Ancheta pe baza de interviu

ANCHETA PE BAZA DE INTERVIU

Utilizat pentru prima data in psihoterapie si in psihotehnica, interviul reprezinta una dintre cele mai frecvent utilizate metode de cercetare, aplicata atat in stiintele sociale, stiintele socioumane, cat si in desfasurarea diverselor activitati profesionale.

Precizari terminologice

Termenul de interviu este un neologism provenit din limba engleza (interview intalnire, intrevedere siareca echivalenti, in limba franceza, entretien, convorbire, conversatie si entrevue, intalnire intre doua sau mai multe persoane, iar in limba germana interview, befragung sau unterredung, a intreba, a se informa, convorbire, conversatie, conferinta cu cineva). Ceea ce inseamna ca termenul de interviu s-a impus pe plan mondial, fiind preluat atat de sociologii francezi, cat si de catre cei germani. Noi il folosim alaturi de termenul de "convorbire', avand acelasi inteles. (Primul care a utilizat termenul de "convorbire sociologica' a fost Dimitrie Gustti, in cadrul Scolii sociologice).

Definirea interviului

Daca in Dictionarul de sociologie (1998) interviul este prezentat ca o "tehnica de obtinere prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupari umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane', in Dictionarul de psihologie (1997) interviul este o "forma de dialog in care interrelationarea are un scop important si special de a surprinde cunoasterea unei anumite persoane, a optiunilor sale, a experientei personale cu privire la ceva, dar si a modului de a interpreta situatii, probleme, reactii la care a asistat ori evenimente in care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat in interviu'.

In sfarsit, Dictionarul de pedagogie (1979) ne prezinta interviul ca fiind un "procedeu de investigatie stiintifica, specific stiintelor sociale, ce urmareste prin intermediul procesului de comunicare verbala dintre doua persoane (cercetator si respondent) obtinerea unor informatii in raport cu un anumit obiectiv sau scop fixat'.

Inseamna ca in viata cotidiana utilizam interviul, dar nu orice conversatie sau intalnire intre doua sau mai multe persoane echivaleaza cu un interviu, in special cu un interviu de cercetare stiintifica. In general, interviul se bazeaza pe comunicarea verbala, aceasta fiind o comunicare de tip special, in care o persoana pune intrebari (anchetatorul), iar cealalta furnizeaza raspunsuri, informatii (persoana intervievata). Convorbirea reprezinta, deci, elementul fundamental in tehnica interviului, dar interviul nu se poate confunda cu chestionarul (bazat si el pe intrebari si raspunsuri), in primul caz este vorba de obtinerea de informatii verbale, de opinii, pareri, preferinte exprimate liber despre problema pusa in discutie, iar in cel de-al doilea intrebarile si raspunsurile sunt, de regula, scrise (are loc inregistrarea obligatorie a raspunsurilor in scris; intr-o ancheta bazata pe tehnica chestionarului raspunsurile sunt scurte, clare, precise).

Interviul ca tehnica de cercetare in stiintele socioumane

Folosirea interviului ca tehnica de cercetare in stiintele socioumane duce, asadar, la stabilirea relatiilor dintre variabile si la verificarea, testarea ipotezelor. Acesta se deosebeste de comunicarea verbala obisnuita prin simplul fapt ca informatia este dirijata de catre cel ce intervieveaza. Folosit in anchete-interviul, ca de altfel si chestionarul sociologic, fiind tehnici de cercetare ale metodei anchetei si ale sondajului de opinie (de unde si denumirea de "ancheta prin interviu') - constituie metoda de investigare cu cea mai mare frecventa de aplicare.

Schema situatiei de interviu

Pentru ca in cea mai mare parte din timpul nostru de veghe conversam (respectiv, punem intrebari, dam raspunsuri), ne putem intreba cum se realizeaza situatia de interviu din punct de vedere psihosociologic? Interviul personal fata in fata face-to-face interview), cel mai utilizat procedeu de intervievare, presupune interactiunea dintre doua persoane, pe care le notam astfel: X - operatorul de interviu Y - persoana intervievata

In ce mod actioneaza X asupra lui Y? Desigur, prin intrebari care determina raspunsuri din partea lui Y. Aceste raspunsuri vor declansa la X anumite reactii specifice (fie prin faptul ca X trece la o alta intrebare, fie ca repeta intrebarea, fie ca ofera explicatii suplimentare sau reactii etc.). Asadar, relatia dintre X si Y nu este simetrica si o putem reda grafic astfel:

X

Dupa opinia lui Septimiu Chelcea (1998), "minciuna deliberata', "autoinselarea cu buna credinta', "rationalizarea raspunsurilor', "proiectia' (posibile intr-un interviu), pot reduce increderea in informatiile obtinute prin raspunsurile oferite la intrebarile operatorului de interviu.

