Interventia in stare de criza

INTERVENTIA IN STARE DE CRIZA

Termenul de 'criza' a fost introdus de insusi parintele medicinei, Hippocrate pentru a desemna faza decisiva, de exacerbare, a simptomelor unei boli.

In psihiatrie a fost aplicat pentru prima oara in 1943 de catre Lindemann si a fost teoretizat mult mai tirziu de catre Caplan.

In limbajul curent, ea desemneaza a stare sau o situatie deosebita, cu un important potential de violenta si schimbare, ce se poate intilni in viata sociala, economica, politica, stiintifica.

Sa mentionam ca in limba chineza, cuvintul 'criza' desemneaza atit un pericol, cit si o sansa, o oportunitate. Intr-adevar, criza, indiferent de domeniul ei de manifestare, inseamna necesitatea unei schimbari imperioase, adica criza ofera sansa schimbarii in bine.

Definitia: dupa Caplan, criza inseamna o situatie in care o persoana se confrunta in atingerea scopului cu un obstacol in aparenta insurmontabil, imposibil de rezolvat prin vechile metode de rezolvare a problemelor. Din aceasta cauza se ajunge la o perioada de dezorganizare si confuzie, pe durata careia se incearca mai multe solutii, inclusiv adresarea la sisteme externe de ajutor, cum ar fi Politia, biserica, sau spitalul.

O alta definitie, corecta si succinta este cea dupa care criza inseamna o perturbare situationala majora ce dureaza intre doua si sase saptamini, are un punct culminant, se rezolva in timp si necesita ajutor dinafara sistemului in care s-a produs.

Cind trebuie sa rezolvam o problema, recurgem la trei mari patternuri: a. Rezolvam problema prin metodele vechi, deja verificate; b. Redefinim problema pentru a compensa pierderile/ de ex. 'Sotul meu nu stie sa isi manifeste deschis afectiunea, dar in schimb, ma ajuta mult cu copiii si casa'; c. Renuntam la rezolvarea problemei si ne resemnam. Daca toate aceste solutii sint nesatisfacatoare, intram in criza.

Clasificarea crizelor

In manualul de diagnostic american (DSM IV), crizele sint clasificate dupa cele patru tipuri de distress( stress cu efect negativ)in felul urmator:

1. Distress si crize legate de pierderi si decese;

2. Distress si crize legate de schimbari majore, de exemoplu casatoria;

3. Distress si crize legate de probleme interpersonale (certuri, conflicte intre soti sau in familie); 4. Distress si crize legate de factorii de mediu, de exemplu conflicte cu vecinii sau lipsa intimitatii din spitale si inchisori.

O alta clasificare se poate face dupa predominanta factorilor interni sau externi:1. Crizele de maturizare , in care predomina factorii interni, proprii persoanei, de exemplu cind intram intr-un nou ciclu de viata / criza de la adolescenta, menopauza,etc.; 2. Crizele accidentale in care predomina factorii externi.

Daca primele pot fi prevenite, ele apartinind devenirii ontogenetice, cele din a doua categorie apar intempestiv si necesita interventia in criza.

Dupa locul de manifestare, crizele se impart in:

a. Crize personale, deseori ciclice, legate de conflictul dintre aspiratii si realitati/ de ex. criza de la inceputul vietii sexuale, cind adolescentul sau tinarul isi imagineaza si deci, cere prea mult de la viata sexuala si, de asemenea, nu stie ca acest lucru se invata si se rafineaza prin experienta. De multe ori, tinerii sint foarte dezamagiti de primele relatii sexuale, aparind in acest context complexe de inferioritate, frigiditate sau chiar impotenta psihogena,care se trateaza prin psihoterapie.

b. Crize interpersonale, de obicei crize intre partenerii conjugali sau criza dintre generatii.

In fine, dupa durata si mod de manifestare avem:

a. Crize manifeste (cu manifestare exterioara vizibila);

b. Crize latente (fara o manifestare externa foarte vizibila, putind dura ani de zile/ ex. criza de tranzitie din tarile din estul Europei)

c. Crize cronice, cu durata foarte mare, uneori de decenii, cum sint unele crize conjugale/ de ex. situatia in se accepta, de dragul copiilor, o convietuire de convenienta.

