HONORE DE BALZAC
(1799-1850)
Repere biografice
In acreditarea ideii ca marile curente literare si mai cu seama epocile de rezonanta in istoria literaturii isi sintetizeaza esenta in cate un mare exponent al vietii politice, militare, stiintifice si culturale, realizmul francez se exprima prin opera lui Balzac. De altfel s-a afirmat ca opera sa ramane documentul cel mai extraordinar al societatii timpului sau, marturie si muzeu viu al unui secol francez (Albert Thibaudet). Din perspectiva timpului insa Balzac a facut pentru Franta mai mult decat Ludovic-Filip, intrucat a conservat un secol din istoria ei intr-o opera pe cat de vasta, pe atat de reprezentativa.
Pe de alta parte, ca orice geniu, Balzac isi depaseste timpul si epoca , facand din doctrina realista un model de lectura si realizare a romanului, care a zdrunciunat vechile conceptii si a devenit lege in materie de gust literar pentru intregul secol ce i-a urmat, asa cum subliniaza Brunetière : "de cincizeci de ani un bun roman e acela care seamana cu un roman de Balzac, asa cum de o suta de o sut cincizeci de ani o comedie buna este aceea care seamana cu o comedie de Molière".
BERNARD-FRANCOIS BALZAC
Originalitatea sa, devenita proverbiala la Tours, se manifesta deopotriva in vorbele ca si in faptele salr ; nu facea si nu spunea nimic asemanator altora ; Hoffmann ar fi facut din el un personaj al povestirilor sale fantastice. Tatal meu isi batea adesea joc de oameni, acuzindu-i ca-si fauresc neincetat propria nefericire ; nu putea sa dea ochii cu o fapta pocita fara a se minia pe parintii respectivi, si mai ales pe cirmuitori, mai putin grijulii de inbunatatirea rasei umane decit de aceea a animalelor. In privinta acestui subiect extrem de delicat avea terii ciudate, pa care le argumenta intr-un mod nu mai putin ciudat:
"Dar la ce bun sa-ti publici ideile? "spunea el plimbindu-se prin odaie, in haina sa calduroasa de matase brun-roscata, si cu capul infundat de cravata groasa, la moda pe vremia Directorului. "O sa aud iar ca mi se spune original (titulatura asta il scoase din sarite)" si pe lume nu va fi nici macar un slabanog sau un rahitic mai putin ! .
Sotia sa il puse la grea incercare rabdarea si filozofia. Frumoasa, cu trasaturi regulate, cu o fata fina si ascutita, cocheta, adeseori rigida sirece,era ofemeie si jumatate, dar un suflet uscat. Primise o educatie aleasa, la Les Dames de Saint-Gervais, la Paris. Doamna Balzac credea in stiintele oculte,in vrajitoare si in somnabuli.
Familia Balzac traia pe picior mare. Cind se deschide o subscriptie pentru crearea unui liceu la Tours, cetateanul Balzac dadu 1300 de franci; prefectul 1000 de franci; arhiepiscopul,600 de franci. In afarade rentele si de arendele sotiei sale, Bernard-Francois incasa citeva lefuri. Pommereul, care-l cunoscuse "la curte si in tabere", il numise ajutor de primar la Tours si administratorul ospiciilor.
Tinara pereche locuia mai intiii pe rue de l'Armée-d'Italie, intr-o casa luaata cu chirie. La 20 mai 1798, cincisprezece luni dupa casatorie, Laure Balzac nascu un baietel pe care voi sa-l adapteze si care nu trai decit treizeci si trei de zile. Pentru acest motiv, de indata ce se ivi pe lume al doilea copil al lor, Honoré nascu la 20 mai 1799, sotii Balzac il incredintara unei doici, sotia unui jandarm, locuind la Saint-Cyr-sur-Loire. Un an mai tirziu i se alatura sora sa Laure, nascuta la 29 septembrie 1800.
Honoré nu-i ierta niciodata mameisale aceasta separare : "Ce cusur fizic sau moral ma facia sa merit raciala mamei ? Eram un copil venit pe lume din datorie, a carui nastere e o intimplare ? . Dat la o doica la tara, uitat acolo de familia mea timp de trei ani, cind m-am intors in casa parinteasca am fost atit de neluat in seama incit stirneam mila oamenilor . ". In realitate, doamna Balzac ingrozita de moartea pruncului hranit la piptul ei, se supusese pur si simplu obiceiului din vremea aceea. Trebuie sa recunoastem totusi ca, desi atit de aproape de copiii ei, nu i-a vayut decit rareori.
Doica era o femeie de treaba. Din pacate barbatul ei suferea de patima betiei si, cind se imbata, devenia brutal. Cu toate acestea, Honoré pastra o amintire ciudat de duioasa acestui dimb de pe malul Loarei, zilelor in care, de dimineata pina seara, construia "din pietricele si noroi, palate Luvru in miniatura ", si mai ales "adjunctului construnctiilor sale", surioara LAURE, "frumoasa ca o madona de Rafael". Atitudinea rezervata a patintilor avu ca efect sporirea afectiunii freterne:
Eram doar cu doi ani mai mica decit Honoré, si in aceeasi situatie fata de parintii nostri ; crescuti impreuna, ne iubeam cu duiosie ; amintirea afectiunii lui dateaza de mult. N-am uitat cu ce viteza alerga in ajutorul meu spre a ma impedica sa vin de-a berbeleacul pe cele trei trepte inalte, inegale si fara balustrada care duceau de la camera doicii noastre in gradina ! Induiosatoarea sa ocrotire a continuat si in casa parinteasca, unde nu o data s-a lasat pedepsit in locul meu, fara a-mi trada vinovatia. Cind soseam la timp spre a ma acuza, imi spunea: "Sa nu mai recunosti alta data nimic, imi place sa fiu certat in locul tau! . "
Honoré trai citiva ani in satul acela, unde casele albe se orinduiau de-a lungul taluzului Loarei, ""marginita de minunati plopi, pe care ii auzeai fosnind". Largul fluviu curgea intre bancuri de nisip si ostroave stufoase. Copilul se bucura de aceste privelisti fermecatoare, "unde stapine nu sint cutezanta, maretia, ci frumusetia naiva a naturii ". pe malul celalalt se insiruiau colinele "catifelate, instelate de petele albe" ale castelelor asezate ca pe niste policioare. "Sub bolta-ti senina ochi-mi de copil vazura primii nori gonind. " Aceste asezari pitoresti din Turena aveau sa ramina pentru el, de-a lungul intregii vieti, frumosul ideal, decorul celor mai dulci iubiri.
Implinise patru ani cind a fost readus la Tours, in casa parinteasca. Mama s-a na stiut sa se faca iubita. Honoré era "un copil fermecator; voiciunea sa, gura-i bine conturata si zimbitoare, ochii sai caprui, sclipitori si blinzi totodata, fruntea-i inalta, bogata-i chica neagra atrageau privirile cind iesia la plimbare ". baietelul acesta dragzt, naiv, dragastos intilnea "flacara mistuitoare a unei priviri severe". Mama sa "nu stia ce inseamna mingiierile, sarutarile, placerea simpla de a trai si de a gospodari pentru ceilalti un camin fericit". Pofta de lux, dorinta de a lua ochii si de a-si pastra rangul ii alterau caracterul.
O a doua fata, Laurence, se nascuse la 13 aprilie 1802 si, cu prilejul botezului ei, sotii Balzac isi daruira o particula nobiliara, de altfel cu intermitente. Ascensiunea lor parea rapida. Protejat de generalul prefectb Bernard-Francois devenia una din primele notabilitati ale orasului. Ca ajutor de primar, se simtea abligat sa fie proprietar la Tours. Vinzind ferma sin Gazeran, care apartinea sotiei sale, cumpara, la numarul 29 de pe rue d'Intre-et-Loire - "o strada imperiala, o strada cu doua trotuare; o strada bine pavata, bine construita, bine spalata, curata ca un pahar ; regina strazilor, singura strada din Tours " - o vila frumoasa cu lambriuri vechi, cu grajduri si gradina; apoi opt zile mai tirziu, ferma Sain-Lazare, pe drumul de la Tours spre Saint-Avertin. Ferma era bun national, si al Bisericii, ceea ce ii indeparta pe credinciosi, afaceria devenind convenabila.
Mai ambitios ca oricind, incredintat ca, ajutat de forte oculte, poti obtine orice, Bernard-Francois uneltia pe ascuns si nu-si gasia timp pentru copiii sai. Preatinara si preafrumoasa lui sotie "se avinta exaltata in viltoarea vetii mondene"; "ii tinea sub vraja ei " pe castelanii rurali din prejurimi si pe englezi, pe atunci cu resedinta fortata la Tours.
