Forme lirice ale utopismului eminescian

FORME LIRICE ALE UTOPISMULUI EMINESCIAN

LASA - TI LUMEA de MIHAI EMINESCU ARGUMENT

In lucrarea de fata incercam sa ne punem alte intrebari despre posibilitatea textului eminescian Lasa-ti lumeade a raspunde unei receptari plurale, de tip (post )modernist, cat si despre capacitatea discursului poetic de a rezista la presiunea limbajului critic.

Metoda care ne intereseaza este cea a decuparii unui segment din textul amintit - primele cinci strofe - in care vom repera marcile imaginarului antifractalic, orientat spre reconstructia spatiului si a timpului. In acelasi timp, incercam sa descoperim in structura de adancime relatia dintre topie - utopie- eutopie si, implicit, dintre cronie - ucronie si eucronie. Intentionam sa ne sustragem oricarei prejudecati critice pentru a repea, pe cont propriu, un scenariu poetic imaginar, valorificand diferite achizitii teoretice ale unor discipline conexe, precum imagologia sau topologia. Pentru a fi mai transparent exercitiul nostru, vom reproduce aici primele cinci strofe ale poemei Lasa-ti lumea de Mihai Eminescu. Credem in prioritatea actului poetic mai mult

decat in importanta actului critic.

I III

Lasa-ti lumea ta uitata, Printre crengi scanteie stele,

Mi te da cu totul mie,    Farmec dand cararii stramte De ti-ai da viata toata, Si afara doar de ele

Nime-n lume nu ne stie. Nime-n lume nu ne simte.

II IV

Vin cu mine, rataceste Parul tau ti se desprinde

Pa carari cu cotituri, Si frumos ti se sede,

Unde noapta se trezeste Nu zi ba cand te-oi cuprinde,

Glasul vechilor paduri. Nime-n lume nu ne vede.

V

Tanguiosul bucium suna,

L-ascultam cu-atata drag,

Pe cand iese dulcea luna

Dintr-o rariste de fag.

REPER I Parasirea si regasirea lumii

Discursul spatiului dezvaluie noi dimensiuni ale gandirii filosofice eminesciene .Teoria lumilor ( ideale, paralele, utopice) orienteaza receptarea textului liric spre : lumea utopica platoniciana, cetatea ideala, topos - atopos, locul fericirii .( vezi Republica de Platon).Titlul poemei , Lasa-ti lumea, impune o abordare utopologica ; pornind de la forma, ajungem la idee. Prin articularea substantivului comun lumea cu articolul hotarat se instituie o relatie antinomica a celor doua lumi: cea comuna ,desemnata prin substantivul articulat si cea de-a doua, nedefinita, necunoscuta, un fel de civitas imaginalis. Aceasta este o lume; articolul hotarat este inlocuit cu articolul nehotarat . Bipolaritatea lumea - o lume ordoneaza intreg imaginarul poetic.

Tendinta eului poetic masculin este de a se sustrage lumii celei articulate, pentru a accede in lumea nearticulata, utopica.Titlul ilustreaza tensiunile celor doua lumi diferite, prin imperativul urgentei: Lasa, fapt ce sugereaza abandonarea unui in favoarea altuia.

Cel de-al doilea eu textual, altul decat cel liric, marcat prin forma pronominal - neaccentuata -ti ( dativul posesiv) apartine lumii articulate : Lasa-ti lumea ... ( ta )! , in timp ce eul masculin se delimiteaza de ea, negand orice relatie de apartenenta

In aceasta situatie, fluxul afectiv se orienteaza spre un metaspatiu, marcat in scris prin puncte de suspensie: Lasa-ti lumea , sugerand prin tacere un spatiu care incepe acolo unde se termina lumea. Pentru a accede in lumea de niciunde- udepodia - aspirantul trebuie sa accepte actul ritualic al abandonarii lumii celei vechi pentru a accede in lumea cea noua. Actul transcenderii echivaleaza cu o cautare irationala a eutopiei , ca spatiu compensatoriu al unei existente fractalice, grav afectata de entropie si de scindare.

REPER II . Substituirea lumilor

Primul vers reia titlul, dezvoltat printr-un atribut participial, uitata. Memoria si uitarea conditioneaza actul ritualic al abandonarii : uitandu-si lumea ei, femeia se

poate integra spatiului imaginal al barbatului - poet; memoria lumescului insa o tine atasata de spatiul si timpul corupt.Alternanta adjectivului pronominal ( lumea ) ta cu pronumele personal mie diferentiaza cele doua universuri: feminin si masculin.

Verbul a (se ) da, la modurile imperativ si conditional optativ , continua ideea din primul vers: lasarea lumii pentru a accede in alta , paradisiaca. Spectacolul spatiilor continua prin intrarea in roluri a celor doi indragostiti: barbatul- histrion, creator si posesor al utopiei , isi invita femeia la renuntarea de sine: de ti-ai da viata toata; una dintre legile spatiului extramundan este uitarea celui mundan. Recurenta substantivului lume ( apare de patru ori in segmentul textual selectat) genereaza cateva observatii: a) obsesia detasarii de topie, b) permanenta nostalgie a utopiei. Negarea lumii fenomenale prin anularea prezentelor umane , idee realizata stilistic prin tripla repetitie a pronumelui negativ nime, din finalul stofelor 1,3,4 ( Nime-n lume nu ne stie, Nime-n lume nu ne simte, Nime-n lume nu ne vede), marcheaza autosuficienta constructului

utopic. In studiul intitulat Civitas imaginalis, Sorin Antohi descopera in utopia lui Eminescu cateva idei specifice genului : insularitatea, nostalgia Paradisului, Varsta Paradisului, Varsta de Aur,trecutul autohton ( ca utopism regresiv) , statul natural

in spatiul ne-spatial al insulei se va inscrie si imageria paradisiaca, gradina fermecata ferita de coruptia sublunara : insula lui Euthanasius din Cezara Retorica utopizanta atribuie geografiei poetice insusirile insularitatii: extaz, beatitudine: farmec, cu-atata drag, dulcea luna

In concluzie, textul poetic eminescian , suporta o abordare conceptuala actuala, prin raportare la teoria fractalitatii ; in ce ne priveste, am fost tentati sa reechilibram scindarea de tip fractalic printr-o solutie oferita de noul discurs al spatiului si al timpului.