Cuvintele inima si umbra sunt metafore care sugereaza trairea sufleteasca.
Indragostitul este speriat la gandul ca iubirea i se va stinge daca nu isi poate vedea iubita. Degradarea sentimentului de iubire poate fi determinat si de instrainarea iubitei si suferintelor. Aceste stari sunt redate cu ajutorul metaforelor: aripi, ochi straini, frunza de pelin, care semnifica nevoia de zbor, instrainarea, suferinta si durerea singuratatii.
Partea a doua alcauita din ultimile 4 versuri ne sugereaza idea ca datorita intensitatii ei, iubirea nu dispare ci eventual este transpusa intr-un alt plan, cel al creatiei, al unei lumi imaginare, deoarece indragostitul este in stare sa transforme tot ce il inconjoara. Astfel, iubirea isi pastreaza puritatea si forta printr-o continua regenerare: "si atunci ma apropri de pietre si tac, iau cuvintele si le inec in mare. Suier luna si o rasar, si o prefac intr-o dragoste mare.
Intreaga poezie cuprinde atat elementele terestre: "toamna", "mare", cat si elementele cosmice: "norul", "luna", eul liric penduland intre cele 2 spatii.
Intre elemtele planului natural le intalnim si pe cele fundamentale universului: "pamantul", "apa", "aerul" si "focul" care in poezie ne sunt sugerate de cuvintele: "pietre", "mare", "nori", "luna".
Pentru asi exterioriza sentimentele, poetul foloseste verbe la toate cele 5 timpuri. Formele de viitor exprima increderea in persistenta sentimentului iubirii cea ce mai diminueaza din tristetea indragostitului.
Din punct de vedere al versificatiei observam ca prima strofa formata din sase versuri (sextina) are rima imperecheata iar cea dea doua strofa care este un catren are rima incrutisata masura versurilor este inegala varind de la 7 la 15 silabe.
