A fost investit cu functii speciale si i s-a acordat inalta incredere , in special in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir , cu a carui sora a fost casatorit .
Implicat ca hatman ( inalta demnitate in timp de razboi ) in tensionata lupta militara si diplomatica a lui Dimitrie Cantemir , alaturi de rusi , impotriva imperiului otoman , Neculce sufera asprimile infrangerii de la Stanilesti ( 1711) si se refugieaza in Rusia si apoi in Polonia .
Intors dupa ani in tara este repus in drepturi si isi recapata averea ; traieste alte ascensiuni si alte coborasuri sociale . Gratie mintii agere , sensibilitatii sale , gratie , de asemenea , preocuparilor sale politice , administrative , militare , dovedind o rara complexitate psihologica (Serban Cioculescu vorbeste despre "pluralitatile psihice ale cronicarului") , Neculce a cunoscut bine realitatile , conceptiile , psihologia epocii .
Ajuns septuagenar , retras din treburile politice ale Moldovei , a simtit nevoia de a fixa in scris , pentru posteritate , evenimente din istoria Moldovei dar si fapte cotidiene de pe parcursul a peste opt decenii , o buna parte din ele fiindu-i familiare cronicarului din insasi viata li de zi cu zi . Scrierea e facuta cu luciditate si biectivitate ("cronicar nepartinitor"l-a numit istoricul Nicolae Iorga) .
Neculce scrie deci un Letopiset (- document care consemneaza faptele pe ani; in limba slava :leto = ani ; pisat =a scrie ) , precedat de O sama de cuvinte si o Predoslovie .
O sama de cuvinte - suita de povestiri istorice - este in realitate , tot o cronica mult comprimata traversand anii mai indepartati de vremea lui Neculce , fapt ce explica aura de legenda a acestor evocari .
"In proza lor puternica si dulce simtim sufletul trecutului mai bine decat oriunde si , multumita acestui maestru simplu care este Neculce, o poarta spre legenda se deschide in zidul sever al cronicii o poarta prin care vedem perindandu-se in lumina supranaturalului eroice chipuri de epopee" - scria tot Nicolae Iorga.
Legendele evoca figuri alese , iubite si respectate de oameni; in prim plan fiind figura glorioasa a lui Stefan cel Mare , apoi Daniel Sihastrul sau Neculai Milescu si altii .
Anecdotica , atmosfera de basm , stilul colorat si tonul de povestire - penduland intre dimensiunea moralizatoare si umor - demonstreaza de lainceput talentul literal al autorului .
Continuand activitatea lui Miron Costin , Ion Neculce prin Letopisetul Tarii Moldove de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat , fixeaza elementele din Moldova din a doua jumatate a secolului al XVII -lea si prima jumatate a secolui al XVIII-lea mai precis 1662-1743 .
Letopisetul propriu zis reda istoria Moldovei sub un sir lung de domnii , ale unor voievozi autohtoni sau straini ( in special greci precum Mavrocordat , Cantacuzino s.a.) in contextul politicii europene . Un tablou complex de opera . bogate referiri se fac la raporturile Molovei , uneori ale Tarii Romanseti , cu Poarta Otomana , Neculce consemnand cu durere si revolta ingrata oprimare de catre imperiul Turcesc dar si de catre unii domnitori ;
Autorul noteaza nelinistea provocata permanent de situati economica dificila a tarii , de birurile cerute de Poarta sau Domni ,
de podgheazurile (jafuri) organizate de tatari prin saturi si targuri , de prea desele schimbari de domni , de coruptia unor boieri .
Pagini ample dedica Neculce numirii domnilor in scaunul tarii , investirii boierilor cu functii , creionarii portretelor fizice si morale - situate de George Calinescu intre " caricatura si tablou" .
Cronicarul dezvolta pe multe pagini faptele din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir , in timpul caruia cum am aratat Neculce a avut un rol deosebit .
Cu rigoare este notata si consemnata permanenta stare de razboi a "crestinatatii" europene cu Imperiul Otoman ca si conflictele Moldove cu lesii sau "moscalii" , cu "sfezii" sau nemtii .
