Basmul. definire. caracteristici.

BASMUL. DEFINIRE. CARACTERISTICI.

DEFINIREA BASMULUI

"A fost odata " suna inceputul oricarui basm, naratiune fabuloasa intalnita la toate popoarele. Intotdeauna omul a simtit o pornire fireasca de a se transporta intr-o lume ideala creata de el, in care Binele invinge Raul, iar Adevarul si Curajul triumfa in fata Minciunii si a Lasitatii.

Pretutindeni, in culmea civilizatiei, ca si in culturile cele mai primitive, bunicile si mamele dezmiarda primii ani ai copilariei cu plasmuirile:

" . unei lumi ce nu mai este

Lume ce gandea in basme si vorbea in poezii".

In civilizatiile primitive, povestile constituie partea cea mai insemnata a capitalului lor intellectual, fantastical oferindu-le explicarea fenomenelor naturii si, in special a lucrurilor necunoscute. Acum, oraseanul si sateanul sunt deopotriva dornici de miraculous, spatiu in care nedreptatea lumii este echilibrata printr-o justitie universal, mai presus de om, prin triumful Binelui si superioritatea inteligentei.

Basmul, ca notiune de teorie literara a fost definit de diversi autori, fiecare aducandu-si contributia in acest sens. In "Estetica basmului", George Calinescu definea basmul ca fiind "un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind metodologie, etica, stiinta, observatie natural, etc . Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si fiinte himerice, animale . Fiintele neomenesti din basm au psihologia lor misterioasa. Ele comunica cu omul, dar nu sunt oameni. Cand dintr-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n-avem de-a face cu un basm." (G. Calinescu, "Estetica basmului", 1965, pag. 9).

Mai putin descriptive si mai mult stiintific, G. Fierascu si Gh. Ghita incadreaza basmul in genul epic, ca fiind o specie a acestuia si anume "naratiune in proza indeosebi, si mai putin in versuri, in cuprinsul careia, cu ajutorul unor mijloace traditionale, se povestesc intamplari fantastice, puse pe seama unor personaje sau forte supranaturale, din domeniul irealului" (G. Fierascu, Gh. Ghita, "Mic indrumator in terminologia literara", 1979, pag. 20).

Dictionarul explicative al limbii romane simplifica aceasta definitie facand-o pe intelesul publicului larg: "Creatie populara epica, in care se redau intamplari fantastice cu personaje imaginare aflate in lupta cu forte nefaste ale naturii sau ale societatii; poveste. 2) fig. Vorbe plasmuite special si puse in circulatie cu rea-vointa; nascocire".

Este imperios necesar necesar sa se sublinieze cateva aspecte care apar ca nota comuna a tuturor acestor definitii:

basmul apartine genului epic, constituindu-se ca specie a acestuia

este mai ales in proza, dar mai poate fi si in versuri

personajele care il caracterizeaza sunt fantastice, de domeniul irealului, supranaturalului

evolutia acestora se realizeaza pe doua directii: in slujba Binelui sau a Raului, iar Binele invinge intotdeauna.

CARACTERISTICILE FUNDAMENTALE

ALE BASMULUI

Tema generala este reprezentata de lupta dintre Bine si Rau. Aceasta se concretizeaza insa, in lupta dintre dreptate si nedreptate, adevar si minciuna, curaj si lasitate, bunatate si rautate, harnicie si lene, generozitate si egoism, etc Afirmand victoria Binelui, basmele infatiseaza de fapt, plastic, cele mai frumoase insusiri ale omului.

In "Cenusareasa", una din binecunoscutele povesti din colectia Fratilor Grimm, autorii pledeaza pentru dreptatea celui asuprit si oropsit, incercand sa cultive la copii spiritual de dreptate poporului german. Personajul principal se inscrie astfel in galeria celorlalte personaje nedreptatite de soarta sau de alti oameni. Alba ca Zapada, Hänsel si Gretel, cei doi feti "cu totul si cu totul de aur", Florita.

Fata mosneagului, cunoscutul personaj al lui Creanga, castiga fericirea datorita bunatatii si mai ales harniciei sale, diametral opusa fetei babei, care era "sluta, lenesa, tafnoasa si rea la inima . .lasand tot gruel pe fata mosneagului."

Intrand intr-un codru, Zana Zanelor da de o casuta pustie, proprietate a unor hoti. Inauntru era o mizerie de nedescris. Le ia pe rand si face curatenie asa cum era obisnuita de acasa, le pune la locul lor, matura prin casa. Venind acasa, hotilor le place si o fac sora de cruce (T. Pamfile, "Zana Stelina"). Fata care avea degetul mic taiat din porunca mamei sale geloase, mergand prin codrul intunecos, gaseste curtile unor zmei. Intra, nu gaseste pe nimeni, face curatenie, adduce apa, matura, sterge praful, apoi se ascunde dupa cuptor. Sosesc zmeii, se bucura, iar unul spune ca "aceea nu poate fi decat mama lor, ori sora lor". O cauta, o gasesc si o numesc sora lor ("Mama cea rea").

Prezenta acestei mame care nu manifesta sentimente materne fata de fata sau fetele ei este un motiv des intalnit. Motivele care apar in basme sunt foarte numeroase, dar cateva sunt frecvent intalnite: executarea uui legamant, intrecerea prin forta, dibacie sau iscusinta cu elementele Raului, nimicirea farmecelor unei vrajitoare, eliberarea prizonierilor sau lupta cu asupritorii cu chip de monstru.

Intr-o scrisoare catre Iacob Negruzzi, vorbind despre aportul povestitorului popular, Slavici mentiona: "Motivul popular dintr-o poveste este un schelet foarte sarac, atat in gandiri, cat si in fapte. Depinde de povestitor cum imbraca acest schelet.".

In "Praslea cel voinic si merele de aur", legamantul pe care il face mezinul este simplu: sa gaseasca hotul merelor. Acesta iese atfel, intr-o oarecare masura din tipar. In general, legamantul consta in gasirea printesei sau a Ilenei Cosanzeana, care este sortita de destin a-i fi sotie voinicului. Pentru indeplinirea acestui legamant, baiatul trebuie sa isi dovedeascxa farta, dibacia, iscusinta intr-una sau mai multe (de obicei trei) intreceri cu personajul sau personajele care reprezinta forta Raului (zmei, zmeioaice, balauri, varcolaci, vrajitoare, monstrii, uriasi sau chiar diavoli).

Greuceanu lupta cu trei zmei, apoi cu trei zmeoiace, rasplata fiind casatoria cu fiica imparatului si jumatate din imparatie. Legamantul consta in eliberarea unor prizonieri pretiosi (soarele si luna) furati de zmei si zmeoaice. Alteori, zmeii o fura pe cea care ii este sortita voinicului.

Un imparat este "tot trist si tanjea firea intr-insul". Intrebat de Fat- Frumos despre motivului supararii, raspunde ca "un spurcat de zmeu mi-a furat fata si nu pot da cu mana de urma ei". Sfatuit si dus de calul sau nazdravan, Fat- Frumos ajunge la "palaturi cu totul si cu totul de sticla". Fata furata il vede pe voinic oprindu-se la scara "si se intelesera la cuvinte" ("Fat- Frumos cu carata de sticla", Petre Ispirescu).

O fata este trimisa de o vaduva la camp sa duca mancare fratilor ei. Deoarece nu mai ajunge, fratele cel mai mare pleaca sa o caute si o gaseste pe un camp o multime de "case mari" in care se aflau "imparatul zmeilor" cu fata Imparatului Rosu, rapita de trei zile. Intra, il cheama la lupta si il omoara, redand-o pe fata tatalui sau ( Fundescu, "Fat Frumos si fata lui Rosiu- imparat").

Intrecerea in forta, dibacie cu elementele Raului este un motiv care apare in orice basm. Ca si Greuceanul, si Praslea are de trecut de trei incercari, iar Harap Alb, ajutat de prietenii sai il omoara pe span. Toate aceste incercari nu sunt altceva decat trepte in devenirea spiritual a personajului. Maturizarea este imposibila fara ele, in conceptia poporului.

Fata cea mica a unui imparat imbraca haine barbatesti si pleaca in lume. Ajunsa la curtea unui imparat este pusa sa o aduca pe Ileana Sanziana, furata de un zmeu. Dupa ce o rapeste si o aduce la imparat, acesta ii mai da o sarcina: sa aduca herghelia de iepe cu armasar cu tot, apoi sa mulga toate iepele care "zvarleau din copite". Dar, imparatul, nesatul o mai trimite o data pe fata cea mica a imparatului sa aduca vasul cu apa de peste Iordan. Cand fura acest vas, o calugarita il blesteama pe hot daca e baiat sa devina fata, iar daca este fata sa devina baiat. Dar, Ileana Sanziana se razbuna pe imparat si, cu ajutorul calului, il omoara, casatorindu-se cu voinicul care trecuse prin atatea primejdii pentru ea,

O trasatura specific basmelor (exceptand respectarea motivelor dintr-un basm in altul) o reprezinta compozitia acestora. Aceasta are cateva caracteristici ce dau unicitate in introducere, specii literare: formulele traditionale, care apar in introducere, pe parcursul desfasurarii actiunii si in incheiere.

Adeseori, formula traditionala nu este legata de continutul basmului, ci are scopul sa transpuna cititorul in atmosfera feerica a basmului. Formula introductiva "a fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odata intr-o tara . .", pe care o gasim in basme aproape la toate popoarele, situeaza actiunea intr-un timp nehotarat, vag si nu precizeaza locul unde se petrec faptele din povestire.

In cuprinsul basmului, se intercaleaza, de asemenea, formule traditionale care arata un nou moment al actiunii, o noua peripetie:

"Un taciune si-un carbune

Spune, poveste, spune".

Uneori, formula traditionala ilustreazacalea lunga pe care trebuie sa o strabata eroul:

"Si mersera cu totii, mersera ca si cuvantul din poveste, ca inainte mult mai este . .".

Alteori, formula scoate in evidenta greutatea unei lupte sau indarjirea in lupta:

"Se luptara, se luptara, zi de vara pana-n seara . ".

O caracteristica a dezvoltarii subiectului basmului este repetitia, de obicei intreita. Eroul lupta cu trei balauri sau trece prin trei imparatii ori prin paduri una de arama, alta de argint si alta de aur. Apar de cele mai multe ori trei frati, trei vanturi, trei peripetii.Aceste repetitii creaza o incetinire a actiunii si fc sa creasca interesul si curiozitatea pentru deznodamant. Repetarea pasajelor asemanatoare nu se intalneste numai in aceeasi poveste, ci apare si in basme cu subiecte diferite, deoarece povestitorii populari le-au folosit in diferite povesti fara sa le lege de un anumit subiect. Astfel, in povesti cu subiecte deosebite se vorbeste despre dezvoltarea rapida a eroului: "si crestea intr-o zi cat altii intr-un an". Alteori, trasaturile caracteristice ale eroului sunt prevazute in diferite basme cu aceiasi termini. Se spune despre frumusetea Ilenei Cosanzeana: "La soare te puteai uita, dar la dansa ba".

Incheierea basmului se face de obicei tot printr-o formula traditionala hazlie, care are rostul de a-l readuce pe ascultator din lumea fantasticului in lumea realitatii:

"Eram si eu pe acolo si caram la vatra lemne cu frigarea, apa cu ciurul si glume cu caldarea, pentru care capatai:

Un naparstoc de ciorba

Si-o sfanta de cocioaba

Pentru cei ce-s lunga vorba"

("Fat - Frumos cu parul de aur")

Intotdeauna deznodamantul basmelor consta in victoria Binelui, deoarece lupta dintre Bine si Rau este tema general pe care o intalnim in orice basm. Cele care ilustreaza aceasta tema, prin confruntari pe tot parcursul operei sunt personajele, a caror evolutie urmeaza una din cele doua directii diametral opuse. In jurul personajelor principale se grupeaza personajele secundare care ajuta la dezvoltarea actiunii si la deznodamantul basmului.

Eroul masculin este marele protagonist al multor basme. In copilarie el intreprinde multe actiuni commune ambelor sexe: daca este abandonat gaseste o modalitate de a supraviesui si de a-si continua drumul dezvoltarii proprii. Cateodata este ceva mai activ decat protagonistele feminine in sensul ca de obicei nu se multumeste sa gaseasca drumul inapoi spre casa, ci merge mai departe infaptuind ispravi uimitoare.

In adolescenta misi cauta drumul in viata, isi dezvolta capacitatile proprii, invata o meserie. Ca tanar adulttinteste inexorabil spre cucerirea Printesei: fie ca este un sarac, fie ca este odrasla de rege, sfarseste prin a se casatori bine.

In basme, "casatoria avantajoasa" a Eroului indica atingerea unei valori de ordin simbloic, nu economico-social. Nunta sa reprezinta integrarea unui masculine de valoare cu un feminine la fel de valoros.

Eroul basmelor este in majoritatea cazurilor Fat- Frumos, pe care il gasim sub nume felurite, dar intotdeauna intruchipeaza aceleasi calitati: un om puternic, viteaz si hotarat, perseverant in realizarea telului sau; invinge toate obstacolele menite sa-i dovedeasca aceste trasaturi pozitive si actioneaza cu darzenie pentru victoria Binelui, a dreptatii si a libertatii. Datorita istetimii, prezentei de spirit si curajului sau, reuseste sa savarseasca fapte vitejesti pentru a-i apara pe cei slabi, pentru a elibera pe cineva din robie sau pentru a salva viata cuiva.

Adesea, el este fiul unor oameni sarmani, fapt ilustrat mai ales prin basmele culese de Petre Ispirescu. Atunci cand este fiu de imparat, acesta intruchipeaza intotdeauna calitatile pretuite de popor si niciodata acelea pe care poporul le atribuie reprezentantilor claselor dominante.

Toate aceste caracteristici insa, se pot reflecta si in portretul eroinei basmelor. De obicei, ea poarta numele de Ileana Cosanzeana, alteori poarta alt nume si de asemenea sunt cazuri in care ea nu are nici un nume, considerat fiind ca este prea putin important in raport cu calitatile acesteia. Despre frumusetea ei se duce vestea daca este fata de imparat.

Un imparat are trei fete "una cu soarele-n frunte, alta cu luna-n spate, iar cea mai mica cu luceafarul de dimineata iarasi in frunte; si toate erau mai frumoase decat zanele muntilor si ale padurilor" (Fundescu, "Spaima zmeilor").

Calificativele sunt alese cu grija din sfera luminii. Fetele erau inzestrate cu cei mai mari si mai importanti astrii: cei doi care ne dau lumina ziua si noaptea si cel care anunta sosirea zorilor.

In alte basme, calificativele sunt alese din domeniul metalelor pretioase: Ileana Cosanzeana are o coada de par frumos care "stralucea ca aurul".

Daca este fata din popor starneste compasiunea pentru viata saraca si plina de greutati pe care o duce, aceasta in contrast cu frumusetea si priceperea sa in activitatile gospodaresti. Dar, din orice clasa sociala provine, ea este salvata de Fat- Frumos din robia Zmeului sau vreunei vrajitoare. In cele din urma, prin harnicie, curaj, modestie, istetime, perseverenta, reuseste sa invinga toate greutatile, devenind fericita si implinindu-se alaturi de Fat- Frumos.

1.3. MESAJUL BASMULUI

Mesajul basmului este reprezentat de victoria Binelui asupra Raului (strans legat deci de tema fundamentala) si esentializeaza speranta intr-un viitor mai bun. Poate fi interpretat abia ca o proiectie a dorintei firesti a povestitorului de a-si vedea proprii sai copii fericiti "ca-n basme".

