Repere tematice si metodologice promovate de scoala sociologica intemeiata de emil durkheim

Creatiile conceptuale pertinente si diversitatea problematica a operei lui E. Durkheim au constituit punctul de plecare al afirmarii unei adevarate 'scoli nationale de sociologie', grupare in jurul publicatiei 'L'Annee Sociologique'[1]. In paginile acesteia si-au gasit loc lucrari de sociologie teoretica, sociologie aplicata, etnologie, etnografie si antropologie prin intermediul carora au fost lansate in circuitul stiintific personalitati care au consolidat pozitia de lider european al Frantei pentru intreaga gandire sociologica a primei jumatati a secolului al XX-lea, operele acestora fiind larg difuzate si in America Latina, S.U.A., Anglia.

Discipolul cel mai reprezentativ al lui E. Durkheim, care s-a afirmat plecand de la principiile sale, a fost Lucien Levy- Bruhl. Incercand sa rezolve contradictia dintre exterioritatea 'constiintei colective' si 'determinismul imanent' a folosit aparatul conceptual al magistrului pentru elaborarea unei teorii generale a mentalitatii primitive. Prin valorificarea unui bogat material empiric de factura etnologica, provenit de pe toate continentele L.L. Bruhl a ajuns la concluzia ca pentru primitivi nu cadrele materiale ale existentei lor, ci manifestarile constiintei colective constituie principalul cadru normativ de socializare. Spre deosebire, insa, de societatile civilizate, in care predomina optiunile valorice de ordin rational, la primitivi prevaleaza elementele de ordin emotional in raportarea la viata comunitara: integrarea individului in grup ramane puternic motivata de aspectele supraindividuale de natura magica. De aceea, atat 'constiinta colectiva', cat si gandirea individuala este de natura pre-logica si se bazeaza nu pe judecatile de valoare sau judecatile de realitate specifice omului civilizat, ci pe 'judecati de participatiune'.

Potrivit acestor judecati, intre numele unui lucru si lucrul insusi nu exista nici o diferenta de natura ontologica, prin evocarea lui omul participand la existenta lucrului al carui nume este rostit sau a carui imagine este atinsa. Importanta reprezentarilor si a gandirii pre-logice in viata primitivilor explica si rolul vrajitoriei ca institutie fundamentala care orienteaza evolutia mentalitatii primitive in care 'constiinta colectiva' isi afirma rolul sau dominant. 'Un tip definit de societate, care are institutiile si moravurile sale proprii, isi va avea deci, in mod necesar, o mentalitate a sa proprie ( . ). Institutiile si moravurile nu sunt, in fond, decat un anumit aspect al reprezentarilor colective'. Diferenta de esenta in ceea ce ii priveste pe primitivi este importanta factorilor afectiv - volitionali in structura globala a reprezentarilor colective.

REPERE  BIOBIBLIOGRAFICE

LUCIEN LEVY-BRUHL (1857-1939): profesor de Istoria Filosofiei la Sorbona si membru al Institutului Frantei.

Operele principale: La morale et la societe (1900); Les fonctions dans les societe inferieurs (1910); La mentalite primitive (1922); L'ame primitive (1927); Le surnaturel et la nature dans la mentalite primitive (1931); La mytologie primitive (1935); L'experience mystique, et les symboles chez les primitifs (1938).

MARCEL MAUSS (1872-1950) a ramas in istoria sociologiei prin conceptul de 'fenomen social total', la care a ajuns aplicand metodologia elaborata de E. Durkheim si valorificand critic tezele antropologiei culturale in interpretarea importantei darului in societatile primitive. Analizand, in registrul comparativ, raportul dintre viata materiala si universul simbolic al vietii spirituale specifice primitivilor, M. Mauss a desprins teza potrivit careia schimbul material pe care il reprezinta darurile reciproce dintre indivizi nu se reduce la aspectul lor economic. Partea materiala 'pune in evidenta totalitatea societatii si a institutiilor sale'. Darul este expresia concentrata a totalitatii valorilor recunoscute ca legitime de catre o comunitate, iar ca 'fapt social' studiat de sociologie se dezvaluie a fi 'fenomen social total'. Analiza darului, insemna, in esenta, explorarea universului valoric al intregii civilizatii, forma unei civilizatii fiind 'totalul aspectelor sociale pe care le imbraca ideile, practicile si produsele comune societatilor creatoare si purtatoare ale acelei civilizatii'.

