Momentul "Dacia Literara" -"Introductie" la"Dacia Literara"

Momentul "Dacia Literara" -"Introductie" la"Dacia Literara"

"La anul 1817, d. Racocea, K. K. Translator romanesc in Lemberg, publica prospectul unii foi periodice ce era sa iasa pentru intaiasi data in limba romaneasca. Planul sau nu se putu aduce in implinire. La anul 1822, d.Y. Karkaleki, in Buda, cerca pentru a doua oara o asaminte intreprindere dar si aceasta fu in zadar. In sfarsit, la 1827, d. I. Eliad vru si ar fi putut, pe o scara mult mai mare, sa ispraveasca aceea ce Racocea si Karkaleki nu putura face. Ocarmuirea de atunce a Tarii Romanesti nu-i dadu voia trebuincioasa. Asa, putinii barbati carii pe atunce binevoia a se mai indeletnici inca cu literatura nationala, pierdura nadejdea de a vede vreodata gazete romanesti. Numai doi oameni nu pierdura curagiu, ci asteptara toate de la vreme si de la impriegiurari. Acesti fura d. Aga Asachi si D. I. Eliad; unul in Moldavia, altul in Valahia pastra in inima lor focul luminator a stiintelor. Asteptarea lor nu fu inselata. Impriegiurari cunoscute de toti le venira intru ajutor. Asa la 1 iunie 1829 in Iasi, ALBINA ROMANEASCA vazu lumina zilii pentru intaiasi data. Putin dupa ea se arata si CURIERUL ROMANESC in Bucuresti. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; intre alte multe inaintari ce s-au facut in ambele principaturi, literatura n-a ramas in lenevire. Ajutata de stapanire, aparata si imbogatita de niste barbati mari si patrioti adevarati, a caror numi vor fi trainice ca veacurile, inlesnita prin miile de scoli ce s-au facut in targurile si satele Molodovalahiei, literatura noastra facu pasuri de uries si astazi se numara cu mandrie intre literaturile Europei.

Dupa "Albina" si dupa "Curier", multe alte gazete romanesti s-au publicat in deosebitele trii mari provincii a vechei Dacii. Asa, in putina vreme, am vazut in Valahia: "Muzeul national" , "Gazeta teatrului" , "Curiozul" , "Romania" , Pamanteanul" , "Mozaicul" , "Curierul de imbe sexe" , "Vestitorul bisericesc" , "Cantorul de avis"; in Ardeal: "Foaia duminicei" , "Gazeta de Transilvania" si "Foaia inimii". Unele dintr-insele, adeca acele care au avut un inceput mai statornic, traiesc si astazi; celelalte au pierit sau din nepasarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astazi sunt: "Curierul romanesc", subt redactia d. I. Eliad, "Foaia inimii" a D. Barit si "Albina romaneasca" carea, in anul acesta mai ales, a dobandit imbunatatiri simtitoare. Insa, afara de politica, care li ia mai mult de jumatate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai putin o colora locala. "Albina" este prea moldoveneasca, "Curierul", cu dreptate poate, nu prea ne baga in seama, "Foaia inimii", din pricina unor greutati deosabite, nu este in putinta de a avea impartasire de inaintirile intelectuale ce se fac in ambele principaturi. O foaie dar, carea parasind politica, s-ar indeletnici numai cu literatura nationala, o foaie carea facand abnegatie de loc, ar fi numai o foaie romaneasca, si prin urmare s-ar indeletnici cu productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune, aceasta foaie, zic, ar implini o mare lipsa in literatura noastra. O asemenea foaie ne vom sili ca sa fie Dacia Literara; ne vom sili, pentru ca nu avem sumeata pretentie sa facem mai bine decat predecesorii nostri. Insa urmand unui drum batut de dansii, folosindu-ne de cercarile si de isipita lor, vom ave mai putine greutati si mai mari inlesniri in lucrarile noastre.

"Dacia", afara de compunerile originale a redactiei si a conlucratorilor sai, va primi in coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va gasi in deosebitele jurnaluri romanesti. Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general a literaturei romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau.

