Sistemul psihic uman

Sistemul psihic uman

Conceptul de sistem psihic uman

Principalele aspecte ale activitatii psihice

a) Aspectul genetic

b) Aspectul ontologic

c) Aspectul instrumental-pragmatic

Nivelurile activitatii psihice

a) Nivelul constient

b) Nivelul subconstient

c) Nivelul inconstient

Conceptul de sistem psihic uman

Abordarea sistemica a psihicului uman a fost pregatita de teoria sistemului  functional din fiziologie (P.K.Anohin,1970), structuralismul psihologic (gestaltism: R.Mucchielli, J.Piaget), cibernetica (N.Wiener, 1948) si indeosebi de teoria generala a sistemelor (L.von Bertalanffy).

In viata stiintifica romaneasca, medicul roman Stefan Odobleja in lucrarea Psihologia consonantista, aparuta in Franta in 1938-1939 (2 volume) si psihologul Mihai Ralea in studiul Schita unui sistem de psihologie (1964) anticipa conceptele de sistem psihic, interactiunea proceselor si insusirilor, conexiune inversa.

In raport cu macrosistemele fizic, biologic, socio-cultural ale realitatii, sistemul psihic uman este un subsistem, iar ca obiect de investigare psihologica este un sistem alcatuit din subsisteme rezultate din interactiunea elementelor, acestea din urma fiind: procese, functii, stari, insusiri psihice. De exemplu senzatia, perceptia, reprezentarea, gandirea, memoria, imaginatia intercorelate formeaza subsistemul cognitiv iar acesta corelat cu subsistemele afectiv, volitiv formeaza sistemul de personalitate.

Elementul este semnificativ in doua ipostaze: fie in relatie cu alte elemente, fie il consideram sistem, rezultat din alte interactiuni, de alt nivel.

Psihicul reprezinta un ansamblu de elemente altfel spus, procese, stari, produse corelate in baza principiilor de organizare si integrare specifice, efectul interactiunii fiind unitatea emergenta a sistemului, efect ireductibil la suma insusirilor elementelor care il compun.

Evolutia sistemului psihic uman trebuie sa aiba in vedere principalele coordonate functionale

este un sistem deschis privind schimburile energetice si informationale cu mediul, sau din punct de vedere cibernetic este deschis comunicational;

Evolutia se face in baza unei cauzalitati de tip circular, adica de la cauza la efect si de la efect la cauza. Pe aceasta baza se elaboreaza constante carora le datoram programele pentru receptarea, decodificarea, elaborarea comportamentelor.

este un sistem inchis privind reglarea si echilibrul sistemului.

Pe masura constituirii sale are tendinta de inchidere, dobandind mai multa libertate, mai multa autonomie fata de mediu datorita posibilitatilor constructive si transformatoare exercitate fata de influentele externe (ex. intelegerea, creativitatea in gandire, etc.)

Modificarile evolutive reclama un control continuu pentru a nu deveni fenomene entropice, dezorganizand echilibru si totodata pentru a sprijini trecerea de la o organizare la alta noua.

Caracterul sistemului hipercomplex, autoreglabil rezulta din relatiile comunicationale, fie intre componentele interne ale acestuia, fie dintre sistem si mediul extern.

	Sistemul psihic uman reprezinta un ansamblu hipercomplex, relativ stabil, autoreglabil, de stari si procese psihice, care functioneaza pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii, coechilibrate cu ajutorul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporara, generalizare.

Principalele aspecte ale activitatii psihice

a) Aspectul genetic

Din perspectiva cibernetica, geneza psihicului uman reclama o dubla comunicatie:

a) marea comunicatie a individului cu lumea externa, al carei rezultat este modelul informational al realitatii externe in diferitele sale forme de organizare si concretizare;

b) mica comunicatie a individului cu sine insusi al carei rezultat este modelul informational al propriului eu.

In baza comunicatiei, de la miscarile reflexe de explorare si pana la comportamentele superioare, de autorealizare, dezvoltarea se face dupa o traiectorie de faza a sistemului in ansamblul sau; activitatile psihice evolueaza de la o stare sincretica in care perceptia, gandirea, motivatia, atentia, etc. sunt doar o unitate globala, la diferentieri, delimitari pentru fiecare dintre ele.

