Motivatia invatarii

MOTIVATIA INVATARII

Motivatia este o dimensiune fundamentala a personalitatii, o variabila interna cu rol de suport in elaborarea diferitelor procese si capacitati psihice. Motivatia constituie primul element cronologic al conduitei; ea pune in miscare organismul si persista pina la reducerea tensiunii. Psihologia clasica a distins intre motive - privite drept cauzele intelectuale ale actului - si mobiluri - privite ca fiind "ratiunea" afectiva a actului. Astazi se considera ca la baza conduitei se afla un ansamblu de factori constientizati si neconstientizati, somatici si fiziologici, intelectuali si afectivi, individuali si sociali care interactioneaza intre ei. Motivatia este ansamblul de stimuli sau mobiluri - trebuinte, montaje, tendinte, atractii, interese, convingeri, nazuinte, intentii, vise, aspiratii, scopuri, idealuri - care sustin din interior realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini.

Trebuinta constituie izvorul activismului si exprima starea interna de necesitate a individului generata de lipsa unui obiect-stimul, care prezinta importanta pentru viata si activitatea sa si a carui lipsa provoaca in organism o stare de tensiune, de incordare. La om, trebuintele se formeaza in procesul educatiei, al apropierii de lumea culturii umane. Ele au un caracter personal si social. Montajul (setul, orientarea) reprezinta starea de pregatire pentru o anumita activitate, neconstientizata de persoana, cu ajutorul careia poate fi satisfacuta o trebuinta sau alta. Tendinta se refera la orientarea si directionarea conduitei persoanei spre o anumita tinta sub impulsul dat de trebuinta. Atractia desemneaza inclinatia afectiva pozitiva a unei persoane fata de un obiect, o idee sau fata de alta persoana, exprimind o trebuinta nediferentiata, insuficient constientizata. Interesul este un factor motivational important pentru activitatea

Reprezentarea schematica a legii Yerks - Dodson

Motivatia invatarii se subordoneaza sensului general al conceptului de motivatie si se defineste ca totalitatea mobilurilor care sustin energetic, activeaza si directioneaza desfasurarea activitatilor de invatare. Ea confera sens si coerenta actelor de invatare si se traieste subiectiv ca stare de tensiune rezultind din confruntarea trebuintelor celui ce invata cu modul cum isi reprezinta el dificultatea continutului, cerintele, situatiile si rezultatele activitatii de invatare. Substratul motivational activeaza sau inhiba conduitele de invatare, le amplifica sau le diminueaza, le prelungeste sau le scurteaza durata si, mai ales, le face sa aiba ecouri si urmari diferite pentru cei care le practica.

De ce invata copii? De ce unii invata si altii nu invata? Evident, motivul primar, care il determina pe copil sa devina scolar si sa adopte rolul de elev este o sinteza de factori externi - imitatia, imperativul social care prevede institutionalitatea gradata a dezvoltarii psihice a copilului - si factori interni, intre care, in principal, dorinta lui de a deveni scolar. Activitatea de studiu din scoala, invatatura, forma de invatare puternic etalonata prin modelele de instruire, este un nou tip de activitate, deosebita calitativ de joc, activitate obligatorie, dificila. Ea reclama operatii de munca foarte migaloase, concentrarea indelungata a atentiei, a vointei, segmentarea, organizarea si dozarea fina a efortului intelectual, corelarea adecvata a perceptiei cu gindirea, a imaginatiei cu memoria, a cuvintului cu actiunea. Iar in ceea ce priveste satisfactia pe care i-o ofera elevului, aceasta apare pe un drum mai ocolit si in forme mai subtile, prin mediere si intarire sociala. De aceea, baza de sustinere motivationala a acestui nou tip de activitate trebuie sa fie destul de temeinica pentru a-l mentine pe elev in sfera solicitarilor ei specifice si pentru a preintimpina transformarea ei intr-o activitate apatica, obositoare.

Analiza motivelor invatarii este necesara deoarece: ne lamureste de ce se produce invatarea, dindu-ne o imagine explicativa asupra provenientei, naturii, genezei ei cauzale; ne indica masura receptivitatii subiectului fata de cunostinte si a gradului de angajare a lui in activitatea de invatare, care poate fi una formala, aparenta sau una serioasa, autentica, de continut; ne edifica asupra cazurilor de neinvatare si a celor de invatare slaba, proasta, neeficienta; ne permite sa vedem in perspectiva soarta actului de invatare, probabilitatea convertirii lui in efecte formative pozitive sau negative.

Desi pentru toti elevii exista un scop comun al activitatii de invatare, constind in dobindirea anumitor cunostinte, priceperi, deprinderi, sensul subiectiv al invatarii poate sa fie foarte diferit, in functie de factura motivatiei. Ne putem da seama de acest lucru incercind o enumerare succinta a factorilor componenti ai motivatiei invatarii. Acestia pot sa fie: aspiratia spre un nivel de performanta ridicat, dorinta de a obtine note mari, ambitia de a-i depasi pe altii, de a ocupa un loc fruntas in ierarhia clasei, sentimentul datoriei, placerea de a primi laude din partea profesorilor si a parintilor, atasamentul fata de un anumit profesor, aspiratia spre un anumit statut profesional, dorinta de a obtine anumite recompense materiale, de a primi un premiu, teama de esec, trebuinta de cunoastere, interesul pentru ceea ce invata, placerea de a invata.

Din punct de vedere psihologic, conteaza din ce sursa provine tensiunea motivationala, in functie de care se definesc natura, intensitatea, durata si calitatea conduitei de invatare. Aceasta sursa poate fi externa pentru activitatea de invatare si atunci vorbim de motivatie extrinseca, sau poate fi interna si atunci vorbim de o motivatie intrinseca.

