Procesarea informatiilor

PROCESAREA INFORMATIILOR

Introducere
Senzatii si stimuli Perceptia
  Atentie si Vigilenta
Memoria

INTRODUCERE

Fiinta umana poseda un puternic sistem de sesizare si procesare a informatiilor legate de mediul inconjurator. Informatia ca stimul trebuie receptionata inainte ca persoana sa poata reactiona la ea. Odata receptionati stimulii sunt transmisi prin cai anatomice catre creier unde are loc procesarea si integrarea informatiei precum si elaborarea unei comenzi coerente. O cauza potentiala de eroare este reprezentata de limitele foarte stranse in care functioneaza sistemele senzoriale. Modelul functional pentru diferitele stadii ale gandirii noastre arata astfel:
a) detectie
b) perceptie
c) luarea deciziei
d) actiune
e) feedback
Acest model are o foarte mare importanta pentru ca ne ajuta sa stabilim cauza erorii care poate rezulta dintr-o perceptie eronata, goluri de memorie, momente de neatentie sau interpretare gresita.
Acest model functional ne ajuta sa intelegem si alti factori care ne influenteaza performanta cum ar fi de exemplu, stresul.
Acest model se bazeaza pe o serie de stadii care se intalnesc intre receptarea informatiei si elaborarea raspunsului (fig.

SENZATII SI STIMULI

Legatura cea mai simpla a individului cuu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor.
Senzatiile sunt rezultatul activitatii reflexe a organelor de simt (analizatori) ca raspuns la stimularile exterioare simple.
Desi sunt fenomene reale ale vietii psihice, rareori omul le realizeaza separat. In mod obisnuit, ele sunt integrate proceselor mai complexe. Se disting senzatii auditive, vizuale, olfactive, gustative, cutanate, chinestezice, de echilibru etc.
Durata senzatiilor este in general, corespunzatoare duratei stimulului.Cercetarile au aratat insa ca senzatiile nu apar imediat dupa stimulare si nici nu inceteaza odata cu actiunea stimulului, existand fenomene de post-actiune.

Legi generale ale sensibilitatii

Legea intensitatii

Un stimul produce o senzatie nurnai daca are o anumita intensitate, daca depaseste un anumit prag, denumit pragul minimal absolut. Acesta se defineste ca intensitatea cea mai mica a unui stimul care poate determina o senzatie specifica. Astfel, pentru sensibilitatea vizuala el este de 1 -2 cuante, pentru cea auditiva de 16-20 vibratii pe secunda etc. S-a demonstrat apoi ca exista si un prag absolut maxim, definit ca cea mai mare cantitate dintr-un stimul care mai determina inca o senzatie specifica. Dincolo de pragul maxim, excitantul produce suprasolicitare si nu mai apar senzatii specifice, ci durerea.
Valoarea generala a pragurilor este stabilita statistic. Unele persoane pot avea un prag mai mic si in consecinta au o sensibilitate mai mare, altele pot avea un prag mai mare decat cel obisnuit avand si o sensibilitate mai scazuta. Deci, cu cat pragul este mai mic cu atat sensibilitatea este mai mare si invers.

Legea contrastului senzorial
Legea contrastului senzorial consta in scoaterea reciproca in evidenta a doi stimuli cu caracteristici opuse. De exemplu, un stimul negru pe un fond alb se sesizeaza mai usor si mai repede decat pe un alt fond cu care nu iese in contrast. Exista doua feluri de contrast: contrast succesiv, exprimat in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care urmeaza (un sunet mai inalt care urmeaza unuia jos), si un contrast simultan, cel mai frecvent realizat in cadrul sensibilitatii vizuale.
Contrastul cromatic este foarte mult utilizat in psihologia transporturilor, la fel cel auditiv.

Legea adaptarii
Legea adaptarii se refera la modificarea sensibilitatii organelor de simt sub actiunea repetata a stimulilor. Astfel, daca un stimul slab actioneaza mai multa vreme, adaptarea se realizeaza in sensul cresterii sensibilitatii (astfel incat el este din ce in ce mai bine receptionat), iar la actiunea unui stimul puternic, prin scaderea ei.
Aceasta lege actioneaza la nivelul tuturor organelor de simt, dar este mai deosebita in vaz, tact si olfactie. Cea mai puternica adaptare este cea vizuala.
Adaptarea la intuneric se realizeaza mai rapid in primele 10-15 minute, apoi mai lent durand 3-4 ore.Ea creste de 200000 ori fata de valoarea de la start.
Adaptarea olfactiva este realizata in 1-3 minute, iar cea la atingerea obiectelor chiar dupa 3 secunde. Adaptarea auditiva este mai slaba.

Legea semniflcatiei
Semnificatia mare a unui stimul face sa creasca sensibilitatea fata de el, sa fie mai repede discriminat si chiar sa contrazica legea intensitatii. Astfel, un stimul mai slab, dar mai semnificativ, poate fi mai repede si mai bine detectat dacat altul cu o intensitate normala sau chiar superioara.