Psihologia contemporana orientata spre abordarea sistemica, promovand punctul de vedere interactionist arata ca odata cu evolutia de diferentiere are loc o continua stabilire a legaturilor corelative ale celor doua tipuri de modele informationale. Se ajunge la integrare constienta, forma superioara de realizare a interactiunilor, proprie psihicului uman.

Principiul interactionist, relational in privinta determinismului si dezvoltarii vietii psihice sustine rolul multidiconditionarii in care se coreleaza influentele externe cu structura interna a subiectului; conditiile interne si externe aflandu-se intr-un raport dinamic.

a) Conditiile interne sunt reprezentate de:

structura morfo-functionala a sistemului nervos (neuroni, retele neuronale, segmente sau organe de la maduva spinarii, trunchi, bulb, protuberanta care leaga bulbul de mezencefal, mezencefal, cele 11 perechi de nervi cranieni, senzitivi, motori si micsti, cerebelul, diencefalul constituit din talamus si hipotalamus, ganglionii sau nucleii bazali care leaga talamusul de emisferele cerebrale si emisferele cerebrale;

viata psihica elementara dobandita in embriogeneza prin preluarea de catre fat, de la mama a unor informatii din mediul extern, care-i vor influenta evolutia;

structuri preoperationale reprezentate de scheme de actiune, care s-au fixat in forma unor algoritmi la indivizi ai caror predecesori de-a lungul mai multor generatii au practicat acelasi tip de activitate;

predispozitiile-dominante in raport cu viata psihica a fatului si cu algoritmii preoperationali. Acestea sunt reprezentate de tipul de sistem nervos, din punct de vedere al fortei, echilibrului si mobilitatii, al proceselor nervoase fundamentale-excitatia si inhibitia. De asemenea, ele sunt date de structura morfofunctionala a analizatorilor (vizual, auditiv, olfactiv etc) care influenteaza gradul de receptare a stimulilor si forta de reactie.

Predispozitiile sunt premise de ordin formal cu caracter plastic, polivalent, in conditionarea aptitudinilor, talentelor, a performantelor in activitate. Aceeasi predispozitie in functie de solicitari, invatari, exersari poate fi valorificata in aptitudini diferite.

b) Conditiile externe sunt reprezentate de ansamblul stimulilor

realitatii obiective capabili sa actioneze asupra organelor de simt si sa declanseze o reactie.

Procesele senzoriale, perceptive, inteligenta senzorio-motorie (0-2ani), aflate sub influenta culturii materiale, apreciaza Paul Popescu Neveanu sunt numai conditionate social, pana la un anumit nivel putandu-se dezvolta in conditii naturale.

Procesele secundare (gandirea verbala, sentimentele, valorile, efortul voluntar sunt determinate prin socializare, in afara careia nu apar oricat de puternice sunt conditiile interne.

Principalele modalitati ale conditionarii si determinarii socioculturale sunt:

-relatiile interumane si de grup;

-modelele de actiune practica si conditiile care sprijina dezvoltarea comportamentului instrumental;

-relatiile de comunicare, insusirea limbii;

-tezaurul cunostintelor acumulate de omenire si structurarea operatiilor intelectuale;

-existentele sociale, preluarea valorilor si acomodarea subiectului la realizarea lor, asumarea si exersarea de roluri profesionale, cetatenesti.

Influenta conditiilor externe (existenta materiala, activitate de comunicare, existenta spirituala cu caracter social) la nivelul diverselor procese, functii psihice si a diverselor etape de varsta nu este aceeasi. Astfel, pentru perceptie hotaratoare este ambianta geografica si de cultura materiala, tipul de activitate concreta, cu obiectele desfasurata de subiect. Pentru structurarea activitatii motivatiei un rol mai important il au relatiile sociale, interpersonale, conditiile ce participa la satisfacerea trebuintelor, nivelul aspiratiilor.