Fiind un fapt de grup, faptul social presupune nu numai 'constrangerea' exercitata de prescriptiile 'constiintei colective', ci si o anumita frecventa. Pe termen lung, faptul social mai are si o determinare statistica, fiind un 'Fapt mediu'. Prin modificarea formelor sale de manifestare isi dezvaluie dimensiunea istorica, demonstrand stadiul calitativ de evolutie a unei societati date si capacitatea sa de a produce modele de comportament reprezentative.

Plecand de la o astfel de interpretare integratoare a societatii, lucrarea 'Civilisation, le mot et l'idee' (1930) constituie un aport hotarator la definirea tipurilor sociale care vor marca dezvoltarea sociologiei moderne. Prin sugestiile constructive pe care le-a formulat in legatura cu formalizarea elementelor care compun totalitatea vietii sociale este recunoscut ca precursor al structuralismului in sociologie si etnologie.

MAUSS  MARCEL (Epinal, 1892- Paris, 1950)

Succesor al lui E. Durkheim la directia publicatiei 'L'Annee sociologique' s-a afirmat ca profesor la Scoala practica de inalte studii de la Colegiul francez. Impreuna cu Paul Rivet a fondat Institutul de etnologie al Universitatii din Paris, ocupand apoi si catedra de Etnologie a Universitatii din Paris. A devenit cunoscut ca specialist de profil prin publicarea lucrarii 'Darul' (1926) si 'Fragmente ale unui plan de sociologie generala descriptiva' (1934).

Opere principale Esseu asupra darului (1926); Fragmente ale unui plan de sociologie generala descriptiva (1934); Civilisation, le mot et l'idee (1930).

PAUL  FAUCONNET, plecand de la tezele lui E. Durkheim referitoare la raportul dintre libertate si responsabilitate in societatile bazate pe diviziunea sociala a muncii, a realizat prima analiza sociologica a responsabilitatii sociale.

Dupa P. Fauconnet, responsabilitatea este elementul central al reprezentarilor colective pe care le are o societate despre propriile sale institutii. In spatiul moral al responsabilitatii isi gaseste individul atat motivatia cat si legitimitatea faptelor care il individualizeaza in societate. Cum societatea este un proces evolutiv complex si multiplu determinat, si modul in care este conceputa si perceputa efectiv responsabilitatea evolueaza in functie de stadiul general al dezvoltarii sociale.

Evolutia sociala instituie cadre normative calitativ diferite de atribuire a responsabilitatii .Aceste aspecte demonstreaza ca responsabilitatea este 'un fapt social' in care se reflecta imperativele constiintei colective: cu cat individul este mai civilizat, cu atat este, mai atasat si respecta din proprie initiativa normele colective de comportament. De aceea, omul nu devine cu adevarat liber decat atunci cand isi asuma responsabilitatea pentru toate faptele sale; responsabilitatea este granita naturala a libertatii de manifestare a individului in spatiul social.

Conduita individuala este conditionata de conduitele colective pe toate treptele de civilizatie . In ceea ce priveste raportul dintre institutii si conduite colective, P. Fauconnet si M. Mauss prezinta urmatoarea tipologie:

Organizatiile : conduite colective primare, ierarhizate si centralizate dupa un model reflectat si finalizat cu anticipatie. Conduitele sunt proiectate pentru un nivel standard de functionare preliminata a organizatiei;

Conduite colective practice: rituri, traditii, obiceiuri. Indeplinesc un important rol in socializare si in realizarea coeziunii sociale;

Conduite colective novatoare corespund starilor de mare efervescenta sociala in care numarul alegerilor valorice posibile pare nelimitat. In acest context responsabilitatea cumuleaza si importante valente axiologice.

Dimensiunea morala a libertatii individuale constituie parghia cea mai eficienta de socializare, proces in cadrul caruia responsabilitatea joaca rolul constiintei colective normative.