PERCEPTIA

S-a discutat multa vreme asupra relatiei dintre perceptie si senzatii.Unii cercetatori au acordat cea mai mare importanta senzatiior si au considerat perceptia ca pe o simpla suma de senzatii, altii au dat o interpretare inversa acestui raport, considerand ca doar perceptia ca un tot exista, in timp ce sezatiile rezulta din separarea artificiala a unor elemente din ansamblul perceptiv. In realitate, perceptia nu este posibila fara capacitati senzoriale, dar nu se reduce la o suma de senzatii.
Perceptia implica transformarea informatiilor date de senzori in structuri pline de inteles, de exemplu, o schema de sunete care poate fi recunoscuta ca avand un anumit mesaj.
Perceptia nu este o reprezentare completa a unui "depozit senzorial" (a informatiei stocate) ci o interpretare imediata a lui. Procesul este complex pentru ca informatiile fizice sunt codificate folosind concepte deja existente in memorie.
Este adevarat ca noi putem percepe numai ceea ce putem concepe. Procesul este de asemenea influentat de capacitatea de prelucrare a persoanei respective a informatiior care sosesc de la "depozitul senzorial" si de natura informatiilor receptionate.

Deoarece capacitatea unui canal este limitata in asemenea mod multe din informatiile receptionate la nivel senzorial vor fi pierdute fara a fi percepute.
Activitatile perceptive stau la baza tuturor comportamentelor.
Perceptia permite cunoasterea mediului si interactiunea complexa cu acesta(adaptare, influentarea parametrilor mediului, etc.)
Alaturi de limitele fiziologice, expectatia, experienta, atitudinea, motivatia si gradul de vigilenta pot influenta perceptia si in anumite cazuri, pot reprezenta cauze de eroare.

Acceptiunile conceptului de preceptie
Pana in momentul de fata ,in literatura de specialitate s-au conturat trei acceptiuni ale conceptului de perceptie. Prima care este si cea mai importanta, considera perceptia ca activitate, a doua ca expresie a personalitatii, iar a treia, ca deformare a obiectului.
1. Prin prisma primei acceptiuni, perceptia nu este un eveniment izolat al vietii, ci trebuie considerata ca o faza a actiunii, perceptia nu este o receptare a ceea ce este dat, ci o prelucrare, o activitate de analiza, sinteza si generalizare, ea se formeaza in procesul interactiunii omului cu lumea.
Pentru a evidentia mai clar caracterul de activitate al perceptiei, literatura de specialitate propune mai multe tipuri de tratare (procesare) a informatiei. Intre ele exista doua modalitati de tratare a informatiilor, cunoscute sub denumirea de bottom-up process (procesare dirijata de fapte) si top-down process (procesare dirijata de concept), care explica un anume tip de procesare- procesarea seriala.
Cele doua moduri de tratare a informatiior sunt opuse: primul porneste de la datele concrete, celalalt de la ceea ce se sconteaza a se percepe, primul este ascendent si in mare parte automatizat, al doilea este descendent, constient si dependent de reprezentarile cognitive si de cunostintele anterioare asupra lumii. In primul caz trebuie sa distingem un sir de secvente implicate in recunoasterea obiectului (ajustarea orientarii, ajustarea marimii, suprapunerea semnalului extern cu modelul interior, identificarea corecta a stimulului). Acest tip de tratare a informatiilor se numeste tratare dirijata prin fapte, si este pusa in functiune de receptionarea stimulului si se efectueaza urmand un proces regulat si logic pana la cunoasterea stimulului. Fiecare dintre etapele implicate in analiza stimulului isi executa propria sa activitate, primind datele de intrare si apoi utilizandu-le. In al doilea caz este necesara intrarea in functiune a unui alt mod de tratare a informatiilor, numit tratare dirijata prin concepte. Potrivit lui, incepem cu conceptualizarea a ceea ce ar putea reprezenta imaginea si abia apoi cautam confirmari.Daca incepem prin a numi imaginea respective, continutul imaginii capata atat contur cat si semnificatie. Asadar, daca stim ce privim, este foarte usor sa si vedem acel ceva. Aceste doua moduri de tratare a informatiilor sunt simultane, fiecare contribuind la analiza globala.
In concluzie, prin activismul sau, perceptia apare ca find un mecanism reglator esential al activitatii adaptative.
2. Perceptia ca expresie a personalitatii este acceptiunea extensiva a conceptului de perceptie.
In aceasta acceptiune, notiunea de perceptie desemneaza nu doar priza de constiinta imediata, ci una globala a omului in contact cu lumea, cu situatiile concrete de viata. Alaturi de elaborarea senzoriala, sunt o serie de alti factori, ca inteligenta, trebuintele, emotiile etc, care incep sa joace un rol din ce in ce mai mare in perceptie.In primul plan trece deci, rolul factorilor de personalitate in contactele cognitive ale omului.Unele trasaturi de personalitate, obisnuinte, mentalitati, habitudini, prejudecati etc, isi pun amprenta asupra receptarii si prelucrarii informatiilor.
Omul traieste intr-o lume pe care o percepe ca pe o situatie de viata, asa incat

comportamentul sau va fi influentat nu numai de "lumea in sine", ci si de felul in care este ea perceputa.
3. Acceptiunea perceptiei ca deformare a obiectului, s-a impus ca urmare a studierii iluziilor percepive, care nu sunt altceva decat perceptii deformate.
Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale diverselor figuri geometrice, din care cauza se si numesc iluzii optico-geometrice.In principal, exista trei categorii de iluzii:
■cu cercuri egale dar care par a fi inegale (Delboeuf, Titchener) ■cu linii sau segmente de dreapta egale, dar care par a fi inegale (Ponzo, Muller-Lyer, Sander, verticala, Oppel-Kundt)
■Cu linii paralele dar care par a nu fi paralele (Wundt, Zoliner, Hering).