Evolutia intelectului (gandire, inteligenta, memorie, etc.) este tributara constructiilor lingvistice, invatarii, nivelului solicitarilor vietii profesionale, sociale, de ordin cultural.

In relatia dintre conditiile interne si cele externe exista un mecanism al interiorizarii si un mecanism al exteriorizarii.

Mecanismele interiorizarii ne ajuta sa intelegem ca ceea ce a reprezentat initial o cerinta a lumii externe fata de subiect, prin asimilare devine o cerinta proprie, interna. (exemplu: daca unui subiect I se repeta frecvent un imperativ trebuie sa te speli pe maini inainte de a manca, trebuie sa fi ordonat), acestea sunt constientizate, devin stimuli interiori incat pot actiona din proprie initiativa. Gradul de independenta fata de situatiile prezente ramane totusi variabil.

Mecanismul exteriorizarii reprezinta obiectivarea, concretizarea in forme de comportament adecvate a proceselor, calitatilor psihice.

Abordarea sistemica a psihicului uman ne deschide perspectiva intelegerii nuantate a raporturilor dintre psihismul subiectiv si comportamentul exteriorizat care sunt nu numai in interactiune ci si reciproc convertibile.

Actele comportamentale sunt imitate, preluate, asimilate pe baza invatarii prelucrate in acte subiective iar acestea din urma se exteriorizeaza in comportamente, respectandu-si fiecare (mentalul si comportamentul) propriile legi de organizare si manifestare.

b) Aspectul ontologic

gr.ontos=fiinta, ontologia este o parte a filosofiei care studiaza existenta ca existenta

Forma sau modul de existenta al activitatii psihice este subiectiv, activ, trait in plan mental, deci intern.

Activitatea psihica imbraca doua forme de existenta:

a imaginilor concret senzoriale ca produse primare;

a constructelor general-abstractizate sub forma de simboluri, formule, legi.

Imaginea este forma primara de interiorizare si pastrare a informatiilor cu valoare de mesaj, obtinute prin relatia directa, nemijlocita a subiectului cu obiectele si fenomenele externe.

Constructele simbolic abstracte reprezinta coduri rezultate din prelucrari secundare (superioare Constructele simbolic abstracte reprezinta coduri rezultate din prelucrari secundare) ale informatiei in baza relatiilor indirecte, nemijlocite.

Din punct de vedere al continutului si imaginea primara si constructele simbolice-abstracte au o nota comuna, data de faptul ca sunt purtatoare de informatii.

Ce este informatia psihica? Specificul ei.

Informatia psihica

nu poate exista in afara fenomenelor substantiale si energetice ale sistemului nervos (emisferele cerebrale avand rol hotarator), dar nici nu se reduce numai la acestea;

exista si se manifesta numai in procesul comunicarii interindividuale, in afara acestuia exista numai potential (ne proiectam in ceilalti, valoarea proprie este apreciata, confirmata sau nu in si prin celalalt);

nu se percepe direct, nemijlocit prin efectele pe care le genereaza asupra comportamentului propriu si interindividual;

intre latura semantica a informatiei si latura de comanda (care formuleaza ordinele, alcatuieste programul prin implicarea conexiunii inverse), trebuie sa existe un echilibru, pentru ca sta la baza organizarii si reglarii comportamentului in raport cu lumea si cu propria fiinta;

are un rol instrumental, pragmatic, ajutandu-ne sa luam in stapanire realul. Si din acest punct de vedere ontologic, trebuie realizat un echilibru intre latura semantica, cu ajutorul careia patrundem in real si latura pragmatica, prin care ne distantam, transformam, participam la marcarea sensului vital al existentei activitatii psihice individuale

In privinta prelucrarii informatiei, cele doua forme existentiale ale activitatii psihice au de asemenea in comun faptul ca se realizeaza prin operatii, numai ca la nivelul imagisticului sunt senzoriale, externe iar in cealalta sunt mentale, logico-semantice, bazate pe integratorii verbali.

