Psihodiagnoza si conturarea ei instrumentala

PSIHODIAGNOZA SI CONTURAREA EI INSTRUMENTALA

Cuvantul "diagnostic' deriva din termenul grecesc "diagnosticos', care insemna "apt pentru a recunoaste'. Termenii: "psihodiagnoza' si "psihodiagnostic' au fost creati prin analogie si extrapolare a sintagmei "diagnostic medical'. Termenii, desi relativ asemanatori, au in obiectiv diferentieri de abordare a fiintei umane, deci nu se acopera integral ca sens si semnificatie si mai putin ca obiectiv.

Medicul identifica, dupa cum se stie, prin simptome si analize de laborator o anumita maladie. Diagnosticarea medicala a pus si pune in evidenta si modificari psihice, mai mult sau mai putin evidente (neliniste, teama, tensiuni psihice etc.), mai ales in cazul bolilor psihosomatice.

in cazuri de tulburari si handicapuri psihice (pentru ca exista si aceasta categorie de situatii), psihodiagnoza are functii complexe, similare si coordonate cu cele ale diagnozei medicale, activitatea psihologului fiind intersectata, in astfel de cazuri, cu aceea a medicului, neurologului, si are sarcina de a corela simptomele si disfunctionalitatile gasite de acestia, pentru a-si contura mai exact evaluarea psihodiagnostica. Fara indoiala, in cazuri de boli psihosomatice este benefica o consultare psihodiagnostica inversa, a psihologului solicitat de medic, pentru a se evalua gradul de tensiuni implicate in situatia de dinaintea stabilirii diagnozei medicale si dupa, si pe acest fond, modul in care i se comunica bolnavului rezultatele analizelor medicale.

Diagnoza psihica actioneaza, insa, mai mult pe terenuri psihice relativ obisnuite, si aceasta nu pentru a stabili normalitatea, fapt in care este angajata, uneori, si diagnoza medicala (ca functie de control), ci si pentru a stabili unele potentialitati psihice, in vederea valorizarii sau stimularii dezvoltarii lor, ori in vederea implicatiei sociale mai complexe a posesorului acelor potentialitati; include, ca atare, si prognoze.

Psihodiagnoza este un act de investigatie psihologica a unui caz si, concomitent, o sinteza logica ce permite organizarea coerenta si constienta a unor masuri generale de interventie, prin evaluari generale si particulare de influentare a dezvoltarii personalitatii cazului considerat, prin analize valorizante educativ, sau legate de programele de viata, inclusiv volum de activitate. Psihodiagnoza exprima si rezultatele (decizia) privind selectarea a ceea ce este mai potrivit si important pentru liniile de perspectiva ale dezvoltarii psihice, in cazul considerat. Decizia recomandarii, in urma psihodiagnozei, dar si structura ei sunt corelate cu anumite obiective legate de cele ce au determinat solicitarea acesteia. Altfel se fac psihodiagnoze pentru a stabili nivelul inteligentei de o anumita structura (dar si a inteligentei in general), pentru depistarea unei intarzieri sau deteriorari ale inteligentei, anumite aptitudini (si inteligenta disponibila in directia acestora), dar si cauzele ce determina deteriorari sau intarzieri de dezvoltarea inteligentei.

in acelasi sens, intereseaza conduitele conformiste sau nonconformiste, opiniile ce le alimenteaza gravitatea influentei acestora etc. Asadar. Psihodiagnoza selecteaza ceea ce este mai potrivit si important pentru directiile si liniile de perspectiva ale dezvoltarii persoanei aflate in cazul considerat. Aceasta caracteristica a activitatii psihologului modern este apropiata de cea a pediatrului modem. Ambii au in atentie armonizarea nivelului de adaptare biofunctionala si psihica (optimala) de adaptare la conditiile vietii a celor aflati in stare de psihodiagnoza. Data fiind aceasta structura a psihodiagnozei, ea a fost introdusa in scoli, in numeroase tari dezvoltate, pentru a crea o mai inalta structurare psihica si o recuperare, la nevoie, a implicatiei psihice a elevilor de diferite niveluri, la cerintele profilului scolii respective, la cerintele vietii sociale, deci, de adaptare a elevilor la nivelul optim al ratei de dezvoltare culturala, informationala si de civilizatie, si socializare civica, in genere. Chiar in acest context de obiective, psihodiagnoza construieste o relativa generalizare motivationala, a caracteristicilor psihice mai generale si usor observabile (spiritul de observatie, limbajul curent, spiritul de ordine, formele de relationare, interesele, liosirurile preferate, aptitudinile, cultura, inteligenta, structura morala etc.); toate acestea se consemneaza ordonat in dosarul psihologic.