Urmand unui asemine plan, "Dacia" nu poate decat sa fie bine primita de publicul cetitor. Cat pentru ceea ce se atinge de datoriile redactiei, noi ne vom sili ca moralul sa fie pururea pentru noi o tabla de legi si scandalul o uraciune izgonita. Critica noastra va fi nepartinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi a arbitrarului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare. Iubitori a pacei, nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar pute sa schimbe in vrajbe. Literatura are trebuinta de unire, iar nu de dezbinare; cat pentru noi dar, vom cauta sa nu dam cea mai mica pricina din carea s-ar pute isca o urata si neplacuta neunire. In sfarsit, talul nostru este realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti.

Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, penru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! ca sunt numai traductii din alte limbi si inca si acele de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o literatura. Noi ne vom prigoni cat vom pute aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unii literaturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii. Foaia noastra va primi cit se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale ii vor umple mai toate coloanele.

"Dacia", ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturei noastre, va fi despartita in patru parti. In partea dintai vor fi compuneri originale a conlucratorilor foaiei; partea a doua va ave articole originale din celelalte jurnaluri romanesti. Partea a treia se va indeletnici cu critica cartilor noua, iesite in deosabitele provincii a vechei Dacii. Partea a patra, numita Telegraful Daciei, ne va da instiintari de cartile ce au sa iasa in putin, de cele ce au iesit de subt tipar, relatii de adunarile invatatilor romani, stiri despre literatorii nostri si, in sfarsit, tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman.

Iasi, 30 ghenarie 1840"

Aparita in 1840 a revistei Dacia literara a inscris in istoria literaturii si a intregii culturii romanesti un nou moment, unul dintre principalele momente de referinta. Cu toate ca a aparut doar in trei numere, acest pe­riodic a dat miscarii literare impulsionate de Curierul romanesc, Albina romaneasca, Foaie pentru minte, inima si literatura un accent menit a-i preciza pe deplin continutul si a-i determina pentru cateva decenii intreaga evolutie. Insusindu-si romantismul cu implicatii luministe inerent creatiei promovate de publicatiile anterior aparute, Dacia literara i-a imprimat un caracter national explicit. Din paginile ei porneste asa numitul de Ibrailea un "curent poporan si istoric'. Curentul acesta exista de fapt, insa nedeclarat. I-am si mentionat unii dintre constituenti, tacit, prin semnalarea scrierilor de inspiratie manifest patriotica editate inainte de 1840. Pana la Kogalniceanu s-a scris in spirit national asa cum se vorbeste in proza (nu numai de catre Monsieur Jourdain): fara constientizarea faptului. Kogalni­ceanu a formulat ceea ce toti patriotii gandeau si simteau. Prin orientarea data de el, Dacia literara ne apare astazi asemenea unui izvor care, adunand paraiele din jur, genereaza un fluviu.

La data aparitiei periodicului, MIHAIL KOGALNICEANU (6 XI 1817-2 VII 1891) avea douazeci si trei de ani si publicase trei lucrari istorice, in limbile germana si franceza: Moldau und Wallachei, Romanische oder Wallachische Sprahe und Literatur, Esquisse sur I'histoire, les moeurs et la langue des Cigains, Histoire de la Walachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens (aparute toate in 1837). Inapoiat, in 1838, de la studii (Luneville, Berlin), el preia in iulie, Alauta romaneasca, incercand s-o invioreze. Din 1840 va dirija o seama de alte publicatii, nu numai culturale, va conduce (impreuna cu Alecsandri, C. Negruzzi, P.M. Campeanu) Teatrul National din lasi, va intemeia tipografie, in care va edita, in afara de revistele sale, indeosebi piese de teatru, calendare, almanahuri. In 1843 va incepe sa functioneze ca profesor de istorie la Academia Mihaileana, deschizandu-si cursul cu celebra lectie in care inalta un elogiu vibrant trecutului national eroic. Mai energic si, in orice caz, mai modern in conceptii decat Asachi, pe care incepe sa-l eclipseze, M. Kogalniceanu devine noul emul moldovean al lui Heliade Radulescu, asupra caruia dobandeste un tot mai vadit ascendent.