Din punct de vedere ontogenetic, in constituirea sistemului psihic uman se delimiteaza doua momente:

a) de la 0-1,6/2 ani -perioada preverbala, dominata de complexe imagistice, operatii de adecvare a vietii psihice la obiectele care o genereaza, specific principiului reflectarii sau semnalizarii;

b) dupa 1,6/2 ani- odata cu elaborarea si definitivarea caracterului semantic al limbajului debuteaza inscrierea treptata a dimensiunii imagistice in simbolizarea abstracta; creste rolul subiectivitatii active, transformatoare, se impune mai ales principiul constructivismului in raport cu precedentul.

Ontologic, sistemul psihic uman este o constructie rezultata din integrarea imagisticului cu simbolicul, intr-o organizare coerenta, finalista.

c) Aspectul instrumental pragmatic

Viata psihica evolueaza si prin activarea unor acte, operatii care servesc drept mijloace pentru dezvoltarea unei actiuni si obtinerea unor efecte. Folosirea instrumentelor psihologice amplifica si extinde enorm posibilitatile comportamentului. Cuvantul, de exemplu are valoare de instrument psihic.

Pentru Vagotski, cuvintele sunt instrumente spirituale ce se incarca in procesul actiunilor comunicative cu continut determinat.

Functiile psihice superioare se construiesc pe baza si in procesul activitatii instrumentale. In subiect nu pot fi despartite functiile cognitiva si pragmatica, homosapiens si homofaber, exista unul prin celalalt si progreseaza in acelasi mod.

Aspectul instrumental pragmatic este relevant pentru capacitatile adaptativa si transformativ-creatoare ale SPU; acestea nu sunt posterioare cunoasterii, ci intervin ca factor de initiere si dezvoltare a demersurilor cognitive.

Mai mult chiar, toata instrumentatia cunoasterii se subordoneaza eficientei catre care converg atat reflectarea cat si creatia, constructivismul psihologic inscriindu-se intr-o organizare dinamica in care intrebarile ce? si de ce? coexista.

Nivelurile activitatii psihice

Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si reglatorii ce se afla in interactiune, activeaza simultan si sunt dispuse la 3 niveluri: constient, subconstient si inconstient.

a) Nivelul constient

Nivelul constient apare ca suport fiziologic, activitatea scoartei cerebrale, a neocortexului, formatiunea cea mai noua si fragila a sistemului nervos. Se realizeaza in starea de veghe pentru ca activismul cerebral are nevoie de o perioada destul de mare pentru a se reface energetic.

Nivelul constient reprezinta forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea subiectiv-activa a tuturor fenomenelor psihice si care face posibila raportarea continua a individului la medie.

La acest nivel se realizeaza o reflectare cu stiinta, adica o reflectare in care individul dispune de informatii pe care le poate utiliza, sau isi da seama in incercarile de a intelege, a descifra, interpreta. Este evidentiata astfel functia informational-cognitiva a constiintei, prin vehicularea imaginilor, ideilor, impresiilor.

Nivelul constient indeplineste functii finaliste si anticipativ-proiective prin stabilirea si indeplinirea scopurilor.

De asemenea, caracterul planificat al activitatii constiente evidentiaza functia reglatoare iar cel creator se exprima in functia creativa, urmarind modificarea, schimbarea realitatii reflectate si adaptarea la necesitatile proprii si sociale.

Nu se poate pune semnul egal intre sistemul psihic uman si constiinta, desi la aceasta participa toate functiile si procesele psihice. Ea este o sinteza creatoare, o integrare de fenomene psihice, care prin ele insele nu sunt constiente si unele nici nu devin fapte de constiinta, dar toate formeaza un camp in cadrul caruia prin corelari intre fenomene si semnificatie apar efecte specifice constientizarii.

Particularizarile organizarii constiente, functiile ei subliniaza nu numai complexitatea, ci caracterul specific uman al nivelului in discutie. In realizarea acestui fenomen, constiinta, intervin toate procesele psihice: reflectarea cu stiinta arata importanta proceselor cognitive: gandirea fiind factorul principal, scopurile exprima dorintele, necesitatile, aspiratiile, angajeaza planul afectiv-motivational.