PSIHOLOGUL CONTEMPORAN SI CERINTA MUNCII IN ECHIPA

in zilele noastre, este necesara munca in echipa pentru investigarea in orice domeniu.

in diferite locuri, in care activeaza psihologul: scoala, intreprinderi industriale, comerciale, sociale, in familie, dispensare etc., este necesara colaborarea informativa stransa intre psiholog si ceilalti investigatori ai conditiei umane.

in cazul in care se face "orientare scolara si profesionala' (O.S.P.) sau angajari intr-un post de munca, informatiile medicului privind gradul de sanatate, dar si anumite deficiente (vizuale mai ales, dar si auditive, debilitate fizica, mobilitate scazuta etc.), sunt foarte implicate. Unele sunt semnalate in certificatul medical. Aceste informatii sunt folosite de psiholog in vederea raportarii la cerintele profesionale, ale caror profiluri sunt, in general, cunoscute si folosite prin activitatile informative colectate fie de catre psiholog, pedagog sau sociolog, fie de la familie si de la profesori sau persoane cunoscute. Psihologul colaboreaza cu medicul scolii, cu dirigintii si cu profesorii care semnaleaza deficiente ale elevului in anumite feluri de activitati si de cunostinte, in clinica, psihologul colaboreaza cu medici de diferite specialitati.

in multe tari, medicii psihiatri poseda si o licenta in psihologie, in altele, o licenta in pedagogie. Scolile moderne cer tot mai asiduu psihologului scolar cunostinte vaste de pedagogie si sociologie. Nu este lipsita de semnificatii constatarea ca pedagogul singur, oricat de mare competenta ar avea in orientarea scolara si profesionala, are tendinta de a transforma acest proces in munca didactica, ceea ce nu corespunde decat in parte cerintelor complexe ce sunt reunite in activitatea de O.S.P. Pe de alta parte, medicul este complet dezarmat in fata acestei probleme, atunci cand este vorba de copii sanatosi. Economistul ar fi tentat sa evalueze capacitatea tinerilor numai dupa randamentul activitatii scolare la matematica, primejdie ce-i caracterizeaza, adesea, si pe pedagogi. Am aminti numai faptul ca Newton a avut note mediocre la scoala, si sunt destule alte cazuri de acest fel.

Domeniul psihodiagnozei a putut sa progreseze datorita dezvoltarii psihologiei experimentale si testelor, dar, mai ales, evenimentelor de la sfarsitul anilor '60, cand o situatie de criza si discutii legate de psihodiagnoza, provocate de o miscare antitest din U.S.A. (aflata intr-o perioada de criza economica), a creat discutii in Congresul American cu psihologi si intre psihologi. A. Anastasi a participat la aceste discutii care, printre altele, au reactivat problemele deontologiei psihologice, dar au generat si necesitatea ca dosarul psihologic sa cuprinda informatii cat mai numeroase de ordin medical, pedagogic, juridic si social, privind persoana testata.

Actul de diagnoza psihica este un act complex, responsabil, confidential, care clasifica fapte si conduite, atitudini si interese, competente generale si speciale, atitudini morale, sociale fata de sine si de altii, fata de munca, si responsabilitatea pe care o are, fata de acestea, orice persoana.

CE SE POATE INVESTIGA PRIN EXAMENUL PSIHOLOGIC?

intrebarea, ca atare, este legitima si de prima importanta pentru justificarea diagnozei psihice; de aceea am considerat important sa ne oprim asupra ei.

Se stie ca activitatea psihica nu se poate studia direct, ci doar prin manifestarea ei. Aceasta conditie a cunoasterii nu e specifica doar pentru psihologie. Oricine stie ca majoritatea stiintelor opereaza, in zilele noastre, in conditii similare (fizica, inclusiv fizica atomica, biologia celulara etc.).

Exista mai multe feluri de manifestari psihice. Ele se exprima ca variabile dependente sau intermediare, deoarece exprima caracteristici ale unei personalitati umane date, de care depind. Orice manifestare, sau act de comportament, este rezultatul a doua elemente: natura persoanei sau starea (subiectului uman considerat), si situatia in care se afla subiectul. Natura subiectului actioneaza sau reactioneaza la caracteristicile si natura situatiei, care devine sursa de stimulare a comportamentului sau a constelatiei de reactii ce au loc fata de situatie. Comportamentul poate fi observat, evaluat. Sursa de stimulare nu este intotdeauna evidenta, depistabila si masurabila. Aceasta cu atat mai mult cu cat asupra unor subiecti diferiti efectul stimulului poate fi si el diferit, chiar la aceleasi surse de stimulare. Acest fapt se datoreaza, in mare masura, motivatiilor diferite in momentul actiunii stimulului. Asadar, au foarte mare importanta comportamentele motivationale constituite in cadrul surselor conditionate ce s-au format deja si sunt active la persoana in cauza. Sursele actioneaza ca si cum s-au integrat in stimularea campului psihic, angajandu-1 in situatie.

Eston Jackson Asher, Joseph Tiffin si colaboratorii acestora au semnalat faptul ca o conditie sau un obiect extern devine constituent al mediului psihic, atunci cand produce influenta, efecte asupra personalitatii. Tocmai de aceea, un obiect din ambianta poate fi prezent, din punct de vedere fizic, dar absent, din punct de vedere psihic si invers. Relatiile interpersonale, ca si persoanele insesi incluse, se supun aceleiasi reguli. O persoana poate sa nu fie acolo unde este, si sa fie acolo unde nu este, prin aspectele virtuale active in universul si filmul interior, in genere, orice persoana dispune de un coeficient permanent de vigilenta, implicata si activata la necesitati de adaptare si de aparare, pe de-o parte, dar si la necesitati de curiozitate, de obligatii, din datorie, mila, dragoste efc., pe

de alta parte. Vigilenta perceptiva implica semnificatie perceptiei care devine observatie. Aceasta cauta relatii si semnificatii intre formele de organizare a celor observate si semnificatia ce li se poate conferi.

Putem considera drept componente masurabile de prim ordin cele ale campului psihologic: activitatile (productive) si performantele acestora; mai ales, performantele exprima, in mod concentrat, caracteristici importante ale personalitatii. Tot componente masurabile sunt si performantele de gasire a unor solutii intr-o situatie complexa ce se cere rezolvata, sau gasirea factorului cheie in rezolvarea unei probleme. Toate acestea pot fi considerate activitati productive.

