Complexitatatea personalitatii si dificultatea cunoasterii ei

COMPLEXITATATEA PERSONALITATII SI DIFICULTATEA CUNOASTERII EI

In acceptia simtului comun personalitatea este echivalata cu "individul de exceptie", cu persoana creativa pe plan social sau cultural, punct de vedere care nu este deplin insusit in psihologie. Pentru stiinta psihologica, personalitatea este o calitate, pe care o poate dobandi virtual orice individ intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale - si anume in perioada adolescentei avansate - intrunind anumite note sau caracteristici definite. Sub unghi psihologic, "personalitatea reprezinta imbinarea unitara non-repetitiva a insusirilor psihice care caracterizeaza mai pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita". In acelasi timp, personalitatea poate fi privita ca o "constructie stiintifica", un tablou elaborat prin abstractie stiintifica - pornind de Ia fapte - cu care abordam individul concret analizand modul sau de a fi si de a se comporta in conditii diferite.

Numarul definitiilor date personalitatii este de ordinul zecilor astfel incat enumerarea lor ar fi deconcertanta. Citam cateva. Dupa G. Allport 'personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic'; dupa N.Sillamy 'personalitatea este in esenta elementul stabil a1 conduitei unei persoane, modul sau obisnuit de a fi ceea ce o diferentiaza de altele. Orice om este, in acelasi timp, asemanator cu alti indivizi din grupul sau cultural si diferit de ei prin caracterul unic al experientelor traite; singularitatea sa, fractiunea cea mai originala a eului sau constituie esentialul personalitatii sale". A. V. Petrovski si M.G. Iarosevski  propun definitia: 'Personalitatea (in psihologie) este o calitate sistemica dobandita de individ in activi­tatea obiectuala si de comunicare, care-l caracterizeaza sub aspectul in­cluderii lui in relatiile sociale.

In psihologie problematica personalitatii in ansamblul ei ocupa un loc central, avand implicatii atat pentru practica sociala (educatie, cul­tura etc.), cat si pentru domenii invecinate ale stiintei psihologice.

Insusindu-si cerinta elementara pentru stiinta - de a porni de la fapte - studierea personalitatii si-a ales ca punct de plecare fie observatia in conditiile vietii cotidiene, fie probe psihologice standardizate (teste), fie experienta clinica, fie combinarea acestor surse laolalta.

Modelul trasaturilor

Luand drept cadru de observatie viata cotidiana, ceea ce se impune atentiei - in legatura cu o persoana - sunt faptele sale de conduita, aspectul fizic (postura, tinuta), relatiile cu ceilalti, activitatile pe care le desfasoara, prestatiile la care ajunge etc. La prima vedere, aceste fapte/relatii - cu exceptia aspectului fizic - difera parca de la o situatie la alta, prezinta cum se spune o variabilitate situationala. In conditii diferite si intr-un interval de timp mai lung se impune insa observatiei o anumita consistenta interna dincolo de varietatea situatiilor. Multitudinea de acte, relatii, realizari ale unui individ se inscriu intr-un cadru unitar, releva deci anumite invariante.

Tot asa, in roluri sau functii diferite pe care le indeplineste o persoana, aceasta manifesta atitudini si calitati sau defecte asemanatoare, adeseori identice. Asadar, atat variabilitatea situationala a conduitei cat si alternanta in timp a rolurilor unei persoane se inscriu intr-un cadru de relativa stabilitate si consistenta, care confera comportamentului, relatiilor sale cu lumea o anumita identitate sau unitate. Aceasta trimite la ideea de personalitate. Informatia de start este aici, cu precadere, una observationala, formata initial din date de ordin calitativ despre activitati. Pornind de la aceste convergente constatate se impune notiunea de trasatura psihica, si apoi cea de personalitate, inteleasa in prima aproximatie, cu 'o constelatie de trasaturi" (P. Guilford).

O trasatura psihica este o insusire sau particularitate relativ stabila a unei persoane sau a unui proces psihic. Pe plan comportamental o trasatura este indicata de predispozitia de a raspunde in acelasi fel la o varietate de stimuli. De exemplu, timiditatea este un mod relativ stabil de comportare a unei persoane in situatii noi si in raport cu ceilalti, mod de comportare marcat de stangacie, hipermotivitate, mobilizarea energetica exagerata. Luand act de comportamentele unei persoane, le subsumam unor etichete verbale (sincer, onest, emotiv etc.), le grupam in anumite notiuni sau categorii. Trasaturile sunt in primul rand notiuni descriptive, dar ele dobandesc in practica si o valoare explicativa. Fapte de conduita, intalnite in viata cotidiana, sunt explicate prin notiunile care le rezuma: incapatanarea este explicata prin negativism, reactiile emotionale exagerate - prin timiditate etc. Notiuni construite astfel prin abstractie clasificatorie devin apoi explicative. Acesta este modul aristotelic de abordare propriu simtului comun, dar si psihologiei traditionale, care s-a mentinut - cel putin in punctele ei de plecare - in proximitatea simtului comun.