Psihologul roman Vasile Pavelcu (1901-1990) a relevat existenta unei constiinte afective. Caracterul anticipat-creativ surprinde implicarea imaginatiei, indeosebi a celei de tip creativ iar caracterul planificat exprima rolul gindirii, al vointei.

b)Nivelul subconstient

Se situeaza sub nivelul constient; este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de cunostinte acumulate dar care au scapat controlului constient. La acest nivel participa: memoria potentiala, ansamblul deprinderilor si operatiilor de care dispune subiectul, montajele perceptive sau intelectuale stereotipizate, care candva au fost constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.

El este o rezerva si o baza pentru activitatea constienta. Subconstientul are un anumit grad de transparenta, motiv pentru care poate fi considerat o constiinta implicita. P.Popescu- Neveanu sustine ca subconstientul prezinta doua trasaturi principale: proximitatea fata de constiinta si compatibilitatea cu ea.

M.Zlate sustine ca subconstientul nu este doar un rezervor, un pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme cu ajutorul carora prelucreaza, restructureaza. Trecerea timpului, emotiile, distragerea de la activitatea respectiva, aceasta veritabila anestezie psihica, dupa Walon fac ca amintirile, obisnuintele reactivate sa nu mai fie identice cu cele care candva au intrat in subconstient. Totodata, subconstientul este sediul expresiilor emotionale de tip neurovegetativ: paloarea, inrosirea fetei, tremuratul vocii, etc.

c) Nivelul inconstient

Se afla la polul opus nivelului constient, in zonele de profunzime ale SPU. In timp ce constiinta se orienteaza predominant asupra realitatii obiective, inconstientul se concentreaza asupra propriei fiinte, pe care o exprima direct in ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuinte, stari afective, ganduri ascunse, fantasme profunde, abisale sau refulate.

Psihologia contemporana defineste inconstientul ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii. Suportul acesteia este activitatea nervoasa, la nivelul subcortical, in special al maduvei spinarii. Nu este lipsit de organizare, numai ca aceasta difera de tip constient, este una foarte personala, ce incearca sa impuna propria subiectivitate.

Activitatea inconstienta se realizeaza prin:

activitati automatizate, algoritmice, prezentate de toti indivizii umani;

activitati haotice, impulsive care scapa controlului.

Desi se manifesta spontan, impulsiv, inconstientul are structuri bine delimitate. Psihologul francez H.Ey considera ca acestea sunt:

sistemul neuro-vegetativ sau autonom cu functiile sale respiratie, circulatie, digestie;

automatismele psihologice sau inconstientul subliminal exprimat de organizarea normala a campului constiintei;

baza inconstienta a persoanei care contine stadii arhaice.

Inconstientul indeplineste urmatoarele roluri

rol de energizare si dinamizare a intregii vieti psihice a individului;

rol de facilitare a procesului creator, sprijinindu-l prin procedeele de combinare si recombinare de tip spontan (cerebratia latenta din procesele creative in care inconstientul preia si implineste cautari constiente);

rol de asigurare a unitatii Eului, prin aceea ca este principalul depozitar al unor categorii de informatii si al tensiunilor motivationale care, prin organizare specifica participa la evolutia constiintei sau cum ar fi spus Mihai Ralea, inconstientul da constiintei seva de viata de care are nevoie, acordandu-I momente de repaus si reorganizare.

Intre cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie in insasi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nici nu poate exista fara structura constiintei cu care este cosubstantial. Henry Ey in acest sens sustine ca raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteaza miscarea de ascensiune a devenirii constiente.

Interactiunile si acomodarile intre nivelurile functional-dinamice ale activitatii psihice nu trebuie sa eludeze ca legile de organizare ale constientului si inconstientului sunt radical deosebite, ceea ce se exprima in bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din poli dominat de rationalul obiectiv, celalalt de psihismul bazal, profund subiectiv.

BIBLIOGRAFIE

Ey H., Constiinta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1983;

Golu M., Dicu A., Introducere in psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972;

Popescu-Neveanu,P.,Curs de psihologie,Universitatea Bucuresti,1976;

Zlate M., Introducere in psihologie, Editura Sansa, Bucuresti, 1997;