Analiza activitatii (productive) ofera psihologului un material bogat si semnificativ pentru diagnoza psihica. Prezinta importanta, mai ales, analiza performantelor si a timpului de implicare¹ in ele. E vorba de performantele din diferite tipuri de activitati, fluctuatia lor curbele, ponderile performantelor (maximale si minimale), volumul lor, densitatea si constanta, ritmul si calitatea produselor, care constituie tot atatia parametri importanti de masurare a manifestarii aptitudinilor, deprinderilor, capacitatilor, dar si a atitudinii, eventual preferentiale, fata de o activitate sau alta, si implicit exprima si o structura atitudinala, consolidata sau nu, fata de anumite categorii de activitati, un volum individualizat (personal) de capacitati si atitudini fata de activitatea respectiva, un anumit grad de incarcare a activitatii in cauza cu deprinderi, o socializare a tuturor acestora etc.

In performante se evidentiaza insusirile innascute si educate ale personalitatii. Performantele se sondeaza prin teste, in care se cer rezolvate probleme de dificultati gradate ascendent, la tineretul scolar. Gradarea dificultatilor este foarte importanta, deoarece pune in evidenta nivelul pana la care s-au dezvoltat capacitatile de activitate productiva a persoanei in cauza. Astfel de probe mai pun in evidenta si capacitati de perseverenta, de autocontrol, simtul datoriei, nivelul invatarii consolidate in domeniul unor diferite activitati (inclusiv mentale). Capacitatile enumerate mai sus constituie prezenta latenta a unor caracteristici psihice formate si consolidate, mai ales prin invatare. Prezinta interes si faptul ca in formele de activitate are loc o structura latenta si discreta de "proiectare', prin care se exprima, condensat, numeroase trasaturi de personalitate.

Acest fapt sta si la baza folosirii testelor proiective in examenul psihologic. Procesul de proiectare largeste aria analizei psihodiagnostice. Exista o proiectie functionala, complexa, normala, dar si o proiectie conventionala, menita sa creeze o buna impresie in interrelatiile personale; exista o proiectie de exprimare a rolului si statutului social, in mare masura de impunere a statutului personal. La persoanele cu identitate duala, aceste forme de proiectie sunt mai complexe. Mecanismele de proiectie pol stimula sau bloca performanta, in functie de situatie. Pot crea o foarte mare angajare in cresterea performantei, preponderent in situatiile de concurenta (mai ales la subiectii cu personalitate activa). Despre problemele proiectiei vom mai face referiri pe parcursul acestei lucrari.

Analiza comportamentului constituie sursa cea mai diversa si saturata in aspecte corectoare ale psihodiagnozei situationale (prin teste, experimente, convorbiri etc.). Comportamentul se refera la totalitatea reactiilor pe care o persoana le exprima, in mod specific, fata de incitatiile incluse in factorii de mediu. Comportamentul se constituie, de fiecare data, pe baza unei selectii dintr-o multime de reactii posibile, alegere ce implica o interventie a inteligentei adaptative, din conduite acceptabile, ca exprimare si, maximal, potrivite situatiei, si la conferirea unui statut al acesteia, prin care interrelatia sa devina functionala si benefica. Prin comportamente de intercorelatie (sociale) se exprima forme de adaptare, dar si de exprimare a statutului de intercorelatie maximal, adaptat la relatia cu partenerul din intercorelatie, dar si cu imaginea pe care subiectul doreste sa-i fie atribuita. Comportamentul se refera la reactivitatea integrala a ansamblului fiintei.

In afara comportamentelor de intcrrelationare exista comportamentele de autoservire, dar si de servai (a celor din familie, din profesie, din mediul general social), comportamente la schimbari pozitive, negative, la situatii de asteptari, la frustrari, succese etc. Mai ales, behavioristii au analizat caracteristicile si structurile comportamentelor. Watson John Broaders (1878-1958) a subliniat diferenta dintre comportament si conduita. Comportamentul are structura, dinamica, durata, intensitate, dimensiuni si rezonante. Comportamentele se exprima sub forme de conduite , comportamente verbale si structuri emotionale si expresive. Comportamentul verbal poate fi diferit in variate situatii.

Comportamentul se exprima si in activitati, cum ar fi jocul, invatarea, munca. El proiecteaza stilul activitatilor, gradul de suplete si flexibilitate al adaptarii la conditii noi de existenta sau la solicitari noi. Intereseaza frecventa si varietatea, gradul de ajustare si performanta al conduitelor, preferintele si nuantarea acestora. Exista elemente spontane constituente ale comportamentelor (inconstiente), dar si elemente deliberate, selectate, constientizate si afisate intentionat. Politica, angajarea in situatii dificile pentru a le rezolva, cultura, dar si caracteristici morale (de a fi bun sau indiferent, arogant, timid, rauvoitor etc.) se manifesta in comportament.

Aceste aspecte caracteristice ale comportamentelor se structureaza, in timp, devenind suport al algoritmilor comportamentali de fond, algoritmi ai expresivitatii comportamentului cu variabilitati potentiale de folosire a aptitudinilor si de activare fundamentala a deprinderilor. Aceasta diversificare este in crestere, incepand cu perioada prescolara si in discreta descrestere in perioadele de involutie psihica a varstelor de regresie. Posibilitatile de exprimare comportamentala sunt relativ reduse in timpul stabilirii unei diagnoze psihice; totusi, ele sunt semnificative. In genere, se incearca sa se obtina comportamente provocate (Hartstone si May. Henning etc.).

