SCURT ISTORIC, DEFINITII, TEORII DESPRE JOC, CLASIFICǍRI

Jocul este un fenomen social format si statornicit in cadrul societatii omenesti.

Jocul este o activitate complexa specifica copiilor. In toate timpurile, copiii s-au jucat si se vor juca.

Educatia copilului de varsta prescolara este o parte din fundamentul formarii viitoarei personalitati adulte.

Avand in vedere particularitatile psiho-fiziologice ale varstei prescolare, pedagogia prescolara ne invata ca jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate a copilului, contribuie la insusuirea de cunostinte , dezvolta gandirea, memoria, imaginatia,limbajul.

Se stie ca prin joc, copilul pune in actiune toate posibilitatile sale, traduce in fapte potentele sale intelectuale,fizice,morale,le dezvolta , le imbina. Jocul constituie o necesitate a organismului in dezvoltare.

Pentru copii jocul este o distractie, este invatatura, este munca, mijloc prin care se educa si cunoaste lumea inconjuratoare. Jucandu-se, copilul cunoaste culorile, formele si multitudinea de proprietati ale obiectelor cu care actioneaza.

,, Jocul - spunea A.S. Makarenco - are in viata cop[ilului o importanta tot asa de mare ca si activitatea , munca sau serviciul la adult".

Jocul constituie o forma de manifestare intalnita la copiii tuturor popoarelor din cele mai vechi timpuri si pana astazi.

Jocul are un caracter social, nu numai prin originea sa, dar si prin structura, prin mijloace de realizare, caci procedeele de reprezentare prin joc a realitatii sunt elaborate si fixate pe o larga baza sociala.

Influentele social-istorice determina modificarea continutului , dar si a formei de desfasurare a jocului.

In functie de aria de raspandire si continut se disting :

a) jocuri cu caracter national raspandite pe teritoriul unei tari: ,,Baba oarba", ,,Taranul e pe camp".

b) Jocuri cu caracter universal raspandite in majoritatea partilor lumii ,,Sotronul".

c) Jocuri care au suferit modificari profunde de la o etapa la alta , sub influenta evenimentelor social-istorice importante.

Psihologia, pedagogia si fiziologia se ocupa, printre altele, si de observarea, descrierea si

explicarea jocului - animalelor, al copiilor si al adultilor, cautand sa stabileasca natura si semnificatia acestuia si sa indice locul lui in planul vietii.

Prin teoria ,,recreatiei" a lui Schiller, autorul considera ca jocul slujeste la odihna

organismului sau a mintii obosite.

Pedagogul rus K.D. Usinski a definit jocul ca o forma de activitate libera prin care

copilul isi dezvolta capacitatile proprii. El a aratat ca, pentru a fi atractiv , jocul trebuie sa fie original, sa fie creat de copilul insusi.

Numai jocurile care sunt produsul imaginatiei si sunt accesibile copilului devin

distractive si contribuie la dezvoltarea psihica.

Makarenko a atribuit jocului o importanta considerabila in viata copilului. Dupa el, prin joc

se realizeaza educatia viitorului om de actiune. Asa cum se comporta copilul in joc, tot asa se va comporta si in munca.

Jean Chateau apreciaza ca in joc se manifesta dorintele copilului de a ajunge la varsta maturitatii.

Eduard. Cloparede1 considera ca jocul este o activitate mediata de dorinte si trebuinte, jocul este expresia tendintei de a-si desfasura si afirma personalitatea.

Teoria ,,exercitiului pregatitor apartine lui Karl Gross (psiholog idealist german), care, recunoscand insuficienta teoriei recreerii si a surplusului de energie, a considerat ca jocul trebuie privit din punct de vedere biologic, ca un exercitiu, ca mijloc de dezvoltare a instinctelor si predispozitiilor mostenite ca o forma initiala a unei autoeducari nepremeditate.

El considera intre jocul animalelor si al copiilor nu exista deosebiri esentiale.

Potrivit acestei teorii a autoeducarii sau preexercitiului, care evidentiaza rolul covarsitor al ereditatii, jocul este un mijloc de dezvoltare a instinctelor si predispozitiilor mostenite, motivatia lui constituind-o inclinatia innascuta a copilului de a actiona.

Pe aceasta linie explicativa, A. Alder considera jocul ca pe o manifestare a complexului de inferioritate a copilului fata de adulti, dorinta copilului de a deveni mare s-ar manifesta in joc.

In literatura pedagogica sunt cunoscute numeroase teorii care explica natura jocului punand accentul in mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici, fie sociali.

Aceste teorii scapa din vedere esenta sociala si caracterul uman al jocului copiilor.

Cunoasterea acestor teorii prezinta numai un interes istoric.

Jean Piaget a explicat jocul ca un proces de asimilare care comporta functie dubla: pe de o parte, in timpul jocului are loc o asimilare de impresii si reactii, ceea ce duce la dezvoltare prin functionare, iar pe de alta parte, asimilarea antrenarii si organizarii de natura mintala.