In incercarea de a explicita caracteristicile personalitatii, cum functioneaza si se desfasoara aceasta, psihologia personalitatii identifica unitati tematice descriptive, folosind ca termeni: Eu, rol, atitudini, constructii, fiecare generand o anumita teorie a personalitatii - teorii tipologice, teorii factoriale, teorii psihometrice.

Pe baza modelelor explicativ-interpretative se contureaza patru perspective de abordare a personalitatii: atomista, structurala, psihosociala, sistemica.

a) Perspectiva atomista presupune atat identificarea elementului primar, in devizibil, primar, conform modelului descriptiv din fizica, cat si descompunerea personalitatii in elementele sale componente, in scopul surprinderii, identificarii legitatilor dupa care functioneaza.

Exemplu: tipologiile constitutionale, in incercarea de a identifica elementul morfologic tipic, ignorau varietatea si bogatia personalitatii.

Aspect negativ: perspectiva atomista ramane tributara diviziunii excesive a elementelor, ignorand relatiile dintre acestea

G. Allport - precizeaza ca la nivelul sistemului de personalitate pot fi identificate 2- 3 trasaturi cardinale, 10-15 trasaturi principale si multe alte trasaturi secundare, slab exprimate si dificil de identificat.

b) Perspectiva structurala, in care punctul de plecare il constituie intregul, modul de organizare si angajare a elementelor, dispuse ierarhic, de unde si caracterul unitar si original al personalitatii. Accentul este pus pe modul in care se coreleaza elementele, personalitatea fiind o configuratie de trasaturi.

Aspecte pozitive

. caracterul unitar si global al personalitatii;

. dinamica intregului.

Aspecte negative

. studiaza interioritatea personalitatii ignorand factorii care influenteaza formarea ei.

Kurt Lewin identifica urmatoarele stadii din evolutia structurii personalitatii:

. stadiul structurilor primare, putin diferentiate si slab saturate in conexiuni interne;

. stadiul structurilor semidezvoltate - cresterea interdependentei corelative, constientizarea si diferentierea unor sisteme de legaturi noi;

. stadiul structurilor dezvoltate.

c) Perspectiva sistemica - potrivit careia cadrul principal de analiza in constituie sistemul care implica relatii, ireductibil. Un element al sistemului este important doar din perspectiva relatiilor, legaturilor sale cu alte elemente.

Personalitatea va fi:

. un sistem dinamic hipercomplex;

. un sistem supraordonat;

. unitate integrativa superioara,

avand trei categorii de marimi de intrare, de stare, de iesire. Aspecte pozitive: genereaza directia si sensul investigatiilor;

Aspecte negative: nivel de generalitate mare; ignora elementele si contextele concrete situationale ale existentei personalitatii.

d) Perspectiva psihosociala - vizeaza surprinderea personalitatii asa cum se manifesta concret, in contexte sociale, particulare, in ansamblul interrelatiilor, in functie de statutul si rolul individului, de nivelul sau de aspiratie, de structura atitudinilor si opiniilor sale.

Pune accent pe analiza, interpretarea si explicarea a doua aspecte:

. modul cum personalitatea umana se constituie la un moment dat, se raporteaza si relationeaza cu o alta personalitate;

. modul cum se formeaza personalitatea in interactiune cu alte personalitati.

Se au in vedere toate tipurile de relatii: - macrosociale (economice, politice, juridice, morale, religioase) - microsociale (familiale, scolare, profesionale, stradale). De calitatea relatiilor depinde calitatea personalitatii.

Studierea personalitatii presupune modul cum se raporteaza ea la altii, ce preia, ce respinge, cum este influentat comportamentul actual al omului.

Notiunea de factor a fost introdusa in psihologie o data cu utilizarea analizei factoriale, obtinandu-se astfel doua categorii de factori: oameni (de grup) si specifici. In varful piramidei factorilor exista factorul general g, identificat de multi autori cu inteligenta.

Personalitatea poate fi definita ca fiind ansamblul particularitatilor psihice ce caracterizeaza si definesc individul uman sau ca si caracteristica general-umana, constand intr-o structura bio-psiho-socio-culturala, de o mare complexitate factoriala si de inalta organizare, ce se constituie, se dezvolta, se restructureaza si se autoregleaza datorita influentelor determinate ale conditiilor vietii materiale si se afirma printr-un indice superior in viata sociala.

Personalitatea se caracterizeaza prin: globalitate, plasticitate, coerenta, permanenta temporala si se refera la ipostazele, la atributele pe care le poate avea individul uman: homo faber (omul primitiv care isi faurea singur uneltele necesare), homo sapiens etc.