PAUL FAUCONNET: profesor la Sorbona;

Opere principale: La responsabilite (1920)

GEORGES GURVITCH (1849-1965): este considerat cel mai important reprezentant al orientarii sociologiste din a doua jumatate a secolului al XX-lea din sociologia franceza. Erudit de o recunoscuta autoritate stiintifica, s-a remarcat prin maniera originala in care a dezvoltat sugestiile tematice atat ale lui E. Durkheim, cat si ale lui M. Mauss, P. Fauconnet si ale altor reprezentanti ai scolii franceze de sociologie. Ca si acestia, a acceptat teza ireductibilitatii realitatii sociale la orice alta realitate, datorita naturii pluridimensionale a fenomenelor sociale totale. La nivel macrosociologic G. Gurvitch distinge existenta urmatoarelor paliere de profunzime:

a) suprafata morfologica si ecologica  in cuprinsul carora enumera toate acele elemente care devin sociale prin activitatea transformatoare depusa de om: mediul construit, tehnica, totalitatea obiectelor folosite, distributia populatiei raportata la suprafata teritoriului etc.

b) structurile sociale constituite si ierarhizate dupa anumite modele de functionare care exercita constrangeri: organizatii, corporatii, societati profesionale s.a.

c) modele sociale elaborate pe baza semnalelor, a semnelor colective si a regulilor sociale. Spre deosebire de semnal care prescrie membrilor un comportament precis impus de grup sau de societatea globala, semnul este un intermediar intre o semnificatie pe care o contine 'constiinta colectiva' si subiectii individuali sau colectivi care iau act si executa imperativele inerente semnului respectiv. Modelele pot fi: modele culturale care orienteaza existenta generica a individului, si modele tehnice care trateaza reperele actionale ale vietii cotidiene.

d) conduite colective caracterizate de o frecventa relativa in spatiul social, dar care se desfasoara in afara aparatului organizat. Acestea cuprind: 1) conduite colective rituale si procedurale; 2) conduite colective practice, moravuri, rutine, stiluri de viata; 3) conduite colective exprimate prin mode ; 4) conduite colective nonconformiste;

e) tesatura specifica de roluri rezultata din interdependenta rolurilor sociale asumate si jucate de indivizi sau de ansambluri sociale (grupe, clase);

f) atitudini colective virtuale generate de mentalitatea imanenta care explica predispozitia la conduite si reactii colective;

g) simboluri sociale cu rol instrumental intre un continut social univoc determinat si pluritatea agentilor colectivi. Orice simbol social are doi poli: 1)un semn cu incarcatura axiologica; 2)un instrument de participare. In evolutia permanenta a vietii sociale simbolurile sociale urmeaza dinamica structurilor sociale, fiind depasite cand apar structuri noi. Mobilitatea lor este in functie de: 1) subiectii colectivi care le elaboreaza; 2) subiectii colectivi carora li se adreseaza; 3) tipurile de structura sociala (partiala sau globala); 4) conjuncturi sociale (instabilitate, revolutii, contrarevolutii, razboaie); 5) cadre sociale (grupuri, clase sociale, societati); 6) modificarea raportului dintre simbol si simbolizat ; 7) situatii concrete, care trebuie reflectate de simboluri; 8) natura continutului simbolurilor; 9) elementele iluzorii existente in simboluri; 10) gradul de cristalizare sau suplete a semnificatului in semnificant; 11) gradul intensitatii fiecarui palier al socialului;

h) conduite colective novatoare caracterizate printr-o mare creativitate in raportarea la sistemul de valori socialmente legitime;

i) starile mentale si actele colective pe care se bazeaza viata psihica si sociala in ansamblul sau.

Fenomenele sociale totale, ierarhizate pe aceste zece paliere de profunzime sunt caracteristice nu numai nivelului macrosocial, ci reprezinta o caracteristica definitorie si a nivelului microsocial. La acest nivel fenomenele sociale totale cuprind elementele astructurale, structurabile si structurate, varietatea acestora facand necesar recursul la trei metode de studiu care confera specific sociologiei fata de celelalte stiinte sociale particulare:

1) Metoda analitica: presupune abordarea unui singur palier al societatii detasat din ratiuni de studiu din ansamblul fenomenelor sociale totale (specifica stiintelor sociale particulare);

2) Metoda individualizata: este eficienta in particularizarea fenomenelor sociale totale pe fundalul schimbator al spatiului social total (specifica istoriei si etnografiei);

3) Metoda tipologiei calitative: proprie sociologiei consista in dezvaluirea determinismului care explica geneza si dezvoltarea fiecarui palier al socialului. Acest tip de abordare este denumit de G. Gurvitch 'analiza dialectica empirista'. Sub aspect praxiologic, metoda consta in construirea de tipuri calitative prin care sa se poata axplica discontinuitatea istoriei a fenomenalitatii sociale.

