Miron Costin (1633-1691)

Miron Costin (1633-1691)

[] iara nu sunt vremile supt carma omului, ci bietul om supt vremi. Multe si mari sminteli au apucat[1]

Introducere Miron Costin a fost fiu de boier, tatal sau Ioan Costin indeplinind inalta dregatorie de hatman al Moldovei. Intemnitat la Constantinopole in momentul decapitarii lui Miron Barnovschi, Ioan Costin s-a retras definitiv in Polonia cu intreaga familie, fiind innobilat in anul 1638 pentru devotamentul fata de tara de adoptiune. Dupa mama, fiica a lui Miron Sulgerul, cronicarul poet si filozof se inrudea cu descendenti ilustri ai ramurei bucovinene a Cantacuzinilor, printre care domnitorul Miron Barnovschi, marele boier memorialist Grigore Ureche s.a. A studiat intr-un colegiu iezuit din Bar, Polonia, unde a dobandit temeinice cunostinte umaniste. Innobilat la randul sau de polonezi in anul 1650, Miron Costin primea arenda unei mosii si rang militar. Revenea in Moldova impreuna cu Toma si Iordache Cantacuzino, probabil prin 1652, unde urca treptele ierarhiei boieresti in timpul domniei lui Gheorghe Stefan. Si-a manifestat atitudinea filopolona in mai multe ocazii, fiind apreciat public de regele Jan Sobieski in anul 1674 pentru loialitatea sa. Dedica o cronica in limba polona lui Marcu Matczinschi si coresponda cu Ioan Guinski. In 1683, cand cea de-a doua domnie a lui Dumitrascu Cantacuzino adusese ciuma si foamete in tara, el pribegea in Polonia, pentru ca in 1685 sa revina definitiv acasa, ca staroste al tinutului Putna. Omorat in 1691 din ordinul celui care il chemase si il investise cu functii inalte, el este inlaturat cu brutalitate de pe scena istoriei, dupa ce isi slujise neamul si tara, cu sabia si cuvantul. Ridicat dintre ai sai de o ceata de aprozi, pe cand isi priveghea sotia, era injunghiat fara nici o judecata, in mod miselesc, de vataful Marcu, in drum spre curtea domneasca din Iasi. Dintre cei trei feciori, Nicolae a mostenit aceeasi dragoste de carte ca si tatal sau, fiind autorul mai multor lucrari, intre care traducerea Ceasornicului Domnilor, primul roman occidental aparut in limba romana . Moartea lui Miron Costin este o pata insangerata in istoria medievala a Moldovei si pe stema voievodala a familiei Cantemirestilor. Cu trei decenii mai devreme, in Muntenia, un alt boier carturar, postelnicul Constantin Cantacuzino, pierise in trapeza manastirii Snagov, din ordinul domnitorului Grigore Ghica, in ajunul sarbatorii Craciunului din anul 1663. Secolul cel mai efervescent din punctul de vedere al interesului pentru cultura autohtona este si unul dintre cele mai insangerate, vrajba dintre domnitori si sfetnicii lor, carturari de prestigiu european, fiind intretinuta in profitul strainilor.

Opera lui Miron Costin acopera genuri si specii diverse, autorul scriind cu usurinta in romana si polona, atat in versuri cat si in proza. In limba romana a redactat, in anul 1675, Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda la Duca-Voda (1595-1661) si, in 1678, De neamul moldovenilor, proza polemica, de idei. Poemul filozofic Viiata lumii, 1673, este precedat de un scurt tratat de versificatie, Intelesul stihurilor, cum trebuiaste sa se citeasca. In limba polona Miron Costin a elaborat o Cronica a Tarii Moldovei si a Munteniei pe care a transpus-o si in versuri, Poema polona despre Moldova si Tara Romaneasca.

Letopisetul Tarii Moldovei evoca istoria a 66 de ani, din care 59 cu ajutorul documentelor istorice si al informatiilor orale. Pentru ultimii sapte ani, 1654-1661, cronicarul apeleaza la experienta personala de viata. El nota: " mai greu mi-au fost, iubite cititorule, a scrie de aceste domnii decat de cele mai de mult trecute, ca de aceste domnii, ce mai sus scriem, necaiuri, nice intr-un letopiset strain pomenit nu sa aflace, cat am putut a intelege den boieri batrani den zilele lor". Epoca prezentata in cronica lui Miron Costin a fost foarte framantata de evenimente militare si politice, consemnand sfarsitul autonomiei Moldovei fata de Poarta Otomana. Conflictele religioase, ca si cele economice il determinau pe cronicar sa insiste asupra aspectelor macabre ale domniilor evocate. El surprindea starea de conflict, de razboi intern, intr-o tara in tranzitie spre o noua mentalitate, avand drept prima consecinta disparitia vechilor familii boieresti si inlocuirea lor cu cele alogene, greco-turcesti. Cronicarul sesiza aceasta schimbare si nota cu tristete ca boierii "imbla in tot ceas, cum sa zice, cu zilele in mana, ei imbla cu paza vietii".