Spiritus rector in spatiul cultural, precursor in materie de critica si ideologie literara, Mihail Kogalniceanu a avut si un real talent de prozator, valorificat nu doar la maturitate, in discursurile parlamentare si felurite alte cuvantari, dar si nemijlocit in tinerete in incercari izbutite de proza narativa. Autor de "scene' si "fiziologii' inca inainte de infiintarea Daciei literare, tanarul scriitor l-a secundat, dupa aceea, pe C. Negruzzi in intemeierea la noi a acestor specii (Noul chip de a face curte, Fiziologia provincialului in lasi etc.), nu fara a scrie si o povestire mai lunga, neterminata, Iluzii pierdute. Un intai amor si a incepe un roman, Tainele inimii. Vocatia literara a lui Kogalniceanu e atestata si de corespondenta sa, de notele de calatorie, de traduceri si adaptari.

Ideea conducatoare a programului Daciei literare e rezumata chiar in titlul revistei, si Introductia din primul numar, semnata de "redactorul raspunzator', o expliciteaza. Declarandu-se hotarata a depasi regionalismul publicatiilor de cultura existente, Dacia literara se voia o "foaie romaneasca' si, ca urmare, isi propunea a se "indeletnici cu productiile romanesti fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune'. Inserand in cuprinsul ei, alaturi de "compunerile originale a redactiei si conlucratorilor sai', "cele mai bune scrieri originale ce va gasi in deosebitele jurnaluri romanesti', revista avea sa devina "un repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul sau". "Talul' noii publicatii fiind "realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura pentru toti', era normal ca ea sa cultive "duhul national', stimuland creatia originala si stavilind "mania traductiilor'. Kogalniceanu nu respingea traducerile din principiu (a tradus el insusi), dar considera ca acestea nu trebuiau sa covarseasca literatura originala, si, mai ales, nu trebuia talmacit orice, indiferent de calitate. In conceptia lui era legitim a traduce si adapta oricat, insa nu in detrimentul creativitatii autohtone. Or, in acel moment, tocmai creativitatea autohtona era, dupa opinia lui, amenintata: "Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national () mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi, si inca si acelea de-ar fi bune! Traductiile insa nu fac o litera­tura'. De aceea: "Noi vom prigoni pe cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi'. Cu un sentiment de mandrie nationala direct exprimat, in consonanta cu cel dintr-un mai sus citat articol al lui Gh. Baritiu, Kogalniceanu formuleaza memorabil necesitatea unei literaturi crescute din realitatile noastre, expresie a caracterului national specific: "Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam la alte natii.'

Imediat dupa Introductie e tiparita, semnificativ, sub genericul Scene istorice din cronicele Moldaviei, nuvela Alexandru Lapusneanu a lui C. Negruzzi. Tot atat de elocvent se declara spiritul calauzitor al publicatiei si sub alte generice, atat din primul numar cat si din cele urmatoare: Scene pitoresti din obiceiurile poporului, Scene pitoresti din obiceiurile Molda­viei, Scene contimporane, sub care apar nuvele si articole de Negruzzi, Kogalniceanu, Alecsandri. Colaboreaza si Alexandrescu (Anul 1840). In fiecare numar al revistei, materia e distribuita in patru compartimente: li­teratura originala inedita, "alegere din alte foi' (reproduceri din Curierul romanesc, Albina romaneasca, Foaie pentru minte etc), critica literara, note la zi (Telegrafal Daciei).

Promovarea spiritului national fiind crezul intregii sale vieti, M. Kogalnicenu si l-a afirmat, dupa interzicerea Daciei literare, prin infiintarea, in acelasi an, a unei noi publicatii istorice, Arhiva romaneasca (3 vol., 1840, 1841, 1845), iar cinci ani mai tarziu prin editarea unui corpus de cronici (Letopisitile Tarii Moldovii, 1845-1852; ed. H: Cronicile Romaniei, 1872-1874). In .introductiile' la aceste publicatii - si, tot atat de vibrant, in amintitul « Cuvant » pentru deschiderea cursului de istorie nationala - indrumatorul de constiinte reformuleaza repetat, in continuarea asertiunilor din articolul introductiv al « Daciei literare », ideea necesitatii de a ne cunoaste pe noi insine, ca natiune, Si a ne mentine identitatea: "Vom avea inca zile frumoase pe pamant. Dar, pentru a le avea, trebuie sa ne cunoastem solia ce Dumnezeu ne-a dat, trebuie sa fim vrednici de bunatatile ce cerul ni-au daruit in atata imbelsugare, trebuie sa ne tinem, in unire, trebuie sa sporim in bine (). Sa ne tinem de obiceiurile stramosesti - atat cat nu sunt impotriva dreptei cugetari'.

Specificarea din urma, conditionatoare, invedereaza spiritul national si progresist in care Kogalnicea­nu concepea specificul national. Roman pana in cele mai intime fibre ale fiintei, admirativ pana la patetism fata de pamantul strabun si fata de tot ce e maret in trecutul national ("Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandra cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; da, domnilor mei! Si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Alexandru cel Mare, decat Anibal, decat Cezar () Chiar locurile patriei mele imi par mai placute, mai frumoase decat locurile cele mai clasice. Suceava si Targovistea sunt pentru mine mai mult decat Spar­ta si Atena'), istoricul luminat dezaproba, totusi, paseismul si conservatorismul. Pledoariile sale pentru studierea istoriei (Jstoria romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatii noas­tre') nu anticipeaza catusi de putin nostalgia paseista ce va fi cultivata de curentul Semanatorului. Scormonirea "lucrurilor vechi' e necesara, in conceptia lui Kogalniceanu, pentru o cat mai exacta intelegere a prezentului, care incorporeaza intregul trecut. "Istoria noastra - citim in artico­lul ce deschide Arhiva romaneasca - este in traditiile poporului, in movilele nenumarate ce impestriteaza intinsele noastre campii, in manastirile ce cuviosii si vitejii nostri domni au zidit in aducerea aminte a biruinielor castigate, in hrisoave si in orice si, in sfarsit, in cronicile Grecenilor, Popestilor, Urechestilor, Costinestilor si a atator alti barbati, care intr-o mana tineau sabia spre apararea patriei si intr-alta condeiul, spre a scrie maretele lor fapte'. Fraze ca acestea exprimau starea de spirit a lumii instruite de pe tot cuprinsul "Daciei'.

Consecutiv, periodicele scoase de Kogalniceanu, au grupat, in chip firesc, pe toti scriitorii si carturarii de seama, din toate provinciile romanesti. Aparitia Daciei literare a fost salutata cu entuziasm de Curierul romanesc (specificandu-se ca, prin ea, "vedem acum curat ca am avut si avem toti romanii aceeasi limba'), ca si de Albina romaneasca si de Foaia lui Barium. Arhiva romdneasca a. fost luata ca model de catre N. Balcescu si August Treboniu Laurian pentru al lor Magazin istoric pentru Dacia(1845-1848,1851).

Vasile Alecsandri

-viata si activitatea literara-

Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie 1821 la Bacau.  Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o in casa parinteasca. Intre 1828-1834 Alecsandri isi face studiile la pensionul lui Chenim. La sfarsitul lui iulie inceputul lui august 1834 Vasile Alecsandri 'in varsta de zece ani trecuti' merge la scolile din Paris a 'Craiei Frantei'. La 27 octombrie 1835 trece cu succes bacalaureatul. Indata dupa bacalaureat incepe sa se pregateasca, intru indeplinirea dorintei tatalui sau, pentru studiul medicinii. Din noiembrie 1836 pana in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza cursurile de drept roman la facultatea de drept. In 1839, probabil, pe la inceputul verii, intreprinde o calatorie prin Italia. Calatoria a durat cateva luni, insa in acel scurt timp Vasile Alecsandri viziteaza Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta, Venetia. Italia cu natura fermecatoare si cu imensele-i traditii si bogatii culturale au produs asupra tanarului scriitor o impresie profunda si de nesters. Prima sa scriere publicata- Buchetiera de la Florenta(1840, Dacia literara)- a fost scrisa la indemnul lui Mihail Kogalniceanu si isi datoreaza aparitia intamplarilor din timpul acestei calatorii. Alaturi de 'Buchetiera de la Florenta' in 1841 Vasile Alecsandri publica in revista 'Spicuitorul moldo-roman' a lui G.Asachi poeziile 'Catre d. De Lamartin(Oda unui tanar moldovean)', 'Cazacul' si 'Fiica cea tanara'. La 11 noiembrie 1840 vede lumina tiparului prima sa opera dramatica-'Farmazonul din Harlau'.