Studiindu-le in registru comparat, le grupeaza in trei categorii:

1) tipuri microsociologice: sunt astructurale si definesc 'manifestari ale sociabilitatii';

2) tipuri ale grupurilor particulare: sunt structurabile sau  structurate si cuprind unitati colective reale, dar partiale uni- sau multifunctionale. Sunt, de obicei, asociate fenomenelor sociale totale;

3) tipurile de clase sociale si societati globale sunt fenomenele structurate cele mai apropiate de dimensiunea istorica in sensul ca nu se repeta decat la intervale mari de timp. Sunt fenomene sociale totale de ordin suprafunctional.

Construirea tipurilor sociale permite sesizarea directa a complementaritatii acestora in cadrul sistemului social global. Abordarea tipologica demonstreaza faptul ca fiecare tip social are un determinism propriu ceea ce impune identificarea razei de functionalitate a tuturor nivelurilor de complexitate structurala a intregii societati. Pe baza acestor considerente, G. Gurvitch traseaza astfel obiectul epistemic al sociologiei: 'Sociologia este tipologia discontinuista a fenomenelor sociale totale, astructurale, structurabile si structurate, pe care le studiaza in ansamblu, la toate palierele de profunzime, la toate scarile si in toate sectoarele, cu scopul de a urmari miscarile de structurare, destructurare, restructurare si revolutionare, gasind explicatia lor, in colaborare cu istoria'.

Hiperempirismul sociologic teoretizat prin prisma aparatului conceptual propus permite, in conceptia sa, o rezolvare a contradictiei durkheimiene dintre 'determinismul imanent' si 'constiinta colectiva', oferind imaginea unui sistem social deschis in egala masura dezvoltarii, cat si explicatiei sociologice.

Disociindu-se de J Piaget, M. Duverger si A. Cuvillier, in problemele explicatiei sociologice, G. Gurvitch propune 9 reguli ale explicatiei sociologice:

1) subordonarea faptelor microsociale fata de structuri si societatile globale prin integrarea elementelor microsociale in grupuri, a grupurilor in clase sociale, a claselor in societati globale si a acestora in conjuncturi totale;

2) cercetarea fenomenelor sociale totale plecand de la diferentele dintre tipuri si structuri, structurile avand intotdeauna un caracter intermediar intre etapele succesive de dezvoltare sociala;

3) tensiunile si antinomiile stau la baza schimbarilor care apar ca eruptii structurale explicand mobilitatea relativa a tuturor cadrelor sociale organizate;

4) societatea globala - prezinta mai multe niveluri de complexitate structurala numite paliere;

5) necesitatea de a nu trage concluzii globale din analiza unui singur palier. In formularea concluziilor trebuie sa tinem seama de : a)varietatea formelor determinismului; b)deosebirea dintre sociologie si stiintele sociale particulare;

6) diferentierea clara a determinismului sociologic, care unifica toate celelalte determinisme sociologice partiale (ale claselor si grupurilor structurate) de determinismele dimensionale (ale palierelor de profunzime) si de microdeterminisme.

7) tinand cont de varietatea formelor cauzale sa se foloseasca in cercetare numai procedeele explicative care pot releva cauza reala a faptelor cercetate;

8) in situatiile in care cauzalitatea nu poate nu poate da o explicatie globala a fenomenelor, ea trebuie completata cu 'corelatii functionale', regularitati tendentiale (la scara microsociologica) si cu 'intrarile directe de ansambluri'.

9) explicatia sociologica (sincronia fenomenelor) este necesar sa fie imbinata cu explicatia istorica (diacronia si geneza fenomenelor).

Explicatia sociologica, prin aceste reguli, permite depasirea descriptivismului factologic, mai putin relevant, prin relevarea cauzelor profunde care produc si structureaza ansamblurile sociale semnificative. 

G. Gurvitch a mai adus contributii valoroase si in analiza sociologica a influentei factorilor sociali in procesul cunoasterii si al formarii reprezentarilor colective. Este cunoscut si ca intemeietor al 'pluralismului sociologic' care a polarizat luari de atitudine de o mare diversitate, inclusiv in sociologia franceza contemporana.