Iluzia luiMuller-Lyer

Desi cauzalitatea iluziilor optico-geometrice este extrem de variata, foarte frecvent ele se datoreaza erorii de estimare a unor caracteristici ale figurilor geometrice (marimea, orientarea, forma, felul unghiurilor).
Iluziile perceptive variaza in functie de mai multi factori dintre care cei mai importanti sunt: varsta, activitatea profesionala a subiectului, particularitatile contextului socio-cultural in care acesta traieste si isi desfasoara activitatea. O alta caracteristica este si faptul ca acestea apar in conditii strict determinate, dar si faptul ca exista posibiitatea de corectare a iluziilor in chiar timpul desfasurarii activitatii perceptive.
Fiind prin excelenta un proces relational, perceptia este influentata in desfasurarea ei de o multitudine de factori interni, externii sau relationali (ce rezulta din interactiunea primelor doua categorii). In categoria factorilor externi intra in principal caracteristicile stimulului(intensitatea, durata, frecventa, complexitatea) dar si unele particularitati ale contextului in care acestea apar.
Factorii interni sunt foarte numerosi,incepand cu prezenta/absenta atentiei, motivatiei si pana la trasaturi dispozitionale de personalitate, interese stabile pentru o categorie de stimuli, specializare profesionala, gradul de cultura generala.

Iluziile perceptive

Conditiile specifice de zbor provoaca anumite reactii ale sistemului nervos central si ale organelor senzoriale, determinand o functionare a acestora in mod diferit fata de functionarea de la sol, se produce un dezechilibru intre particularitatile psihice, iar realitatea este perceputa denaturat, generand diferite forme de iluzii.

Conditii specifice:

■ altitudinea - incepand de la desprinderea de sol, urmata de procedeul de ridicare, de spargerea plafonului de nori, de atingerea altitudinii maxime, de variatie lenta, brusca sau succesiva a acestor altitudini diferite de zbor.
■ hipoxie - care se adauga fenomenelor de mai sus, cu influenta ei asupra tuturor organelor.
■ variatiile de presiune - in functie de altitudine, cu influente subiective si obiective asupra unor anumite organe, care se adauga simptomatologiei de zbor si dintre care cea mai importanta este influenta asupra sistemului nervos central, asupra organelor de simt si in special asupra aparatului vestibular din urechea interna.

lluziile reprezinta, deci un efect de functionare, prin faptul ca se considera unele aparente sau fictiuni drept realitate, adica este o inselare provocata de perceperea denaturata a realitatii.
Iluzia optica sau iluzia autocinetica se manifesta prin impresia de deplasare a unui punct sau obiecte izolate si imobile, adica deplasarea aparenta iluzorie a ceva care in realitate este fix. Iluzia optica poate apare la oricine. Posibilitatea de reglare, franare sau oprire a iluziei optice este extrem de limitata, mai ales ca noaptea apare mai des; eliminarea cu desavarsire a efectului iluzoriu este dificila, pentru ca noaptea obiectele sunt mai greu de delimitat si uneori nu se poate deosebi o miscare reala de una aparenta. Autocineza (iluzia optica) poate fi micsorata sau o putem face sa dispara prin abaterea periodica in mod voit a atentiei de la tinta respectiva cel putin pentru 10 secunde sau prin utilizarea unui obiect oarecare, imobil cu certitudine, drept reper de orientare.
Iluzia optica se mai poate prezenta si sub forma de: intelegere gresita a sursei care o provoaca, de pozitie gresita a obiectului, de apreciere falsa a distantei, inversarea locurilor cu cele necunoscute, fractionarea luminii etc.
Iluzia optica vestibulara are drept cauza functionarea defectuoasa atat a ochiului (ca si la cea optica) cat si a aparatului vestibular (de echilibru) situat in urechea interna. Iluzia optica vestibulara, la randul ei, poate fi giratori (obiectele imobile par ca se misca si se deplaseaza in mod circular) sau gravitationala(obiectele imobile par ca se misca si se deplaseaza aparent in plan vertical si sunt mai frecvente in timpul ascensiunii aeronavei si in picajul ei).
Iluzia vestibulara intereseaza echilibrul, in intregimea corpului sau in segmente corporale, dand impresii false fata de situatii reale.De exemplu, poate apare senzatia falsa, adica iluzia de zbor rectiliniu in timpul virajului care se petrece in mod real, aparand iluzia ca pozitia propriului corp este alta decat cea reala; pozitia inclinata este perceputa fals, ca norrnala, pentru cateva minute; rotirea nu este sesizata dand impresia absentei ei; in sfarsit, pozitia intregului corp sau a partilor corpului este perceputa gresit.