Jocul il atrage pe copil, nu prin el insusi, ci pri continutul sau instructiv-formativ, cotribuind la dezvoltare pe plan intelectual, fizic,etic si estetic.

1. Ed. Cloparede - ,, Psihologia copilului si pedagogia experimentala", E.D.P. , Bucuresti 1975, pag.

73 .

,,Jocul mai are rolul si de a bucura , a delecta, a destinde, de a crea confort spiritual".

Ursula Schiopu mentioneaza despre ,,joc" ca:

,,In anii copilariei, jocul este o activitate centrala, odata cu intrarea copiilor in scoala, jocul trece de pe primul plan in al doilea plan, pentru ca la tinerete sa devina activitate de canalizare si consum de energie, iar la varsta adulta devine o activitate de reconfortare". 1

,, Jocul nu-i joc decat numai atata timp cat e vorba de exercitiul unei activitati mai mult sau mai putin imperfecte".

Lucian Blaga - ,,Copilul rade.Intelepciunea si iubirea mea e jocul".

Schiller ,,Omul nu este intreg decat atunci cand se joaca".

Din prezentarea sumara a problematicii se concluzioneaza:

Jocul reprezinta pentru copii o sursa inepuizabila de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata;

Jocul comporta roluri psihologice tot mai complexe, functii formative, functii de relaxare, functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator, functia de umanizare constituind o preparare a copilului pentru viata;

Jocul este o scoala deschisa si cu un program tot asa de bogat, precum viata;

Jocul ramane un moment incarcat de structuri psihologice, extrem de deschise si dense, adevarate ferestre deschise larg spre lumea mare.

Schiopu Ursula - ,, Probleme psihologice ale jocurilor si distractiilor, E.D.P. Bucuresti

1970, pag. 23.

DEFINIREA SI CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

Jocul didactic este o specie de joc care imbina armonios elementul instructiv si educativ cu elementul distractiv.1, un ,,tip de joc" prin care educatorul consolideaza, precizeaza si verifica cunostintele predate copiilor, le imbogateste sfera de cunostinte. 2.

Ceea ce trebuioe sa caracterizeze jocul didactic este unitatea deplina dintre sarcina didactica si actiunea de joc, forma distractiva pe care o imbraca si o pastreaza.

Imbinarea in joc a elementului distractiv cu cel instructiv duce la aparitia unei stari emotive complexe care stimuleaza si intensifica procesele de reflectare directa si mijlocita a realitatii si de fixare a cunostintelor.

Esenta si specificul jocului didactic consta in intrepatrunderea si interactiunea urmatoarelor elemente: continutul jocului didactic, sarcina didactica, actiunea sau elementul de joc, regulile jocului.

Intre sarcina didactica si actiunea de joc trebuie sa fie un perfect echilibru. Ponderea mai mare sau mai mica a unuia din cele doua elemente ar denatura jocul didactic.

Sensul principal al jocului si atractia copilului pentru el se leaga direct in rezolvarea sarcinii didactice.

Aceasta ii apare copilului sub forma unei probleme de gandire de recunoastere, de denumire, de reconstituire, de comparatie, de ghicire. Chiar daca continutul ramane acelasi, sarcina didactica poate fi mereu alta.

Elementul care face ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie atractiva si placuta pentru copii este actiunea de joc .

1. ,,Dictionarul de pedagogie" E.D.P., Bucuresti 1979, pagina 241.

2. Branga I. - ,,Jocul didactic - un mijloc valoros de instruire si educare a elevilor", Revista

de pedagogie, nr. 11 pagina 271.

Aceasta trebuie sa cuprinda momente de asteptare, surpriza, ghicire,miscare, intrecere.

Jocul este puntea ce poate uni scoala cu viata, activitatea ce-i permite copilului sa se manifeste conform naturii sale, sa treaca pe nesimtite la munca serioasa.

Folosirea jocurilor didactice si alternarea lor cu iscusinta in cadrul celorlalte metode euristice de invatare constituie una din cele mai importante sarcini ale metodologiei didactice contemporane.

Prin jocul didactic, elevul isi organizeaza intreg potentialul psihic, isi ascute observatia, isi cultiva initiativa, inventivitatea,flexibilitatea gandirii.

Pentru ca jocul didactic sa dea rezultate optime, una din conditiile esentiale este buna organizare a lui .

Un joc bine pregatit si organizat constituie un mijloc de cunoastere si familiarizare a elevilor cu viata inconjuratoare, deoarece in desfasurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunostintelor si valorificarea lor creatoare.

Jocul este pentru copil si un mijloc important de cunoastere a naturii si societatii.

Copiilor li se dezvolta sentimentele sociale: solidaritatea, simtul de raspundere, spiritul colectivist. Esenta jocului consta in capacitatea lui de a reflecta si a transforma pe plan imaginar realitatea. Jocul este strans legat de practica. Prin joc copilul reuseste sa cunoasca realitatea si s-o transforme pe plan imaginar.