Cunoasterea caracteristicilor comportamentale se suplimenteaza prin anamneza, prin diferite informatii date de persoanele care il cunosc pe cel ce urmeaza a fi testat.

Observarea comportamentului, din timpul sedintelor de diagnoza psihica, poate suplimenta cunoasterea caracteristicilor comportamentale, care au si variabile emotionale mai tensionabile sau mai putin tensionabile.

Asa cum am mai mentionat deja, comportamentele se exprima sub forma de conduite, comportamente verbale si structuri expresive.

Comportamentul verbal are mai multe caracteristici. Este unul in situatiile protocolare, oficiale, sociale, politice, familiale, in colective de aceeasi varsta sau de aceeasi profesie, si altul in situatii tensionale decat in cele netensionale, cand se desfasoara cu persoane cunoscute ori cand persoanele dialogului sunt necunoscute. In comportamentul verbal, se proiecteaza nivelul de cultura si civilizatie, inteligenta, adaptarea sociala, dar si blocaje de timiditate, aspecte nonconformiste. reactii coprolalice (injuraturi si asocieri aculturale etc.), ce se exprima mai precis prin termenul - conduita.

Limbajul arc stil, vocabular, decenta sau indecenta, caracteristici gramaticale respectate sau nu etc. Pentru psiholog, comportamentul verbal are mare importanta. Valoarea diagnostica are si coloratura tonala a vocii, accentele din ideile sau relatarile de diferite feluri de vorbire (comunicare), tonul familial, cel incarcat afectiv pozitiv, tonul agresiv, cel indiferent, din dorinta de neangaiare. sau indiferent, din dorinta de a semnala o scadere a afectivitatii, o discreta reiectie etc. Nu putem ignora comportamentul grafic verbal, ponderea si caracteristicile acestuia in viata omului. De altfel, se stie ca grafologia implica indici privind identitatea (falsurile scrise se pot descoperi), in cazurile scrierii, se pun in evidenta mai multe caracteristici de personalitate si de aptitudini. Dar la acestea ne vom referi, in mod deosebit, intr-unul din capitolele acestei lucrari, dat fiind faptul ca probele grafologice sunt folosite si ca probe juridice. Caracteristicile limbajului oral si scris pun in evidenta si defecte de vorbire, de comunicare si de inteligenta. Prin limbaj, se exprima inteligenta, dar si afectivitatea, cultura, caracterul si temperamentul: aspectele de fond ale personalitatii, mai ales in dialogul cu persoane apropiate, dialog in care se manifesta chiar si structura limbajului inscaunat in copilarie, mai mult sau mai putin vulgar. Comportamentul verbal pune in evidenta si aspecte ale adaptarii in aceste cazuri: conformismul, atitudinea fata de ceilalti, fata de sine, fata de moravuri, obiceiuri etc.

Studiul expresiei. Expresia face parte din ceea ce se numeste C.N.V. (comunicare non-verbala), constituind, de asemenea, o sursa importanta de informatii cu privire la caracteristicile psihice proiective, in principiu» manifestarile comunicative umane se intind pe o gama foarte larga - de la manifestarile pantomimice spontane sau intentionate, la cele mimico-gesticularc. mimico-expresive. cu componente, adesea, pregnante (precum eritemul de pudoare, inrosirea sau palidarea fetei, reactia de surpriza, de manie, de spaima etc.). Klages L. (1872-1956) a pus in evidenta faptul ca exista relatii intre expresie si temperament, in acest context, expresia este mai retinuta la temperamentele flegmatice. L. Corman a elaborat o tipologie a caracteristicilor faciale, pornind de la ipoteza ca fata constituie cartea de vizita a personalitatii si a intregii constiinte. Expresia este socializata si a capatat functii de comunicare cu tendinte de internationalizare. Fiind socializata si culturalizata, expresia (mai ales a fetei) este supusa educatiei, avand planuri de elaborare foarte complexe. Functiile de comunicare ale expresiei sunt folosite intens in arta teatrala. In viata curenta, expresia este supusa intereselor, atentiei ce se acorda evenimentelor din jur si persoanelor: dar expresia are si functii de fatada, adica de a contura imaginea de sine intr-un anumit fel, voit. Comunicarea non-verbala are, uneori, si caracteristici zonale. Asa, de pilda, gestica expresiva pentru da si nu, prin miscarile capului este la romani intr-un fel, iar la bulgari cu totul altfel (dau invers din cap).

RELATARILE SUBIECTULUI

O interesanta sursa de informatii utile pentru psihodiagnoza este aceea a interpretarilor si comentariilor subiectului (a persoanei diagnosticate), privind diferite situatii, probleme de viata, imagini etc. Acestea permit, de asemenea, o vasta studiere a functiilor proiective ale personalitatii. Si in aceste tipuri de manifestari exista componente spontane si se evidentiaza caracteristici multilaterale structurale ale personalitatii, probleme ce-1 preocupa pe cel testat, mai mult sau mai putin, unele obsesii, aspecte care releva cauze de disconfort psihic. Interpretarile si comentariile subiectului pot fi provocate. Toate acestea constituie o infrastructura complexa si semnificativa ce poate fi comparata, ca importanta si consistenta, cu ceea ce reprezinta tesutul conjunctiv pentru organism. Interpretarile subiectului pun in evidenta dificultati subiective si obiective. Prezinta interes si importanta frecventa, natura, structura lor, obiectivele implicate si gradul de constientizare ale acestora, ca si efectele neconstientizate ale lor, dar si efectele neconstientizate secundare, marginale ale tensiunilor legate de prezenta dificultatilor subiective si obiective.

in rezumat, nu exista nici o manifestare umana care sa nu poata servi ca material pentru diagnoza psihica, in orice caz, experienta si teoria, sunt, deopotriva, utile si necesare in activitatea de investigare, care este si activitate de cercetare stiintifica (in permanenta) in psihologie, stiinta a omului, "acest necunoscut'.