Forma cea mai frecvent intalnita a sociologismului in prezent o reprezinta 'situationalismul'. Ca premiza, aceasta 'prelungire in contemporaneitate' a sociologismului clasic pleaca de la conceptul de situatie, in care identifica nu un set de conditii ale comportamentului individual si comunitar, ci cauza fundamentala a modificarii comportamentelor umane. In aceasta perspectiva, individul este interpretat ca o 'functie a situatiei', indeosebi in studiile de psihologie organizationala, in speta cele rezervate problematicii aferente conducerii si stilurilor de conducere. Punand in discutie toate rezultatele cercetarii psihologice referitoare la 'stilul de conducere', situationalismul s-a remarcat prin cercetari care isi propun sa demonstreze ca 'activitatea de conducere depinde nu atat de particularitatile psihoindividuale ale conducatorului, ci de particularitatile situatiei sociale sau psihosociale cu care el se confrunta. Cea care asigura succesul conducerii este nu constanta unor trasaturi de personalitate, ci tocmai variatia lor, mularea lor pe particularitatile situatiei. Conducatorul este expresia grupului pe care il conduce, a situatiei in care se afla. Situatia devine cadrul fundamental care permite ca o anumita insusire psihica, sociala, culturala sau psihosociala a persoanei sa devina insusire de conducator' (M. Zlate). In acest context 'metamorfoza' pe care a suferit-o 'constiinta colectiva' propusa de durkheimism, sub forma exacerbarii importantei 'comenzii sociale' in al carui perimetru actioneaza nu numai conducatorul, ci orice individ. Eliminarea interioritatii, deci a factorului psihologic, din structura comportamentului uman conduce spre 'neglijarea aproape totala a factorilor de personalitate' (M. Zlate). De aceea americanul Jennings critica situationalismul, reprosandu-i, in plus, faptul ca nu poate sa ofere o explicatie pertinenta momentului in care individul si grupurile umane devin 'stapane pe situatie'. Complexitatea reala a spatiului social demonstreaza ca in 'viata sociala' coexista atat variabile psihologice, cat si cele sociologice, numai ponderea lor este dinamica in 'functie de situatie'.

Orice exagerare a lor depaseste limitele acceptiunii stiintifice a faptului 'curent' de viata. Este un punct de vedere caruia i s-a asociat si J. Piaget, care considera ca omul fiind adevaratul creator al 'situatiei', el este 'produs' al situatiei in aceeasi masura in care 'produce' situatia respectiva. 'Situatia sociala', in acceptiunea situationalismului, este definita ca o suma aritmetica a expectatiilor de grup. 'Psihologia de grup' isi manifesta, astfel, acelasi rol constrangator asupra individului, cum facea in durkheimism 'constiinta colectiva'.

Situationalismul confirma inca o data faptul ca istoria ideilor, inclusiv sociologice, nu poate fi 'definitiv scrisa'; ea se rescrie prin rdescoperirea si resemantizarea conceptelor, categoriilor si teoriilor care au 'facut cariera' pe anumite secvente din evolutia societatii umane. In aceasta maniera, cu cat sunt mai multe generatiile care readuc in actualitate unele conceptii si doctrine trecute, cu atat creste sansa de a se cerne 'aurul adevarului' de 'nisipul' banalitatilor, al confuziilor si prejudecatilor care au definit 'limitele epocii' in care au aparut respectivele 'curente de gandire si actiune practica'. Dar tot in aceasta maniera creste si sansa de a clarifica lipsa de valoare a unor conceptii invalidate, repetat, de generatii succesive, reducand 'obligatia' generatiilor viitoare de a mai relua unele experimente care au condus spre esecuri repetate.

'Construirea viitorului' cere inovarea atat a tipurilor de experimente, cat mai ales a metodologiei care poate conduce spre 'omenia din oameni' si spre un progres organizatoric in 'producerea' unor structuri organizatorice eficiente, fiabile si pe masura omului ca fiinta generica.

GURVITCH GEORGES: Novorosiisk, Rusia, 1894 - Paris, 1965. A facut studii de filosofie, absolvite cu rezultate exceptionale care l-au recomandat ca profesor la Universitatea din Tomsk. Participant la revolutia din Octombrie 1917, dar din cauza diferentelor de convingeri fata de noii lideri, se exileaza in Franta. In 1949 a devenit profesor la Sorbona si s-a afirmat ca adept al unei Sociologii structurale.

