Personalitatea si ciclurile vietii

Personalitatea si ciclurile vietii

O abordare a problemei personalitatii din perspectiva ciclurilor vietii si influentei modelelor sociale asupra capacitatilor de maturizare ale persoanei credem ca este utila nu doar in intelegerea modului in care personalitatea se dezvolta, ci si in intelegerea patologiei si zonei de marginalitate psihopatologica, fie ca este vorba de crize de dezvoltare, de tulburari de personalitate sau de psihoze reactive.

Printre factorii de vulnerabilitate se poate numara si tipul personalitatii; si ne vom referi aici la stadiile de dezvoltare ale personalitatii si indeosebi la modalitatile inadecvate de traire a unor experiente de viata mai vechi sau mai noi, de adaptare la solicitarile in permanenta schimbare din mediul social, cu raportare la modul in care personalitatea a reusit sa-si rezolve crizele specifice fiecarei etape de dezvoltare, parcurse pana la momentul analizei psihopatologiei reactive survenite.

Necesitatea studierii acestei probleme deriva din convingerea existentei unei corelatii semnificative intre psihopatologia reactiva survenita in conditiile transformarilor socio-economice majore in care traim si etapele dezvoltarii psihologice si psihosociale in raport cu ciclurile vietii, si anume in mod specific cu "crizele" din evolutia ciclului vietii din conceptia epigenetica a lui Erikson E, ca si din alte teorii ale ciclului vietii.

ERICK ERIKSON (1902-1993)

Psihanalist si antropolog american, elev al anei Freud, creatorul antropologiei psihanalitice, elaboreaza o conceptie originala despre ciclurile vietii, vazute ca etape ale dezvoltar psihosociale. si principiul epigenetic,

Termenul de ciclu al vietii "life cycle" s-a nascut din necesitatea cercetatorilor de a reflecta teoria dezvoltarii. A vorbi de un ciclu general al vietii inseamna a intreprinde o calatorie de la nastere pana la moarte, esentiala pentru intelegerea complexitatilor comportamentului uman; infinit din punct de vedere cultural si cu infinite variatii individuale, ciclul vietii are intotdeauna aceleasi secvente, demonstrand ca exista o ordine in cursul vietii umane, in ciuda faptului ca viata fiecarei persoane este unica. Aceasta secventa este invariabila care apare intr-o ordine constanta in viata fiecaruia, chiar daca nu toate etapele sunt complete si acesta este principiul fundamental al tuturor teoriilor privind ciclurile vietii.

O a doua consideratie generala este principiul epigenetic, descris pentru prima data de Erikson E care sustine ca fiecare etapa din ciclul vietii este caracterizata de evenimente si crize, care trebuie sa fie rezolvate in mod satisfacator, pentru ca dezvoltarea sa se realizeze intr-o maniera continua si lina. In eventualitatea unei nereusite in rezolvarea crizei specifice unei perioade de viata, modelul epigenetic sustine ca toate etapele ulterioare de dezvoltare vor reflecta acest esec sub forma dezadaptarii pe plan cognitiv, emotional, social si chiar fizic, vulnerabilizand deci persoana.

Fiecare etapa de dezvoltare din ciclul vietii are o caracteristica dominanta, un complex de trasaturi sau o criza specifica, ce o distinge atat de etapele anterioare cat si de cele ce o vor urma.

Aparitia conceptului de ciclu al vietii se situeaza la sfarsitul secolului trecut, conceptia actuala fiind determinata si modulata de surse importante si diferite.

Variatele teorii ale ciclului vietii folosesc o terminologie diversa, neexistand un vocabular standard, dar utilizand in general termeni congruenti: etapa, stadiu, era, interval, epoca etc.

Diferentele semnificative dintre teoriile clasice ale ciclului vietii constau in aplicarea de criterii de dezvoltare specifice. In general, schemele individuale folosesc elemente ca: maturitate biologica, capacitati psihologice, tehnici adaptative, mecanisme de aparare, complexe ca simptom, nevoile de rol, comportamentul social, stilul cognitiv.