De fapt, psihodiagnoza nu se reduce la folosirea tehnicilor disponibile, nici la materialul de informatii ce se colecteaza cu aceste tehnici. Ca in orice cercetare, prin diagnoza psihica se pune naturii umane o intrebare, se cauta un raspuns care devine, intr-un fel, valabil pentru mai ample probleme esentiale privind personalitatea umana. Actul de diagnoza psihica este doar momentul prim al unei activitati mai complexe, aceea de recuperare si de reconditionare psihologica a dimensiunilor complexe ale personalitatii umane. Actul de diagnoza psihica este de compatibilizare a aspectelor psihice cele mai complexe din constelatiile psihice active, in vederea optimizarii universului interior si a eficientei contribuante a conduitelor umane. Diagnoza psihica este utila pentru psihoterapii sau restaurari ale proceselor de educatie sau/prin reeducatie. Exista numeroase cazuri si tipuri de tehnici terapeutice. Cu cat un caz este mai dificil, cu atat este mai necesara o gama larga de mijloace (metode) terapeutice, schimbare a mediului de viata, a obiectivelor etc. Dar asupra acestor probleme vom reveni.

Nu putem incheia aceste consideratii iara a face referiri la faptul ca exista cazuri cu totul iesite din comun, din parametri obisnuiti. 1. Domeniul paranormalitatii inglobeaza fenomene psihice si conduite ce se implica in doua mari categorii si anume: categoria fenomenelor paranormale propriu-zise si a doua a, 2. fenomenelor parargice. 1.1 Fenomenele paranormale ar fi de genul "vedere colorata cu degetele', "telepatia' sau "presimtiri care se adeveresc'. Acestea sunt expresii ale unor forme de cunoastere extrauzuale in timp si in spatiu, sunt relativ putin frecvente si nu de putine ori discutabile. 1.2 Fenomenele paragnosice constituie o categorie de fenomene paranormale mai deosebite. Ele se exprima prin vindecari spectaculoase sau miraculoase (care sunt consemnate ca "minuni' in scrierile religioase apocrife mai vechi). Aparitia de stigmate pe corp, ca insemne speciale, la un moment dat, au fost, de asemenea, trecute in evidenta specialistilor in parapsihologic (J. B. Rhine, Robert Tocquet, Pierre Duval, de Tirrel etc.¹). La Universitatea Duke, din Carolina de Nord, exista un laborator de parapsihologic care dispune de o bogata banca de fenomene paranormale si se efectueaza studii, mai ales de catre J. B. Rhine. In 1974, revista Impact a publicat o serie de 1.3 fenomene de precognitie (1964). Peste 10 ani, aceeasi revista a consacrat un numar intreg fenomenelor de parastiinta. 1.4 Exista si cazuri de parapsihologic mai ciudate, dominate de capacitatea unor persoane de a putea descrie si urmari, de la mari distante, desfasurari de evenimente, ghicind cu mare precizie succesiunea lor. Robert Tocquet a descris, printre altele, miraculosul caz al lui Louis Fleury, care la 10 ani nu stia sa se imbrace, sa se spele si umbla foarte dezordonat imbracat. Se stie ca Louis Fleury a devenit unul din cei mai mari calculatori ai acestui secol. Robert Tocquet a emis ipoteza ca ciudata intarziere de dezvoltare a lui L. Fleury a fost, de fapt, expresia unei dificultati de adaptare a unui creier exceptional, la mediocritatea mediului in care si-a desfasurat debutul marele calculatorist. Oare nu s-ar putea explica, la o alta scala de valori (cea literara), faptul ca Lucian Blaga a vorbit abia la 4 ani? 1.5 L. L. Vasiliev¹ a studiat sugestia la distanta. Exemple de sugestie se constata, frecvent, in fenomenele placebo (se substituie medicamentul cu un spectru foarte complex de actiuni, si, de obicei, foarte scump, cu un medicament ce contine substante absolut neutre), efectele fiind, la numeroase persoane, identice cu cele substituite, in aceeasi categorie, se pot trece si fenomenele predictive (efectul Dunn). Fenomenele paranormale sunt de foarte multe feluri. Exista tot mai numeroase centre de cercetare care le inregistreaza si elaboreaza statistici, emit ipoteze si largesc tot mai mult aria acestor fenomene, numite din ce in ce mai mult fenomene Psi. Mai recent, exista numeroase filme seriale care difuzeaza situatii si fenomene Psi. Numai ca aceste difuzari sunt cu o tenta relativ agresiva, fata de cele ce au fost semnalate prin anii 1960-1970.

2. Fenomenele parargice (de fapt tot fenomene Psi) se caracterizeaza prin faptul ca nu se consuma la nivel dominant intelectual, ci declanseaza reactii fiziologice ciudate si mai greu de explicat. Asa sunt fenomenele de psihochinezie (miscarea obiectelor fara contact direct cu ele). Cercetarile de parapsihologic mentionate (J. B. Rhine, Pierre Duval) constituie experimente interesante invocate, care atrag atentia asupra caracterului extrem de simplist al psihologiei si al conceptului de normalitate psihica.