Opere pricipale Ideea de drept social (1935) - teza de doctorat; Experienta juridica a filosofiei pluraliste a dreptului (1936); Morala teoretica si stiinta moravurilor (1937); Eseuri de sociologie (1939); Elemente de sociologie juridica (1940); Declaratia drepturilor sociale (1944); K. Marx si sociologia secolului al XX-lea (1948); Tendinte actuale ale filosofiei germane (1950); Determinismele sociale si libertatea umana (1955); Dialectica si sociologie (1962); Traite de sociologie, PUF, Paris, 1962 - explicatia sociologica este definita la pagina 236-246; Les cadres sociaux (1966); Etudes sur les classes sociales (1966).

Alti reprezentanti ai scolii durkheimiste:

MAURICE HALBWACHS, profesor la Strassbourg, a adus contributii valoroase la studierea problematicii sociologice a mobilitatii muncii si ale morfologiei sociale. Incercarea sa de a defini clasele sociale pe criteriul aportului lor in productie s-a concretizat in cercetari de teren privind geneza idealului social, estimarea nevoilor si nivelul de viata al muncitorimii descoperind ceea ce se numeste, in pretent, 'constanta lui Halbwachs': la un venit egal, muncitorii cheltuiesc mai mult pe mancare decat functionarii. S-a remarcat, de asemenea, prin lucrari privind rolul memoriei colective in geneza si stabilizarea traditiei. Ca opere: La classe ouvriere et les niveau de vie: recherches sur la Hierarchie des bessoins dans les societes industrielle contemporaines (1913); Les cadres  sociaux de la memoire (1925); Morphologie sociale (1938):

GEORGES DAVY, profesor la Universitatea din Dijon, a adus contributii notabile in sociologia juridica si politica. Opere: Le droit, l'idealisme et l'experience (1922); Elements de sociologie aplique a la morale et a l'education, I, Sociologie politique (1924):

RENE HUBERT,profesor la Universitatea din Lille. S-a afirmat cu lucrarea Le principe d'autorite dans l'organization democratique (1929).

A. MOREAT, profesor la College de France, a ramas in istoria sociologismului cu Des clans aux empires (1923).

CELESTINE BOUGLE (1870-1940), profesor la Sorbona, a facut foarte valoroase exegeze privind clasele sociale, revolutiile, istoria miscarilor egalitare. S-a remarcat prin analizele sociologice referitoare la raportul dintre individ, credintele colective si valorile economice. Opere: Les sciences sociales en Allemagne (1896); Les idees egalitaires (1899); La democratie devant la science (1903); La sociologie biologique et le regim des costes (1900); Qu-est-ce que la sociologie (1907); Essai sur le regime des castes (1908); Lecons sur l'evolution des valeurs (1922). Alti autori:

J. Ray, Marcel Deat, A. Bayet, H. Bourgin, Daniel Assertier, G. Bourgin.

BIBLIOGRAFIE

Davy, George: Sociologiques d'hier et d'aujourd'hui, Paris, Felix Alcan, 1931;

Davy, George: Des clans aux empires. L'organization sociale chez les primitifs et dans l'orient ancien, Paris, 1923;

Davy, J. M. (colab.): La quinidine, Clamert, 1982;

Halbwacs, Maurice: Morphologie sociale, Paris, Armand Colin, 1938;

Halbwacs, Maurice: La theorie de L' homme moyen, Paris, 1913;

Halbwacs,Maurice: Analyse des mobiles dominantes qui orientant l'activite des individs dans la vie sociale, Paris, 1938;

Fauconnet, Andre: Oswald Spengler, Felix Alcan, 1935;

Mauss, Marcel: Manuel d'Ethnographe, Paris, Payot, 1967;

Bougle C.: Bilan de la Sociologie francaise contemporaine, Paris, Libraire Felix Alcan, 1935;

Bougle C.: Humanisme, sociologie, philosophie. Remarques sur la conception francaise, Paris, Hermann, 1938;

Bougle C.: Qu-est-ce que la sociologie Paris, Felix Alcan, 1925;

Bougle C.: Les sciences en Allemagne. Le conflit des methodes, Paris, Felix Alcan, 1921;

Bougle C.:La sociologie Proudhon, Paris, Armand Colin, 1911;

Bougle C.: Elements de sociologie, Paris, Felix Alcan, 1938;

Bougle C.: Du Sage antique au citoyen moderne, Etudes sur la culture morale, Paris, 1921;

Davy, George: Emile Durkheim. Choix de textes avec etude du systeme sociologique, Paris, Vald Rasmunssen editeur, 1937.