Medicii ca pacienti

Medicii ca pacienti

Un exemplu special de contratransfer apare atunci cand pacientul tratat este medic. Problemele care pot apare in aceasta situatie includ: asteptarile ca medicul-pacient se va preocupa de propria medicatie si tratament si teama din partea medicului terapeut de a fi criticat pentru competenta sa.

Apartinand unui grup social clar definit si unui subgrup in care functioneaza conform unor reguli diferite medicul, atunci cand se imbolnaveste, va avea o patologie care va fi nuantata de apartenenta sa subgrupala. Apartinand aceluiasi subgrup, medicul care va trebui sa isi trateze un coleg, va trebui sa tina seama de aceasta particularitate care are efecte atat asupra diagnosticului cat si a actului terapeutic in sine.

Medicii bolnavi sunt pacienti cunoscuti in mod notoriu ca umili si modesti si aceasta deoarece medicii sunt educati sa controleze situatia medicala si sa stapaneasca relatia medic-pacient. Pentru un medic, sa fie pacient, poate insemna sa predea controlul, sa devina dependent, sa apara vulnerabil si infricosat, sentimente pe care majoritatea medicilor sunt educati sa le reprime.

Un studiu recent (1998) facut in Canada a ajuns la urmatoarele concluzii generale:

medicul bolnav tinde sa subestimeze simptomele si sa-si maximalizeze tratamentul.

el doreste depasirea rapida si eficienta a suferintelor sale si nu-si acorda de regula nici un timp de recuperare.

consultatiile medicului suferind de catre un confrate sunt rareori structurate si pregatite de o cerere de consultatie (consultatii de coridor)

medicul suferind are tendinta de a se autodiagnostica si de a-si administra automedicatia, acestia fiind principalii factori de risc care produc agravarea bolii si intarzierea diagnosticului corect.

Pacientii-medici pot evita sa devina ceea ce ei percep ca o povara ce suprasolicita colegii sau pot fi jenati sa puna intrebari pertinente din teama de a parea ignoranti sau incompetenti.

Pacientii-medici pot stimula teama medicului curant care se vede pe sine in pacient, o atitudine care poate duce la refuz si evitare din partea medicului curant. Rudica T si Costea D subliniaza rezerva si scepticismul terapeutic manifestat in general de medicul-pacient care va impiedica in mare masura aparitia efectului placebo diminuand si pe aceasta cale efectul terapeutic.

Medicul terapeut in fata pacientului medic adopta fie o atitudine pasiva, in care isi abandoneaza rolul sau motivand statutul special de medic al bolnavului, fie una autoritar-activa in care terapeutul isi deposedeaza pacientul de atributele sale reducandu-l la conditia de bolnav pentru a-si putea exercita fara distorsiuni rolul de medic. Exista un risc major pentru medicul care isi ingrijeste un confrate suferind de a adopta o functionare in oglinda fata de cea a acestuia si de a folosi aceleasi mecanisme defensive pe care pacientul le utilizeaza in special anularea retroactiva si negarea. Identificarea si cofraternitatea conducand la o empatie excesiva pot conduce medicul terapeut la minimalizarea, banalizarea si chiar nerecunoasterea suferintei colegului sau.