CATEVA REGULI GENERALE PRIVIND DIAGNOZA PSIHICA

Exista trei categorii de reguli a caror cunoastere este absolut necesara in munca din acest domeniu.

Ele se refera la limitele diagnozei psihice, la cunoasterea conditiilor care favorizeaza deteriorari psihice, si apoi caracteristicile de continut ale activitatii psihice reflectate in psihodiagnoza.

Desigur, corectitudinea analizei in diagnoza psihica depinde de: tehnicile de investigatie (de finetea lor); coroborarea tuturor datelor privitoare la subiectul investigat si de categoria de caracteristici si dezordini sau intarzieri de dezvoltare ce trebuie investigate sau apar in psihodiagonstic.

1.1. Ca regula generala, functia de predictie a diagnozei psihice trebuie considerata ca relativa, atata vreme cat nu este terminata dezvoltarea si maturizarea persoanei, dar si in anii de regresie. Ca atare, exista o valoare aproximativa a diagnozei psihice - datorita caracteristicilor dezvoltarii psihice (legilor), a ritmurilor dezvoltarii, a factorilor care influenteaza ritmul dezvoltarii, ca si a caracteristicilor involutiei si regresiei psihice din anii batranetii. Nu trebuie sa uitam faptul ca se cunoaste inca cu aproximatie programul ereditar uman¹ si este dificil de stabilit ce influente sociale se vor exercita, in timp, asupra persoanei umane in timpul vietii (mai ales in zilele noastre, cand exista o foarte mare emigrare). La acestea se adauga un procent de relativitate a predictiei si datorita conjugarii acestor factori pe fondul unei dezvoltari inegale a structurilor psihice in general, dar si a vietii sociale ca mediu de apartenenta si influenta.

l .2. Functiile de predictie ale psihodiagnozei sunt conditionate de varsta subiectului testai. Cu cat subiectul este mai tanar, cu atat pot surveni schimbari nu numai de grad, ci si schimbari de structura psihica, fapt ce face necesara o supraveghere diagnostica organizata.

1.3. Prezinta interes pentru cel ce face psihodiagnoza faptul ca exista perioade de dezvoltare psihica, in care frecventa dezordinilor psihice este mai mare: acestea sunt perioade de restructurari psihice, pe traseele maturizarii. Asa sunt perioadele prescolare, dar mai ales cele ale pubertatii si adolescentei. Aceste perioade au o fragilitate mare, datorita faptului ca alaturi de implicarea unui mai mare grad de maturizare cognitiva si afectiva, ritmul dezvoltarii psihice a constiintei de sine si a identitatii sunt mai intense. Tot fragila este si perioada menopauzei feminine. Exista diferente importante si de sex, nu numai de varsta, privind tipologia umana, fapt ce imprima diferente specifice proceselor de dezvoltare psihica, in acest context, se poate vorbi de structuri psihice; perioadele copilariei si cele ale batranetii sunt, in genere, mai fragile si se cer protejate pe plan social. Conditii de fragilizare psihica se pot constitui si in urma influentelor mediului, daca acesta contine conditii de dezvoltare minate. Acestea pot provoca fragilizari si chiar deteriorari psihice. Exista dezordini psihice de scurta durata, desi orice dezordine psihica, mai ales carentiala, are tendinta de a se permanentiza si, deci, de a se agrava, daca nu se intervine in vreun fel si daca nu se amelioreaza conditiile de existenta (de mediu) care au provocat dezordinile psihice respective.

l .4 Cea mai mare frecventa a cazurilor de dezordini psihice, la copii provin din familiile dezorganizate, din mediul familial supraautoritar sau avitaminizat afectiv sau moral etc. Este necesara si studierea mediului de provenienta si a celui de apartenenta, deoarece acestea au cele mai puternice influente la varstele de dezvoltare a copiilor. Deci, alaturi de probele psihologice, ce se refera la subiectul considerat, este necesara cunoasterea mediului permanent familial, ca si a celui scolar si (cel mai larg) social-cultural, inscrise in biografia si adaptarea subiectului.

Modificarile frecvente de regim de educatie, ca si educatia
excesiv liberalizata favorizeaza formarea de dezordini de dezvoltare ale
comportamentului (determinand o gama larga a dezordinilor, denumite ale
"bunei stari'). Modificarile frecvente profesionale, de rol si de statut social,
au aceleasi efecte. Un efect puternic are si retragerea din profesie a
persoanelor care au fost foarte active si foarte atasate de profesiunea lor.

Conditiile de viata, ca suprasolicitarea, tensiunile frecvente
provocate de activitati permanentizate in asalt, provoaca tensiuni
interioare si pot genera stari de oboseala, sentimente de incapacitate si
insatisfactie. Ele contribuie la deteriorarea generala a personalitatii, inclusiv
la aparitia formelor grave de alienare, in cazurile de suprasolicitare, se
instaleaza astenia, timiditatea excesiva, instabilitatea psihica, starile de
depresie etc. Se impune necesitatea de a stabili daca anumite caracteristici
de acest fel au caracter episodic, reprezinta o expresie tipica a dezvoltarii
psihice, constituie un efect al suprasolicitarilor excesive si persistente
sau sunt constitutive (si duc la schizofrenie, dementa precoce etc.). Situatia
inversa, aceea de subsolicitare, devalorizeaza personalitatea prin
nean trena rea capacitatilor si a mecanismelor creatiei, prin faptul ca
deformeaza domeniul atitudinilor si responsabilitatii si nu creeaza conditii
favorabile pentru dezvoltarea de aspiratii si de comportamente rezistente la
conditii mai putin favorabile de activitate.