■cabrarea este senzatia normala, vestibulara a personalului navigant, care apare cand avionul este in plina ascensiune; la trecerea din cabrare la pozitia orizontala a avionului apare seazatia de usurare, de revenire la zborul planat orizontal; cabrarea mai poate sa apara si sub forma de senzatie falsa, de iluzie de cabrare, ca se gaseste in ascensiune sau in picaj, desi zboara

planat, si simte falsa apasare sporita in scaun datorita vitezei ascensionale sau gravitatiei.
■pozitia aparent rasturnata a corpului este o alta forma de iluzie vestibulara, cand in realitate corpul nu este rasturnat, si din aceasta cauza este cea mai periculoasa, pentru ca dispare increderea in aparatura de bord, avand falsa impresie ca nu corpul este rastumat, ceea ce determina pilotul sa roteasca in jurul axei avionul cu 180s si astfel sa zboare cu capul in jos, mai ales noaptea sau in nori, cand nu sunt repere vizuale de control.

■ determinarea gresita a orizontului este o alta forma de iluzie vestibulara - o determinare cu 1 - 3s sub planul orizontal obiectiv, care trece prin pupilele ochilor, face ca orizontul sa apara (fals) mai ridicat, la fel si suprafata pamantului.
■pozitia aparent inclinata a corpului este iluzia vestibulara care apare in timpul unui zbor mai indelungat si determina pilotul iluzionat sa depuna eforturi pentru redresarea falsa a aparatului, in realitate el inclinand avionul, deviindu-i pozitia normala de zbor.
■ rotirea in sens invers este iluzia vestibulara care apare dupa terminarea unui viraj.

■ scaderea iluzorie a inaltimii este tot o iluzie vestibulara care poate sa apara noaptea sau ziua, in timpul zborului, deasupra unei intinderi de apa lina; perceperea in adancime scade si pilotul, crezand ca se gaseste la o altitudine mai mare sau mai mica decat este in realitate sau Ia distante variate, determina in mod gresit, si impins de iluzie, redreseaza fals avionul.
■iluzia vestibulara datorita acceleratiilor -coriolis- se manifesta prin senzatia falsa de pierdere a echilibrului.

Legi generale

Studiul mecanismelor perceptive senzoriale si intelectuale contribuie si la elaborarea si formularea unor legi generale ale perceptiei.Aceste legi sunt urmatoarele: legea integralitatii perceptive, legea structuralitatii perceptive, legea constantei perceptive, legea proiectivitatii imaginii perceptive, legea semnificatiei si legea selectivitatii perceptive.
Legea selectivitatii perceptive demonstreaza faptul ca nu toate obiectele, faptele sunt percepute, ci doar unele, nu toate insusirile obiectului, ci doar o parte a acestora, in acord cu forta lor senzoriala si cu semnificatia pentru individ. Referind-ne la zbor, selectivitatea perceptiei este sensibilitatea cu care luam cunostinta cu noile excitatii care au legatura directa cu activitatea de zbor, cu conjunctura creata.
In timpul zborului, perceptia are rol semnalizator, de a da inforrnatii despre obiecte si fenomene, cat si despre reactivitatea noastra relativ la efectele acestor excitatii asupra organismului nostru.
Pentru antrenarea perceptiei, in timpul zborului, este necesar- atat la sol cat si in timpul zborului- sa se faca anumite exercitii care, repetate, conduc la deprindere, la antrenament, la posibilitatea de imbunatatire a ochilor. Pentru aceasta se studiaza detaliile fine ale obiectelor, particularitatile lor exterioare, in repetate randuri se deseneaza din memorie anumite detalii vazute anterior si se controleaza exactitatea si finetea de reproducere; se exerseaza privirea prin compararea unor obiecte foarte asemanatoare ca marime, pozitie, distanta, caloare, evidentiind cele mai fine detalii distinctive sau comparand cu alte obiecte vazute direct, desenate sau din memorie.
Tipurile de perceptie sunt diferite de la individ la individ, la unii cu diferite predominante: vizuale, auditive, tactile.
Modelele mentale

Cel mai important punct din cadrul percepiilor, care trebuie retinut este faptul ca nu percepem lumea cu o exactitate completa.

Scopul procesului nostru de percepie este de a crea un model intern al lumii exterioare. Acest model se bazeaza in mare masura pe informatiile furnizate de catre simturile noastre.In afara de acestea au importanta experienta noastra anterioara si la ce ne asteptam in momentul respectiv. Este vorba despre interioritatea individului care isi pune amprenta asupra modului de percepere. Acesta isi elaboreaza o serie de ipoteze anticipative, fie anterior, fie chiar in momentul perceptiei, iar acestea pot influenta perceptia pana la denaturare.
Un exemplu pozitiv: convorbirile radiotelefonice din aviatie nu sunt intelese de altii dar pilotii find obsnuiti cu distorsiunile care apar in cadrul lor si cunoscand la ceea ce ar putea sa se refere in acel moment al zborului, le inteleg imediat.
Acest sistem, totusi, contine pericole iminente in dezvoltarea unui model mental, deoarece noi vom cauta informatiile care sa confirme modelul si ignorandu-le pe celelalte vom comit erori.
Modelul mental, se bazeaza atat pe organele de simt cat si pe ceea ce ne atestepam noi intr-o situatie data.
ATENTIA SI VIGILENTA

