Istoriografia lirica a romanilor

Istoriografia lirica a romanilor

Evenimentele prezentate de istoricii pasoptisti in studii, tratate si manuale scolare, D. Bolintineanu le-a transpus in versuri oferind literaturii romane un inedit compendiu liric al eroilor si al faptelor glorioase din trecutul medieval al Tarilor Romane. Poetul si-a gasit sursele de inspiratie in cele 42 de legende din O sama de cuvinte de Ion Neculce , in Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche , in istoriografiile vecinilor imperiali ai Provinciilor Romane. Publicate incepand cu 1846, legendele istorice completau seria meditatiilor lui Vasile Carlova si Grigore Alexandrescu pe tema ruinelor, a fragmentelor de epopee ale lui G. Asachi, C. Negruzzi, I. E. Radulescu, a imnurilor inchinate tinerei ostiri romane precum si a cantecelor eroice populare.

Legendele istorice impuneau un cod patriotic, alcatuit din sentinte memorabile, cu valoare paremiologica si inaltau un omagiu sincer tuturor celor care s-au jertfit pentru interesele nationale. Coloana lui de sustinere o reprezenta dragostea fata de tara, responsabilitatea pentru prezentul si viitorul ei. Voievozii, ostirea, inalta aristocratie, clerul inalt fusesera animati in Evul Mediu de acest sentiment pe care l-au sadit in inimile urmasilor. Dragostea de tara fusese garantia unei intelepte carmuiri: marii domnitori s-au ingrijit de soarta Tarilor Romane in dauna intereselor personale sau de familie. Ospitalitatea traditionala nu era in contradictie cu mandria romanilor de a fi liberi, manifestata cu deosebire in vremurile medievale cand dusmanii se aflau in afara granitelor. D. Bolintineanu avea convingerea ca dragostea de tara se naste doar in sufletele celor alesi a deveni martiri: din numeroasa galerie de domnitori numai Mircea, Stefan si Mihai au devenit eroi, din seria marilor boieri doar Preda Buzescu, Groza, Miron Costin au servit cu sinceritate interesele nationale. Acestor putine personalitati li s-au alaturat multi anonimi: ostirea si capeteniile ramase pe campurile de lupta; clerul inalt jertfit pentru credinta stramoseasca; femeile (mame, surori, fiice, sotii) care au ocrotit limba, datinile si credintele strabune. Spre deosebire de suavele flori ale Bosforului a caror existenta efemera era obiectul placerilor si al senzatiilor voluptoase, femeia romana evocata in legende corespundea prototipului antic al amazoanelor. Marioara, fata de la Cozia, Maria Putoianca, muma lui Stefan cel Mare, chiar daca aveau chipul unor femei delicate si placute, dovedeau o vointa de fier si-si respectau inainte de orice tara si neamul. Prototip al feminitatii eroice medievale, ele cereau fiilor, fratilor si sotilor sa fie curajosi, sa infrunte cu demnitate dusmanii, sa se jertfeasca pentru independenta si gloria tarii. Adesea ele isi insoteau barbatii in lupta, asigurandu-le victoria.

Legendele lui Bolintineanu au o structura epica specifica, fiind alcatuite dintr-unul sau mai multe tablouri ce se dezvoltau in jurul unui discurs amplu, retoric, cu o incheiere senina. Inca de la primul poem ce a inaugurat ciclul Legendelor istorice din anul 1865, Cea de pe urma noapte a lui Mihai Viteazul, alcatuit din doua tablouri, autorul impunea aceasta structura formala, imprumutata din structurile prozodice ale baladei romantice europene. Intr-un cadru nocturn, de calm si frumusete, luna stralucea "ca un glob de aur" si isi varsa razele "dulci si argintoase" peste varful de munte unde Mihai se afla impreuna cu capitanii sai. Peisajul il indemna pe domnitorul aflat la cumpana vietii la reverie, la meditatie melancolica asupra rostului vietii traita ca "suava roua". Al doilea tablou al legendei contrasta cu linistea de la inceputul poemului: toastul lui Mihai in sanatatea capitanilor, alcatuit din sentinte lapidare, corespundea codului eroic medieval imaginat de poet: libertatea individuala presupunea pe cea colectiva, nationala: "Ce e viata noastra in sclavie oare? Noapte fara stele, ziua fara soare"; libertatea era o optiune personala care definea si diferentia pe membrii unei colectivitati: "Cei ce rabda jugul si-a trai mai vor/ Merita sa-l poarte spre rusinea lor"; orice om era marcat de etnia careia ii apartinea: "Astfel e romanul si roman sunt eu/ Si sub jugul barbar nu plec capul meu".

Legendele au fost cel mai des studiate dintre toate poemele poetului pasoptist si au intrunit aprecieri favorabile cu privire la mesajul lor patriotic si la cadentarea prozodiei. Garabet Ibraileanu1 l-a considerat pe D. Bolintineanu "creatorul baladei romanesti". O sincera confesiune facea Lucian Blaga care le considera integrate spiritului romanesc: "in noi fara sa ne dam seama plutesc prea demult, dar cu temelii trainice, versurile lui". Ion Pillat considera ca inainte "de a fi un mare poet" D. Bolintineanu "a fost un mare roman; daca valoarea estetica a poeziei sale este discutabila, valoarea ei nationala si patriotica va imbogati inca multa vreme sufletul romanesc". Legendele istorice erau niste "poeme batute in metal nobil, [ . ] medalii antice pastrand gravate pe ele cu liniile cele mai pure profilul eroic si faptele mari ale trecutului nostru. Ele ne stau marturie si invatamant despre stravechile virtuti ale neamului romanesc. Sentimentul ce le anima este romantic, dar versul lapidar e clasic [ . ] suna sententios ca o inscriptie romana [ . ] suna proverbial si profetic. Are pe alocurea o concentrare, o simplitate, o seninatate, o naivitate surprinzatoare si nu ne sfiim s-o spunem, homerica".