Obiectivele si tipurile diagnozei psihice

Obiectivele si tipurile diagnozei psihice

Diagnoza psihica capata particularitati distincte functie de scopul urmarit si de domeniul unde este exercitata. In acest sens distingem psihodiagnoza de instruire si educatie, psihodiagnoza aplicata in domeniul muncii, diagnoza psihica clinica sau in scop de consiliere ( ultima diferentiere apartine A. Anastasi, 1976). Aceste tipuri de diagnoza sunt corelate cu trei domenii distincte ale psihologiei aplicate, psihologia educationala, psihologia muncii si psihologia clinica. Preocuparile specifice ale acestor domenii ale psihologiei aplicate isi pun amprenta asupra specificului tipurilor de diagnostic. De altfel tehnicile concrete de psihodiagnoza au fost dezvoltate in sinul acestor domenii si ca o consecinta a comenzilor sociale adresate acestor domenii.

Sa vedem in continuare care sunt caracteristicile comune si specificul acestor domenii ale psihodiagnozei.

Psihodiagnoza in scoala urmareste optimizarea procesului educativ in dublul sens, evaluand disponibilitatile copilului de a se adapta la sarcinile scolare si depistand gradul de adaptare a conditiilor de instruire la caracteristicile elevilor. In acest scop diagnoza psihica evalueaza nivelul individual al aptitudinii scolare si al componentelor ei intelectuale si atitudinal-motivationale. Se urmareste depistarea cazurilor de deficit mental si evaluarea nivelului de severitate al acestuia; sunt depistate diversele cazuri de tulburari si dizarmonii ale personalitatii in formare, cazurile de supradotare in scopul individualizarii masurilor educative si al realizarii ''instrurii pe masura''.

Rezulta ca psihodiagnoza in scoala este inplicata in alegerea celor mai adecvate mijloace de educare si instruire, precum si a unor mijloace de bilant si de stimulare a dezvoltarii capacitatilor si talentelor, a activitatilor creative (Schiopu, U., 1976). Psihodiagnoza reprezinta in acest context o etapa importanta a activitatii de orientare scolara prin care se incearca o punere de acord a profilului aptitudinal, a aspiratiilor copilului cu acel segment al universului profesiunilor in care el poate avea cel mai mari sanse de succes.

O amploare deosebita in activitatea scolara o au testele de cunostinte pe care psihodiagnoza le amelioreaza dandu-le rigoarea stiintifica proprie metodelor sale, adica validate, fidelitate, sensibilitate - notiuni asupra carorara vom reveni detaliat unele cursuri viitoare.

Un alt aspect al implicarii metodelor de psihodiagnoza in mediul scolar este reprezentat de ''progresul educativ'' care sondeaza caracteristicele memoriei atentiei, intelegerii, a strtegiillor de abordare a problemelor logice prin care se realizeaza formele inalte de invatare (Schiopu, U.,1976).

Psihodiagnoza in domeniul muncii isi propune sa descifreze potentialul individual al persoanei pornind de la cerintele posturilor de munca si sa evalueze gradul lor de compatibilitate. Scopul final este acela al unei adaptari optime la solicitarile postului de lucru. Ca si in domeniul psihologiei scolare, psihologul face o predictie asupra reusitei profesionale a persoanei evaluate, pe baza nivelului insusirilor investigate.

Adaptarea profesionala este un concept larg care vizeaza nu doar randamentul si calitatea muncii unui om dar si gradul de satisfactie legat de munca prestata si nu in ultimul rand nivelul de siguranta cu care isi desfasoara munca fata de un potential de accidentabilitate implicat de activitatea respectiva. Activitatea de psihodiagnoza, prin rezultatele ei in evaluarea psihologica a persoanei, urmareste fundamentarea deciziilor corecte de orientare, de selectie si de repartitie. Pe de alta parte, rezultatele examenului psihologic fundamenteaza activitatea de consiliere a persoanelor in traversarea unor etape imporatante ale curriculum-ului lor profesioanl: shimbarea profesiei, intretinerea profesionala in conditiile perimarii profesionale, accidente, inbolnaviri etc.

Psihodiagnoza clinica se preocupa de abaterile de la parametrii psihici de normalitate ai proceseleor psihice si ai personaltatii in general. Prin investigarea deteriorarilor mentale, a trasaturilor minate, a destructurarilor sistemului personalitatii, psihologul clinician concura alaturi de psihiatru la precizarea diagnosticului si la alegerea masurilor psihoterapeutice adecvate, luind in considereatie totodata rezervele compensatorii de care dispune persoana afectata.

Rezulta ca diagnoza psihica este un inalt act de gnozie, este o radiografie a atributelor personalitatii, o actiune complexa de colectare si sistematizare a informatiilor despre o anumita persoana in scopul ameliorarii adaptarii acesteia la mediul scolar, familial, al muncii si la contextele de viata.

Efortul de descifrare a personalitatii, a potentialului sau, apeleaza la formula unicitatii dar, prin raportare la conduita semenilor, comparatia fiindu-i astfel inerenta. Prin aceasta psihodiagnoza capata caracter diferential caci se realizeaza prin evaluarea diferentelor dintre persoane. In masura in care psihodiagnoza se apleaca asupra cauzelor care au determinat o anumita stare, trasatura accentuata sau morbida, un anumit declin sau hiperfunctie, psihodiagnoza are caracter etiologic.

Psihodiagnoza este deopotriva disciplina didactica si disciplina aplicata in concertul ramurilor psihologiei. In raport cu psihologia teoretica psihodiagnoza se fundamenteaza pe teoriile acesteia, dar sunt si cazuri cand terenul teoretic subiacent al unei tehnici psihodiagnostice s-a dezvoltat in afara psihologiei generale. Este cazul testului Szondy si, partial al testului Luscher. Cu toate acestea trebuie remarcat ca nu este posibil talentul psihodiagnostic in afara teoriei stiintifice. In astfel de conditii precare el degenereaza intr-o prestdigitatie care nu are nimic comun cu practica stiintifica. Aplicarea unor teste psihologice simple, colectarea unor informatii prin observatie, interviu anamnestic, metoda biografica reprezinta abia inceputul procesului de psihodiagnoza. Desprinderea semnificatiilor datelor brute, printr-un proces compelx de punere in relatie a faptelor pentru a decifra invariantii personalitatii, este adevaratul proces de psihodiagnoza. Acest proces angajeaza o intraga cultura psihologica, cunostinte de psihologie generala si sociala, psihologia copilului, psihopatologie, psihologia varstelor, etc.

Psihodiagnoza are multe puncte de intersectie cu psihologia experimentala. Multe din metodele si tehnicele experimentale au devenit, prin standardizare si etalonare mijloace de psihodiagnoza. De asemena este de dorit ca intotdeauna examenul psihologic diagnostic sa imprumute rigoarea si exactitatea experimentului. Nu mai putin adevarat este ca munca de psihodiagnoza, dat fiind obiectul sau in continua schimbare, dat fiind unicitatea si caracterul individual al relatiei subiect-psiholog, reprezinta de fiecare data, prin ipotezele avansate si prin verificarea lor, un proces asemanator experimentului. Pe de alta parte, multe din mijloacele de psihodiagnostic sunt utilizate ca mijloace antrenate in experimente (testele psihologice).