Teoria presiunii sociale

Albert Ogien (2002) referindu-se la contributia lui Robert.K. Merton la explicarea deviantei, sublinia un lucru esential si anume acela ca, Merton a considerat insa si nonconformitatea un fenomen social, de aceea, incalcarea normelor era vazuta ca un raspuns "normal" al persoanei care actioneaza in cadrul unui anumit tip de organizare a societatii (p.104).

Astfel, o constructie teoretica care aduce o abordare coerenta, sistematica asupra surselor socio-culturale ale comportamentelor deviante ne este oferita de sociologul american Robert K. Merton.

Obiectivul principal al teoriei sale a fost acela de a explica modul in care anumite structuri sociale exercita o presiune asupra anumitor persoane, astfel incat determina angajarea acestora in activitati cu caracter deviant.

Potrivit lui Merton printre elementele sociale si culturale definitorii pentru o societate doua au o importanta deosebita:

1) scopurile, aspiratiile(obiectivele culturale) promovate social si

2) modelele sociale acceptabile pentru atingerea acestor scopuri, adica mijloace sau procedee acceptabile social pt. a putea atinge acele scopuri.

Scopurile, interesele definite cultural de societate, reprezinta un cadru de referinta pentru aspiratiile considerate legitime de catre aceasta. Aceste scopuri sunt mai mult sau mai putin integrate si implica grade diferite de prestigiu social si incarcare emotionala.

Cea de a doua componenta se refera la modelele de actiune promovate de societate pentru atingerea scopurilor dezirabile social. Orice grup uman obisnuieste sa cupleze scopurile dezirabile social cu reguli morale si institutionale referitoare la procedurile cerute si permise pentru atingerea acestor scopuri.

Aceste norme si imperative nu coincid insa neaparat cu procedurile eficiente pentru atingerea scopurilor dezirabile din punct de vedere social. Astfel, multe din modurile eficiente de atingere a scopurilor dezirabile social se situeaza in afara modurilor sociale de actiune permise. Alegerile permise sunt limitate de normele sociale; se pot dezvolta astfel, la un moment dat, modele de actiune sociala care sunt influentate de accentul deosebit pus pe anumite scopuri sociale, in timp ce mijloacele dezirabile social de atingere a acestor scopuri, nu se bucura de aceiasi apreciere.

Mentinerea echilibrului intre cele doua elemente ale structurii sociale este posibila atata timp cat indivizii obtin satisfactii si isi realizeaza interesele personale in conditiile conformarii la ambele: scopuri si mijloace.

In acest context, conduitele deviante, trebuie vazute ca un simptom al disocierii dintre aspiratiile definite social si mijloacele legitime de atingere a lor.

Variatia atitudinii fata de una sau alta din componentele structurii sociale genereaza tipuri diferite de societati caracterizate de accentul pus pe una sau alta dintre acestea. Astfel, Merton, concepe sistemul social ca un echilibru intre o structura culturala (scopuri socialmente aprobate) si o structura sociala (mijloace legitime pentru atingerea acestori scopuri). Spre deosebire de teorie, in realitate, individul este cel care realizeaza acest echilibru in activitatea sa cotidiana, in acord cu exigentele specifice contextului in care traieste. (Ogien, 2002, p.105). In acest sens face distinctie Merton intre cele cinci moduri de adaptare a individului la situatia la care ia parte, fiecare dintre ele putand genera conduite conforme sau neconforme, chiar deviante.

Majoritatea societatilor caracterizate de inegalitatea statusurilor sociale nu ofera indivizilor un acces egal la mijloacele institutionale. Mijloacele institutionale se refera la categorii de activitati care permit indivizilor sa atinga scopurile induse oamenilor de catre societatea in care traiesc,drept dezirabile,de ex. Accesul la educatie, accesul la locuri de munca etc.

Potrivit lui Robert Merton, in societate exista o neconcordanta intre conditiile sociale si oportunitatile individuale de a obtine bunastarea materiala, prestigiu social si implinirea inplinirea in plan social. Aceasta discrepanta dintre scopurile promovate de societate si sistemul de mijloace sociale legitime de obtinere a acestora, genereaza o stare de tensiune si de dezorientare normativa numita anomie. Potrivit lui Merton, reactia sau adaptarea la aceasta stare de anomie poate genera diferite tipuri de comportamente deviante.

Reactiile adaptative la starea de anomie sunt descrise in termeni de acceptare sau respingere a scopurilor culturale si a mijloacelor legitime si pot fi cuprinse in cinci tipuri distincte. Indivizii pot adopta una sau alta dintre aceste posibile raspunsuri la starea de anomie si pot trece de un tip de raspuns la altul in cursul angajarii lor in diferite activitati sociale. De asemenea, aceste tipuri de comportamente se refera la ajustari ale rolurilor sociale jucate de oameni in diferite situatii specifice si nu la schimbari la nivelul personalitatii acestora.

Conformarea

Reprezinta forma de adaptare la starea de anomie cea mai raspandita pentru ca cei mai mulți dintre membrii societatii opteaza pentru acest mod de a obtine realizarea sociala.Ea consta in acceptarea atat a scopurilor dezirabile social cat si a mijloacelor legitime de atingere a lor. Astfel, acest tip de raspuns individual dat starii de anomie, asigura continuitatea si stabilitatea societatii.