Atentia, este o manifestare a constiintei, o proprietate a constiintei, de a se orienta, de a se focaliza, de a avea o regiune centrala, in raport cu ansamblul sesizat, care ocupa o pozitie periferica. Reactia de orientare este declansata de o variatie in situatia actuala, de interventia a ceva nou, sau ca urmare a initiativei unei persoane, ca un act de vointa.
Atentia face parte din categoria fenomenebor psihice care sustin energetic activitatea. Prezenta ei asigura o buna receptare senzoriala si perceptiva a stimulilor, intelegerea mai profunda a ideilor, o memorare mai trainica si mai fidela, selectarea si exersarea adecvata a deprinderilor.
Atentia implica doua stari neurofunctionale: cea de veghe si cea de vigilenta.
Starea de veghe este opusa celei de somn si se caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala este activata difuz, iar omul realizeaza o contemplare generala sau asteptare pasiva. Pe acest fond, se instaleaza, apoi, starea de vigilenta, care presupune explorarea generala a mediului, asteptare si cautare a ceva inca nedefinit.
Vigilenta este un aspect foarte important in aviatie, atunci cand trebuie sa se urmareasca aparatura de bord si multiplele indicatoare de control.Asigura reactii prompte, de ea depinde siguranta in zbor.
S-a constatat ca dupa o jumatate de ora, vigilenta incepe sa scada, dar poate continua sa functioneze o ora si jumatate.Ea scade daca semnalele critice sunt rare sau cand apar multe semnale necritice, fara importanta.
Exista anumiti factori, anumite conditii, care favorizeaza mentinerea starii de vigilenta:
■conditii exteme: -noutatea stimulului,
    -intensitatea- o lumina, un sunet puternic, culoarea, zgomotul-foarte

puternic stanjeneste, perturba activitatea, cel slab/moderat, poate sustine si

chiar imbunatati gradul de vigilenta cand activitatea devine monotona sau

cand intervine starea de oboseala
-complexitatea stimulului
-experienta, familiaritatea cu sarcina
-miscarea-schimbarea, variatia
■conditii interne: - interesul- e subordonat motivatiei, trebuintelor noastre; interesul pentru activitate, pentru atingerea unui anumit scop.
Spre deosebire de vigilenta, atentia are cateva caracteristici proprii:
- in primul rand este orientata spre ceva anume, are un obiect care poate fi un stimul exterior sau unul interior. Directionarea spre un obiect sau fenomen se face de cele mai multe ori in legatura cu o sarcina pe care individul o are de indeplinit si totdeauna ceea ce are legatura cu

aceasta atrage atentia.
- procesul psihic al atentiei solicita o vointa ferma si un caracter integru, bine orientate si bazate pe existenta aptitudinilor necesare acestui scop.
- totodata, atentia este selectiva si presupune o concentrare optima a energiei psihonervoase spre obiectul ei.
- stabilitatea atentiei -realizarea ei este insa relativa, pentru ca prin natura functionarii circuitelor nervoase exista cel putin trei scurte intreruperi sau blocaje ale atentiei la fiecare minut, iar la stimulii foarte simpli aceste fluctuatii pot interveni dupa 8-10 secunde. Este vorba despre o constanta a orientarii atentiei care creste o data cu varsta.
- concentrarea atentiei -nivelul acestei concentrari conditioneaza eficienta perceptiei, gandirii, memoriei, activitatilor practice, asigurand precizie, profunzime, claritate in desfasurarea acestora.
- distributivitatea atentiei este cu precadere ceruta in activitati complexe cu un larg camp al perceptiei sau al problematicii de gandire si actiune practica.
- in privinta mobilitatii atentiei, posibilitatile de deplasare a atentiei trebuie sa fie de minimum 1/6 dintr-o secunda ca sa fle satisfacute necesitatile activitatilor. Daca acest prag este mai mare, se manifesta inertia atentiei. Un pilot trebuie sa dispuna de flexibilitatea atentiei pentru a face fata perceperii rapide a stimulilor care se schimba foarte repede pe bordul aparatului.

Atentia Selectiva

Termenul "atentie selectivä" este utilizat pentru a descrie procesul prin care impulsurile sunt selectate pentru a ne asigura ca informatiile care primesc o prelucrare detaliata sunt cele relevante pentru sarcina din acel moment, sau altfel spus, capacitatea umana de a ignora evenimente exterioare si de a se concentra asupra celor de interes.
De fapt, omul este eficient in detectarea informatiilor care sunt relevante pentru el, cum ar fi, de exemplu indicativul avionului, chiar daca acestea sunt prezentate pe un canal care nu este ascultat.
Fenomenul este denumit adesea "cocktail party" si este interesant prin demonstrarea faptului ca informatiile de pe un canal caruia nu i se acorda atentie (despre care nu suntem constienti) trebuie sa fie suficient analizate pentru a se vedea daca sunt importante sau nu.

MEMORIA

Memoria este proprietatea creierului de a retine, recunoaste si reproduce ulterior date percepute anterior, furnizate de invatamant, de practica sau de experienta frecuta personala. Memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie oarecare ramane disponibila, putand fi reamintita si utilizata.
Timpul care se scurge intre intrarea si iesirea informatiei din memorie este extrem de variabil. Uneori el este foarte scurt, alteori este mediu sau chiar foarte mare, putand acoperi chiar intreaga viata a individului. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii a trei tipuri de memorie: memorie de foarte scurta durata, memorie de scurta durata si memorie de lunga durata. Se poate considera ca exista si un al patrulea tip de memorie, memoria afectiva.