Mult mai tirziu, la o virsta inaintata, ii spunea ficei sale: ""Un sot batrin m-a silit sa fiu rezervata si sa-i tin intotdeauna la distanta pe cei care ma placeau; trasaturile mele, nitelus grave, mi-au dat mai curind infatisarea unei femei dezagreabile decit a unei amabile . " Precautii zadarnice. Invidioase, doamnele din partea locului gaseau ca "imbracamintea ei era prea pretentioasa" si afirmau ca sotul ei incheie afaceri prea bune. Prin succesele, prin cuceririle ei, reusise sa-si faca dusmance din toate femeiele virtoase. "Din pricina virstei sale tatal tau avea delicatetia sa nu spuna nimic . " Nu spuse nimic nici cind se vorbi despre o legatura a sotiei sale cu domnul de Margone, proprietarul castelului din Saché. Linistea caminului reprezenta, in ochii sai, o conditie esentiala a longevitatii.
Familia Margonne se afla la granita dintre burghezie si mica nobilime. Toti ii recunosteau particula de noblete, dar Jean de Margonne semna Margonne, pur si simplu, asa cum figura si in registrul de stare civila. Nascut la 1780, acest tinar frumos se casatorise, in 1803 , cu verisoara sa, Anne de Savary, scunda, tinara, gheboasa si mofluza, care-i adusese ca zestre domeniul din Saché, cu trei conace, doua ferme si sase mori. Messire Henri-Joseph de Savary, un domeniu format numai din podgorii: la Caillerie. Purta peruca, traia cu o slujnica si "ascundea o profunda circumspetie taraniasca sub masca simplitatii inselatoare". Ginerele sau, Margonne, elegant, distant, prea "citadin" ca sa se retraga la tara, statu pina in 1815 mai mult la Tours decit la Saché. Isi gasise un pretext virtuos ca sa ramina in oras, angajindu-se ofiter in trupele urbane, elita a garzii nationale. Duminica, pe promenada, si pe rue Rozale, conducea defilarea grenadierelor sai. Poate ca Laure Balzac se indragosti de el, daca e sa ne luam dupa traditia familiei si dupa aparente, vazindu-l trecind in frumoasa-i uniforma, grav si puternic, multumit de sine. Orice legatura e acaparatoare. Cind fiul si fica ei revenira de la saint-Cyr-sur-Loire, nu mai gasi sa-i vada decit duminica.
Honoré, Laure si Laurence erau incredintati unei guvernante care-i baga in toti sperietii, domnisoara Delahaye, si traiau ingroziti deopotriva de privirea fixa de-un albastru-inchis a mamei lor si de minciunile guvernantei, care pretindea ca Honoré uraste caminul, ca nu ie timpit , ci fatarnic. Il ironiza vazindu-l ca priveste stelele cu o pasiune ciudata. De mic copil improviza comedioare ca sa-si distreze surorile. "Scirtiia ore intregi, scrie Laure, pe coardele unei mici viori rosii iar pe chipul sau tralucia convingerea ca asculta ceva melodios. De aceea era foarte mirat cind il rugam sa mai termine cu aceasta muzica. <
> imi raspundea el" Honoré se bucura de privilegiul de a trai intr-o lume imaginara si de a auzio acorduri ceresti care nu rasunau decit pentru el.
Cel mai mare eveniment din primii sa-i ani l-a constituit o scurta calatorie la paris. Bunicii Sallambier dorisera sa-si cunoasca nepotul. Doamna Balzac li-l aduse, si ei il placura la nebunie pe acest baietel dragut, pe care-l coplesira cu alintari si cadouri. Neobisnuit cu astfel de sarbatorire, povesti la intoarcere surorilor sale mii de istorioare despre casa bunicilor, despre frumoasa gradina si despre Mouche, ciinele de paza. La rindul ei, doamna Sallambier relata cu placere aceasta mica scena:
Intr-o seara in care fusese adusa pentru el lanterna magica, Honoré , nezarindu-l printre spectatori pe prietenul sau Mouche, se ridica, strigind pe-un ton autoritar: "Asteptati !" . (Se stia atotputernic la bunicul sau). Iese din salon si se intoarce cu blajinul ciine, caruia ii spune : ""Stai aici Mouche, si uiti-te; nu te costa nimic, bunicutul plateste!".