Cand copilul se joaca deschizand si inchizand usa, el ramane in limitele realului. Jocul propriuzis incepe in momentul in care se produce transformarea pe plan mintal a situatiei reale in una imaginara.

Dupa Cerghit ,, jocul didactic" este una din cele mai caracteristice activitati ale copilului, in varietatea lui sub aspectul continutului si al evolutiei, si astazi este tot mai mult valorificat din punct de vedere pedagogic.

Pedagogia moderna nu atribuie jocului o semnificatie functionala, ca in trecut, ci una de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului, motiv pentru care acesta a devenit astazi una din principalele metode active, atractive in munca instructiv educativa cu prescolarii si scolarii mici

Barbu Fl. , Popescu E. in ,, Manualul pentru scoli normale", fac o clasificare a jocurilor dupa:

Continutul si obiectivele urmarite , in :

jocuri de cunoastere a mediului inconjurator;

jocuri de dezvoltare a vorbirii;

jocuri matematice;

jocuri muzicale;

jocuri de orientare;

jocuri de sensibilizare preg titoare pentru intelegerea unor notiuni;

jocuri simbolice;

jocuri de exeercitii simple;

jocuri de miscare;

Dupa materialul folosit se impart in :

jocuri cu materiale;

jocuri cu intrebari; ( cine stie castiga) ;

jocuri fara materiale;

jocuri orale;

jocuri cu ghicitori.

Dupa Cerghit jocurile mai sunt si jocuri simulative.

Jocul simulativ are semnificatia unei activitati complexe, de seriozitate , atat prin scopul urmarit, cat si prin desfasurarea lui.

Dseseori simularea unei situatii determina participatii sa indeplineasca,pe plan real sau imaginar anumite operatii,functii si atributii,sa ia atitudini ,sa interpreteze roluri.

Aceasta a dat nastere jocurilor simulative,tehnicii interpretarii de roluri.

In practica scolara se cunosc o multime de tipuri de astfel de jocuri :

jocuri cu roluri - funtionale ;

jocuri cu roluri - structurale ;

jocuri de decizie ;

jocuri de competitie ;

jocuri cu inversari de roluri ;

jocuri pe calculator.

Exemplu :  Jocuri cu roluri

Jocul ,,De-a ghidul si vizitatorii" este folosit mai mult in predarea limbilor straine ( clasele II-IV).

Clasa se imparte in cateva grupuri :

o echipa de ghizi( translatori)sa dea indicatii ;

un grup de vizitatori ;

o echipa de foneticieni ( sa observe greselile de exprimare).

In acest joc elevii joaca roluri care le da posibilitatea sa-si exerseze puterea de exprimare , sa-si valorifice cunostintele de limba dobandite, sa-si consolideze deprinderile ,sa-si corecteze eventualele greseli.

Joc de decizie : dupa distribuirea unor roluri de personaje elevilor acestia vor lua cunostinta de obiectivele urmarite de personaje.Vor stabili ordinea obiectivelor,vor formula principalele solutii ,vor trebui,apoi,sa delibereze si sa decida asupra variantelor ,hotatarilor luate de personaje .

Jocurile de simulare pot fi aplicate ca o tehnica atractiva de explorare a realitatii , de exlicare a unor notiuni dificil de predat pe alte cai .

Jocul cu roluri mobilizeaza energiile ,declanseaza stari psihice specifice .Jucatorii sunt ajutati sa-si etaleze si constientizeze propriile lor valori.

Invatarea devine ma interesanta ,mai atractiva ,mai placuta.

Participarea efectiva la joc ,angajeaza toti elevii ,atat cei timizi, cat si pe cei indrazneti,buni,slabi.

Ca tip specific de simulare dramatizarea se bazeaza  pe folosirea adecvata a mijloacelor si procedeelor artei dramatice.

Folosirea ei in instructie si  educatie a primit forme diferite:

a) Intr-o prima forma ea devine o varianta a jocului cu roluri ;

b) In sens mai restrans este privita ca o modalitate a matodei expunerii(citirea pe roluri) ;

c) In sens mai larg inseamna punera elevilor in fata spectacolului (Desteptaciunea prostilor,Judecata vulpii) ;

d) In educatie, drama improvizata este practicata ca procedeu a starilor conflictuale.

Conditia principala a jocului este aceea de a-i face pe participanti sa-si dea seama ca se afla intr-o situatie de invatare.

Este necesar sa se dea posibilitatea fiecarui participant sa beneficieze de  informatia care se ia drept baza de referinta a solutiilor ,cat si de experienta propriului rol pe care-l joaca .

,,Jocul este singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si in consecinta poate sa actioneze.

Despre un copil nu se poate spune ca el creste si atat, trebuie sa spunem ca el se dezvolta prin joc. Fiinta cea mai inzestrata este fiinta care se joaca mult". ( Ed. Cloparede)