Formele memoriei

Memoria de foarte scurta durata este, de fapt, stocajul senzorial, intrucat excitatia provocata in organele senzoriale, pana a ajunge in centrii din cortex, parcurge o serie de "statii" intermediare, intampinand rezistente, ceea ce face ca stimularea sa aibe o inertie, deci sa dureze

pana la 0,25-0,50 dintr-o secunda. Aceasta persistenta este foarte importanta: datorita ei, cand mergem, nu vedem toate obiectele din jur clatinandu-se; face posibila distingerea unor excitanti care apar un timp foarte scurt in campul perceptiv; tot ea explica posibilitatea cinematografului, unde imagini statice expuse sub 0,10 dintr-o secunda se contopesc dandu-ne iluzia miscarii.
In cadrul memoriei de foarte scurta durata, cea mai lunga durata o are memoria ecoica (2-8 sec.) care are in vedere sensibilitatea auditiva spre deosebire de memoria iconica (sensibilitatea vizuala) care dureaza intre 0,5-1 sec. 80% din informatia procesata apartine canalului vizual.
Memoria de scurta durata (MSD)permite stocarea si procesarea informatiilor pentru activitatile curente, opereaza cu informatii imediate si recente, mai marunte, momentan-semnificative. Aceasta are o capacitate foarte limitata spre deosebire de MLD care este practic nelimitata. In privinta MSD, se considera ca: aceasta nu poate activa concomitent mai mult de 7+/-2 elemente (simboluri) si ca elementele de la inceputul respectiv sfarsitul unei serii sunt retinute cel mai bine.Daca elementele sunt grupate, putem retine 7 asemenea grupari, dar fiecare nu poate avea mai mult de 5+/-1 elemente. Daca ni s-au prezentat 7-9 unitati de informatie, si mai intervin 2-3 elemente, ori acestea nu se retin, ori se uita 2-3 elemente din cele prezentate anterior.
Capacitatea de discriminare vizuala a informatiilor are aceasi caracteristica, de aceea acesta va trebui luata in consideratie in dispunerea informatiilor pe inregistratorul de zbor pe "flight deck". Dar limitarea acestui tip de memorie nu se refera doar la volumul de informatie accesat, ci si la durata stocarii: daca informatia nu este consolidata, ea se uita rapid. Limitarea este impusa si de concomitenta stocarii/accesarii cu alte activitati. De exemplu, daca navigatorul incearca sa retina o anume frecventa radio in timp ce supravegheaza tabloul de bord, el risca sa piarda din vedere un semnal de bord. Invers, daca se preocupa sa rezolve o situatie de pe tabloul de bord risca sa uite respectiva frecventa radio.
Informatiile din memoria de scurta durata trec in memoria de lunga durata, daca se repeta de catre subiect, ori cand au un inteles care le asociaza notiunilor dinainte consolidate. MSD e strans legata de MLD tocmai prin relatiile ce se pot stabili intre perceptia prezenta si notiunile anterioare (exemple tipice pentru zbor: frecventa radio, inaltimea, presiunea, instructiuni ATC, efectuarea checklist-ului). Limitarea MSD, in ce priveste cantitatea de informatie retinuta, s-ar explica tocmai prin limitarea proceselor de perceptie si atentie.
Durata celor doua tipuri de memorie le diferentiaza si mai mult una de alta. MSD are o durata de maximum 10-20 secunde, pe cand durata MLD este practic nelimitata.
Materialul de o valoare permanenta este stocat in memoria pe termen lung. Spre deosebire de MSD cantitatea de informatie stocata in MLD este enorma.
Memoria de lunga durata (MLD)reprezinta stocarea si activarea informatiei de-a lungul unei perioade lungi de timp.Instruirea si pregatirea reprezinta mijloace eficiente de imbunatatire a performantelor acesteia.MLD pastreaza mai ales informatiile trecute, de mare importanta, cu valoare de semnificatie si utilitate pentru viata individului.

Mecanismele si limitanile memoriei de lunga durata

Informatiile ce sunt retinute in memonia pe termen lung pot fi clasificate in doua tipuri:

memoria semantica si memoria episodica.
Memoria semantica
Aceasta include cunostintele pe care le avem, pe care le-am asociat cu lucrurile pe care suntem capabili sa le facem: de ex. intelegerea unui cuvant, cunoasterea elementelor unui checklist .Aceasta memorie ne servete pentru intelegere.
Organizarea enormelor cantitati de informtii pe care le mentinem in memoria semantica este un subiect de mare interes, deoarece se cunoate ca abilitatea noastra de a folosi informatiile care ne sunt prezentate (de ex., pe o baza de date computer), va fi mult crescuta daca baza de