In perioade de recesiune economica, exista o crestere a starilor de tensiune, se constituie nevroze, generate de neliniste, teama de somaj, de neacordarea salariilor la timp, de cresterea preturilor care devalorizeaza disponibilitatile unei vieti normale cu trebuinte si cu satisfacerea lor.

Rezultatul unui psihodiagnostic este limitat in timp. El este
valabil doar cateva luni pentru numeroase categorii de aspecte psihice la
copii, devenind valabil pentru un timp mai indelungat, in perioada tineretii,
cand trasaturile psihice au tendinte de a se stabiliza. Dupa 45 de ani,
rezultatele diagnozei psihice devin din nou de valoare temporala mai redusa.
Printre altele, in Franta o psihodiagnoza are valoare de predictie la copii,
cam de 6 luni. De altfel, dupa cum bine se stie, si o analiza sangvina are
valoare doar un timp limitat.

A treia categorie de regirii se refera la caracteristicile de continut ale activitatii psihice, reflectate in diagnoza psihica.

3.1. Cazurile de intelect de limita sau cazurile de limita caracterologica sunt mai greu de diagnosticat, deoarece, in multe din aceste cazuri, nu exista structuri compensatorii, capacitatii si/sau deprinderi de suplimentare (capacitati tehnice dezvoltate, capacitati de calcul rapid, uneori abilitati manuale etc.).

Cazurile care se afla de o parte si de alta a mediei (din curba lui
Gauss a rezultatelor) sunt mai greu de diagnosticat si ele, din cauza
receptivitatii lor foarte mari la toate influentele ce se exercita asupra
acestora.

Psihologul nu poate diagnostica, in mod direct, trasaturi psihice,
ci doar manifestari ale acestora in anumite conditii date, acele ale situatiei.

in exercitarea profesiei de psiholog, exista o serie de primejdii, de rutinare si de calificare a rezultatelor obtinute.

a) Unele se datoreaza individualizarii cerintei de criteriu (adica a
determinarii clare a ceea ce se diagnosticheaza prin fiecare secventa a unui
test la un moment dat). Exista primejdia ca acestea sa cedeze unei optici
atomiste cu privire la persoana umana. Aceasta este o deformare
profesionala, similara cu aceea ce caracterizeaza medicul dermatolog sau pe
cel ce se specializeaza in gastroenterologie, care, fiecare in parte, este tentat
a considera ca orice boala este provocata in mod direct sau indirect de
tulburari ale functionalitatii pielii sau de tulburari gastrointestinale. Tot asa,
psihologii care lucreaza cu teste de inteligenta analitice (ce au in analiza
memoria, structura gramaticala, atentia, vocabularul si inteligenta cu felurile
ei) sunt tentati a privi personalitatea ca fiind constituita din entitati separate
(ca memoria, atentia, inteligenta verbala si nonverbala) si sa minimalizeze
caracteristicile cu care opereaza alte aspecte ale personalitatii.

b) O alta tendinta, ce trebuie suspectata, este aceea care deriva din
faptul ca psihologul impune (desigur, in mod involuntar) celui aflat in
atentia sa, modul de a gandi, a simti, a voi, ce il caracterizeaza. Aceasta
tendinta afecteaza libertatea spirituala si de actiune a celor supusi diagnozei
psihice, creeaza subiectului investigat cerinta de a aparea altfel decat este,
adica asa cum reiese ca ar trebui sa fie. Este imposibil sa se incorporeze in
structura unui test infinitatea de mentalitati, stiluri si caracteristici psihice
care exista. Daca testul este etalonat, el cuprinde o anumita preferinta a celui
ce 1-a etalonat si o anumita mentalitate a celui ce a ales itemii testului.
Totusi, experimentatorul creeaza o marja de distanta fata de ceea ce a
incorporat in test in urma etalonarii, care a fost, bineinteles, influentata de
insusi procesul de etalonare care se face pe seama unor raspunsuri colectate
si apoi prelucrate. Conditia de confruntari de mentalitati poate crea o
discreta fragilizare a insusi instrumentului de cercetare (testul), dar, in
genere, psihologului i se cere sa mediteze la fiecare aplicare a unui test sau a unei baterii de teste asupra mentalitatilor celor ce sunt testati fata de mentalitatea implicata in test. Oricum, subiectii isi manifesta nuantele mentalitatilor lor in orice testare. Ramane, insa, cerinta de a crea conditia de testare care sa alimenteze exprimarea mentalitatii subiectului. Instructajul, atmosfera creata de psiholog, prin el, sunt foarte importante in acest context, c) in fine, o ultima problema, asupra careia trebuie sa atragem atentia este aceea de a absolutiza metoda (sau testul) pe de-o parte, sau valoarea rezultatelor obtinute, dar si de a considera aceasta valoare exprimata in rezultate ca fiind incontestabila si activa in orice imprejurari, pe de alta parte. Or, rezultatele unui test trebuie privite ca expresii situationale ale unor simptome. Simptomul nu este tot una cu boala sau cu trasaturi dominante caracteristice, fapt foarte banal si binecunoscut de orice medic, in ceea ce priveste diagnoza medicala, psihologul trebuie sa aiba in vedere si acest aspect al terenului pe care lucreaza, in esenta, aplicarea unui test trebuie validata prin aplicarea altora, pentru a se obtine un dosar psihologic completat cu anamneza persoanei in cauza si cu observatiile colectate, chiar in timpul aplicarii intregului examen psihologic, cu toate aspectele la care ne-am referit - si care sunt implicate in dosarul psihologic.