Interventia in criza devine necesara atunci cind mecanismele de coping ale clientului sint depasite.

Se cunosc 4 mecanisme de esuare a modalitatilor de coping (adaptare):

1. Cresterea excesiva a tensiunii emotionale/ de ex. cunoscuta 'criza de nervi' cu tipete si plinsete;

2. Aparitia sentimentelor de disconfort si anxietate/ de ex. omul incepe sa se teama de propria-i umbra, nu mai iese din casa, nu mai comunica;

3. Epuizarea resurselor psihice personale, cu aparitia unei tulburari psihice, a refugiului in toxice sau sinuciderea;

4.Schimbarea principiilor de viata/de ex. persoana devine necinstita sau agresiva.

Definitia interventiei in criza:

Interventia in criza este un tip de terapie de scurta durata, prin care se urmareste in principal sustinerea , conservarea si/sau restructurarea Eu-lui.

Componentele de baza ale interventiei in criza sint: sa stii sa asculti cu atentie si empatie, sa stii sa gasesti modalitati concrete de rezolvare, sa stii sa gasesti resursele interne si externe care pot ajuta clientul aflat in criza.

Pentru a realiza aceste componente bazale, trebuie sa: dispui de informatii relevante, (legislatie, administratie), sa iti cunosti limitele (daca esti mai fricos, sa nu lucrezi cu agresivi aflati in criza si, oricit de 'neputincios' ai fii, sa intreprinzi ceva pentru client, macar sa recunosti gravitatea problemei fata de acesta si sa empatizezi cu el, adica sa ai rabdarea sa il asculti./ de ex. unele situatii de la Hot-line.

Exista mai multe caracteristici ale interventiei in criza:

1. Evitarea pericolului actiunilor ireversibile sau decisive, ori crearea unor comportamente si atitudini neadecvate. In principal, trebuie sa avem grija sa nu incurajam actiuni agresive fata de altii sau fata de sine insusi (suicidul);

2. Reperarea conflictului de catre terapeut si confruntarea acestui conflict cu clientul;

3. Relatia terapeutica client-terapeut trebuie stabilita rapid, pentru ca pacientul sa suporte confruntarea cu problema;

4. Punctul central al interventiei este prezentul, adica 'aici si acum' incursiunile in trecutul clientului fiind reduse la strictul necesar pentru rezolvarea concreta a problemei actuale;

5. Metodele folosite trebuie sa fie eclectice si pragmatice;

6. In caz de necesitate, se va recurge la ajutorul medicului, psihologului sau al persoanelor apropiate clientului.

Mai ales pentru incepatori, cel mai dificil lucru este stabilirea unei relatii terapeutice imediate, tocmai din cauza tensiunii si confuziei in care afla clientul. Terapeutul trebuie sa fie empatic, tolerant, cu rabdare si sa puncteze, atunci cind se poate, aspectele esentiale care ar putea conduce la rezolvarea problemei. Terapeutul

trebuie sa aiba el insusi in minte faptul ca orice se poate rezolva sau cel putin accepta, inducind si clientul in acest sens. Primul pas, in cazul in care tensiunea emotionala este prea mare, este de a dezanxieta clientul, uneori prin metode de relaxare sau de control al respiratiei, metode ce deviaza atentia de la problema, permitind psihicului 'sa respire'.

Al doilea pas inseamna sa facem clientul sa inteleaga ca sintem alaturi de el si vrem sa il ajutam. Apoi, recurgind la cunostintele noastre practice, oferim solutii, lasint clientul sa aleaga intre ele.