Freud S ramane unanim recunoscut pentru contributia sa in fundamentarea conceptului de ciclu al vietii. Incepand cu studiile publicate in 1915, el a introdus o schema de dezvoltare, concentrata asupra perioadei copilariei si organizata in jurul teoriei sale despre libido. Conform teoriei lui Freud S, fazele de dezvoltare ale copilariei corespund schimbarilor succesive in investirea energiei sexuale in anumite regiuni ale corpului, asociate de obicei erotismului: gura, anusul si zona genitala. In concordanta cu acestea el a deosebit urmatoarele perioade de dezvoltare, pe care le-a clasificat astfel:

faza orala (de la nastere pana la 1 an);

faza anala (de la 1 an la 3 ani);

faza falica (de la 3 ani la 5 ani).

Peste 5 ani, Freud S vorbeste despre faza latenta, care se intinde pana la pubertate; ea este marcata de diminuarea interesului sexual care se va reactiva la pubertate.

Conceptia de baza exprimata de Freud S a fost aceea ca evolutia satisfacatoare a dezvoltarii in aceste faze ale copilariei va fi esentiala pentru functionarea normala a adultului. Comparativ, perioada adulta cu evenimentele care au loc in aceasta etapa, ar avea o mai mica influenta.

Reprezentantii scolilor post-freudiene au modificat sau au construit noi teorii pe fundalul conceptiilor clasice, aderand la ideea lui Freud S de focalizare asupra energiei sexuale, ca fiind elementul esential de distinctie intre stadiile de dezvoltare. Ii vom mentiona in mod special aici pe Abraham K si Klein M, a caror premiza de baza a fost aceea ca procesele interne sunt determinantii fundamentali ai dezvoltarii personalitatii si, reprezinta astfel, fortele dinamice ale ciclului vietii.

Jung CG, pe de alta parte, a considerat ca factorii externi joaca un rol important in procesul de dezvoltare a personalitatii si in adaptarea ei. El a sustinut de asemenea, ca dezvoltarea personalitatii se realizeaza de-a lungul intregii vieti si ca ea nu este ferm determinata numai de experientele din timpul copilariei timpurii.

Sullivan HS avanseaza aceste idei, stabilind ca dezvoltarea umana este in mare masura modelata de evenimente externe si, in mod specific, de interactiunile sociale. Modelul sau privind ciclul vietii, sustine ca fiecare faza de dezvoltare este marcata de o nevoie de interactiune cu anumite persoane; calitatea acestei interactiuni va influenta dezvoltarea ulterioara a personalitatii persoanei.

Mahler M, a adus si ea contributii remarcabile la teoria dezvoltarii personalitatii, studiind relatiile obiectuale din copilaria precoce. Ea a descris procesul de separare-individuatie care rezulta din sentimentul subiectiv al persoanei de separare de lumea din jur. Faza de dezvoltare separare-individuatie incepe din a 4-a sau a 5-a luna de viata si se incheie la varsta de 3 ani. Mahler M a delimitat patru subfaze ale procesului de separare-individuatie:

Diferentierea. Copilul este capabil sa faca distinctie intre el si alte obiecte.

Perioada practica. La inceputul acestei faze copilul isi descopera capacitatea de separare fizica de mama sa, tinandu-se si catarandu-se, dar are inca nevoie de prezenta ei pentru a-i asigura securitatea (care-i da siguranta). Sfarsitul fazei este marcat de miscarea libera, pe verticala (de la 7-10 luni pana la 15-16 luni).

Apropierea. Nevoia crescanda si dorinta ca mama sa impartaseasca cu el noile experiente si deprinderi; de asemenea, o mare nevoie de dragoste materna (de la 16 luni la 25 de luni).

Consolidarea. Dobandirea unei individualitati definite si atingerea unui anume grad de constanta obiectuala (de la 26 de luni la 36 de luni).

Alte abordari care nu au evidentiat nici aspecte psihodinamice, nici legate de mediu, au influentat de asemenea studiul ciclului vietii.