In raport cu ansamblul persoanei, motivatia este intotdeauna o variabila interna, intrinseca, o stare launtrica de tensiune. Cind tensiunea apare ca urmare a punerii in functiune a diferitelor proceduri stimulative externe - competitie, incurajare, lauda, recompensa, dojana, mustrare, pedeapsa - motivatia este externa. In acest caz, motivatia poate fi intensa, dar efectele ei sint de scurta durata, intarirea este discontinua, insulara, instabila.

In alte situatii, elevul interiorizeaza cerintele, obligatiile si modelele externe, intelege sensul pe care il are pentru sine faptul de a invata bine si foarte bine. Apare sentimentul datoriei, al responsabilitatii in raport cu sarcinile de invatare. Conduita de invatare poate fi alimentata, de asemenea, de formatiuni subiective, cum sint trebuinta de statut ridicat, aspiratiile profesionale, dorinta de a fi util societatii etc. Dar, desi interne in raport cu ansamblul persoanei, aceste fenomene motivationale se raporteaza tot la motivatia externa a invatarii, pentru ca actioneaza din afara subsistemului actelor si proceselor cognitive, care realizeaza structurile operationale ale conduitei de invatare.

Motivatia intrinseca a invatarii este cosubstantiala actului de invatare insusi, izvoraste din interiorul lui, este solidara cu el pe tot parcursul asimilarii cunostintelor. Sursa ei o constituie mentinerea in permanenta stare activa a trebuintei de orientare si investigatie. Cultivata sistematic prin modelul de instruire si educare - in sensul de a-i solicita pe elevi la efort, de a le da ocazia sa fie absorbiti de rezolvarea unei probleme, de a fi puternic tentati sa treaca la studiul unui nou capitol, motivatia interna a invatarii poate evolua ca interes cognitiv, ca atitudine epistemica stabila fata de informatiile pe care le aduce cu sine invatarea, asigurind premiza unui contact activ si de lunga durata al elevului cu obiectele de invatamint ca surse de cunoastere. Motivatia interna apropie si apoi face sa coincida scopul cu mobilul invatarii, furnizeaza energie in flux continuu invatarii, sporind eficienta activitatii de invatare.

Motivele invatarii pot fi supuse unei operatii de clasificare detaliata, distingindu-se: motive sociale si personale, cognitive si extracognitive, nemijlocite si de perspectiva, durabile si trecatoare, pozitive si negative, directe si indirecte, eficiente si neeficiente. Fundamentala ramine insa diferentierea motivatiei in intrinseca si extrinseca, clasificare ce se regaseste, intr-un fel sau altul, in fiecare din cuplurile de motive enumerate. Ideal ar fi ca in procesul de invatamint sa se gaseasca formula optima de imbinare a motivatiei interne cu motivatia externa, indeosebi cu cea legata de sfera psiho-morala a personalitatii, de asa maniera incit stimularea actuala, concreta a conduitei de invatare sa se conjuge cu o atitudine in general pozitiva, favorabila a elevului fata de invatatura.

Si la procesul invatarii se aplica legea Yerks-Dodson, si intr-un sens mai larg, legea optimului motivational. Dupa cresterea initiala a impulsului se atinge un nivel optim al acestuia, dincolo de care orice crestere diminueaza performanta. In sarcinile de invatare complexa, unde este posibila optiunea, pe parcursul invatarii, intre mai multe alternative, a opera cu un impuls continuu crescator ar putea sa determine, cum pe buna dreptate observa autorii citati, centrarea excesiva pe un raspuns predominant, impietind asupra discernamintului si evaluarii critice a variantelor posibile de rezolvare a problemei.

Conceptul de optimum motivational nu trebuie inteles numai cantitativ, dupa criteriul intensitatii energetice, ci si calitativ, dupa criteriul sensului valoric al factorului energizant. Observatiile arata ca atunci cind simt ca nu dispun de suficiente cunostinte pentru a formula un raspuns la o intrebare, ca fondul lor operational este prea sarac pentru a permite rezolvarea cu succes a unei situatii problematice, elevii intra, de regula, in panica, devin agitati, nervosi. Limitarea orientarii in sarcina de invatare la modelul perceptiv, la "incercari si erori" face sa creasca simtitor cota activismului subiectiv (afectiv). Nesiguranta cognitiva genereaza neliniste si tensiune afectiva. Mobilizarea si montarea prea puternica in planul unor trairi emotionale extrinseci invatarii fac ca elevii sa lucreze impulsiv, sub presiune, in nesiguranta.

Demersul de ameliorare a motivatiei trebuie inceput nu prin operarea unor interventii nemijlocite in sfera vietii emotionale - tensiunea, sensibilizarea excesiva a elevului in sfera datoriei, responsabilitatii, utilitatii sociale - ci prin practicarea unor restructurari in cimpul obiectelor de invatare si al structurii situatiei de invatare, de interactiune dintre metoda profesorului si actiunea elevului.

Bibliografie:

Pantelimon Golu, Motivatie si optimum motivational, in Psihologie Scolara, Bucuresti, Litografia Universitatii Bucuresti, 1987

Al. Lazar, B. Zorgo, Motivatia in activitatea de invatare, in Sinteze de psihologie contemporana. Psihologia educatiei si dezvoltarii, Bucuresti, Editura Academiei RSR, 1983

Ioan Neacsu, Motivatie si invatare, Bucuresti, E.D.P., 1978

D. P. Ausubel, E. G. Robinson, Invatarea in scoala, Bucuresti, E.D.P., 1981