"Petrecerile si chefurile tinura trei saptamani, dupa legea domnilor si-a imparatilor.

In mijlocul veseliei mireasa si fratele ei se rugara de iertarea roabei viclene, ca destula pedeapsa era pentru ea sa-si vada itele rupte si sa stea la inchisoare, dar imparatul raspunse c-o nelegiuire nu se cade sa rimana nepilduita". Pedeapsa roabei necinstite, rele, ambitioase, crude, este pe masura faptelor sale. Asezarea intr-o puternica antiteza a valorilor Binelui si ale Raului ofera modele de tinuta morala, contribuie la crearea unei atmosfere pline de optimism.

Odata cu distrugerea Raului si a intamplarilor nefaste aduse de el, lumea devine mai buna.

"Trei saptamani tinura veseliile si toata lumea se bucura ca le-a dat Dumnezeu un imparat asa de viteaz care facuse ispravi.

Iara el domni cu dreptate si cu frica lui Dumnezeu, ocrotind pe saraci si neasuprind pe nimeni si domnesc si in ziua de azi, de n-or fi murit".

("Ileana Sanziana", Petre Ispirescu)

1.4. GENEZA BASMULUI

In principal, geneza basmului este urmatoarea: "un subiect A spune unui subiect B, dintr-o carte sau din auzite (si nu trebuie exclusa nici inventia personala) o istorisire. B o transmite mai departe nu chiar intocmai, adesea punand de la sine si nu o data, ci de fiecare data altceva cand povesteste. C o poveste lui D si asa mai departe. Uneori, transmisiunea avorteaza; istoria, care nu are legatura cu spiritul masei, se stinge. Alteori, difuziunea ia proportii gigantice, rasare in felurite regiuni si cercetarea pe spatiu european descopera un factor obiectiv ce explica favoarea populara . Se vorbeste mult de contaminatii (si fara temei), intelegandu-se prin asta influenta unui basm de catre altul si mai ales contopirea mai multor fragmente de basme intr-unul singur" (Calinescu, "Estetica basmului").

Asa explica G. Calinescu geneza basmului, aratand astfel de ce are autor necunoscut sau mai bine spus, de ce are mai multi autori.

1.5. ROLUL TRADITIEI

IN PROCESUL CREATIEI POPULARE

In basm exista numeroase elemente traditionale. Este destul sa ne referim la motive, la subiecte sau la eroi. Acestea tin de specificitatea basmului, ca fenomen sau gen folcloric, in timp ce limba constituie unul dintre elementele fundamentale de manifestare a stilului individual. Dar, in ciuda acestei pregnante individualitati, oricat de talentat este un povestitor, oricat de original ar fi el, nu se poate dispensa de elementele de creativitate create si perfectionate de catre predecesorii sai. Pin urmare, chiar si atunci cand este vorba de un element mai putin stabil, cum este limba, traditia intervine destul de autoritar in procesul de creatie, oferind povestitorului un fond principal de procedee poetice.

Fondul antropologic al basmelor cuprinde un numar relativ restrans de tipuri fundamentale, pe care insa un grup etnic le variaza pana la infinit. Orice popor coloreaza cu o nuanta proprie povestea originala, care se resimte mai ales de influenta diferitelor idei religioase. Putem observa astfel suprapunerea folclorului crestin asupra stratului primitiv pagan. Maica Domnului o inlocuieste pe zana primitiva, iar Arhanghelul s-a substituit mortii. Insusi Dumnezeu coboara adesea pe pamant insotit de Sfantul Petru spre a sonda gandurile oamenilor.

1.6. ISTORICUL BASMULUI

Nu s-a descoperit nici o notita la vechii scriitori referitoare la existenta basmelor in antichitate. Totusi, povestile circulau inca din acele timpuri, marturie in acest sens stand caracterul universal al acestui gen de literatura orala.

Chiar in miturile elenice se afla trasaturi de natura folclorica. Multe din legendele grecesti au caracteristicile basmului lui Hercule, povestea Daphnei si a Niobei, a Circei si Medeei si multe altele. Diferenta dintre acestea si povestile populare este caracterul general al acestora din urma, mitul fiind un basm individualizat.