cunostinte este organizata in mod similar cu memoria semantica.
In general, se crede ca daca informatiile au intrat cu succes in memoria semantica, ele nu vor fi niciodata pierdute.Cand nu suntem capabili sa ne reamintim un element (de ex., un cuvant), cauza consta in faptul ca nu am reusit sa gasim locul unde este depozitat elementul in sistemul de memorie, nu pierderea acestui cuvant din depozit.
Memoria episodica
Acest sistem de memorie cuprinde cunostiintele noastre despre evenimente specifice.Una din caracteristicile importante ale memoriei episodice este faptul ca informatia depozitata nu ramane statica, ci este mult influentata de asteptarile noastre in legatura cu ceea ce ar urma sa se intample.
Amintirile din memoria episodica sunt astfel influentate de ceea ce ne ateptam de la lume in mod similar cu perceptiile initiale.Mai pot fi modificate si prin sugestie sau repetitie. Aceasta tendinta de a ne reaminti ceea ce ar trebui sa fie si nu ceea ce s-a intamplat in mod real, evident ca reprezinta o problema pentru cei care ancheteaza accidentele de aviatie, caci fenomenul nu ocoleste nici pe expertii din aviatie.
In final, ar trebui subliniat ca amneziile cele mai comune afecteaza memoria episodica si nu pe cea semantica.Socurile i deteriorarile fizice pot impiedica reamintirea evenimentelor, dar este mai putin probabil ca vor afecta substantial cunotintele de baza asupra lumii.
Memoria umana are totusi limite.Este o limita care vizeaza cantitatea de informatii care pot fi acumulate respectiv evocate intr-un anumit moment. Unele lucruri pot fi retinute/evocate mai rapid decat altele. Individul are tendinta sa-si aminteasca acele lucruri pe care doreste sa si le aminteasca. Stocarea informatiior nu este perfecta. Evocarea este limitata.

Memoria procedurala (Deprinderile)
Stereotipul dinamic/ Formarea priceperilor si deprinderilor

Stereotipul dinamic este un sistem relativ constant de reactii la un sistem de stimuli. El dovedeste tendinta de organizare a reactiilor.
I se spune stereotip, datorita uniformitatii reactiilor si dinamic, pentru ca, daca se schimba definitiv ordinea excitantilor, atunci se modifica si stereotipul.
Corespondentul psihologic al stereotipurilor il constituie deprinderile. Ele cer un efort pentru a se forma, dat odata constituite, actiunile se desfasoara cu mare usurinta.
La multe sarcini, practica indelung exersata duce la scaderea intensitatii de solicitare a capacitatii de prelucrare la nivelul structurilor nervoase superioare putandu-se ajunge chiar la stadiul in care executarea sarcinii devine automatizata.
Procesul de formare a deprinderilor adesea este divizat in trei faze.
In prima faza, "cognitiva", cel care invata trebuie sa gandeasca permanent asupra actiunilor sale si scopurilor urmarite.Este faza de familiarizare cu actiunea.
Dupa un timp indelungat, el trece la etapa a doua: organizarea deprinderii; dispar miscarile inutile, efortul exagerat. Procesul de eliminare a miscarilor de prisos si unificarea celor esentiale este un proces de schematizare.Acum gesturile se desfasoara armonios.
In aceasta a doua faza, "asociativa", componentele separate ale actiunii, sunt integrate prin practica in faza a treia, "automatizata", in care actiunea poate fi executata ca un singur tot, fara controlul constientului. Tot ceea ce este cerut in mod normal este o decizie initiala constienta de a capta deprinderile respective.
In faza "automatizata" controlul vizual al miscarilor este inlocuit cu cel kinestezic, apare o anticipare in activitate care permite efectuarea mai multor actiuni simultane. Este o faza de perfectionare in care miscarile se pot executa foarte repede si lucrul realizat este de calitate superioara.De exemplu, pilotul unui avion urmareste linia orizontului, dar si zeci de cadrane la

bord, manevreaza avionul si cu mainile si cu picioarele, asculta informatiile din casti si comunica cu personalul.

Deprinderea de zbor
In profesiunea de pilot, deprinderea constitute un imperativ. Ea este o actiune cu un anumit scop, bine insusita, care depinde de stereotipul dinamic realizat prin antrenament. Este actiunea complexa transformata in deprindere (semiautomata sau chiar automata, reflexa) ce se executa rapid, corect, precis, usor si economic pentru corp si scoarta cerebrala.Ea se realizeaza cu placere, fara solicitare mare, fara oboseala (in orice caz minima) si cu maxim de randament.
Deprinderea de zbor, daca nu intervin intreruperi mari de activitate, prezinta o anurnita constanta, stabilitate, care marcheaza trasatura de caracter a personalitatii fiecarui membru al echipajului.
Deprinderea de zbor ia nastere prin exercitii si se realizeaza in etape. Actiunea trebuie sa fie corecta si de buna calitate.
Etapele deprinderii de zbor sunt:
- faza preliminara, caracterizata prin lipsa de dexteritate, cand actioneaza mintal, intelectual,

sensorial

- faza de formare, prin miscari repetate
- faza de mentinere
- faza de inalta automatizare.
Actiunea deprinderii asupra organismului se manifesta in timp,in functie de cele patru etape successive ale ei.
Principalii factori care influenteaza deprinderea, pozitivi sau negativi sunt:
- interesul fata de profesiune, cand exista, si cu cat este mat pronuntat, cu atat deprinderile se instaleaza mai repede si mai bine
- starea generala de sanatate fizica si psihica, care cu cat este mai buna cu atat mai mult influenteaza pozitiv deprinderile si invers
- cu cat experienta din trecut este mai mare in domenii similare sau in acelasi domeniu, cu atat deprinderile sunt influentate pozitiv
- maiestria pedagogica a celor ce supravegheaza insusirea deprinderilor si antrenamentele poate influenta calitatea deprinderilor personalului in formare
- autocontrolul permanent al calitatii deprinderilor conduce la perfectionarea acestora
- simplificarea structurii deprinderilor conduce spre maiestria deprinderilor de zbor
- durata intre repetarile deprinderilor trebuie sa fie de maximum 24 de ore, deoarece, in caz contrar, se instaleaza tarziu si greu stereotipul dinamic al actiunii complexe care este formata din deprinderi partiale de zbor.