Incepand cu anul 1843, in diferite 'Calendare', iar apoi in paginile 'Propasirii' (1844), coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una dupa alta apar numeroase scrieri in versuri si proza cum sunt cunoscutele sale poezii 'Baba Cloanta', 'Hora', 'Sora si Hotul', 'Andrii Popa', 'Strigoiul' s.a. scrise sub influenta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena teatrului apar comediile satirice si farsele 'Iorgu de la Sadagura'(1844), 'Iasii in carnaval'(1845).

A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si renumita sa poezie 'Desteptarea Romaniei'. In ianuarie 1885 Vasile Alecsandri este ministru plenepotential la Paris, post pe care l-a ocupat pana la sfarsitul vietii. Incepand cu anul 1888 pe scriitor tot mai des il incearca simptomele unei boli grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890 in cautarea linistii mult ravnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se intoarce la Mircesti.

In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit de nemiloasa-i boala: cancer la ficat si plamani.

Alecsandri pleaca lasand, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de secol, cu o rara darnicie si abnegatie.

'Si-acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri,

Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza,

Acum secolii strabate, o minune luminoasa,

Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri . '

(M.Eminescu)

Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin 'totalitatea actiunii sale literare'(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca.

Chirita in provincie, de Vasile Alecsandri

Cel mai reprezentativ poet al unei framantate epoci din istoria poporului nostru, Vasile Alecsandri a ilustrat literatura noastra timp de aproape jumatate de veac. Talent cu resurse multiple, Alecsandri si-a castigat merite de seama in poezie, in dramaturgie si in proza. Comediile "Iasii in Carnaval" , "Coana Chirita in provincie" , "Sanziana si Pepelea" , drama "Despot Voda" , povestirile "Istoria Unui galben Balta -alba" etc , sunt realizari de mare valoare artistica. Comediile lui Alecsandri sunt structurate in jurul unui caracter, a unei singure trasaturi de caracter (gelozie, zgarcenie etc) sau vizeaza pacate si neajunsuri dintr-o anumita epoca. In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chirita ramane unul dintre cele mai reusite personaje comice din dramaturgia romaneasca. Vasile Alecsandri realizeaza un ciclu de comedii, pozitionand acest personaj in centrul evenimentelor: Chirita la Iasi, Chirita in voiaj, Chirita in balon. Aceste comedii au pregatit drumul pentru comediile lui I.L.Caragiale. "Chirita in provintie" este structurata pe doua acte. Numita initial "Inturnarea cucoanei Chirita", aceasta comedie este urmarea "Chiritei in Iasi" sau "Doua fete si o neneaca". Actul intai prezinta personajele, si pe Chirita ceartandu-se cu taranii. Ea primeste un ravas de la Iasi prin care sotul ei o anunta ca a fost avansat in functia de ispravnic. In actul doi, Chirita se plictisise de provincie si hotaraste sa plece la Paris, unde va incearca sa ii logodeasca pe Gulita si Luluta. Chirita, comedie de moravuri surprinde modul de viata, moravurile unei epoci. Autorul apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor. Actiunea comediei "Chirita in provincie" o prezinta pe Chirita, dupa ce-si maritase cele doua fete, intr-o alta ipostaza, caracteristica perioadei anterioare evenimentelor de la 1848, cand mica boierime este dornica de parvenire. Chirita vrea sa-si vada sotul ispravnic, iar pe Gulita, fiul ei, sa-l casatoreasca cu Luluta, o fata orfana, dar care va mosteni o mare avere. Dar, Luluta este indragostita de Leonas, un tanar istet si cinstit, care intors din strainatate, vine la Barzoieni pentru a se casatori cu Luluta, spre indarjirea Chiritei care incearca sa se opuna. Chirita este un prototip al micului proprietar dornic sa parvina in protipendada, e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant jargon frantuzit. Chirita poate fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins inovatoare, asa cum ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi tabieturi. Opera "Chirita in provintie" se incadreaza in specia comediei, deoarce autorul satirizeaza cu sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de a le indeparta. Tema comediei este critica institutiilor si moravurilor societatii feudale, iar ideea care se desprinde din continul ei este ca o societate parazitara, bazata pe abuz, trebuie sa dispara. Subiectul apartine comicului si critica arivismul micilor boieri rurali, care isi dau aere de nobili. Un scurt rezumat. Chirita este casatorita cu Barzoi, un razes mai instarit. De aceea vrea sa parvina, sa