Organizarea perceptiva (Principiile gestaltiste)

Perceptia gestaltului ( in germana "gestalt" inseamna "forma", sau "intreg") este numele dat diverselor fenomene si principii teoretice asociate cu scoala psihologiei gestaltiste. Contributiile cele mai importante ale acestei scoli sunt in domeniul organizarii perceptive: despre natura relatiilor dintre componentele unei figuri si intreg, si cum sunt acestea determinate. Inaintea gestaltistilor, teoriile perceptive au fost dominate de scoala structuralista care spunea ca perceptiile complexe sunt construite din atomii senzatiilor elementare si sunt unificate prin asociatii impuse de contiguitatea spatiala si temporala. Teoriile gestaltiste au respins aceste asumptii, sprijinind ideea ca perceptia are un caracter holistic si este organizata prin interactiunile dintre structura stimulului si procesele de la nivelul creierului.

In 1923 Wertheimer a pus problema organizarii perceptive in termeni privind modalitatea in care oamenii reusesc sa perceapa scene ce cuprind suprafete, parti, si obiecte intregi aranjate intr-un mod coerent in spatiu, si nu intr-unul haotic. El a incercat sa raspunda la aceasta intrebare indentificand factorii care cauzeaza perceperea unor elemente simple ca grupuri organizate. Acesti factori sunt numiti legi sau principii de grupare, si cativa sunt prezentati in figura: principiul proximitatii( figurile a si b), similaritatii culorii si formei (figurile c, d si e), bunei continuari ( figura g), inchiderii (figurile h si i) si deplasarii comune ( figura f) (figurile se vor anexa in varianta fotocopiata nu se regasesc in formatul de pe CD). Mai recent, au fost identificate si alte principii precum regiunea comuna si conexiunea elementelor (Palmer, 1999). In fiecare caz, elemente ce au o puternica relatie in termenii proprietatii specificate ( cei ce sunt mai apropiati, mai similar colorati) tind fie grupati impreuna.

Un alt fenomen important al perceptiei studiat de scoala gestaltista este delimitarea figurii de fond. Trasatura esentiala in delimitarea figurii de fond este aceea ca marginile unui obiect sunt percepute ca apartinand regiunii obiectului. Ca rezultat, ele apar asemeni obiectului, au aceeasi forma, si par mai aproape de privitor, in timp ce fondul pe care este desenat obiectul apare ca fiind mai in spate, mai departat. Psihologii gestaltisti au identificat cativa factori ce guverneaza delimitarea figurii de fond: marimea, contrastul, convexitatea, simetria si vecinatatea.

Curentul gestaltist a propus cateva fenomene care ar explica organizarea perceptiva. Completarea amodala se refera la perceptia unor figuri partial vizibile ca fiind complete in spatele obiectului care le ocluzeaza (vezi figura f din subcapitotul urmator, in care patratul poate fi recunoscut in ciuda cercului care il acopera). Contururile iluzorii se refera la perceptia unei figuri definita de margini care nu sunt prezente in mod fizic in imagine Desi aceste exemple nu prezinta in mod exhaustiv contributiile psihologiei gestaltiste in domeniul perceptiei, ele sunt reprezentative pentru fenomenele pe care acestia le-au studiat. Scoala gestaltista a investigat de asemenea, organizarea perceptiva a sunetelor.

Studii recente privind dezvoltarea perceptiva au demonstrat ca, contrar teoriilor gestaltiste nativiste, cele mai multe principii ale organizarii nu sunt prezente la nastere, ci se dezvolta in momente diferite in primul an de viata. De exemplu, in cazul "patratului lui Kanisza" in care are loc o integrare a doua trasaturi - forma si culoarea - pentru a percepe in mod iluzoriu marginile patratului, aceasta integrare se realizeaza in jurul varstei de 7 luni, ca rezultat al unor oscilatii neuronale din banda gama (40hz) aparute in cortexul inferotemporal (ariile 20, 21, 22 si 37 - vezi anexa nr.2, de la sfarsitul cursului) (Csibra si colab., 2000).

Psihologii gestaltisti au sustinut in mod repetat ca fenomenul organizarii perceptive suporta holismul, doctrina ce spune ca intregul este perceput diferit de suma partilor sale componente. Ei au incercat sa explice aceste efecte holistice in termenii principiului lui Pragnanz ( sau principiul minimului necesar). Conform acestui principiu in sistemul nostru perceptiv este preferata organizarea cea mai simpla, aceasta fiind varianta cea mai compatibila cu constrangerile impuse de imaginea retinala. Din pacate, gestaltistii nu au furnizat o definitie adecvata privind potrivirea, simplitatea sau regularitatea, astfel incat principiile enuntate de ei nu pot fi testate intr-o maniera riguroasa. Teorii ulterioare au incercat sa probeze aceste concepte cu analize riguroase, sugerand ca perceptia corespunde unui continut informational scazut, economiei de reprezentari simbolice, si/sau distantei minime de transformare. Teoreticienii non-gestaltisti au afirmat ca sistemul perceptiv are o preferinta pentru interpretarea cea mai probabila si nu cea mai simpla. Dificultatea in a discrimina intre cele doua alternative provine din aceea ca, de regula, interpretarea cea mai probabila este si cea mai simpla (Palmer, 1999).