Letopisetul, carte a responsabilitatii autorului fata de neam . Cronica lui Miron Costin are atat un scop patriotic, sa nu se uite, cat si unul didactic, sa fie de invatatura. El stabileste o relatie afectiva cu lectorii sai, adresandu-li-se cu "iubite cetitorule", si recunoaste ca adevarul istoriei este diferit de cel al fictiunii literare. Miron Costin isi expune conceptia cu privire la conditia scriitorului in evul mediu, isi dezvaluie atitudinea critica fata de sursele documentare si istorice, defineste adevarul istoric si delimiteaza rolul letopisetelor in cultura unui popor. El isi dezvaluia intentia de a redacta o istorie a romanilor de la primul descalecat, al cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman, si reclama potrivnicia vremii fata de o asemenea lucrare. Sursele citate in Letopiset sunt mai numeroase decat la Grigore Ureche, si anume istoricii latini (Bonfin si Dionu), ungurul Topeltin si polonezii Kromer, Dlugos, Stricovski, Piasetschi . "Fost-au gandul meu, iubite cititorule, sa fac letopisetul tarii noastre Moldovei din descalecatul ei cel dintai, care au fost de Traian imparatul si urzisam si incepatura letopisetului. Ci sosira asupra noastra cumplite vremi de amu, de nu stam de scrisori, ci de griji si suspinuri. Si la cest fel de scrisoare, gandul slobod si fara valuri trebuieste. [] deci primeaste, in cesta data, atata din truda noastra, cat a nu se uita lucrurile si cursul tarii, de unde au parasit a scrie raposatul Ureche vornicul []. Si primeaste aceasta data aceasta putina truda a noastra, care am facut, sa nu sa treaca cumva cu uitarea de unde este parasit, cu aceasta fagaduinta ca si letopiset intreg sa astepti de la noi de om avea zile"

Povestea unei epoci Asemenea unui moralist convins de desertaciunea existentei terestre, Miron Costin isi descoperea conditia de om aflat sub vremi: "cumplite vremi de acmu, de nu stam de scrisori, ci de griji si suspinuri". El prezinta istoria a 22 de domnii din Moldova, in contextul evenimentelor din celelalte provincii romanesti, Tara Romaneasca si Transilvania. Autorul avea intuitia conceptului de unitate nationala a romanilor, inaugurand scrierea cu domnia lui Mihai Viteazul, acel vestit intre domni, asa de "groaznic si vestit in razboaie". El ii sanctiona insa ambitia de a fi primul domn al celor trei provincii istorice romanesti reunite din evul mediu, deoarece deplangea "firea omeneasca nestiutoare de lucruri ce vor sa fie pre urma". Uciderea lui Mihai se datora tradarii soldatilor sai, care il vandusera pentru un pumn de bani: "ca ce nu lucreza in lume avutia. Banii rascolesc imparatiile si mare cetati le surupa, cum se dzice". Isi incheia expunerea evenimentelor din timpul domniei lui Mihai Viteazul cu formula ironica: "si asa s-au platit lui Mihai Viteazul slujbele ce au facut nemtilor".

Cronicarul urmarea, cu acelasi sentiment al desertaciunii omenesti, destinul unei alte familii cu pretentii voievodale, Movilestii, afirmand ca "de iaste vreo osanda stangerea casei lui Ieremia Movila, din faptele doamnei sale iaste".

Dupa ce ilustra domnia aventurierului Gaspar Gratiani, a lui Stefan Tomsa si Miron Barnovschi, cronicarul evoca in 118 paragrafe cei 19 ani de domnie a lui Vasile Lupu, cand Moldova cunoscuse o noua epoca de sinteza culturala. Viata lui Vasile Lupu, cu ascensiunea si decaderea ei spectaculoasa, ii intarea credinta in slabiciunea faptelor omenesti: "O, nesatioasa firea domniilor, spre latire si avutie oarba!" Ctitor al mai multor biserici, dintre care cele mai vestite erau Trei Ierarhi si Golia, Vasile Lupu adusese in 1640 la Iasi moastele sfintei Parascheva si incheiase aliante diplomatice cu Lituania si cazacii lui Timus. In pofida bogatiei si a puterii politice, el isi incheia viata, batran si sarac, umilit de cei care ii luasera locul.

