QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente romana

Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu - o fabula



Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu - o fabula


Fabula este o specie literara epica, reprezentata in literatura universala de Esop, La Fontaine, iar in literatura romana de Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici, George Toparceanu, Anton Pann, Tudor Arghezi.

Fabula Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu a fost publicata in ultimul volu antum al autorului intitulat Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863).



Iepurele, ogarul si copoiul este o poezie epica, cu subiect narativ la fel ca celelalte specii ale genului epic in versuri: balada, poemul eroic, legenda și epopeea.

Fabula este o povestire alegorica (alegoria este procedeul prin care trasaturile de caracter și ideile umane sunt ascunse in spatele unor maști de  animale, plante sau obiecte), in care figura de stil dominanta este personificarea.

Din punct de vedere compozițional fabula are doua parți inegale ca pondere: sceneta propriu-zisa, mai mare ca intindere, narativa, prezentand o povestire, de obicei din lumea animalelor, care este o alegorie, iar cea de-a doua parte, așezata de obicei la sfarșitul fabulei, o reprezinta morala sau invațatura ce se desprinde din narațiune, decodificand intamplarea narata și sugerand atitudinea autorului.

In mod atipic, fabula Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu incepe cu morala, concentrata in primele patru versuri ale fabulei: "Calitațile noastre cele mai laudate/ Ne sunt ades in lume drept crime reproșate;/ Aceasta se intampla de cate ori prin ele/ Oprim executarea intențiilor rele."

Povestirea propriu-zisa debuteaza sub semnul timpului nedeterminat, sugerat de adverbul "odata": "Iepurele odata/ Fu tras la judecata/ De un ogar." Autoul prezinta falsul "conflict de interese" dintre ogar și copoi, pe de o parte, și iepure, pe de alta parte. Copoiul iși incepe acuzația contra iepurelui pe un ton inalt, solemn, cu o invocație care amintește de modul de adresare catre o zeitate ("O, tu ce prezidezi senatul cainesc"), cu scopul de a impresiona, de a flata judecatorul, intenția autorului fiind, evident, de ironie fața de discursul, plin de ifose și pompa, caracteristic elitei și celor care vor sa salveze aparențele. In fond, toți au aceeași calitate dominanta: iuțeala deplasarii. Exista totuși o mare diferența: in timp ce ogarul alearga dupa prada, iepurele, in postura de urmarit, "fuge parca ar fi gonit de vijelii" doar pentru a-și salva pielea. Goana iepurelui care "merge tot cotiș" și "n-are umblet creștinesc" - fapte demne de condamnat in opinia ogarului urmaritor - trezește reacția violenta a ogarului care depun plangere catre președintele senatului cainesc, copoiul. Intr-un proces inscenat, sentința este, evident, previzibila: "Pe el nici il ascult, purtarile le știu,/ Orice pentru el crez, și iata-l osandit/ Sa fie jupuit./ Carnea va ramane pentru judecator,/ Iar labele vor fi pentru jeluitor."

"Predilecția pentru fabula a lui Grigore Alexandrescu și a altor scriitori ai vremii se explica - așa cum remarca criticul literar Silvian Iosifescu - prin posibilitațile superioare de satira politica pe care le ofera specia." Conform acestei afirmații, alegoria fabulei Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu, evidențiaza sistemul corupt de justiție, ogarul intruchipand pe procurorul sau omul legii (polițist) abuziv, absurd prin discursul susținut, copoiul pe judecatorul partinitor care nu da dreptul acuzatului sa-și expuna punctul de vedere ("Pe el nici il ascult, purtarile le știu,/ Orice pentru el crez, și iata-l osandit/ Sa fie jupuit."), iar iepurele reprezentand victima, acuzatul, paratul intr-un proces inscenat in care i se reproșeaza, in mod absurd, faptul ca nu se lasa acuzat (respectiv prins pentru ca iepurele are o calitate extraordinara, aceea de a fugi foarte repede mai ales pentru ca trebuie sa-și salveze pielea), așa cum reiese din morala fabulei: "Calitațile noastre cele mai laudate/ Ne sunt ades in lume drept crime reproșate;/ Aceasta se intampla de cate ori prin ele/ Oprim executarea intențiilor rele."

Din punct de vedere formal, fabula Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu nu respecta regulile versificației, textul avand o mare libertate in privința masurii versurilor (versuri de 6-12 silabe) dar optand pentru o rima tradiționala pereche:

"Iepurele odata/ Fu tras la judecata/ De un ogar. In tufe atuncea prezida/ Copoiul, și sentințe fara apel el da."

Deși este o opera literara epica, modul de expunere dominant este dialogul cu rol in evidențierea trasaturilor morale ale personajelor (ogarul - șiret, copoiul - partinitor, corupt), construite antitetic (ogarul si copoiul - acuzatorii, iepurele - victima).

Valoarea creației este susținuta și de arta scriitorului Grigore Alexandrescu, de a folosi un limbaj adecvat statului personajelor și cerințelor dialogului viu ce confera oralitate stilului.

Fiind o narațiune de scurta intindere, in care sunt satirizate defecte omenești cu scopul de a le indrepta, personajele fiind animale, iar autorul exprimandiu-si opinia critica despre cele prezentate, opera literara Iepurele, ogarul si copoiul de Grigore Alexandrescu este o fabula.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }