G. Asachi

G. Asachi

Varsta psihologica si literara a sfarsitului de zi inseamna la Asachi irealizarea realului iubirii si deplasarea ei in mit, apoi complexul italic al frumusetii incoruptibile si idealitatii morale, in fine un lirism de mare puritate de timbru, exilat intr-o expresie caznita o stare endemica de izolare, singuratate, de constiinta a dezacordului asumat cu cei ce-l inconjoara. (Paul Cornea)

Leon Asachevici, tatal lui G. Asachi, a fost un intelectual bucovinean cu pregatire teologica si literara, in traditie iluminista. Adept al tezelor propovaduite de corifeii Scolii Ardelene, el a tradus in romaneste, printre altele, La chaumière indienne de Bernardin de Saint Pierre. Din 1803, el s-a stabilit in Moldova devenit un sfetnic apropiat al lui Veniamin Costache. Prin 1815 el se afla la Lemberg (Lwov) pentru a recupera documentele referitoare la asezamintele bisericesti, instrainate de Dosoftei. Aici el se imprieteneste cu I. B. Deleanu, ii cunoaste manuscrisele literare si ii ofera un post de profesor la Academia din Iasi. In 1820 se calugareste si este investit cu titlul de arhimandrid-vicar. La moartea sa, fiul sau ii dedica in anul 1825 o elegie:

Unde tristul vers afla-voi, d-unde voi lua cuvinte

Sa espun a mea durere s-acel plans in care inot?

Amar mie, soarta cruda, am perdut pe-al meu parinte,

Sarimanii mangaierea, iar Moldova-un patriot!

La moartea parintelui meu

Nascut in Herta, localitate situata in Nordul Moldovei, la 1 martie 1788, in ziua sfintei Dochii, G. Asachi (1788-1869) apartine asadar unei familii de intelectuali bucovineni iluministi. Invata mai multe limbi straine (polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza), efectuandu-si pregatirea scolara la Lwov (1803), Viena (1805-1808) si Roma (1808-1812), cu ajutorul unor burse obtinute de tatal sau de la mitropolitul Moldovei. In Italia urmeaza cursuri de inginerie, matematica, filozofie, literatura, pictura. Se afirma in cercurile culturale ale Romei publicand in diverse reviste, cunoaste si se imprieteneste cu personalitati literareale culturii occidental europene.

Revenit acasa, el incepe oindelungata si incapatanata lupta pentru introducerea limbii romane in societate romaneasca, cu deosebire in scoala, unde s-a confruntat cu opozitia nu tocmai onesta a invatatilor greci, care se vedeau concurati de intelectualii moldoveni, valahi ori ardeleni. De numele sau sunt legate cateva ctitorii moderne ale invatamantului romanesc din prima jumatate a veacului al XIX-lea: primul curs de inginerie si de hotarnicie (1813-1818), reorganizarea Seminarului de la Socola (1820-1821), Academia Mihaileana (1835-1840), Gimnaziul de la Trei Ierarhi, 1835-1849, s.a.

Intre 1822-1827 G. Asachi a fost agent diplomatic al Moldovei la Viena, ca trimis al domnitorului Ion Sandu Sturza. In aceasta perioada, el se casatoreste cu Eleonora Melirato, care ii este sprijin mai ales in proiectele dramatice si muzicale. In 1827 un incendiu i-a distrus casa din Iasi, macinandu-i toate manuscrisele din tinerete: traducerile din teatrul european, localizarile dramatice din istoria medievala, o traducere dintr-o sinteza de istorie a imparatiei Rusiei, versuri si culegeri din folclor. Ele ar fi putut atesta efortul sau timpuriu si constant de mladiere a limbii romane la cerintele artei literare moderne si ar fi dovedit contributia sa la procesul de autohtonizare culturala de la inceputul veacului romantic.

Daca pana la 1840, G. Asachi a fost perceput in Moldova ca un intelectual reformator si patriot, dupa aceasta data el este contestat de mai tinerii colegi, reveniti in tara de la studii. Se contureaza acum doua tentinte literare autohtone, cea conservatoare, monarhista si filorusa a lui Asachi si cea radical-revolutionara si republicana a lui Kogalniceanu.  Pana in 1848 Asachi nu s-a manifestat public impotriva tinerilor radicali, pentru ca in anii premergatori Unirii Principatelor sa se aseze oficial impotriva acestui act politic semnand Petitia separatistilor din 2/14 mai 1857. In pofida acestei actiuni retrograde, dupa alegerea lui Al. I. Cuza, el se afla printre cei care slaveste decizia populara de alegere a unui singur domnitor in cele doua Provincii.

In cei 81 de ani de viata, G. Asachi a traversat mai multe regimuri politice: fanariot (ocupatia turca si greceasca), regulamentar (ocupatia ruseasca), postregulamentar (Principatele Romane Unite sub Al. I. Cuza si Carol I). Primele doua i-au incredintat posturi importante in administratia centrala, mai ales in domeniul invatamantului (profesor, referendar, sef al Departamentului invataturilor publice), ultimul i-a atribuit cu intarziere a pensie substantiala. La doua decenii dupa disparitia sa, in Iasi i s-a inaltat o statuie ca semn a devotamentului fata de invatamantul romanesc, iar in Basarabia, in parcul din Chisinau, statuia sa este la loc de cinste omagiindu-i rolul in promovarea limbii si literaturii romane in teritoriile ocupate de rusi.

In anii uceniciei intelectuale, G. Asachi isi formeaza anumite convingeri pe care le-a ilustrat in intreaga activitate literara. Astfel pentru carturarul roman Italia reprezinta sursa romanitatii poporului sau. Coloana lui Traian este marturia acestei filiatii, un esafodaj mitologic referitor la originea si virtutile morale ale neamului. El ilustreaza mitul etnogenezei si cucerirea Daciei de catre legiunile lui Traian in balada Traian si Dochia. In afara dovezilor privind romanitatea poporului si a latinitatii limbii, descoperite in arhivele Vaticanului (Istoria Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, din care a preluat motivul prezentei lui Stefan cel Mare inaintea Cetatii Neamt), Italia i-a oferit sansa de a cunoaste in mod nemijlocit creatia unor poeti neoclasici.

Achizitiilor intelectuale din universul spiritualitatii italiene li se alatura si o experienta erotica unica. Asachi se indragosteste de Bianca Milesi, o tanara reprezentanta a aristocratiei italiene, careia ii dedica un ciclu de sonete (elaborate in anii 1810-1820) dupa modelul lui Petrarca. Bianca Milesi[1] este celebrata in Leucaide asemenea Laurei, iubita poetului italian. Tanara aristocrata ii inlesneste tanarului moldovean accesul in societatile secrete, revolutionare, ce luptau pentru libertatea si unitatea Italiei. In 1812, ea il indeamna sa se intoarca in tara pentru a se implica activ in opera de redesteptare nationala. Este anul cand Napoleon intreprindea expeditia in Rusia si aviza proiectul infiintarii unui regat liber al vechii Dacii, garant al pacii in Balcani. Imparatul Frantei fusese sensibilizat in acest sens si de boierul Dudescu, trimis la Paris de partida boierilor nationalisti din Valahia. Pentru indeplinirea acestei misiuni diplomatice el isi amanetase intreaga avere, fiind declarat falit la putin timp de la intoarcere[3]. Dupa 1846 Bianca Milesi ajuta si pe fiica lui Asachi, Hermiona, sa se integreze in cercurile revolutionare ale Parisului.

I. Budai Deleanu, cunoscut in epoca studiilor de la Lwov (Lemberg) si Viena, marcheaza destinul de intelectual in actiune al lui G. Asachi. De la iluministii ardeleni el a preluat obligatia de a promova institutii moderne in limba romana. El descoperea peste ani, in 1833, manuscrisele ardeleanului in orasul polonez Stanislav, aflate in custodia uneia dintre fiicele acestuia, Suzana, recuperandu-le dupa zeci de ani, in 1866, de la sotul acesteia, Ludovic Lewadowski, cu banii primiti de la Dimitrie Gusti, ministrul Cultelor si Instructiunii la acea data.

De asemenea, G. Asachi continua eforturile tatalui sau de recuperare a documentelor bisericesti aflate in arhivele oraselor din centrul Europei. In numele statului si al Bisericii Ortodoxe a Moldovei, el se judeca 18 ani pentru recuperarea averii manastirii Trei Ierarhi din Iasi, pe care domnitorul Vasile Lupu o donase asezamintelor filantropice, instrainata ulterior bisericii grecesti de la muntele Athos.

Din punctul de vedere al optiunii politice, G. Asachi a fost un rusofil, atasat prevederilor constitutionale ale Regulamentului Organic, la a carui elaborare si aplicare in societatea moldoveneasca a militat. Dupa 1848, el este aprig contestat de colegii mai tineri. M. Kogalniceanu si B. P. Hasdeu ii reclamau atasamentul la principiile iluminismului ardelenesc si ale monarhiei constitutionale devenite anacronice, precum si stilul literar clasicizant, vetust. Intr-un sonet din anul 1848, G. Asachi se distanteaza la randul sau de entuziasmul reformator, demolator, al tinerei generatii, meditand in tonuri romantice la viitorul nesigur al patriei sale:

Deseori cred fiii lumei ca-ntristarile-mi profunde

Numai de l-a mele patimi, din ambitie dereaza

Precum valuri intartate se inform din line unde.

Amar! Mult mai grea fortuna imprejurul meu domneaza

Ce ameninta a patriei viitorul s-acufunde,

Daca Tu, o, indurate, neputintei nu-i fu paza!

Convorbire nopturna

Cu toate ca steaua sa artistica incepuse sa apuna dupa 1840, poezia si proza lui erau abia de acum incolo traduse in franceza si germana de catre strainii prieteni ai romanilor, rezidenti in Tarile Romane, printre care amintim pe Winterhalder si J. A. Vaillant. Fiica sa, Hermiona, traduce in franceza si publica in anul 1859 un volum din nuvelele sale istorice, care s-au bucurat de relativa receptare. Devenit un creator roman cunoscut peste hotare, ale carui merite de indrumator cultural nu puteau fi negate, el este inclus in Dictionarele occidentale de oameni ilustri ale timpului , faima lui continuand sa straluceasca in afara granitelor tarii, chiar si dupa ce acasa fusese de mult uitat.

Intre Asachi si noua generatie de creatori pasoptisti se manifesta o lipsa de comunicare dureroasa, desi erau animati de aceleasi idealuri utopice de reformare a tarii. Cel mai aprig contestatar devine Mihail Kogalniceanu, chiar daca el milita pentru aceleasi principii nationaliste, mai radical e drept decat inaintasul sau. Disputa dintre cele doua generatii de intelectuali reformatori din prima jumatate a secolului al XIX-lea nu impiedica pe mai varstnicul poet sa confirme valoarea operei lui Alecsandri, reprezentantul noii directii:

Tu, in caruia san zeul a aprins santa scanteie

Sa dai faptelor prin muza traiul cel nemuritor

In teme inmiite nu-i afla nalta idee

A romanilor virtute deci prin versul tau sa-nvie

Ca nepotilor d'exemple si de glorie sa fie! (Poetul

A. Institutionalizarea culturii

Invatamantul. G. Asachi a fost organizator de scoala, autor de manuale, editor si tipograf. Intre 1829-1849 el a indeplinit functia de referendar al scolilor din Moldova, ceea ce i-a permis infaptuirea unor idealuri, dintre care cel mai laudabil a fost introducerea limbii romane in invatamantul gimnazial si superior. El a obtinut, in ianuarie 1833 pe memoriul inaintat lui Kiseleff, rezolutia care incheia lupta cu partizanii invatamantului in greceste: "iubesc pre greci, ca si pre moldoveni, dar nu pot admite ca grecii sa impuna limba lor in biserica romaneasca".