Criterii de clasificare a interviurilor

In literatura de specialitate intalnim o serie de clasificari ale interviului ca tehnica de cercetare. In continuare vom urmari clasificarea interviurilor redata de Septimiu Chelcea (1998).

A. Dupa gradul de libertate lasat operatorului de interviu in abordarea diferitelor teme de investigare, in ceea ce priveste formularea, numarul si succesiunea intrebarilor, precum si dupa nivelul de profunzime al informatiei culese, se disting mai multe tipuri de interviu, de la interviul nondirectiv (nedirijat, neghidat, nedirectionat de catre operator), pana la interviul directiv (structurat, ghidat, standardizat), dupa cum urmeaza:

Interviul clinic - a fost propus ca tehnica de investigatie psihoterapeutica de psihologul american Carl Rogers (1902-1987) si este utilizat nu numai in psihoterapie si psihanaliza, ci si in psihodiagnoza, in activitatile de OSP (orientare scolara si profesionala) sau de asistenta sociala. Acesta presupune comunicarea autentica intre operator si subiectul de interviu, bazata pe intelegere si incredere.

Interviul in profunzime - aplicat cu succes mai ales in studiul motivatiei, vizeaza obtinerea de informatii nu despre subiect in intregul sau, ci doar despre un singur aspect al personalitatii acestuia. (De exemplu, poate investiga adaptarea unei persoane la situatii noi, gradul de implicare a unei persoane intr-o anumita activitate, relationarea subiectului cu noii colegi de serviciu, rezolvarea situatiilor conflictuale etc.

Interviul cu raspunsuri libere - se aseamana cu interviul in profunzime, ambele fiind utilizate atat in psihoterapie, cat si in cercetarile socio-psiho-culturale.

Interviul centrat (focalizat) - utilizarea acestui tip de interviu a fost propusa pentru prima data de catre R.K. Merton in anul 1956 si presupune investigatia temelor stabilite dinainte, desi intrebarile si succesiunea acestora nu sunt prestabilite. El stabileste centrarea interviului pe o experienta comuna tuturor. De exemplu, cercetatorul va analiza comportamentul subiectilor dupa o experienta traita in comun (vizitarea unei expozitii de arta, participarea la o competitie sportiva etc.). Pe baza ipotezelor deja formulate, va elabora apoi un ghid de interviu ce urmeaza a fi aplicat acelorasi subiecti, vizand experienta subiectiva a acestora in situatia respectiva.

Interviul cu intrebari inchise si cu intrebari deschise - ambele constau intr-o lista de intrebari ce urmeaza a fi discutate in cadrul interviului. In cazul interviului cu intrebari inchise (sau precodificate) gradul de libertate al subiectului in elaborarea raspunsului este redus, variantele de raspuns fiind limitate. De exemplu, interviul poate contine intrebari de genul:

"Aveti incredere in cabinetele de planning familial?'

Da;

Nu;

Nu stiu.

Sau: "Ce preferinte culinare aveti?'

Mancarea italiana;

Mancarea chinezeasca;

Mancarea romaneasca;

Mancarea mexicana;

Alte preferinte.

In ceea ce priveste interviul cu intrebari deschise (libere sau postcodificate), acesta lasa subiectilor libertatea deplina de exprimare a raspunsurilor, lucru ce ii ingreuneaza cercetatorului codificarea, dar care ofera culegerea de informatii variate despre temele de cercetat.

B. Dupa natura continutului comunicarii distingem:

Interviul de opinie - cu ajutorul lui studiem psihologia persoanei, trairile sale subiective (interese, atitudini, pulsiuni, inclinatii etc.), adica informatii imposibil de observat direct.

Interviul documentar - care poate fi si centrat pe un anumit domeniu: politic, economic, social, medical, sportiv etc.

C. Dupa gradul de repetabilitate al convorbirilor, interviurile pot avea loc o singura data sau in mod repetat. Vorbim astfel de:

Interviul unic - presupune o singura convorbire intre anchetator si persoana cuprinsa in esantion, care raspunde la intrebari, spre deosebire de

Interviul repetat - care presupune intrevederea repetata intre cercetator si subiectul intervievat, tip de interviu utilizat mai ales in ancheta panel.

D. Dupa calitatea informatiilor obtinute, vizand nu numai volumul informatiilor obtinute, ci si calitatea lor:

Interviul extensiv - se aplica pe un numar mare de persoane intr-un interval de timp limitat, ceea ce nu permite recoltarea informatiilor de profunzime.

Interviul intensiv - se distinge prin faptul ca fiecarui subiect intervievat ii este acordat un timp indelungat de discutie, ceea ce permite abordarea problemelor puse in discutie in profunzimea lor.

E. Dupa numarul persoanelor care participa la interviu, acesta poate fi:

Interviul personal - la care participa doar operatorul de interviu si subiectul intervievat.