CATEVA PROBLEME DE DEONTOLOGIE

Fara indoiala, psihologul modern are o foarte mare responsabilitate sociala. Exista un cadru deontologic al problemelor profesiei si a atitudinilor morale ale psihologului. Discutiile in jurul acestui cadru deontologic au fost prezente la toate congresele internationale de psihologie.

Cadrul deontologic al Asociatiei Internationale a Psihologilor (de fapt este vorba de doua asociatii internationale - una cu caracter general si a doua implicata in domeniile psihologiei aplicate), la care au aderat si psihologii romani, prin Asociatia Psihologilor din Romania in 1959,' recomanda sase reguli importante (de baza) ale profesiei de psiholog¹. Ele se refera la o respectare a cerintelor implicate in cele sase reguli, care au urmatoarele formulari:

l. Cerinta de etica, corectitudine, one tate.

Cerinta de a pastra secretul profesional, secret ce se refera la
diagnosticul efectuat si aceasta pentru a nu crea conditii de depreciere ori
suspiciune a subiectului in colectivitatea in care traieste.

Cerinta de respectare totala a aceluia ce se afla in situatie de
psihodiagnoza.

Obligatia ca prin munca de observatie si de cercetare sa se
contribuie la dezvoltarea stiintelor psihologice.

l  / 5. Obligatia de a respecta autonomia tehnica a cercetarii.

6. Cerinta de independenta profesionala fata de orice presiuni.

Omul zilelor noastre se afla in cadrul unor profunde schimbari ale vietii sociale si ale structurilor sale psihice. Pe fondul unor progrese intense si foarte mari, dar si a unei crize economice legate de perioada de tranzitie si a unui razboi ce s-a consumat la granitele tarii si a afectat si el economia si schimburile comerciale cu Tarile Balcanice, dar si cu alte tari (in care Tarile Balcanice erau de tranzit), de asemenea, pe fondul unei dezvoltari uriase a informatiei si a presiunilor generate de perfectionarea foarte mare a tehnologiilor, culturii si artelor, se dezvolta caracteristici noi, atitudini, mentalitati, cerinte de confort psihic si de nivel de trai dar si de lupta declansata impotriva terorismului. Deci, pe acest fond, munca psihologului si-a creat responsabilitati majore si o mai puternica angajare in slujba omului. Coeficientul de schimbare psihologica creeaza dispute, neliniste, angoase. Se evidentiaza dificultati de adaptare si conflicte latente sau agresive. A crescut criminalitatea, consumul de droguri, coruptia, legislatia este inca imperfecta si labila, terorismul a atins cote excesive in anul 2001.

Pentru cercetare, munca psihologului prezinta foarte mare importanta ca pagina de comparatie, de selectie a structurilor psihice ce se fragilizeaza mai mult si a celor ce au ramas mai rezistente. Cu alte cuvinte, munca psihologului acestui timp devine de referire istorica, dar ea trebuie sa fie, sa reprezinte o contributie la ameliorarea tarelor si a conturarii unor noi forme de adaptare psihosociala, culturala, de educare a aspiratiilor, idealurilor, mentalitatilor, de alimentare a generatiilor ce se dezvolta cu mai multa energie adaptativa la viata mult mai mobila, receptiva, competitiva, care se construieste. Exista o crestere importanta a ofertei de psihologi. Numeroase universitati, ce s-au constituit si consolidat dupa 1989, nu mai resping psihologi, dimpotriva. Marea majoritate a acestor universitati particulare (multe pe cale de acreditare, deja) au catedre de psihologie. S-au dezvoltat si tehnici de psihoterapie de catre psihologi excelenti, care devin tot mai cautati. S-au implicat in tot mai mare masura psihologii specialisti in psihopedagogia speciala in activitati legate de copii cu deficiente de diferite tipuri nu foarte pregnante, in scolile obisnuite, in viata concreta.

Integrarea se desfasoara in conditii din ce in ce mai bune. Mai sunt, desigur, numeroase probleme de rezolvat, dar contactele tot mai active cu centre de tot felul de psihologi din diferite tari au largit informatia si instrumentarea, modernizarea tehnologiilor psihologice. Exista si se construiesc conditii tot mai numeroase de dezvoltare a psihologiei romanesti, care sa ofere prin aportul ei o importanta transformare si dezvoltare a obligatiilor la care ne-am referit in paginile anterioare. Prezentul include dimensiunile remarcate ce trebuie cunoscute, inainte cu aproape 30 de ani, Alvin Toffler¹ a publicat o lucrare care ne-a oferit mereu momente de meditatie privind aceasta problema, in care psihodiagnoza isi mareste implicatia.

Toate acestea contureaza terenul foarte larg si mereu in dezvoltare a psihodiagnozei si-i confera statutul de proces de analiza psihologica a unui caz si, in acelasi timp, a unei sinteze logice situationale a dezvoltarii psihicului, a caracteristicilor mai semnificative ale acestuia, la un moment dat, ca si directia acestei dezvoltari, in aceste conditii, analiza de caz a devenit foarte importanta si a capatat statut de metoda de baza.