza tematici de discurs traditionale (iubirea, natura, sentimentul religios/metafizic, razboiul, cunoasterea iarasi lista o puteti completa) va recurge firesc la modalitati artistice consacrate: masura regulata a versului, rima, selectie lexicala in limitele previzibilului, specii poetice cu forma fixa. De altfel, previzibilitatea constituie, dupa parerea mea, o trasaura distinctiva a manierei traditionale de a crea poezie. Scriitura traditionala este de cele mai multe ori mai "odihnitoare", mai reconfortanta pentru cititor tocmai pentru ca experienta lecturii se inscrie in categoria recunoasterii si nu a descoperirii. Citiorul mediu, neprofesionist, se simte in elementul sau cand citeste poezii fara intortocheri sintactice, in care cuvintele par la locul lor si aproape ca poti ghici cu ce cuvant va rima si cum va evolua traseul versurilor. De aceea, poate, omul cu instructie medie in materie de poezie va declara cel mai adesea ca ii plac poeti ca Eminescu, Alecsandri sau Cosbuc, dar "nu prea intelege" pe Nichita Stanescu sau pe Gellu Naum.

Desi moderni in stilul de viata (comportament, imbracaminte, exprimare, chiar gusturi culturale), majoritatea contemporanilor nostri raman conservatori in materie de literatura. Daca arta abstracta a fost acceptata, din considerente comerciale si cu un rol preponderent decorativ (exista destule persoane care isi pun in casa postere, tablouri realizate in maniera cubista, suprarealista etc.), poezia tine mai putin de snobism. Poti da muzica tare, ca sa se auda ca asculti jazz, rock alternativ sau house, prietenii sau cunoscutii iti intra in casa si constata ce obiecte "cool" iti mobileza interiorul, dar poezia nu se citeste in gura mare. Ea presupune un ritual tacut, intim, se bazeaza pe indelungata cultivare a gustului. Nu prea poti pune poetii dificili pe muzica (majoritatea textelor sunt compuse de "textieri" nu de poeti, de aceea poate ca e mai potrivit sa-l numim pe Adrian Paunescu, de pilda, versificator si nu poet). Hitul nu se asociaza cu poeziile lui Cartarescu sau ale lui Musina - chiar daca si unul si ceilalti apartin lumii noastre postmoderne.

Revenind la discutia despre ce inseamna a fi "traditionalist" si, respectiv, "modernist" in poezia interbelica,  sa adaugam ca traditionalismul presupune inscrierea benevola a poetului la o linie de gandire/de creatie validata de generatiile anterioare. Modernismul, in schimb, propune cultul noutatii, dorinta de schimbare, cautarea unor forme de expresie personale. Poetii din aceasta din urma categorie isi propun constient sa schimbe traditia existenta, pe care o simt insuficienta. Un prim pas pe calea modernizarii literaturii noastre a fost facut de Alexandru Macedonski. In timp ce tanarul Eminescu admira melancolic "zilele de aur a scripturilor romane", extaziindu-se in fata unor autori precum "Tichindeal, gura de aur, Mumulean, glas cu durere", confratele si rivalul sau Macedonski isi declara orgolios ruptura de tot ce nu insemna "poezia viitorului". Asa cum afirma Nicolae Manolescu, atitudinea moderna (care presupune sfidarea conventiilor in curs si nu prezervarea lor) incepe in cultura - si in poezia romaneasca - prin experienta lui Macedonski, cel care, vorba criticului, "viseaza sa schimbe poezia asa cum altii viseaza sa o scrie". Cat de moderne ne par astazi poeziile unuia si cat ale celuilalt, aceasta e deja alta discutie. De multe ori, dincolo de intentii si declaratii, lucreaza geniul poetic. Mai in gluma, mai in serios, Caragiale declara : "sunt vechi, domnilor" ; cu greu ne putem imagina un spirit de o mai acuta modernitate. Indragostit de stilul naiv si greoi in acelasi timp al predecesorilor sai, Eminescu nu inceteaza sa ne uimeasca prin substanta profund moderna a viziunilor sale, cu mult mai profunda si, prin aceasta, nedemodabila, decat simplul experiment formal. Acestea sunt doar cateva dintre paradoxurile istoriei literare - paradoxuri, totodata, ale naturii umane.