Desi nu s-a gasit nici o informatie referitoare la circularea informatiilor din antichitatea clasica, totusi cateva aluzii ale scriitorilor din acea vreme dovedesc ca basmele erau transmise din om in om, din generatie in generatie, inca din acea vreme. Existenta basmelor, poate fi astfel urmarita pana in antichitate.

In 1852 egiptologul francez de Rougé a publicat dupa un papirus ratacit prin Italia faimoasa poveste despre "Cei doi frati". Manuscrisul dateaza din secolul al XIV- lea a. Chr., iar versiunea egipteana devine astfel cel mai vechi basm cunoscut. Povestea a fost scrisa de gramaticul Ennana din dinastia a XIX-a, contemporana cu Moise.

Fondul sau il constituie falsa acuzare adusa de femeia seducatoare, intalnita in literaturile cele mai diverse.

Indienii, dintre toate popoarele antice poseda o literatura foarte bogata in fabule, povesti si basme. Mai interesant, este ca aici intalnim pentru prima data in literatura antica ceva care sa numere opere speciale compuse din povesti si basme. Dintre acestea, cea mai importanta, atat prin vechimea sa, cat si prin expansiunea extraordinara pe care a cunoscut-o in literatura asiatica si europeana este "Panciatantra" (literal "Pentateuch"), adica "Cele cinci Carti". Aceasta, asa cum ii spune si numele, este o colectie de cinci opere literare, formata sub influenta budista in secolul al II-lea d. Chr. si tradusa apoi, in secolul al VI-lea in mediopersana si in secolul al VIII-lea in araba.

Mult timp, aceste cinci povesti au fost atribuite lui Bidpai, filosoful indian care a contribuit cel mai mult la traducerea in limba araba. Prin traducerea in limba greaca, facuta aproximativ in anul 1800 de catre Simcon Seth basmele si-au facut loc in cultura literara a Europei. In Occident, prima traducere latina dupa una ebraica pierduta s-a faacut in a doua jumatate a secolului al XIII-lea de catre Ioan de Capua si din ea deriva toate celelalte versuri europene.

Acest lucru ramane de necontestat: un numar oarecare de basme a parcurs lungul itinerar din India in Europa fie pe cale orala (prin primele atingeri dintre mahomedani si crestini), fie pe cale literara prin traducerea de carti indiene de povesti care figureaza in primul rand "Panciatantra".

Probabil ca dovada cea mai buna in sprijinul ideii circulatiei basmelor in antichitatea clasica este existenta poemelor homerice. Epopeele populare din toate timpurile s-au constituit pretutindeni pe baza diferitelor traditii, iar dintre ele se gasesc la popoarele cele mai diverse. Astfel, se pot explica analogiile cele mai curioase dintre "Iliada" si "Odiseea", "Sah Nameh" si "Niebelungen".

Dintre poemele homerice, "Odiseea" este incomparabil mai bogata decat "Iliada" in elemente folclorice. De la un capat la altul nu este decat o tesatura de povesti artistic imbinate, dintre care, cateva au pastrat un caracter puternic de basme. Ideea fundamentala a "Odiseei"- lipsa indelungata a sotului, nestramutata fidelitate a femeii, intoarcerea acestuia travestit in cersetor si recunoasterea finala- reprezinta o formula folclorica universala. Caii lui Achile sunt nazdravani ca si in basme (ei plang si au puterea de a prezice anumite lucuri). De altfel, in "Odiseea" sunt cel putin doua episoade care pot fi considerate basme: episodul Circei si al Pelephem.