Adept al cugetarii patria non ubi natus, sed ubi educatus, el a inaugurat in Iasi un curs de inginerie hotarnica in anul 1813, frecventat de 33 de elevi. A participat la reorganizarea Seminarului de la Socola, a Academiei Mihailene, a Gimnaziului de la Trei Ierarhi, la infiintarea primului Institut de fete,  a primei Scoli de arte si meserii din Moldova. A elaborat si a tiparit manuale scolare, a invitat sa predea in Moldova personalitati romane din Transilvania si a luptat pentru obtinerea de fonduri necesare functionarii invatamantului in limba romana.

Presa La 1 iunie 1829 G Asachi publica primul numar al periodicului "Albina romaneasca". El se adresa cititorilor cu o Inainte-Cuvantare in care afirma ca venea astfel in intampinarea "dorintelor celor ce de mult poftesc infiintarea unui mijloc inlesnitor prin carele sa poata natia noastra cunoaste imbunatatirile si inaintarile mintii omenesti, precum si cursul intamplarilor lumei, de care tot omul atarna azi". Motoul asezat pe frontispiciul publicatiei, "Este Albina dor si lege/ Din flori miere a culege", indemna cititorii la munca perseverenta. Gazeta in paginile careia au publicat majoritatea scriitorilor romani de pana la 1840, "Albina romaneasca" devine dupa aceasta data tinta atacurilor colegilor mai tineri, iritati de tutela autoritara a mai varstnicului coleg. M. Kogalniceanu considera cu malitie ca "acea foaie a fost o Albina folositoare, in al unsprezecelea an sa nu se faca bondar".

Asachi a infiintat si alte gazete literare, precum "Adaos literal", "Alauta romaneasca", "Spicuitorul moldo-roman", ultima fiind o publicatie franco-romana din anul 1841. A fost patron de jurnale cu obiective educative si politice: "Foaia sateasca" 1839-1840, "Gazeta de Moldavia", 1850-1858, "Icoana lumei" 1840-1846 si 1865-1866. Ca gazetar el a dovedit cunostinte enciclopedice de istoric, inginer, matematician, pictor, poet, nuvelist, dramaturg. Initiativele publicistice sunt sustinute material si financiar de Institutul tipografic al Albinei, unde a publicat manuale, calendare, harti si litografii scolare. De asemenea, el a fost patronul primei fabrici de hartie din Moldova, la Petrodava (langa Piatra Neamt), 1841.

Teatrul. G. Asachi a tradus, montat si jucat prima piesa de teatru in limba romana, Mirtil si Hloe, in casele hatmanului C. Ghica, 1816 . Incepand cu anul 1836, s-a implicat in opera de organizare a unui teatru national in limba romana traducand si montand diverse piese de teatru ori infiintand Conservatorul Filarmonico-Dramatic impreuna cu vornicul St. Catargiu si spatarul V. Alecsandri.

Autor de drame istorice, de vodeviluri si idile, G. Asachi a fost un pasionat traducator al dramaturgiei lui Kotzebue si al libretelor operelor de succes ale vremii (Norma, 1838, Cei doi Foscari, 1851, Nabucodonosor, 1851).

B. Contributia la inaugurarea modernizarii  literare

Pentru G. Calinescu, Asachi era "un om teatral cu gust decorativ si adulatia era specialitatea sa"[6]. Conform propriilor marturii, Asachi ar fi scris poezii inca din anii studiilor la Roma, 1810. Primul volum l-a publicat insa abia 1836. In cei 26 ani de la debutul sau literar pana la publicarea primului volum de scrieri originale, literatura romana cunoscuse mari prefaceri estetice si artistice, clasicismul si rationalitatea iluminista fusesera inlocuite cu nelinistile si iluzionarile romantice. Stilul limpede si direct al prozodiei clasice lasase loc confesiunilor sincere, descrierilor de natura, nascute din exaltarile sufletului romantic. Datorita acestui decalaj de timp si de mentalitate, opera lui Asachi a trezit atunci ca si acum sentimentul neadecvarii la spiritul inovator si cosmopolit al epocii pasoptiste.

In ansamblul sau, opera sa este reprezentativa pentru prima jumatate a secolului al XIX-lea in Moldova si retine atentia prin diversitatea genurilor si speciilor literare abordate, prin tematica specifica debutului culturii moderne autohtone. Ea este alcatuita din: poezii, nuvele, memoriale de calatorie, autobiografii, adaptari dramatice s. a.

G. Asachi si-a adunat opera poetica in trei editii de Poezii, publicate pe parcursul a 26 ani, in: 1836, 1854, 1862. Convins ca exista o "aplecare innascuta catre versuri a romanilor", el definea poezia drept "productul cel mai ales al cugetarii prin simtire inaltata care rasuna prin ziceri elegante si armonioase". Lipsit de modele in limba romana, el marturiseste a fi urmat regulile poeziei italiene, ce i se pareau a fi conforme cu geniul limbii noastre.

Lirica lui G. Asachi este rezultatul descoperirii civilizatiei italiene si al iubirii pentru Bianca Milesi, ideal feminin la a carui icoana Asachi s-a inchinat pana la batranete. Poezia este pentru G. Asachi a "inimii scanteie ce aprinde pe-o femeie" si care se adreseaza tineretii prin cantarea cea "duioasa si armonioasa". Cititorul, "doritor de-o catatura, de-un sunet, de-un vis", descopera in poezie sentimente:

Cate sarutari secrete de la tanara copila

Adunatu-l-au poeta preste-a cartii sale fila,

Far-a fi simtit vreodata gratia lor de paradis!

(Alfons de Lamartin catre o juna moldovana)

Uneori poetul tribun este purtatorul de cuvant al entuziasmului national:

Acordati romane versuri p-armonioase alaute

Intr-un rost, ca si poporul geaman cu cel italian,

Sa invete amor de patrie, dor de glorie, virtute,

Cand romanul va cunoaste, prin a cantului putere,

A sa ginta, a ei soarta, ce-i ascunsa-n viitor (Pleiada

Asachi a dat expresie temelor si motivelor sale lirice atat in structuri poetice clasice precum oda, sonetul, satira, fabula, cantecul de lume si de amor, cat si in structuri poetice romantice, ca spre exemplu meditatia, balada si legenda.

Structuri literare clasice

Odele consemneaza cu vibrari de entuziasm evenimentele politice si sociale ale vremii. Prin intermediul lor poetul adreseaza unor alesi ai momentului adevarate encomioane: imparatului Alexandru I al Rusiei, domnitorilor moldoveni Ionita Sturza, Mihail Sturza, Grigore Ghica, precum si lui Carol I.

Cu acelasi entuziasm al conventiei encomiastice el nu are nici un fel de ezitare in a-si adresa siesi laude in oda inchinata intemeietorilor scolii romane:

Voua dar, marete inimi, ce spre al tinerimii spor

Asezata-ti scoale in tara, multumire se cuvine

Catre onorata epitropie a Invataturilor publice

Odele ocazionale nu sunt cele mai rezistente in fata timpului, ci cele care vibreaza de sentimentele sincere ale dragostei fata de tara: La Italia, Catre Patrie, Catre Tibru. In La Italia G. Asachi uneste grandiosul cu pitorescul. Pentru el Italia este patria geniului latin, "gradina Europei" care prin arte, pictura, poezie si mai ales prin calitatile morale, noblete, maretie, eroism, ii asigura pe romani in viitorul lor maret:

Va urez frumoase tarmuri ale Ausoniei antice,

Congiurate de mari gemeni impartite de-Apenin,

Unde langa laurul verde creste-olivul cel ferice,

Unde floarea nu se trece sub un cer ce-i tot senin,

Unde mandre monumente ale domnitoarei ginte,

Inviaza mii icoane la aducere-aminte! (La Italia)

La Patria exprima acelasi sentiment de mandrie fata de originea latina, afirma obligatia de a pastra limba latina ca o garantie a nazuintelor de progres, civilizatie si traditie ale neamului.  Odele lui G. Asachi, de factura horatiana, sunt cenzurate de bun simt si ordine morala. Ele experimenteaza versul lung de 15-16 silabe si propun imbinari de cuvinte, plastice, cu fior poetic: "dulcele dor", "duiosul dor", "line raze", "lina soarta", "surupate temple".

Sonete. G. Asachi a initiat in poezia romaneasca moderna sonetul de factura petrarchista, exersat mai intai in poemele italiene dedicate Biancai Milesi. Majoritatea istoricilor literari considera ciclul de sonete italiene ca fiind corpusul de texte cel mai valoros din intreaga sa opera. S. Cioculescu aprecia ca "farmecul adevarat al Leucaidelor poate fi gustat numai in limba in care au fost plasmuite" , iar G. Sorescu crede ca "poeziile inchinate Italiei, amintirii Biancai Milesi si anacreonticele constituie partea cea mai buna din activitatea lirica a lui Asachi"

Poetul adopta in acest ciclu de poezii, inaugurat in 1810 si incheiat in 1849, o data cu moartea Biancai Milesi, pseudonimul Alvir Dacianul. El ii dedica rafinatei italience un ultim sonet, redactat in italiana si in romana, elogiindu-i frumusetera incantatoare si plina de gratii. Pentru statornicul indragostit, Bianca a ales calea grea a virtutii, luminand cu raza-i nemurinda si dincolo de viata sufletul poetului. El lauda sufletul daruit cu insusiri morale si isi marturiseste nestinsa iubire:

Doamno, ce intru marire, in aurora vietei tale,

De frumusete-ncantatoare si de gratii erai plina,

Defaimand desert onorul carui gloatele se-nchina,

T-ai ales pentru urmere a virtutei greaua cale.

Daruitul al tau suflet de-nsusirile morale

A sacrat doritei patrii sante altare de lumina,

Ca prin fapte stralucinde, preste tara cea latina

Sa rasara de nou timpul a triumfurilor sale.

Acea raza nemurinda, pentru glorie creata,

Ce lucit-au preste mine inca-n timpul de giunie,

Aleu, s-a inturnat iara la obarsia-i necurmata.

Dar in mezul a durerei ce-mi ramane-n suflet vie,

Cea scanteie care-aprins-ai nu s-a stinge niceodata

Si-a trai cu tine-unita in a cerului tarie!

(Consacrat memoriei lui Leuca)

Catre planeta mea este o definitie a poetului, ocrotit de muze: creatia il salveaza de la pieire, iar de pe tarmul fatal al marii ii calauzeste raza stelei sale catre nemurire. Sentimentele pe care le degaja acest sonet sunt de liniste, seninatate, incredere in soarta.

Fabule si satire. Asemenea multor colegi de generatie, G. Asachi elaboreaza npoeme alegorice si satire pentru a critica moravurile vremii.

Momita de la bal masche, o prelucrare dupa Der Yunge Englander de Wilhelm Hauff din 1826, ironizeaza strainomania boierimii moldovene. Un tanar ia cu sine o maimuta la un bal al protipendadei. Imbracata elegant si cu gesturi aparent la moda, maimuta seduce toate femeile pretioase care pun pe seama originii straine apucaturile salbatice. In final, autorul farsei mustra pe cei molipsiti de pretiozitate:

Fara crier, turma oarba

Tot e bun ce e strain

Vezi la cine te inchini!

Sistema ti-i partinire,

Interesul si-njosire,

Meritul cel invatat,

Cugetul cel mai curat,

Sentiment de omenire

N-au la tine pretuire.

Si mai bine-ti place-o vita

Ce-n minciuni imbrobodita

Nestiinta si-nfoiere

Se ascunde prin tacere.

(Momita la bal masche)

Sotia de moda este o localizare dupa Ignatie Krasicki in care se realizeaza o fiziologie a femeii cosmopolite, pretioase, care amatoare de lux si petreceri face viata sotului un infern. Poetul critica snobismul si pretiozitatea femeilor din societatea contemporana care ignorau valorile traditionale.

Fabulele lui Asachi urmeaza modelele clasice si localizeaza teme cunoscute:

Prin rostiri de adevaruri, ascunse-n cimilitura,

Aduc tie-ntaia oara cu placere invatatura;

In a vietii stramba cale pe roman sa indreptez,

Prin lupi, corbi, furnici si broaste a vorbi ma desfatez.

Adevarul salt nu place, de-i si bun e plin de-asprime,

Dar cand vitele l-or spune, n-a sa supere pe nime.

De aceea a lor zise, cu gand binevoitor,

Sa asculti, sa ierti cutezul, pretuind tintirea lor.

(Zana fabulei)

G. Asachi si-a exersat pana inspiratiei si in structuri poetice mai putin sobre. El a creat cateva cantece de lume si cateva anacreontice. La a mea punga este un cantec de lume pe tema saraciei materiale a artistului, in antiteza cu tezaurul de emotii al inspiratiei:

O, tu, ce odinioara d-aur fost-ai incarcata,

Mangaind a mea ureche cu un sunet armonios,

Eu te vad pe zi ce merge mai subtire s-ofticata,

Incat nu tarziu te-i face fara suflet, far'de os.

Pungo, idol fericirei, ce cu tine azi se curma,

A domnului tau asculta zicerea cea de pe urma.

(La a mea punga)

In Lumea, poetul recurge la definitii umoristice, antonpannesti:

Lumea-i o faurarie,

In ea soarta-i fabricant,

A preface ea ni stie

In lut fraged si-n brilant.

Unul merge numai miere,

Altul roade numai os

Rabda de-i fara putere,

Bate, de-i ciocan vartos. (Lumea )

Structuri literare romantice

Meditatii. La numai un an de la publicarea poeziilor lui Lamartine in volum, 1821, Asachi realizeaza traducerea meditatiei L'Isolement (Singuratate), inaugurand lista poetilor care dau imagine lingvista romaneasca poemelor romanticului francez. El a recunoscut in opera acestuia teme si motive literare in concordanta cu starile sale sufletesti. Adesea G. Asachi creeaza meditatii romantice cu un continut religios, compozitiile sale avand aspectul unor rugaciuni inaltate lui Dumnezeu:

Doamne-zeule, fantana de viata si lumina,

Caruia toata fiinta, milioane lumi se-nchina,

De pe tronul fara margini, ce-n luceferi scanteiaza,

Dintre legioane d'ingeri ce-n armonie te-adoreaza,

Te destinde-o indurate, la bordeiul umelit,

Unde, in a mea evlavie, templu tie am santit.

De fiinta ta-o Doamne, straluceasca a mea casa,

De altar sacrificarii fie inima-mi aleasa,

In ea-amarul semanat-ai pentru patrie, omenire,

Da-i putere sa lucreze in cuvant si faptuire,

Ca urmand a tale ordini in cuget mantuitor,

Pre pamant sa pun tememeiul traiului nemuritor.

(Evlavia casnica)

Balade. Traian si Dochia, din anul 1839, una dintre creatiile originale ale lui G. Asachi, prezinta mitul formarii poporului roman dupa cucerirea Daciei de catre legiunile romane conduse de Traian. Dupa G. Calinescu, poetul moldovean a dat expresie literara mitului etnogenezei, ce alaturi de cel al  dragostei juvenile, ilustrat in Zburatorul lui I. E. Radulescu, cel al existentei pastorale din Miorita si cel al jertfei pentru creatie din Manastirea Argesului sunt coloanele de sustinere culturala ale spiritualitatii romanesti.

Peste trei decenii, D. Bolintineanu reia si dezvolta acest mit in cele doua variante ale epopeii Traianida, 1869. Epopei dedicate etnogenezei romanilor sunt elaborate in aceasta epoca a recuperarilor culturale si de: Al Pelimon, Traian in Dacia, Fr. Damé, Le rève de Dochia, Aron Densusianu, Negriada, M. Eminescu, Decebal.

Dramaturgia. Asachi s-a limitat la traduceri si adaptari dramaturgice: Mirtil si Hloe, idila dupa Florian si Gessner, Lapeirus dupa Kotzebue. El a dramatizat cateva dintre nuvelele sale istorice cu dorinta de a crea o epopee dramatica nationala: Petru Rares, 1853, Voichita de Romania, 1838 etc. A schitat si cateva tablouri teatrale, ocazionale: Piatra teiului, Tiganii, Inturnarea plaiesului din Anglia.

Nuvele istorice G. Asachi a scris nuvele istorice, jurnale de calatorie, meditatii in proza. Daca in naratiunile pe teme istorice, el nu este convingator (personajele sunt conventional schitate iar intriga este prolixa) fiind concurat cu mai mult succes de colegii mai tineri, intre care C. Negruzzi, in prozele nonfictionale (insemnari de calatorie ori pagini de jurnal) el dovedeste spontaneitate si spirit de observatie atunci cand evoca spatii geografice noi ori isi destainuie framantarile sufletesti .

Nuvelistica istorica a lui G. Asachi evoca evenimente din geografia Europei centrale, eroii fiind reprezentativi pentru Nordul Moldovei si Bucovina, ca in cazul  printului lituanian Svidrighelo.

Prin nuvelele Dragos, Alexandru cel Bun, Elena a Moldovei, Valea Alba Bogdan Voievod, Petru Rares, Mazepa in Moldova, Ruxandra doamna, Mihai Viteazul se popularizeaza istoria familiei musatinilor (dragosenzilor, cum ii numeste nuvelistul).

Intre portretele evocate in nuvelele sale, femeile sunt mai convingatoare. Iata pe Ana, fiica lui Neagu in familia caruia gaseste adapost principele Lituaniei: "Nu mai putina impresiune facu insa la curte si in public infatosarea junei Anca, a caria dregeri pentru scaparea vietei lui Svidrighelo se raspandise in popor. Asta juna, in port frumos national romanesc, chiar ca o nimfa din antichitate, stralucea cu gratii incantatoare. Semanarea ei cu fiica lui Svidrighelo, manierele simple si modeste, voiosia spiritului ce cu inlesnire se rostea prin dialectul litvan fermecau toate inimile". (Svidrighelo)

Meditatiile in proza publicate in "Albina romaneasca" au ca sursa de inspiratie opera elvetianului Heinrich Zschokke. Meditatia uni imbatranit poet ilustreaza tema antica fortuna labilis. Confesiunea sincera, regretul dupa tineretea pierduta si dorinta de a i se tipari pe mormant epitaful "El a iubit floarea din campul Italiei" emotioneaza: "Va veni vremea in care se va stange focul vinelor mele, in sanul meu va locui iarna, fulgii cei albi imi vor impresura tamplele si negurile vor intuneca ochiul meu. In mormintele cele asezate zac prietenii; numai eu am ramas ca un singuratic spic pe carile seceratorul au uitat a-l taia".

Jurnale de calatorie. G. Asachi isi propune in insemnarile sale sa descrie toate lucrurile vrednice de vedere pentru a da compatriotilor sai o idee despre cele vazute intr-o calatorie. El indemna pe cei aflati intr-o alta tara sa cerceteze cu amanuntul toate cele noi care meritau a fi  infaptuite in propria patrie, deoarece "aflandu-se in Europa sa nu mai fie socotiti moldoromanii locuitori ai Asiei".

G. Asachi consemneaza impresii nu numai in urma unor calatorii in afara granitelor Moldovei (Rusia - Estract din jurnalul unui calator moldovean, Italia - Estract din calatoria unui moldovan la Roma), ci si in cazul unor itinerarii pitoresti din tara, spre exemplu Itinerariu sau calauzu la Pion (1840).

Publicistica.. Ca director al mai multor gazete, G. Asachi a elaborat articole pe teme politico-sociale. El a scris si cronica de incurajare in domenii artistice precum: muzica, artele plastice, literatura.

Concluzii

Prin intreaga activitate culturala, G. Asachi a fost un deschizator de drum al modernitatii noastre romantice, in traditia iluminismului ardelenesc. De altfel, cu modestia care l-a caracterizat el scria in 1869 un Epilog pe teme horatiane ("exegi monumentum aere perenius" si  "non omnis moriar"

Inaltat-am monumentul inca-n junea Romanie,

Decat bronzul, fierul, piatra, mult mai trainic am durat.

Pre ale timpului fortune in turbata lor manie

N-or putea ca sa-l oboare pe cursul indelungat. (Epilog)