Inovarea

Aceasta forma de adaptare la starea de anomie, se caracterizeaza prin faptul ca individul adopta comportamente care exprima acceptarea scopurilor sociale si respingerea mijloacelor institutionale pentru atingerea lor. Prin aceasta respingere inovatorii opteaza pentru mijloace dezprobate social, care sunt insa, eficiente in atingerea scopurilor socialmente dezirabile. Inovarea se traduce in tipuri foarte diferite de comportamente,cum ar fi de ex. cele ale escrocilor, hotilor dar si cele ale celor care vor doar sa imbunatateasca modalitati de atingere a scopurilor ce le par vetuste, periculoase sau neinteresante, de ex. creatorii de arta, inventatorii,militantii pentru apararea mediului etc.

Ritualismul

Este modalitatea de adaptare la anomie caracterizata prin respingerea scopurilor sociale,dar acceptarea mijloacelor institutional legitime. E vorba in acest caz de o sacralizare exagerata a mijloacelor: atasamentul prea zelos fata de norme ii face pe indivizi sa nu priveasca existenta lor decat in cadrul restranspe care aceste norme le fixeaza, renuntand la orice efort de a-si satisface scopurile legitime (cazul riiditatii birocratului, al pasivitatii muncitorului, sau al supunerii oarbe fata de comandant ) ( Ogien, 2002, p. 106).

Retragerea/Evaziunea

Este cel mai putin frecventa forma de adaptare la starea de anomie. Cei care adopta o asemenea strategie de adaptare "sunt in societate, dar nu participa la viata sociala". Din punct de vedere sociologic acestia constituie "alienatii". In aceasta categorie intra indivizii asociali: vagabonzii, alcoolicii, drogatii, prostituatele, psihoticii si alte categorii de oameni care traiesc la marginea societatii.

Aceasta modalitate de adaptare este adoptata in cazul in care societatea acorda importanta celor doua componente structurale, indivizii asimileaza complet atat scopurile sociale cat si mijloacele institutionalizate . Neavand acces la mijloacele legitime si neputand adopta nici pe cele ilegitime dar eficace, indivizii se confrunta cu un dublu conflict. Ordinea bazata pe competitie este mentinuta in societate, dar cei care nu pot face fata acestei ordini abandoneaza si se retrag la marginea societatii. Resemnarea, defetismul, pesimismul sunt mecanismele psihologice adoptate de cei care aleg sa "scape" de cerintele societatii. Aceasta strategie apare in cazul unor esecuri repetate de atingere a scopurilor valorizate social si din cauza incapacitatii de adoptare a mijloacelor ilegitime datorata internalizarii prohibitiilor sociale. Conflictul este stins prin renuntarea atat la scopurile sociale cat si la mijloacele legitime social de atingere a acestora. Astfel, conflictul este eliminat iar individul devine asocial.

Rebeliunea

Este o alta forma de adaptaree la starea de anomie si este caracterizata de respingerea deopotriva a scopurilor valorizate social si a mijloacelor aprobate social. Cei ce adopta o asemenea atitudine incearca sa inlocuiasca vechea ordine sociala si normativa cu alta noua. Exemple pentru acest tip de raspuns la starea de anomie sunt reprezentantii organizatiilor revolutionare care isi propun schimbarea modului de a gandi si de a fi al oamenilor prin intermediul unor ideologii, ai organizatiilor teroriste, liderii grupurilor religioase fanatice, ai subculturilor juvenile (rock, hippy, etc.).

Frustrarea si ingustarea aspiratiilor conduc la cautarea unor cai de scapare fata de situatia intolerabila indusa cultural ori ambitiile neimplinite se pot rezolva prin activitati ilicite care pot ajuta la atingerea valorilor dominante.

Saracia ca conditie limitatoare a oportunitatilor nu este suficienta pentru a explica ratele inalte de delincventa.

In concluzie, cand apare o disjunctie sau o incomplementaritate intre normele sociale, scopurile culturale si capacitatea membrilor de a se conforma, atunci structura culturala apare dislocata. In aceste conditii, conform teoriei mertoniene, valorile culturale produc comportamente aflate in contradictie cu insesi prescriptiile acestor valori.

Tendintele spre conformitate sau spre devianta apar, in acest sens, dependente de pozitiile ocupate de indivizi in structura sociala.

Prin urmare, nu valorile diferite ale claselor si grupurilor sociale produc delincventa, ci diferentele obiective existente intre conditiile sociale ale diferitelor clase si grupuri sociale genereaza asemenea stari de lucruri (Banciu, D., Radulescu, S., Voicu, M.,1985, p.163). In teoria lui Merton discrepanta dintre cele doua elemente ale structurii sociale: scopurile si mijloacele aprobate social, conduce la anomie; ceea ce permite diferentierea conduitelor anormale in functie de apropierea lor, mai mare sau mai mica, de unul din cei doi poli ai continuumului pe care un mod de adaptare il circumscrie (Ogien,2002 , p.107).