Hassan este incapabil de a actoina si de a conduca singur ostile si de aceea o face prin intermediul lui Mihnea, caruia "-trimite-o porunca". In schimb, viteaz, cum ii spune si numele, vijelios si intreprinzator, voda "face carare" prin "multimea pagana", iar "in urma-i se-ndeasa cu vuiet, curgand.
Ostirea romana". Insusirile sale sunt reliefate cu ajutorul metaforei "fulger", sinonima cu "spada", "arma de lupta", Mihai aparand in postura unui zeu neindurator, care arunca asupra navalitorilor fulgerele maniei sale. Aceluias scop servesc si hiperbolele "carare facand", "se-ndeasa, cu vuiet curgand", "cade-n mocirla, un val dupa val".
Cand este provocat la lupta, Hassan, este cuprins de teama, de groaza, deoarece stie ca Mihai este inversunat impotriva celor care i-au calcat tara si ca mobilul actiunilor sale este dorinta de liberatate a neamului, subordonata unui profund sentiment patriotic.
Asumandu-si responsabilitatea unei confrunatri directe, voievodul roman dovedeste mandrie, demnitate si spirit de sacrificiu, in timp ce pasa este disperat, ingrozit si gaseste ca ultima solutie fuga.
Prin infatisarea lui ("e galben-pierit", are "barba valvoi", "ii dardaie dintii") prin intregul comportament si prin gesturile sale necontrolate, disperate ("cu fraul pe coama el fuge nebun", "cu scarile-n coapse fugaru-si loveste", "isi rupe cu mana vestmantul"), pasa devine ridicol, deoarece spaima, disperarea si lasitatea de care da dovada nu sunt justificate pentru un cuceritor dornic de marire, iar neacceptarea confruntatii directe cu adversarul si fuga pana la taberele proprii, jurand "sa zaca de spaima o luna", cpata accente grotesti.
Spre deosebire de Hassan, desfigurat de groaza, Mihai Viteazul impresioneaza prin maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea, insusiri evidentiate de autor, de data aceasta cu ajutorul unei hiperbole constituite din comparatii si metafore cu elemante din natura:
"Salbaticul voda e-n zale si fier
Si zalale-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte.
