Somatizarea intre psihanaliza si neurobiologie

Somatizarea intre psihanaliza si neurobiologie

Problema somatizarii i-a determinat cu mai bine de un secol in urma pe Freud S si Breuer sa dezvolte conceptele de inconstient, conflict, aparare si rezistenta.

In epoca victoriana, simptomele somatice neexplicabile erau considerate semne exterioare ale unor tulburari psihologice subiacente (bazale). Insistenta permanenta a pacientilor, care cereau recunoasterea naturii somatice a simptomelor lor, a fost considerata un mecanism de aparare impotriva cauzelor psihice care stau de fapt la originea lor. Psihanaliza, ca si restul psihiatriei, au mutat in cele din urma accentul pe tulburarile psihiatrice presupuse a determina isteria si somatizarea. Desi in urmatoarea suta de ani au intervenit schimbari dramatice in intelegerea mecanismelor si a tratamentului bolilor mintale, intelegerea procesului de somatizare a facut doar pasi minori fata de nivelul atins in secolul trecut. Mai mult, pacientii cu tulburari de somatizare pastreaza aceeasi reticenta, scepticism si sentimente de frustrare fata de explicatiile psihologice care li se dau.