In timpul luptei, pasa se manifesta prin uimire, vizibila usor pe chipul sau, (" de mirare e negru pamant"), nu stie daca ceea ce vede e vis ori realitate, pe cand Mihai se dovedeste hotarat, darz, energic si curajos. El are si un ascutit simt al anticipatiei si isi da seama imediat de intentiile turcilor si indata "si-alege vro doi, Se-ntoarce si pleaca spre gloata".
Cu ajutorul urmatoarelor comparatii:
"Ca volbura toamnei se-nvarte el roata
Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi,
Si-o frange degraba si-o bate-napoi
Si-o vantura toata."
reliefeaza maretia domnitorului roman, care dovedeste insusiri exceptionale, comportandu-se pe campul de lupta ca un erou de balada.
Imaginea de erou lagendar, hotarat sa distruga inamicii tarii sale, este concentrata in versurile:
"El vine spre pasa: e groaza si vai,
Ca vine furtuna."
Asumandu-si responsabilitatea unei confruntari directe cu pasa, voievodul roman dovedeste mandrie, demnitate si spirit de sacrificiu, in timp ce pasa este disperat, ingrozit si gaseste ca ultima si unica solutie fuga:
" Stai, pasa, o vorba de- aproape sa-ti spun
Ca nu te-am gasit nicaierea"
"Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi"
Mihai Viteazul impresioneaza prin maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea, insusiri evidentiate de autor cu ajutorul unei hyperbole:
"Salbaticul voda e-n zale si fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barda din stanga-i ajunge la cer,
Si voda-i un munte.