Jean Piaget (1896-1980)

Sociolog si psiholog elvetian. Prin studiile sale asupra psihologiei dezvoltarii si de epistemologie genetica Piaget a revolutionat viziunea contemoprana asupra genezei inteligentei si felului in care sunt stadializate operatiile cognitive.

• Astfel, Piaget J a elaborat formularea diferentelor calitative in procesul dezvoltarii cognitive. El a aratat ca intelectul si cunoasterea anterioara sunt instrumentele pe care oamenii le folosesc pentru a da sens lumii. Acestea le permit sa se adapteze si sa interactioneze cu mediul si cu schimbarile permanente ale acestuia Oamenii sunt de asemenea influentati de cunostintele pe care si le construiesc ei insisi. Acestea sunt de natura fizica, logico-matematica, emotionala si socio-arbitrara.

Studiile lui au avut un caracter instrumental in elucidarea dezvoltarii proceselor gandirii.

El a distins patru perioade majore in dezvoltarea intelectuala:

senzorio-motorie, de la nastere pana la 2 ani;

preoperationala, de la 2 ani la 7 ani;

perioada operatiilor concrete, intre 7 si 11 ani;

perioada operatiilor formale, de la 11 ani pana la varsta adulta, inclusiv.

Un studiu interesant a fost facut de Levinson D si colab. (Univ.Yale). Acest studiu a incercat sa clarifice caracteristicile dezvoltarii personalitatii masculine in perioada varstei adulte. Observatiile facute l-au determinat pe Levinson D sa postuleze o noua schema a fazelor de dezvoltare in perioada adulta. El a sugerat ca ciclul vietii este compus din 4 mari epoci, fiecare avand o durata de aproximativ 25 de ani, dupa cum urmeaza:

copilaria si adolescenta, de la nastere pana la 22 de ani;

perioada timpurie a etapei de adult, de la 17 la 45 de ani;

perioada medie a etapei de adult, de la 40 la 65 de ani;

perioada adulta tarzie, dupa 60 de ani.

Levinson D identifica de asemenea perioade de 4-5 ani de tranzitie intre epoci, care functioneaza ca zone de granita, in timpul carora o persoana incheie o etapa in desfasurare sau incepe o noua epoca.

Un al doilea studiu de referinta asupra varstei adulte a fost realizat de Vaillant G, care a examinat un grup de 95 de barbati pentru o perioada de peste 35 de ani Dintre concluziile sale mentionam urmatoarele:

o copilarie fericita a fost corelata semnificativ cu trasaturi pozitive in perioada adulta, aceasta manifestandu-se prin slabe trasaturi oral-dependente, psihopatologie redusa, capacitatea de a se bucura si bune relatii obiectuale;

pe masura ce barbatii inainteaza in varsta, se stabileste o ierarhie a mecanismelor ego-ului;

apararile au fost organizate de-a lungul unui continuu, ceea ce reflecta doua aspecte ale personalitatii: imaturitate/maturitate si psihopatologie/sanatate mintala.

S-a stabilit ca maturitatea apararilor este legata atat de psihopatologie, cat si de adaptarea obiectiva la mediul extern. Mai mult, s-au inregistrat schimbari ale stilului de aparare pe masura ce o persoana se maturizeaza.

Vaillant G a concluzionat ca stilurile de adaptare se maturizeaza in decursul anilor si, acest proces de maturizare depinde mai mult de dezvoltarea interioara a personalitatii decat de schimbarile din mediul interpersonal. De asemenea, el a tras concluzia ca modelul propus de Erikson E pentru ciclul vietii este valid.

Conceptia lui Erikson E reprezinta o punte care leaga stadiile de dezvoltare de procesele sociale. Sistem de referinta in teoriile de dezvoltare a personalitatii, modelul oferit de Erikson E permite corespondente cu teoria sexualitatii infantile a lui Freud S, dar adauga in plus potentialele si nevoile de dezvoltare din cadrul tuturor etapelor de viata. El a elaborat un model al ciclului vietii constand din 8 etape, care se intind pana in viata adulta si pana la batranete.