La romani, gustul pentru asa- numitele povesti milesiace a patruns de timpuriu in literatura, iar pe timpul imparatilor ele au ajuns la moda. Din aceasta categorie fac parte cel putin doua opere epice, ambele importante pentru folclorul Imperiului Roman. Prima este romanul "Satiricon" de Petroniu Arbeter, care a trait in timpul imparatului Claudiu. In acest roman se afla faimosul fragment "Matrona din Efes", de o importanta folclorica universala, regasindu-se pe toata suprafata globului. Prin intermediul lui Voltaire si La Fontaine ea si-a facut intrarea in literatura artistica, dupa ce, cu mult inainte, ea patrunsese sub forma sa clasica sau sub cea orientala in novelistica italiana in fabulele franceze. Insa mai important este romanul lui Apuleiu despre "Asinul de aur sau cele 11 carti" de metamorfoze. Partea cea mai valoroasa a acestei opere o reprezinta episodul "Amor si Psyche", care mult timp a trecut drept o alegere, ca unirea mistica a sufletului omenesc cu amorul ceresc. In realitate, acesta nu este decat un basm, desi personajele sunt si zei.

Ideea fundamentala a povestii- despartirea indelungata a doi iubiti nenorociti- si unirea, reintalnirea lor dupa multe suferinte, se regaseste sub mii de forme in toate timpurile si pe toate continentele.

In Evul Mediu, relatiile dintre Orient si Occident s-au dezvoltat. In secolul al VII-lea, un calugar, care probabil calatorise in India si ascultare biografia legendara a intemeietorului budhismului, a scris in limba greaca, posibil intr-o manastire din Palestina, vietile sfintilor Ioasif si Varlaam. Acest roman a patruns in Europa printr-o traducere latina in secolul al XII-lea si s-a bucurat de o mare raspandire datorita frumoaselor sale parabole, unele intrate si in "Invataturile" lui Neagoe Basarab.

In aceasta perioada s-au extins traducerile, pornindu-se pe doua directii: pe de o parte Bizantul, care a popularizat productiile imaginatiei orientale, iar pe de alta parte- arabii au adus cu ei in Spania si povesti. Dintre cele mai vechi carti orintale care au aflat in Occident o mare raspanndire se numara "Paciatantra", dar si "Pildele lui Sindibad"- opera de provenienta indiana, dar pastrata doar in traducere si foarte asemanatoare cu povestea lui Ulise.

Motivul femeii perfide si viclene a fost suficient de fecund pentru a procura frumoasei Seherezade material de povestit pentru "O mie si una de nopti", "un ocean in care s-au revarsat paraiele fanteziei orientale" (Lazar Saineanu, "Basmele romane", pagina 97).

Cunoscute de Europa abia in 1704 prin faimoasa traducere in limba franceza a lui Galland, ele au circulat cu siguranta pe cale orala multe secole inainte.

Intorcandu-ne in timpurile noastre, dintre toate tarile Europei, Italia se poate considera centrul nuvelisticii moderne. Numerosii sai povestitori, intre care Boccacio cu al sau "Decamerone" au elaborat in operele lor, materiale folclorice cu cea mai diversa origine si, intorcandu-le in literatura artistica le-au dat prin multiple imitatii o foarte larga raspandire.

Venetianul Straparola, autorul celor "Treisprezece nopti placute" a inserat 74 de povesti de origine folclorica incontestabila in paginile cartii sale. Dar mai importanta pentru istoria basmului este colectia lui Basile, intitulata "Pentamerone", adica "Cele cinci zile sau povestea povestilor pentru desfatarea mititeilor". Aceasta lucrare a fost publicata la Neapole in 1637. El a cules 50 de basme direct din gura poporului, dar impodobite cu inflorituri retorice si incarcate cu metafore exagerate pana la ridicol. Asa de pilda, eroul exclama intr-un basm: "Ramai cu bine, tu protocol al tuturor privilegiilor naturii, arhiva tuturor darurilor ceresti, ramai cu bine, tu registru general al tuturor titlurilor frumusetii". Eroina nu ramane mai prejos, raspunzand: "Fii de o mie de ori binevenit, tu camara gratiei, tu, magazinul virtutii, tu vama omorului".

Acestea sunt doar cateva din basmele popoarelor. Folclorul universal acopera o arie vasta care ar putea fi cu greu cuprinsa. Am incercat aici sa subliniem modul de raspandire al acestora.