Exista o serie de tehnici ce pot fi utilizate in interventia in criza.Vom enumera aici citeva:

a. Abreactia sau 'ventilarea' sentimentelor se produce atunci cind lasi clientul sa-ti povesteasca problema lui, cind il lasi sa gesticuleze furios, sa plinga, sa strige. Prin simpla povestire colorata emotional, se produce o scadere considerabila a tensiunilor interioare si riscul unor comportamente dezadaptate scade mult.

b. Clarificarea si interpretarea este momentul in care terapeutul releva legatura dintre anumite evenimente, legatura pe care clientul, aflat sub tensiune, nu a remarcat-o. In acest fel, prin noua abordare , se deschid cai noi de solutionare a crizei, cai pe care clientul nu a fost in stare sa le vada singur. Astfel, discutind cu o pacienta bulimica, terapeutul spune:'Am observat ca, ori de cite ori maninci in exces, este dupa o cearta cu sotul tau'. In acest caz, terapeutul releva legatura dintre comportamentul alimentar disfunctional si conflictele din familie, sugerind ca acestea ar trebui rezolvate pentru a rezolva problema bulimiei.

3. Manipularea este exercitata in baza unei bune relatii terapeutice si consta in sugerarea unor idei si comportamente. De exemplu poti sa spui clientului, care are probleme de cuplu: 'Pare sa-ti pese mult de prietena ta si nu doresti s-o vezi cu altul', in locul unei remarci directe, care de obicei produce negare , cum ar fi:'Daca mai faci asemenea crize de nervi, prietena ta te va parasi'.

4. Reinvestirea pozitiva inseamna recompensarea verbala clara si directa, chiar pentru succese mici.

5. Sprijinirea mecanismelor eficiente de aparare, adica a mecanismelor care nu neaga si nu falsifica realitatea/ de ex. 'Ai reusti sa nu te certi astazi cu sotia, este excelent!'.

6. Cresterea stimei de sine, a increderii in fortele proprii, prin reamintirea situatiilor din trecut in care clientul a actionat bine/ de ex. 'Dar tu ai iesit dintr-o situatie mult mai serioasa; ce te face sa crezi ca nu ai reusi acum, cum ai reusit atunci?'

7. Explorarea solutiilor impreuna cu clientul, insistind pe cele concrete si pragmatice.

La inceputul carierei profesionale, terapeutul specializat in asemenea interventii trebuie sa-si ia anumite precautii, mai ales in ceea ce priveste influenta crizelor asupra lui personal. Sa mentionam ca este imposibil ca aceste crize sa nu influenteze terapeutul, oricit de bun profesionist ar fi in managementul crizei. Astfel, daca influenta este mare, terapeutul nu mai este de folos nimanui deoarece el insusi intra in criza. Acest lucru apare deoarece terapeutul , in timp ce rezolva criza clientului, isi neglijeaza propriile nevoi, sanatate, alimentatie si chiar propria securitate. Daca terapeutul nu pune pret pe acestea, in curind isi va pierde eficienta si va suferi el insusi anumite probleme emotionale sau fizice.

Pe de alta parte, terapeutul trebuie sa mentina un intens sentiment al securitatii personale evitind crizele din viata personala in timp ce isi ajuta clientul. Daca acest fapt nu este posibil, aceste crize personale trebuie sa fie aduse in fata supervizorului, discutate cu acesta.

Interventia in criza este eficienta atunci cind terapeutul isi pune urmatoarele intrebari:

1. Pot sa fiu eficient din punct de vedere emotional si fizic in acest tip de criza? Astfel, daca terapeutul a avut probleme cu alccoolismul tatalui sau, ii va fi poate greu sa lucreze pe acest tip de cazuri ( dificutati emotionale); daca trebuie sa lucreze la un Hot-line si noaptea, iar terapeutul este slabit fizic, el nu va fi eficient.

2. Cum vor interfera limitele mele personale sau prejudecatile mele cu rezolvarea crizei? Aceste dificultati personale vor trebui aduse in fata supervizorului si prelucrate.

3. Va fi securitatea mea fizica afectata daca intervin in acest tip de criza? De exemplu, in unitatile ce intervin pe strazile New-Yorkului in cazul abuzului de droguri, se angajeaza doar persoane solide, antrenate fizic pentru a nu fi ranite in posibilele conflicte cu toxicomanii in sevraj, cunoscuti ca fiind foarte violenti.