adune avere si astfel, sa intre in randul boierilor. Ea il indeamna pe Barzoi sa obtina functia de ispravnic, ca tot prin abuzuri sa se imbogateasca. In casa ei locuieste Luluta, o nepoata orfana, dar care mosteneste o avere importanta. De aceea Chirita vrea sa-1 casatoreasca pe Gulita, baiatul ei cam lipsit de minte si de educatie, cu Luluta. Luluta il iubeste pe Leonas. Acesta se deghizeaza in vizitiu si se preface ca are o pricina cu Barzoi, ca s-o poata vedea pe Luluta si sa intre in casa. El afla de felul, in care trebuie sa cumpere un curcan si sa-l dea ca plocon, fiindca la ispravnic nu se intra cu mana goala. A doua oara vine imbracat ca ofiter si pretinde sa locuiasca in casa. El ii face curte Chiritei si aceasta-i da portretul, ca semn ca-1 accepta. A treia oara vine imbracat ca actrita. Luluta, care se preface ca a innebunit, il recunoaste si cere sa fie logodita cu actrita. In fata invitatilor chemati la logodna lui Gulita cu Luluta, Chirita si Barzoi sunt nevoiti sa accepte casatoria dintre Leonas si Luluta, fiindca Leonas a obtinut functia de ispravnic, si o santajeaza pe Chirita cu portretul. De asemenea, Vasile Alecsandri critica administratia si moravurile sociale prezente in aceasta comedie. Chirita este un personaj comic, care creeaza situatii comice. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate: comicul de limbaj - personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl, furculision, fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a expresiilor si locutiunilor), utilizarea unor neologisme cu forma gresita sau cu sens gresit ; comicul de caracter - personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume - cele mai multe sunt diminutive - Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri - ipocrizia , incultura, snobismul, coruptia. Formele comicului sunt umorul si ironia. Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul ispravnicului abuziv, iar Leonas este tipul tanarului inteligent. Chirita 1-a adus in casa pe musiu Sarl, ca sa-i invete frantuzeste pe ea si pe Gulita. Din acest motiv, jocul umoristic cu limbajele este un procedeu realist, iar comedia este si ea realista prin spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala. Totodata dialogul este caracterizat de o mare naturalete, iar caricaturizarea vorbirii strainilor predomina. Cuplul tinerilor indragostiti, antitetici celorlalti membri ai familiei Barzoi, reusesc sa inlature piedicile Chiritei si sa se casatoreasca. Barzoi, ajuns ispravnic, dovedeste incapacitate si necinste. "Prin Chirita, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornica sa parvina in lumea buna a capitalei de la mijlocul veacului trecut, dupa tipurile comediei clasice, dar nu mai putin originala" (G. Calinescu), proiectata pe fundalul autohton. Apreciata drept o pretioasa ridicola (dupa comedia lui Molire, Pretioasele ridicole), Chirita, mica boieroaica de provincie, ahtiata de parvenire, doreste sa fie asemeni femeilor din marea boierime, de aceea imita obiceiurile protipendadei. De aici, ridicolul personajului, consecinta a discrepantei intre ceea ce este in realitate si ceea ce vrea sa para personajul. Vrand cu tot dinadinsul sa fie moderna, ea invata frantuzeste, calareste ca o armazoana, fumeaza, cocheteaza, angajeaza un profesor de franceza pentru fiul ei, isi insuseste obiceiurile unei case mari, spre uimirea celor obisnuiti ai casei. Astfel, pretinde ca ravasul de la Barzoi, plecat la Iasi, sa-i fie adus pe talger cu servetel. Tehnica qui-pro-quo-ului naste situatii comice, in care personajul isi dezvaluie ridicolul (scena in care Leonas, travestit in ofiter, o flateaza cu complimente pe Chirita). Limbajul ei impestritat, dar plin de savoare, o caracterizeaza, o prezinta in esenta ei; superficiala, cu o spoiala de cultura, o snoaba. Vorbirea ei este un mestec de limba neaos moldoveneaca, plina de farmec (sasa, sapte, cumnataca, gasi, taieta), cu constructii ale limbii populare (sarcu de mine, ma munceste cugetul, nu dau tatarii s.a.), de frantuzisme (desirul, monsiu, uvraj) si grecisme (metaherisaste). " Chirita este un personaj cu trasaturi ingrosate, caricaturale, dar care este totusi simptica prin firea volubila, prin slabiciunile ei materne. Ea devine un pesonaj pitoresc, manifesta o rapida receptivitate fata de nou". (G. Calinescu). Personajul este viabil si astazi, rezistand timplui. Explicatia o formuleaza George Calinescu: "Amestecul de anteree si fracuri din aceste vodeviluri de moldoveneasca grecizanta si jargon franco-roman, de tabieturi patriarhale si de inovatii de lux occidental, da un tablou inedit pentru ochiul de azi. Veselia nebuna a cupletelor, bufoneria enorma, dar nu triviala, dau nastre unei placute emotii arheologice".

