Psihoterapia comportamentala

PSIHOTERAPIA COMPORTAMENTALA

Spre deosebire de psihoterapiile care incearca sa rezolve problemele clientului punind accentul pe cauzele din trecut care au condus la aparitia problemelor actuale, psihoterapia comportamentala este un proces in care clientul este invatat sa rezolve problema lui emotionala, interpersonala sau decizionala actuala prin actiune imediata, vizibila si durabila . Cu alte cuvinte, patternii comportamentali disfunctionali pot fi modificati prin invatare.

Terapia comportamentala clasica pleaca de la opera lui B.F. Skinner (1948), care sustinea ca sentimentele, gindurile si actiunile umane sint determinate strict de catre stimulii din mediu, fara ca personalitatea omului sa-si puna amprenta asupra lor. Evident, acesta era un punct de vedere mecanicist si reductionist, care a si fost ulterior transformat.

Autorul curentului comportamentalist contemporan este Albert Bandura (1974), care descrie omul ca fiind 'producatorul si totodata produsul mediului sau'. Curentul comportamentalist initiat de A.Bandura poarta numele de 'comportamentalism umanistic', depasind evident schema initiala 'stimul - rapuns'.

Thoresen si Coates identifica cele trei caracteristici centrale ale psihoterapiei comportamentale:

1. Terapia inseamna activitate, clientul fiind indemnat sa actioneze pentru a produce modificari imediate si notabile;

2. Stimulul din mediu este mediat de procesele cognitive, el avind semnificatie diferita la subiecti diferiti;

3. Clientul este responsabil fata de propriul comportament.

In concluzie, psihoterapia comportamentala moderna reformuleaza propriile tehnici in termeni de ' invatare sociala si cognitiva' in loc de modelul strict 'cauza-efect'.

Procesul terapeutic:

a. Scopurile terapeutice ocupa un loc central, fiind rezultatul unei negocieri cu clientul, negociere ce sta la baza unui contract terapeutic.

Scopurile se noteaza in acest contract terapeutic, ele fiind clare, concrete si intelese la fel de catre ambele parti. Ele reflecta ariile specifice cu probleme, dind directia terapiei, contribuie la selectarea tehnicilor de interventie si ofera un cadru de evaluare a rezultatelor terapiei.

b. Rolul si functiile terapeutului:

Terapeutul are un rol activ si directiv, el functioneaza ca ' profesor, director, expert' in diagnosticarea . Pe de alta parte, terapeutul devine un model semnificativ pentru client, acesta incercind sa-l imite prin ceea ce Bandura numeste 'modelare sociala'.

c. Experienta clientului in psihoterapie:

Clientul este activ in selectia si definirea scopurilor, el trebuie sa posede motivatia pentru schimbare si sa doresca sa urmeze procedurile atit in sedinta, cit si in viata reala. Astfel, daca in timpul sedintei se repeta un model comportamental prin joc de rol, clientul va trebui sa repete acest rol si in realitate, asumindu-si riscurile unui esec.

d. Relatia terapeutica:

Unii autori o critica, spunind ca este manipulativa si impersonala. Comportamentalistii sustin insa ca empatia, caldura, autenticitatea si toleranta terapeutului nu sint suficiente pentru a obtine un rezultat palpabil.

e. Tehnici si proceduri:

Spre deosebire de alte metode de psihoterapie, aici terapeutul primeste un feed-back continuu din partea clientului. Apoi, aceste metode sint stiintific fundamentate prin mijloace obiective.

In psihoterapia comportamentala moderna, Lazarus spunea ca se pot include orice fel de tehnici care modifica comprotamentul, indiferent de originea lor teoretica, adica nu doar tehnici derivind din teoria invatarii.

1. Tehnici de relaxare: se bazeaza pe relatia directa dintre somatic si psihic, adica pe rasunetul muscular, somatic al tensiunii psihice, emotionale/ toti stim cit de 'incordati' sintem atunci cind ne e frica sau cind avem emotii.

Jacobson (1938) dezvolta primul asa-numita 'relaxare musculara progresiva', tehnica ce a fost apoi dezvoltata si modificata de alti autori.

In aceasta tehnica, clientul este indemnat sa observe diferenta dintre starea de incordare si relaxare musculara pe diferite grupe de muschi; apoi se exerseaza, tot pe grupe musculare inducerea relaxarii prin comenzi verbale. Este aplicabila, ca toate metodele de relaxare de altfel, mai ales in starile de stress si anxietate, in psihosomatica si insomnii.

O alta metoda de relaxare, foarte cunoscuta, este ' trainingul autogen', tehnica creata de Schultz. Prin exercitii (comenzi) verbale, se neutralizeaza starile tensionale ale sistemului nervos vegetativ. Concret, prin aceste comenzi verbale, se induc starea de greutate, caldura si liniste la nivelul fiecarei grupe musculare in parte.

Alte metode de relaxare sint hipnoza, bio-feed-backul, meditatia.