Luarea deciziei si selectarea raspunsului

Dupa perceperea informatiilor trebuie sa se decida asupra utilizarii lor. Ele pot fi folosite pentru a se initia un raspuns imediat sau pot fi pastrate ca parte din procesul de memorare. De exemplu, la auzul unui sunet de avertizare operatorul poate deconecta sistemul, in care caz decizia va implica selectarea unui raspuns.
Alternativ, operatorul poate decide sa retina informatia in memorie, in timp ce cauta sa vada ce problema a declansat avertizarea. Informatiile pot sa intre si sa fie scoase din memorie in mod continuu, pentru a contribui la procesul de decizie. Totusi, la un moment dat trebuie sa se ia o decizie, ori sa se retin informatiile pe termen scurt in memoria de lucru prin repetarea activa sau interna, ori sa se incerce invatarea informatiilor, permanent, pentru memoria pe termen lung.

Capacitatea de evocare este esentiala pentru procesarea informatiei umane; pana si cel mai simplu sistem nu poate functiona fara memonie.

Elaborarea raspunsului
Omul nu poate raspunde instantaneu; el are nevoie de un anumit inteval de timp pentru colectarea si procesarea informatiilor. Uneori poate fi necesara o secunda, alteori mai mult, sau in sfarsit, decizia poate sa nu aiba loc. Intervalul de timp dintre aparitia stimulului si elaborarea unui raspuns corespunzator este numit timp de reactie (TR).
  Timpul de reactie cuprinde 2 elemente principale: timpul de decizie si timpul de raspuns. In sarcinile complexe, numarul deciziilor ce pot fi gestionate pe unitatea de timp este o functie inversa a timpului de reactie. Cum timpul de reactie creste proportional cu numarul de variante posibile ale unei decizii, se produce o scadere a ratei decizionale. Durata timpului de reactie este influentata de caracteristidile stimulului, de decizie si de actiune.

Actiune (Executarea Raspunsului) si Feedback
Odata actiunea initiata, se are la dispozitie un mecanism de feed-back care informeaza individul asupra eficientei actiunii. Exista si aici posibilitatea de eroare pentru ca intr-o situatie cand necesitatea unui raspuns rapid este presanta, asa cum se intampla in aviaie, trebuie sa se ia in considerare mai multi factori pentru a se alege intre viteza si precizie:
a) in anumite situatii, in care orice intarziere poate avea consecinte catastrofale, va exista o presiune pentru efectuarea raspunsului, inainte inca, de prelucrarea suficienta a informatiilor.
b) conditiile care cresc incordarea duc la raspunsuri mai rapide dar mai putin precise.
c) daca ne asteptam la un stimul si pregatim raspunsul corespunzator, vom raspunde mult mai rapid atunci cand stimulul respectiv apare. Daca, totusi apare un stimul neasteptat, este posibil sa lucram sub presiune la pregatirea raspunsului si sa comitem erori.
d) o crestere in varsta intre ani tinde sa fie asociata cu un raspuns mai lent dar mai precis
Trebuie subliniat faptul ca detectarea si interpretarea informatiilor senzoriale sunt influentate foarte mult si de ceea ce noi ne ateptam sa primim. Astfel, deciziile care deja au fost luate sau informatiile depozitate in MSD sau MLD, pot influenta perceperea sau schema de recunoastere a intrarilor (modelul mental).

Solicitarea mentala.
In incercarea de definire a acesteia, unii se refera la atentie si procesarea informatiei, altii la timpul disponibil pentru indeplinirea unei sarcini, iar altii se refera la stres si starea de vigilenta. Odata cu progresul tehnologic, solicitarea mentala devine mereu mai importanta in comparatie cu cea fizica.
Deciziile cele mai dificile si care solicita in cea mai mare masura atentia se procluc in special in situatii in care nesiguranta vizeaza mai mult natura evenimentelor ce urmeaza sa se produca decat momentul producerii acestuia.
Sarcina cu grad redus de neprevazut permite elaborarea unui model de raspuns care practic nu mai este influentat din mediul exterior, instalandu-se un anumit grad de automatism. Sarcina cu grad inalt de neprevazut solicita insa permanent atentia operatorului. Putine sarcini solicita insa in mod selectiv si continuu efortul de atentie, majoritatea necesita un tip de esantionare periodica, frecventa acesteia depinzand de predictibilitatea situatiei, de usurinta raspunsului semiautomat, viteza de reactie si dificultatea sarcinii.
Exista doua limitari potentiale la prelucrarea informatiilor.Una limiteaza numarul de elemente care pot fi mentinute in memoria de lucru, cealalta, limiteaza rata la care informatiile

pot trece prin sistem -"capacitatea canalului". Dei este dificil, daca nu aproape imposibil, sa se descrie in termeni cantitativi precisi capacitatea canalului sistemului, faptul ca exista o limitare inseamna ca nu putem cunoaste toti stimulii care ajung la noi. Deci, este necesar un mecanism in stadiul initial al sistemului, prin care sa selectam stimuli care vor fi pereceputi in mod constient si utilizati drept baza pentru gandire si luarea deciziilor.