Interviul de grup - folosit ca metoda de culegere a datelor psihosociale, de exemplu in studiile de marketing si piata. La nivelul grupului se formeaza opinia majoritara, exprimata prin liderul grupului, reactiile proprii fiind dezvaluite cu precadere in interviurile personale. In grup, subiectii elaboreaza in interactiune un raspuns colectiv - care exprima opinia de grup - la intrebarile puse de catre anchetator.

F. Dupa modalitatea de comunicare distingem:

Interviul direct (face-to-face) - are loc intrevederea dintre operator si intervievat.

Interviul telefonic - in care prima impresie a subiectului de interviu se formeaza pe baza caracteristicilor vocale ale operatorului si se dezbat problemele speciale. In Romania, insa, acest tip de interviu nu este folosit pe esantioane reprezentative la nivel national, datorita lipsei de posturi telefonice in anumite zone, in apecial in mediul rural, ceea ce scade reprezentativitatea esantionului national.

G. Dupa statutul social si demografic al participantilor, interviul poate avea loc cu adulti, tineri, copii, cu persoane publice, apartinand vietii politice si culturale, cu persoane defavorizate, cu specialisti din diverse domenii etc., criterii de care cercetatorul va tine cont in elaborarea si aplicarea interviului.

H. Dupa functia pe care o indeplineste in cadrul cercetarii distingem:

Interviul explorativ - este utilizat in prima faza a cercetarii si are drept scop identificarea unor probleme ce urmeaza a fi ulterior cercetate, cu ajutorul altor tehnici de cercetare.

Interviul de cercetare (propriu-zis) - este utilizat ca tehnica principala de obtinere a datelor de cercetare in investigatia sociologica de teren.

Interviul de verificare - are drept scop atat verificarea, cat si completarea informatiilor culese cu ajutorul altor metode si tehnici de investigatie.

I. Dupa scopul urmarit:

Interviul de selectie (de angajare);

Interviul terapeutic;

Interviul de informare. Acestea pot avea loc in diverse contexte: scoala, intreprindere, spital, domiciliu etc.

Desfasurarea interviurilor de cercetare

Desfasurarea interviurilor de cercetare presupune parcurgerea obligatorie a unor etape. Orice operator de interviu trebuie sa se asigure ca interlocutorul sau accepta (sau nu) sa participe la interviu. Pentru aceasta el este nevoit:

sa se prezinte pe sine;

sa prezinte si sa explice obiectul si scopul cercetarii;

sa prezinte institutia care l-a delegat pentru efectuarea interviului;

sa descrie metoda prin care a fost selectionat subiectul;

sa asigure subiectul de confidentialitatea raspunsurilor si de pastrarea anonimatului.

Exista cateva precizari de care trebuie sa se tina cont pe parcursul intervievarii. Prin modalitatea de punere a intrebarilor si de inregistrare a raspunsurilor, anchetatorul poate denatura rezultatele cercetarii. Vorbim astfel de efectul de operator de interviu, de erorile generate de interviu.

Totodata, operatorul de interviu trebuie sa aiba in vedere cateva cerinte esentiale pentru cercetare (C.A. Moser, 1967):

gasirea persoanelor cuprinse in esantion;

obtinerea acordului pentru interviu;

punerea intrebarilor si inregistrarea raspunsurilor. In acest sens, dupa cum conchide si Septimiu Chelcea (1998) , "calitatea

unui interviu poate fi evaluata si dupa observatiile facute de operatorii de

ancheta cu privire la comportamentul nonverbal al persoanelor intervievate sau referitoare la momentele (intrebarile) care au generat reactii emotionale.'

Daca nu sunt indeplinite aceste conditii, operatorul de interviu devine sursa potentiala de eroare in cercetarea sociologica.

Considerata tehnica esentiala de cercetare psihosociologica, interviul sociologic prezinta o serie de caracteristici ce recomanda utilizarea interviului:

observarea comportamentelor nonverbale ale persoanelor cuprinse in esantion;

colectarea de raspunsuri spontane ale subiectilor intervievati;

elaborarea de raspunsuri la intrebarile operatorului, ceea ce asigura furnizarea de informatii, esentiala pentru verificarea ipotezelor cercetarii.

BIBLIOGRAFIE

CHELCEA, S., MARGINEAN, I., CAUC, I., Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, Editura Destin, Deva, 1998

MANOLACHE, A., MUSTER D., NICA I., VAIDEANU, G. (coord.), Dictionar de pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.

MOSER, C.A., Metodele de ancheta in investigarea fenomenelor sociale, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967.

SCHIOPU, Ursula (coord.), Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997.

ZAMFIR, C., VLASCEANU, L. (coord.), Dictionar de sociologie, Editura Babel,Bucuresti, 1993.