Mai mult decat Grigore Ureche, Miron Costin interpreta deznodamantul evenimentelor istorice din Tarile Romane in lumina evenimentelor din Europa centrala si orientala, informand asupra jocului de interese ale puterilor politice si militare ale acelui timp: Poarta Otomana, Polonia, Ungaria, Germania, Rusia. Tatarii si cazacii, inca neorganizati statal, inclinau si ei balanta deciziilor politice. De aceea, el insera in Letopiset o istorie a cazacilor, aliatii lui  Vasile Lupu. Cronicarul descria Brasovul si Tara Barsei, fiind interesat si de soarta romanilor din Transilvania.

Pentru boierul moldovean filopolon si cu formatie intelectuala occidentala, turcii devenisera sursa raului din tara, deoarece "turcul cu vreme da, cu vreme ia, precum este vremea, nemaiputand sa sature pantecele turcilor fara fund, Moisei-Voda era satul de binele turcilor, iar firea turcilor era lunecoasa".

Considerat unul dintre primii nostri istorici militari, el a prezentat in detaliu strategia si tactica bataliilor din epoca, a descris uniformele militare ale diverselor ostiri, armele de razboi folosite. Darabanii i-au retinut atentia in mai multe randuri, fie prin vestimentatie, fie prin insubordonarea fata de domnitorii rau-platnici. Confruntarile romano-romane, cu deosebire cele dintre Vasile Lupu si Matei Basarab, erau relatate cu atentie speciala.

Intre scenele pitoresti ale Letopisetului se numara si solia polonezului Visnovieski la Poarta, in detaliile careia se descifreaza mentalitatea si trufia aristocratiei polone: "[] cu multime de oameni si cu desfranate de tot podoabe, cat de-abia de se afla in vreo istorie [], cu 3000 de oameni calari []. Ciubarile cu carile adapa caii, de argint, si cofe, la hamuri tintele de argint. Intrand in Tarigrad au pus potcoave de argint numai cate un cui batute la cai, anume sa cada pe ulite"[5].

Cronicarul se arata interesat sa descifreze mecanismul secret al relatiilor de putere, cu deosebire ale celor dintre domn si partidele boieresti. El condamna actiunea continua a boierimii de subminare a puterii domnesti, in ciuda evidentei gratuitati a unei asemenea competitii. Aparator al ordinii feudale si convins de rolul benefic al monarhiei autoritare, el preciza ca Domnul, "ori bun ori rau, la toate primejdiile ferit trebueaste, ca oricum este, de la Dumnezeu este". Crestin sincer, el remarca in spiritul Scripturii: "Nu-i nici o putere, fara de la Dumnezeu data". Domnul este stapan absolut al tarii, "milele domnilor pot aseza tarile, nemila si lacomia fac rasipa taralor", iar binele "pururea este gingas si pentru pacatele oamenilor nu in multa vreme statatoriu" [6]. Actiunea uzurpatoare a slujbasilor putea submina autoritatea voievodala, deoarece mai toti domnii neprieteni au, iar la curtile imparatilor "multe rautati pot sa sa faca peste stirea celor mari".

Relativitatea sentimentelor si a calitatilor omenesti din epoca sa il faceau sa exclame cu durere: "O! Indracite veninuri a voitorului de rau, ce nu scorneste limba amara a nepriatenului! O! nesatioasa firea domnilor spre latire si avutire oarba! Pre catu sa mai adaoge, pre atata rahneste. Poftile domnilor si a imparatilor n-au hotar. Avandu mult, cum n-ari avea nimica le pare. Pre catu ii da Dumnezeu, nu sa satura, Avandu domnie, cinste si mai mari, si mai late tari poftescu. Avand tara, si tara altuia a cuprinde casca si asea lacomindu la altuia, sosescu de perdu si al sau. Multe imparatii in lume, vrandu sa ia alte tari, s-au stansu pre sine Compasiunea pentru soarta bietilor boieri care "imblau cu zilele in mana" avea caracterul unei premonitii, el insusi pierind in urma unei decizii absurde, secerat de zelul unui slujbas, necopt la minte si suflet.