1. Desensibilizarea sistematica: Wolpe ( l959, l969)

Aceasta se aplica cu succes in fobii (frici cu obiect, de exemplu frica de inaltime, spatii inchise,etc.)

Vom descrie cum se porcedeaza, pe etape.

In prima etapa, se face o analiza amanuntita a comportamentului problematic, adica ce anume il produce, cum se manifesta, ce consecinte are asupra vietii clientului. Se poate construi o scala ierarhica a intensitatii anxietatii de la 0 = 'nu mi-e deloc team,ain fata examenelor' pina la 100 = 'Sint ingrozit in fata unui examen'.

In timpul celei de-a doua etape, se face intii relaxare, in special de tip Jacobson. Dupa ce clientul a invatat sa se relaxeze, in timpul starii de calm se vor induce verbal imagini placute acestuia, adica clientul este invatat sa-si reprezinte mintal aceste imagini, dupa ce se simte relaxat. Clientul va trebui sa exerseze acest lucru si acasa.

In cea de-a treia faza se incepe desensibilizarea propriu-zisa, intotdeauna in stare de relaxare. I se cere clientului sa-si imagineze scena cea mai putin anxiogena de pe scala ierarhica, apoi urcam pe aceasta scala inducind scene din ce in ce mai anxiogene. In clipa in care apare anxietatea, se face din nou relaxare, trecindu-se prin toate grupele musculare pentru a scadea tensiunea emotionala. Terapia se considera incheiata atunci cind clientul ramine calm in fata celei mai anxiogene situatii de pe scala ierarhica, cea notata cu 100.

3. Procedee de expunere ('flooding'):

Aceste procedee consta in confruntarea cu situatia anxiogena, fie pe plan imaginar,fie in realitate. De exemplu, intr-o fobie de serpi, se cere imaginarea contactului cu un sarpe, apoi se privesc serpii reali, apoi se ating. Explicatia consta in stingerea reflexului conditionat prin repetare (saturare).

4. Tehnici aversive:

Aceste metode sint astazi controversate, desi inca foarte des folosite in toxicomanii, bulimie, perversiuni sexuale, agresivitate si autoagresivitate (automutilare)

Exista patru tipuri de tehnici aversive din care vom aminti doar doua, cel mai frecvent utilizate: 1. Aversiunea chimica - utilizata mai ales in alcoolism, constind in administrarea unor medicamente ce produc voma si o stare de rau general daca sint asociate cu alcoolul. 2. Socuri slabe, non-convulsivante, cu efect in voma cronica, agresivitate, alcoolism sau in tendintele autodistructive ale copiilor intirziati mintal sau autisti. Electrozii sint plasati pe brat, la virful degetelor, pe gamba si socurile sint administrate daca un anumit comportament deviant apare.

4. Modelarea:

Alte nume sub care este cunoscuta sint:'invatare observativa', 'invatare vicarianta' sau 'invatare sociala'. Prin ea, comportamentul unui individ sau al unui grup de indivizi devine model de comportament pentru un alt individ sau grup.

Bandura spune ca mute din comportamentele umane deviante sau patologice (mai ales cele anxioase), sint rodul invatarii sociale si nu rezultatul direct al contactului neplacut cu un stimul aversiv. Mentionam ca multe dintre fricile umane sint invatate - de exemplu, parintii spun copilului mic:' nu pune mina ca musca', 'nu pune mina ca te imbolnavesti sau te murdaresti', mai ales cind e vorba de animale. Copilul isi insuseste astfel teama sau aversiunea parintelui, fara a avea vreun contact neplacut cu animalul.

Exista mai multe tipuri de modele in situatia terapeutica:

a. Modelul viu: terapeutul insusi, prin atitudinile sale de toleranta, deschidere, curaj, compasiune si autoacceptare;

b. Modelul simbolic: eroi din carti , filme. c. Modelul multiplu: apare mai ales in terapia de grup, cind apreciezi mult o trasatura la unul din membrii grupului si te identifici cu ea.

Pentru ca un model sa fie eficient, este bine ca acesta sa aiba aproximativ aveeasi virsta, sex, rasa si statut social ca si clientul.

Efectele modelarii cu implicatie majora in practica clinica sint trei (dupa Bandura): 1. Achizitia de noi deprinderi, rapunsuri comportamentale/ de ex. in loc de rapsunsuri agresive, inveti raspunsuri asertive; 2. Inhibarea comportamentelor provocate de frica; 3. Facilitarea raspunsurilor comportamentale socialmente acceptate/ de ex. in moda.

Intrebari:

1. Ce fel de modele ati urmat dvs. in viata? Incercati sa le gasiti si sa definiti calitatile pentru care le-ati ales.

2.Intocmiti pentru cel putin un coleg de al dumneavoastra scala anxietatilor, asa cum este ea descrisa in curs;

3. Incercati sa va relaxati fiecare grup muscular citeva seri de-a rindul inainte de culcare; notati rezultatele.