4. Sint rolurile mele clare si bine difinite in echipa cu care (eventual) conlucrez?

Exemplu (Kieran O'Hagan, l997):

Descrierea crizei: Client de 22 ani , suferind de schizofrenie si avind multe internari la activ, este alungat de parinti de acasa, acestia nemaputind tolera comportamentul sau. Clientul traieste pe strada , unde este atacat si jefuit; nemaisuportind situatia, comite o tentativa de sinucidere prin medicamente si este adus la terapie intensiva, unde este vazut de un medic psihiatru.Acesta decide ca internarea intr-o sectie de psihiatrie nu este necesara si trimite dupa asistentul social, acesta fiind contactat si de catre parinti. Parintii nu doresc sa-l reprimeasca acasa, desi sint foarte mihniti de ceea ce i s-a intimplat fiului lor.

Impactul situatiei asupra asistentului social Asistentul social simte frustrare ca nu a fost contactat mai devreme, de asemenea are sentimentul ca este folosit doar ca 'umplutura' intr-o situatie practic fara iesire (Medicul generalist, care il consultase si el, spusese anterior ca:'Nimic nu poate fi facut pentru a-l ajuta pe pacient'). Nesigurata in legatura cu determinarea subiectului crizei: Psihiatrul este in criza? Medicul generalist este in criza? Parintii? Spitalul si personalul din spital? Asistentul social insusi? Clientul schizofren? De asemenea, asistentul social simte ca este depasit de o criza cu proportii mult mai mari decit a crezut initial.

Resursele necesare: a. Incredere in sine si experienta in a trata cu personalul medical; b. asigurarea clientului ca va fi ajutat material si financiar; c. abilitatea de-a explora criza, mai ales originile sale din familie si abilitatea de-a realiza o legatura eficienta cu parintii tinarului respectiv; d. cunostinte si contacte stabilite cu agentiile ce il pot ajuta pe client; e. redimensionarea pozitiei personale fata de esecul terapiilor medicale ca raspuns la problematica unui client particular.

Perceptia clientului: Inainte de incercarea de sinucidere (medicamentoasa,prin supradoza), sentiment de disperare din cauza atitudinii parintilor, a bolii cronice mintale, a jafului, a atitudinii neintelegatoare a medicului sau generalist, a faptului ca nu are loc de munca, a saraciei si a lipsei de locuinta. Dupa incercarea de sinucidere, clientul se simte slab in forte si foarte obosit, bucurindu-se de aparitia asistentului social si exprimindu-si gratitudinea fata de acesta. El percepe diferit asistentul social de medici si parintii care nu l-au vizitat in timpul in care a fost internat la terapie intensiva.Parintii clientului, mai ales mama, percep asistentul social ca pe o amenintare , pentru ca acesta nu impartaseste atitudinea si opiniile personalului medical si pune intrebari in legatura cu relatiile din familie.

Consecintele perceptiilor clientului: Clientul priveste asistentul social ca pe ultima speranta, desi asistentul social crede ca nu va putea face foarte multe; asistentul social se simte neputincios in fata unei eventuale deteriorari a sanatatii mentale a clientului, deoarece nu are colaborarea medicilor in acest caz. De asemenea, asistentul social simte ca problema clientului sau trebuie rezolvata in familie,dar atit clientul cit si familia se opun categoric; pozitia si atitudinea lor este rigida, fiecare invinuindu-l pe celalalt. Mama incearca sa-si justifice continuu atitudinea de rejectie, prin suferintele provocate de comportamentul fiului sau.

Intrebari:

1. Descrieti si clasificati cinci crize survenite in familia sau in reteaua dvs. sociala (conform cu clasificarile de mai sus) ;

2. Imaginati-va ca raspundeti la un Hot-line pentru sinucigasi si ca primiti un telefon de la baiat de l4 ani care a fost lasat corigent si ameninta ca se sinucide; folositi tehnicile si caracteristicile interventiei in criza descrise mai sus.