Daca dam curs etichetarilor care functioneza curent in critica romanesca, pe care vi le-ati insusit in modul acela natural in care preluam in copilarie ceea ce ne spun profesorii nostri (si ceea ce scie in manuale), lucrurile sunt destul de clare : exista o serie de poeti traditionalisti (Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Aron Cotrus, Horia Furtuna, Radu Gyr) si o alta de modernisti (G. Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu). La cea de-a doua categorie, adaugam in mod obisnuit si autorii de orientare avangardista (Gellu Naum, Tristan Tzara, Benjamin Fundoianu, Ilarie Voronca, Geo Bogza). In practica, insa, lucrurile nu stau chiar atat de simplu. In practica, insemnand in practica lecturii si a judecarii poeziei cu propria minte. Nu va surprinde cat de "dificil"/aproape ermetic e Vasile Voiculescu ori ca in volumele tarzii Blaga scrie poezii cu metrica folclorica ? Ceea ce ar putea insemna ca toate incadrarile functioneaza pana la un punct si ca in practica (de data asta, practica celor care scriu versuri) programul estetic asumat poate intra in contradictie (chiar in conflict) cu schimbarile sufletesti pe care le parcurge un spirit creator. Poetii evolueaza - atat ca fiinte umane cat si ca artisti, isi modifica, uneori dramatic, formula interioara, par sa fie "altii" tocmai cand ni se pare ca sunt mai mult ei insisi.

Trebuie sa adaugam ca distinctia nu functioneaza atat de simplu in cazul anumitor poeti. Un demers ce pare sa ofere certitudini si, totodata, sa permita o judecata comfortabila pentru studentul grabit sa incadreze este acela de a  limita analiza la un singur text. Cam asa se explica genul acela de exercitii existente in manualele de liceu : "Cititi poezia X si demonstrati, pe baza argumentelor oferite de text, ca se incadreaza in curentul Y". Fara efortul de a privi in ansamblu opera unui poet, cu schimbarile inerente oricarui organism viu, va fi imposibil ca judecata critica sa ramana altfel decat reductiva, prin urmare defectuoasa.

Ion Pillat, bunaoara, pare relativ usor de incadrat. Poemele din volumul  Pe Arges in sus au o structura simpla, clasica (strofe, ritm, rima, masura) iar selectia lexicala asculta de ceea ce am numit mai devreme comandamentul previzibilitatii. Volumele ulterioare inscriu, insa, experiente cu grad tot mai crescut de sofisticare, indreptatind aprecierea autorului ca spirit inclinat catre formule lirice diverse. Or spiritul experimental nu mai e simptom de clasicism /academism, ci de modernitate.

Nici ceilalti poeti indeobste clasificati drept traditionalisti nu sunt mai putin capabili de surprize la o lectura atenta si extinsa. As propune, prin urmare, doua postulate - pe care sa le tratati cum doriti : fie sa le credeti, incercand sa aduceti argumente personale in sprijinul lor, fie sa le respingeti, chiar si pe criteriul "nu pot sa sufar/nu admit ideea de postulat, indiferent de la cine ar veni, dar mai ales de la profesor" si sa incercati demolarea - la fel, argumentata - a acestora.

incadrarea unui artist (poet) intr-o scoala de creatie/curent cultural, literar nu se face in absenta imaginii de ansamblu a operei sale, imagine obtinuta in urma lecturii integrale a volumelor publicate (in unele cazuri, si a postumelor)

diferentele nete ce indreptatesc elaborarea unei teorii bazate pe contraste (aici, traditionalism versus modernism) sunt de gasit doar in modelele teoretice si nu functioneaza in practica artistica ; mai mult chiar, aceste diferente erau vizibile la momentul istoric in care se dadea "batalia culturala" pentru impunerea modernizarii literaturii romane si, respectiv, pentru pastrarea traditiilor acestei literaturi si pentru rezistenta la ceea ce era perceput drept pericol al "mainutaririi occidentalilor" in defavoarea proprei identitati culturale. Odata instalati in distanta unei lungi perioade de timp trecute de atunci, lucrurile se vad diferit, se poate diferentia intre ceea ce era dictatul modei si ceea ce tinea de sensibilitatea personala, se pot vedea punctele comune dincolo de opozitiile clare.