Moduri de expunere

Operta epica/ Naratiunea, in acceptie didactica, este un mod principal de expunere, dar si opera epica realizata pe baza acestuia (basmul, balada, fabula, schita, nuvela, romanul etc.). Naratiunea/ opera epica se defineste prin situatia in care exista:

naratorul (po­ves­ti­torul) ce relateaza  fapte si intamplari (totalitatea faptelor si a intamplarilor dintr-o opera epica formeaza actiunea, ce poate fi simpla/ liniara/ incluzand un singur fir narativ sau complexa/ ramificata/cu diferite planuri narative care se intrepatrund);

naratorul poate fi subiectiv (implicat afectiv, marca definitorie a implicarii fiind relatarea la persoana I singular, ceea ce presupune perspectiva/ viziunea proprie asupra evenimentelor relatate) sau obiectiv (detasat/ neimplicat afectiv, relatarea facandu-se la persoana a III-a singular); 

naratorul poate fi omniscient (este singurul care stie cum gandesc si actioneaza personajele, in spatele carora se afla si pe care le prezinta in diferite ipostaze/ infatisari si situatii), dar poate fi si personaj in propria naratiune narator-personaj) sau, pur si simplu, o ,,voce" care relateaza si care nu poate fi identificata cu cineva anume; uneori exista mai multi naratori in aceeasi opera, care prezinta din perspectiva proprie acelasi eveniment sau evenimente diferite;

subiectul, de cele mai multe ori, presupune plasarea intr-un context spatio-temporal (este organizat intr-o succesiune de momente (expozitiune, intriga, desfasurarea/ dezvoltarea actiunii, punctul culminant/ puncte culminante - in functie de evolutia conflictului/ a conflictelor -, deznodamantul) sau pe baza relatiei situatie initiala-transformare/ evolutie-situatie finala

in unele opere, mai ales in cele moderne, nu pot fi identificate momente propriu-zise ale subiectului, accentul punandu-se pe relatarea unor fapte, situatii, comportamente s.a.m.d., subiectul constituindu-se dintr-o multitudine de aspecte/ de detalii care se asambleaza intr-un intreg, menit sa oglindeasca psihologia unui personaj, atmosfera unei epoci, viziunea subiectiva asupra teme precum viata, moartea, dragostea, timpul etc.;

modul de construire a subiectului este propriu fiecarui autor, ce respecta sau nu anumite reguli incetatenite pentru o specie literara sau pentru un anume tip de personaj, ce are o conceptie proprie sau pe cea a epocii in care traieste asupra modului de a scrie o opera sau de a relata;

actiunea este reprezentata de totalitatea faptelor si a intamplarilor dintr-o opera epica (sau dramatica) si presupune plasarea acestora intr-un context spatio-temporal (uneori este limitata, ca in schita, sau cunoaste o amploare in timp si in spatiu, ca in roman; indicii spatio-temporali fixeaza cadrul actiunii, permit raportarea intelegerii cititorului la o experienta si cunoastere proprie, faciliteaza intelegerea atmosferei unei epoci etc.);

actiunea poate fi simpla/ liniara (incluzand un singur fir narativ, precum in schita) sau complexa/ ramificata (cu diferite planuri narative care se intrepatrund, precum in roman sau in nuvela);

in legatura cu actiunea unei opere, in naratiunea propriu-zisa sau in relatare/ in povestire, din ratiuni de constructie a subiectului sau a personajelor, pot fi intercalate secvente descriptive (care incetinesc sau chiar intrerup naratiunea), secvente dialogate (prin dialog se obtine impresia de autenticitate/ de desfasurare a conflictelor in chiar fata ochilor cititorului, in acelasi timp actiunea concentrandu-se, prin omiterea unor etape ale acesteia, chiar axandu-se pe un singur aspect, considerat ca fiind esential pentru conturarea unui episod din viata personajului, a unui comportament sau a unei atitudini/ reactii), uneori chiar secvente evocative (prin care se contureaza ce si cum a fost candva/ undeva) sau secvente meditative (prin care naratorul sau unul dintre personaje reflecteaza asupra unor idei, intamplari, situatii, comportamente, infatisari);

conflictul/ conflictele care pun in miscare actiunea si determina comportamentul/ reactiile/ atitudinile/ gandurile personajelor (simplificand, se poate afirma ca un conflict este dat de ,,ciocnirea" de pasiuni si de interese dintre personaje, intr-un context dat);

conflictul poate fi individual/individualizat (legat de un singur personaj si, in genere, axat pe reliefarea trairilor personajului, pe evolutia comportamentului/ a atitudinilor si reactiilor acestuia) sau colectiv (intre doua sau mai multe colectivitati, una dintre ele putand fi intruchipata de un singur personaj, care, in acest caz, devine exponent/ reprezentant al respectivei colectivitati, in numele careia vorbeste si actioneaza);

de asemenea, in functie de domeniul la care se refera, conflictele pot fi sociale, istorice, morale, psihologice, erotice etc., iar in functie de relatiile dintre personaje si de specificul actiunii pot fi in stare latenta (potentiale/ pe cale de a izbucni/ incipiente), evolutive (ascendente/ in plina desfasurare, uneori conducand la o situatie exploziva), principale/ centrale sau secundare, precum si simple (liniare, in desfasurare continua/ ascendenta) sau ramificate (impletite, imprevizibile, complicate, cu structura arborescenta) etc.;

personajele care participa la actiune in diferite grade (principale, secundare, episodice, de fundal) si care pot fi in individuale/individualizate, colective, exponentiale/ reprezentative

din perspectiva constructiei subiectului pot fi simple (schematizate, axate pe o singura trasatura fundamentala de caracter, precum in schta) sau complexe (cu o varietate de trasaturi de caracter, cu o psihologie complexa, uneori complicata, precum in roman) etc.;

intr-o opera epica (sau dramatica) personajul poate fi situat intr-o singura ipostaza (de exemplu, Goe intruchipeaza imaginea copilului rasfatat si obraznic, dintr-o familie cu pretentii, in realitate vulgara, grosiera, cu apucaturi de mahala) sau in ipostaze diferite, complementare, care contribuie la conturarea unei personalitati complexe, nuantate (spre exemplu, Vitoria Lipan, eroina romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, se afla in conditia omului de actiune care infrunta evenimentele si chiar le provoaca declansarea, este si mama si sotia devotata, este si pastratoarea unui intreg tezaur de traditii, intra si in conditia personajului reflexiv, care mediteaza asupra talcului lucrurilor si a propriei situatii, dar se situeaza si in ipostaza veritabilului detectiv care cerceteaza ,,cu banuiala si metoda" misterul disparitiei lui Nechifor Lipan sau in cea a justitiarului, care nu-si gaseste linistea pana cand nu-i vede prinsi, judecati si pedepsiti pe ucigasi s.a.m.d.).