Ion Heliade Radulescu

I s-a zis parintele literaturii romane si i s-a ridicat o statuie la Bucuresti. Este, a doua mare personalitate a literaturii romane dupa D. Cantemir' (G. Calinescu). Vede lumina zilei la Targoviste, ca fiu al lui Ilie Radulescu. Urmeaza Scoala greceasca de la Schitu Magureanu. Trece la Colegiul Sf. Sava, ajutandu-l pe Gh. Lazar si devenind, la retragerea acestuia, succesor de nadejde. Va preda aici romana si matematica. Publica la Sibiu Gramatica Romaneasca (1828). Infiinteaza primul ziar Curierul romanesc (1829), urmat de suplimentul literar Curierul de ambe sexe (1837). In 1836, isi aduna productia literara in volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie. Participa la pregatirea Revolutiei de la 1848, redacteaza proclamatia ce s-a citit la Izlaz, e membru al guvernului provizoriu si e silit a se expatria, traind 10 ani departe de tara la Paris, Constantinopol si Insula Chios. Abia in 1859 se inapoiaza din exil.

Cel care pregatise revolutia n-a impartasit ideile radicale, violente ale confratilor politici. In opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, I.H.R. era adept al actiunilor moderate, pentru a feri tara de interventia straina. S-a pronuntat impotriva improprietaririi clacasilor, pentru desprinderea totala de sub influenta Rusiei si pentru o intelegere cu Turcia. Multi din fostii prieteni i-au devenit adversari. Isi ia aere de profet, improscandu-si adversarii cu furie nestapanita.

Scriitor, filolog si indrumator cultural, Heliade domina o jumatate de secol de poezie romaneasca. Isi face planuri mari, dar nu le duce la indeplinire. Incearca toate speciile genului liric, insa productiile literare sunt inegale: unele excelente, altele slabe, lipsite de culoare. S-a dovedit inzestrat pentru poezia satirica si fabula. si in proza, unde are talent, se distinge spiritul sau satiric. Cea mai importanta opera este Echilibru intre antiteze, prima schita romaneasca a unui sistem filosofic.

Capodopera literara a lui Heliade Radulescu ramane Zburatorul:

'Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se bate, Multimi de vinetele pe san mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau din spate, Imi ard buzele, mama, obraji-mi se palesc!'

Porneste de la mitul folcloric, de care vorbeste si Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae. Acelasi mit il inspira si pe Eminescu in Calin (File de poveste) si in Luceafarul.

Poetul nostru national il admira astfel in Epigonii:

'Eliad zidea din visuri si din basme seculare Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare, - Adevar scaldat in mite, sfinx patruns de-nteles. Munte cu capul de piatra de furtune detunata, Sta si azi in fata lumii o enigma nesplicata, Si vegheaz-o stanca arsa dintre nouri de eres.'