Aristocrat invatat si diplomat abil, militar curajos si politician preocupat de destinele tarii, el considera ca domnitorul, ca uns al lui Dumnezeu, avea de implinit o misiune divina pentru tara si poporul sau. Din aceasta cauza, el era un aparator al puterii domnesti si al ordinii acelui timp, chiar si atunci cand voievodul nu era demn de misiunea sa. Domnitorii evocati de cronicar sunt fie matce direpte, precum Ieremia Movila ("om intreg la toate, nerapitor, nemandru, nevarsatoriu de sange, bland, dumnezeiesc"), Miron Barnovschi, Radu Voda, Moysei Movila, fie mastiha (mama vitrega), precum Gaspar Graziani. Portretul cel mai magulitor apartine lui Gheorghe Stefan, "om deplin, cap intreg, hire adanca, cat poti zice ca nasc si in Moldova oameni" .

In paginile Letopisetului cronicarul isi dezvaluia conceptia de umanist cenzurat de o sincera credinta religioasa, de om luminat al veacului sau, cu o acuta constiinta a efemeritatii lumii si vietii. El era convins de rolul nobil al creatiei artistice si al culturii de a salva de la uitare clipele vietii omenesti. Cronicarul sanctiona lacomia unora dintre contemporani de a trai viata in formele ei senzual-concrete, denuntand fastul, opulenta, superficialitatea si indecenta sentimentala. Istoria Moldovei este infatisata ca un teatrum mundi, cu numeroase personaje, cu ceremonii impresionante, nunti fastuoase si batalii cumplite.

Contributia la dezvoltarea artei literare. Letopisetul poate fi considerat un text literar de esenta stiintifica a carui frumusete expresiva, de sorginte orala, il salveaza de la ariditatea limbajului documentar-istoric. Cronicarul demonstreaza virtuti artistice deosebite, precum arta portretului, cea a descrierii si a naratiunii dramatice.

Cu privire la arta portretului, Miron Costin continua traditia lui Grigore Ureche. In schitele de portret, cronicarul ofera un amalgam de observatie morala si ironie subtil-persiflanta. Gaspar Gratiani, aventurier ajuns pe tronul Moldovei, avea pacatul necunoasterii randuielilor tarii si al lipsei de orice credinta: "om de neamul lui italienesc, cum zicem la noi in tara, francu, om nestiutor randul si obiceiurile tarii, fara limba de tara, care lucru mai greu nu poate fi, cand nu stie domnul limba tariiAcest domn niciodata post n-au avut, ce pre ascuns la toate posturile manca carne" . Miron Costin schiteaza mai multe tipuri de personalitati autohtone. In afara scriitorului de letopisete, el ilustra chipul domnitorului ambitios sa inalte tara sa la rang de imparatie prin Vasile Lupu, care ignora faptul ca domneste peste o "tara de margine, cu lucrurile domniei lunecoase, aflata sub imparatie straina". Stefan Tomsa ii ofera ocazia sa schiteze portretul domnitorului din popor, nestiutor de multa carte si dominat de instincte primare: era "dirept moldovean, varsatoriu de sange", incredintat ca "mai carturar decat dracul nu este altul". Cronicarul ii condamna voluntarismul politic: "O! Muldova, di ar hi domnii tai, carii stapanescu in tine, toti intelepti, inca n-ai peri asa  lesne. Ce, domniile nestiutoare randul tau si lacome sintu pricine perirei tale. Ca nu cauta sa agoneseasca sie nume bun ceva la tara, ce cauta desfranati numai avutie sa stranga, care apoi totus sa rasipeste si inca in primejdii caselor lor, ca blastamul saracilor, cum sa dzice, nu cade pre copaci, catu de tarziu" . Cronicarul ii opune domnitorului ambitios pe domnul matca, in persoanele lui Barnovschi-Voda , Moisei Moghila-Voda , Gheorghe Stefan.

Miron Costin schiteaza, cred ca pentru prima data in literatura noastra, imaginea boierului pretendent la tron, obligat a "imbla cu zilele in mana" din cauza ambitiilor si uneltirilor sale. Sfetnicii domnului aveau datoria sa "framante cu voroava lucrul si unul una, altul alta raspunzand, sa lamureste lucrul care este mai spre indemana". Radu-Voda, un "domn deplin la toate si intreg la hire",  afirma ca daca ar avea cinci boieri avuti nu s-ar mai teme de nevoile tarii.

Cronicarul elogiaza si pe reprezentantii clerului inalt, ilustrat in epoca de Mitropolitul Varlaam, obligat sa se retraga la manastirea Secu, dupa pierderea scaunului Moldovei de catre Vasile-Voda.

Tot in letopisetul lui Miron Costin se face pentru prima oara in literatura noastra portretul femeii ambitioase. Sotia lui Ieremia Movila este descrisa drept o femeie rapitoare, capabila a-si otravi cumnatul pentru a-si instala pe tron feciorii. In cele din urma ea ajunge sa fie prinsa si batjocorita de pagani, ceea ce nu o impiedica sa continue lupta pentru obtinerea domniei Moldovei. In opinia cronicarului, a carui sotie apartinea familiei Movilestilor, ambitioasa nevasta a lui Ieremia fusese cauza stingerii neamului sau. Motivul popular al femeii mai rele decat dracul, reluat peste veacuri in literatura romana moderna, isi gaseste imaginea in Acrivita, personaj din Kir Ianulea, nuvela fantastic-folclorica a lui I. L. Caragiale. Eroina este o copie actualizata a doamnei lui Ieremia Movila, impatimite de putere, ironizata de Miron Costin.

Portretul colectiv al romanilor este nuantat, cronicarul atribuind istoriei potrivnice defectele lor de caracter. Obligati sa traiasca intr-un timp cumplit, intr-o neincetata vrajba sustinuta de turci, ei isi dezvaluiau "neamul den hirea salacom la dobanda".

Arta descrierii. Miron Costin ilustreaza scenele de razboi prin aglomerari de detalii semnificative, face comentarii avizate si dramatizeaza confruntarile de pe campul de lupta, surprinde atitudinile nedemne ale unor comandanti, precum: graba, lasitatea, ingamfarea. In descrierea rascoalelor seimenilor si ale darabanilor, mercenari angajati de domnitori sa le pazeasca vietile si sa stranga birurile de la populatie, el retine amanunte semnificative pentru pitorescul epocii: "darabanii foarte imbracati binecu haine tot de feleandras, cu nasturi si ceprage de argint, in pilda haiducilor din Tara Leseasca, cu pene de argint la cumanace si cu table de argint la soldure pe ladunce"[13].

Istoria noastra literara a retinut tabloul lacustelor, descris asemenea unei calamitati. "Numai ce vadzuram despre amiadzadzi un nuor, cum se radica deoparte de ceriu, un nuor sau o negura. Ne-am gandit ca vine o furtuna cu ploaie, deodata, pana ne-am tampinat cu nuorul cel de lacuste, cum vine o oaste stol. In loc ni s-au luat soarele de desimea mustelor. Cele ce zbura mai sus, ca de trei sau patru sulite nu era mai sus, iar carile era mai gios, de un stat de om si mai gios zbura de la pamantu. Urlet, intunecare asupra omului sosindu, sa radica oarece mai sus, iara multe zbura alaturea cu omul, fara siala de sunetUn stol tinea un ceas bun Cadea si la popasuri, insa unde manea, ramanea pamantul negru, imputit. Nice frundze, nice pai, ori de iarba, ori de samanatura nu ramanea"[14].

Arta naratiunii la Miron Costin are cateva trasaturi proprii:

o  dramatizarea, inserarea de replici individualizatoare si revelatoare cu privire la moralitatea eroului si a vremurilor,

o  redarea unor dialoguri cu scopul de a trage anumite invataminte,

o  surprinderea detaliilor anecdotice, ca spre exemplu, eleganta si opulenta ostentativa, tafna orgolioasa a solului polon la Poarta Otomana,

• prezentarea unor cataclisme, precum: cometa, eclipsa de soare, seceta, invazia lacustelor,
• crearea unor adevarate nuvele din domniile lui Vasile Lupu si Gheorghe Stefan.

Nicolae Manolescu ii atribuia lui Miron Costin un moralism de esenta crestina, considerand ca "orizontul istoriei din cronica sa este mai putin senin si sigur. Naratiunea are valori artistice evidente, ea cuprinzand scene de roman de spionaj: tradari, comploturi, anchete, conversatii fermecatoare si replici memorabile"

Spre deosebire de oralitatea lui Grigore Ureche, stilul lui Miron Costin este erudit, intesat de citate biblice si de proverbe savante care evidentiaza valoarea morala a evenimentelor consemnate.